Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la 10.01.2023, sub nr. x/2023, reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare - Filiala Codlea şi A. au solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, să anuleze art. 25 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 482/C din 11 februarie 2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei, numai în ceea ce priveşte sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare".
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 44/2023 din 4 aprilie 2023, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de către reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare - Filiala Codlea şi A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 44/2023 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare - Filiala Codlea şi A. au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile nr. 44/04.04.2023 pronunţate de către Curtea de Apel Braşov şi, rejudecând litigiul în fond, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
În susţinerea recursului, recurenţii-reclamanţii au redat conţinutul art. 25 alin. (1) din Ordinul MJ nr. 482/2020 şi au menţionat că acest act administrativ a fost emis în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu referire la drepturile reglementate de art. 111 din lege.
Susţin recurenţii-reclamanţi că textul criticat, respectiv sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare", încalcă atât dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi pe cele ale O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cât şi normele de drept civil care reglementează aplicarea în timp a legii civile.
Recurenţii-reclamanţi arată că, prin sintagma criticată, emitentul ordinului restrânge sfera beneficiarilor dreptului la compensaţia lunară a ratelor creditelor, prin excluderea poliţiştilor de penitenciare care au contractat credite pentru achiziţionarea de locuinţe anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, excludere pe care textul legal, respectiv art. 111 din lege, nu o prevede.
Totodată, recurenţii menţionează că textul criticat vine în contradicţie şi cu art. 15 şi art. 17 din Ordinul MJ nr. 482/2020, care condiţionează acordarea compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei la credit de achiziţionarea unei singure locuinţe pe timpul carierei (atât anterior, cât şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019). Dispoziţiile legale care reglementează dreptul poliţiştilor de penitenciare de a beneficia de acordarea compensaţiei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe nu stabilesc o condiţie referitoare la data/momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ci numai condiţia ca imobilul să fie dobândit pe parcursul carierei.
Se mai arată că art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 a fost adoptat în vederea aplicării măsurii de sprijin prevăzute de art. 109 din aceeaşi lege, măsură de sprijin reglementată anterior prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, potrivit căruia "(1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor fi sprijiniţi în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuinţe proprietate personală, în localitatea în care îşi are sediul unitatea la care sunt încadraţi, din fondurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condiţiile legii".
Sub acest aspect, considerentele sentinţei recurate admit că dreptul poliţiştilor de penitenciare de a beneficia de sprijin pentru construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuinţe proprietate personală era reglementat şi în legislaţia anterioară Legii 145/2019, dar califică acest drept ca fiind un drept virtual.
Or, odată ce un drept este acordat prin lege, acesta nu poate fi un drept virtual, deoarece, potrivit art. 15 alin. (1) din Constituţia României:
"(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea."
Aşadar, un drept subiectiv civil nu poate fi un drept virtual, ci un drept absolut sau unul relativ.
În speţă, dreptul reglementat de dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea 293/2004 este un drept subiectiv civil relativ, deoarece, în temeiul lui, titularul poate să pretindă subiectului pasiv o anumită conduită, fără de care dreptul nu se poate realiza şi are următoarele caractere:
- este cunoscut nu numai subiectul activ, ci şi subiectul pasiv;
- îi corespunde o obligaţie corelativă ce are în conţinut o acţiune (a face);
- obligaţia corelativă incumbă numai subiectului pasiv (sau, aşa cum se spune în doctrină, este opozabil numai subiectului pasiv).
Potrivit reglementării anterioare (Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor) subiectul pasiv (Ministerul Justiţiei) avea obligaţia de a face, respectiv de a detalia, prin legislaţie secundară, norme de aplicare concretă a măsurii de sprijin reglementate prin art. 38 alin. (1), însă, prin Ordinul nr. 1.443 din 26 mai 2008, a stabilit numai condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenită funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, dar nu şi condiţiile concrete în care vor fi sprijiniţi în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuinţe proprietate personală, în sensul textului citat.
Faptul că subiectul pasiv (Ministerul Justiţiei) a stat în pasivitate şi nu a dat eficienţă/efectivitate unui drept subiectiv reglementat prin lege (293/2004), nu înseamnă că dreptul nu a existat sau că a fost "virtual", astfel cum se menţionează în considerentele sentinţei recurate.
Astfel, apreciază că sunt eronate considerentele sentinţei recurate care califică acelaşi drept al poliţiştilor de penitenciare reglementat prin două legi succesive (293/2004 şi 145/2019 - de a fi sprijiniţi în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuinţe proprietate personală) ca fiind, în prima reglementare - Legea 293/2004 - doar un drept virtual, deoarece, aceste considerente nu reprezintă o simplă interpretare a legii, ci o nesocotire a ei.
Noua reglementare (art. 111 din Legea 145/2019) detaliază acest beneficiu acordat şi prin legea anterioară şi nu stipulează faptul că se aplică doar persoanelor care contractează un credit ulterior intrării acesteia în vigoare, menţiunea "contractează" este una generală, relevantă fiind stabilirea condiţiei de existenţă a unui credit şi momentul de la care se poate acorda acest beneficiu, respectiv cel al depunerii cererii, dacă la acel moment solicitantul îndeplinea condiţiile de acordare.
Art. 111 alin. (9) impune doar condiţia ca locuinţa să fie achiziţionată pe timpul carierei, dar nu numai după intrarea în vigoare Legii 145/2019, în acord cu dispoziţiile art. 198 din această lege:
"Poliţiştii de penitenciare beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior, precum şi de cele care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi secciritate naţională."
Prima instanţă nu consideră că acest drept este dobândit anterior, calificându-l eronat ca fiind un drept virtual.
Scopul ambelor legi a fost acela de a acorda un sprijin la dobândirea în proprietate a unei locuinţe tuturor funcţionarilor publici cu statut special, nicidecum excluderea de la acest beneficiu a celor care au contractat credite pentru locuinţe sub imperiul Legii nr. 293/2004, cu efectul unei vădite discriminări între aceştia şi cei care au contractat credite sub imperiu legii noi (145/2019).
Astfel, singura condiţie care derivă în mod logic din scopul legii (fondul acesteia) constă în contractarea creditului în vederea dobândiri în proprietate a unui imobil după data dobândirii calităţii de funcţionar public cu statut special, iar nu numai după data intrării în vigoare a Legii 145/2019.
Sintagma criticată din cuprinsul art. 25, care conţine o interpretare contrară creează, nepermis, o situaţie de discriminare între persoane aflate în situaţii identice la data depunerii cererii de acordare a acestui beneficiu, în dezacord cu dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.
Sub acest aspect, reclamanţii au invocat Hotărârea nr. 884/16.12.2020 prin care Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 482/2020 au efecte discriminatorii în sistem, prin nespecificarea situaţiei celor care au contractat anterior creditul, creând, astfel, un tratament diferenţiat pentru situaţii comparabile (pct. 36) şi a recomandat Ministerului Justiţiei să demareze procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte (pct. 39). Prin sentinţa civilă nr. 130/22.06.2021, Curtea de Apel Galaţi a respins contestaţia şi a menţinut hotărârea Colegiului Director al CNCD, cauza aflându-se în recurs la ÎCCJ, fără a avea termen de judecată stabilit până la acest moment.
O altă critică a recurenţilor-reclamanţi vizează faptul că modul de redactare a textului art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, prin inserarea sintagmei criticate, contravine şi normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv art. 16 alin. (4), art. 24-26.
Astfel, art. 16 alin. (4) prevede că, "într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziţii din actul superior, fiind recomandabilă numai indicarea textelor de referinţă. În asemenea cazuri, preluarea unor norme în actul inferior poate fi făcută numai pentru dezvoltarea ori detalierea soluţiilor din actul de bază".
Or, textul criticat din art. 25 al Ordinului MJ nr. 482/2020, excluzând din sfera beneficiarilor dreptului analizat a unor persoane aflate în situaţii de egalitate juridică cu ceilalţi beneficiari, excludere pe care actul superior nu o prevede, realizează o adăugare nepermisă la lege a condiţie privind încheierea contractelor de cumpărare a locuinţelor după o anumită dată, pe parcursul carierei.
De asemenea, potrivit art. 24 din Legea nr. 24/2000, "(1) Soluţiile legislative preconizate prin proiectul de act normativ trebuie să acopere întreaga problematică a relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare pentru a se evita lacunele legislative. (2) Pentru ca soluţiile să fie pe deplin acoperitoare, se vor lua în considerare diferitele ipoteze ce se pot ivi în activitatea de aplicare a actului normativ, folosindu-se fie enumerarea situaţiilor avute în vedere, fie formulări sintetice sau formulări-cadru de principiu, aplicabile oricăror situaţii posibile". Art. 25 din aceeaşi lege dispune că "În cadrul soluţiilor legislative preconizate trebuie să se realizeze o configurare explicită a conceptelor şi noţiunilor folosite în noua reglementare, care au un alt înţeles decât cel comun, pentru a se asigura astfel înţelegerea lor corectă şi a se evita interpretările greşite.
Totodată, conform art. 26 din Legea nr. 24/2000, "Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări. De asemenea, proiectul trebuie să cuprindă, dacă este căzui, măsuri legislative privind soluţionarea conflictului între acte normative de categorii diferite, cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative".
Textul criticat instituie, practic, dispoziţii tranzitorii contrare celor din art. 198 din Legea 145/2019 (anterior citat), care conferă tuturor poliţiştilor de penitenciare dreptul de a beneficia în continuare de drepturile dobândite anterior, precum şi de cele care vorfi stabilite pentru personalul din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.
Aşadar, dispoziţiile tranzitorii instituite prin textul criticat adaugă la legea 145/2019 noi dispoziţii tranzitorii pe care aceasta din urmă nu le conţine, făcând referire numai la contractele încheiate după intrarea în vigoare a legii noi, în timp ce, pentru cele încheiate anterior, creează un vid legislativ, care a generat interpretări contradictorii în practica judiciară.
Recurenţii-reclamanţi susţin că la data depunerii cererii de acordare a acestui beneficiu toţi solicitanţii deţin o locuinţă în proprietate rezolubilă - neplata ratelor lunare ducând la rezilierea contractului de credit cu consecinţa pierderii dreptului de proprietate ca efect al executării silite a creditului bancar), ceea ce înseamnă că nici cei care au contractat un credit după intrarea în vigoare a legii nu ar beneficia de acest drept, deoarece şi aceştia deţineau în proprietate rezolubilă un imobil la data depunerii cererii, atâta vreme cât una din condiţiile depunerii cererii este aceea de a i se ataşa contractul de credit ipotecar/imobiliar, care, evident are o dată anterioară cererii de compensare a ratelor .
Drept urmare, la data depunerii cererii, şi cei care au contractat credite după intrarea în vigoare a legii deţineau o proprietate (prin efectul actului autentic de dobândire), la fel ca şi cei care au contractat credite anterior, sub imperiul Legii 293/2004, astfel că sintagma criticată este greşit introdusă în text.
În condiţiile în care, în ambele ipoteze (atât în ceea ce-i priveşte pe cei cu credite anterioare, cât şi ulterioare intrării în vigoare a legii 145/2019), executarea obligaţiilor de plată a preţului este succesivă (în rate lunare), această situaţie îi pune pe picior de egalitate, deoarece, toţi pot solicita numai ratele ulterioare datei depunerii cererii de compensare.
Astfel, legea nu se aplică retroactiv, ci în acord cu dispoziţiile art. 6 din C. civ., deoarece se aplică exclusiv situaţiilor existente la data cererii de compensare, iar nu la data autentificării contractului de credit, indiferent dacă acesta a fost încheiat anterior sau ulterior intrării în vigoare a legii 145/2019.
În acest sens sunt şi dispoziţiile ICCJ, care a statuat că: în cazul contractelor cu executare succesivă, aplicarea principiului "tempus regit actum", pentru succesiunea legilor civile în timp, are ca efect faptul căfiecare dintre prestaţiile succesive executate şi fiecare dintre obligaţiile asumate în cadrul contractului sunt guvernate de reglementările în vigoare la momentul executării, obligaţiile reciproce executânduse succesiv (în timp). Prin urmare, chiar dacă un contract cu executare succesivă este guvernat de o lege, efectele, respectiv executarea prestaţiilor succesive potfi guvernate de o altă lege, în funcţie de legea în vigoare la fiecare dintre aceste momente. În speţă, în cazul unui contract de închiriere, s-a pus problema dacă totalul penalităţilor de întârziere izvorâte după luna iulie 2009, moment la care a intrat în vigoare Legea nr. 246/2009, pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, în condiţiile în care acest act normativ a abrogat dispoziţiile Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, care limitau dreptul la penalizări de întârziere nestipulate expres.
Înalta Curte a statuat că "drepturile şi obligaţiile născute după luna iulie 2009 nu pot fi guvernate de legea abrogată, în speţă, de prevederile Legii nr. 469/2002, fiind lipsit de orice temei juridic a se acredita ideea că efectelor ulterioare ale unui contract cu executare succesivă li se vor aplica prevederile unei legi abrogate". (Decizia nr. 2449 din 19 iunie 2013 pronunţată în recurs de secţia a II- a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect pretenţii).
Chiar Legea nr. 145/2019 (art. 111 alin. (9 - 11) denumeşte acest beneficiu compensaţia lunară pentru chirie pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului respectiv pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
În această situaţie, compensaţia lunară pentru chirie se acordă în cuantumul prevăzut la alin. (2), dar nu poate depăşi rata lunară plătită pentru creditul ipotecar/imobiliar sau pentru contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
Potrivit art. 104 lit. b) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, poliţistul de penitenciare are dreptul la ajutoare şi alte drepturi băneşti, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege, iar dreptul la compensaţia lunară a chiriei pentru plata ratei la creditele contractate în vederea achiziţionării sau construirii locuinţelor este reglementat de dispoziţiile art. 111 alin. (9 - 11) din aceeaşi lege.
Astfel, legea civilă trebuie avută în vedere ca lege aplicabilă părţilor unui contract la data încheierii lui, numai sub aspectul condiţiilor încheierii, naturii şi întinderii drepturilor şi obligaţiilor părţilor unui contract cu executare succesivă, care se vor supune legii în vigoare la data încheierii contractului, în timp ce executarea obligaţiilor contractuale succesive (rate lunare) de către debitor şi efectele neexecutării vor fi supuse reglementării legii noi, care între timp a intrat în vigoare, în virtutea principiului aplicării imediate a acesteia, deoarece situaţia juridică izvorâtă sub imperiul legii vechi subzistă şi sub imperiul legii noi.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în opinia sa, sentinţa fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a legii.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 26 iunie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 31 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate, precum şi de dispoziţiile legale incidente în materie, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită de reclamanţii Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare - Filiala Codlea şi A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, cu o cerere prin care au solicitat anularea art. 25 alin. (1) din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 482/C din 11 februarie 2020, numai în ceea ce priveşte sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare".
Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, reclamanţii formulând critici din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, împărtăşind, în totalitate, opinia primei instanţe.
Înalta Curte reţine că, în înţelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată.
De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.
Din analiza materialului probator, Înalta Curte constată că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 482/C din 11 februarie 2020 privind stabilirea condiţiilor de acordare în beneficiul poliţiştilor de penitenciare a compensaţiei lunare a chiriei, precum şi a compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei, în cuprinsul art. 25 alin. (1), s-a stabilit:
"(1) Poliţiştii de penitenciare care au contractat un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau care au încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, şi până la intrarea în vigoare a prezentului ordin beneficiază de compensaţia lunară a chiriei care poate fi utilizată pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rată, de la data depunerii cererii la compartimentul resurse umane, dacă la acel moment îndeplineau condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie".
Înalta Curte reţine că art. 111 alin. (1)-(12) din Legea nr. 145/2019, ce a intrat în vigoare la data de 03.08.2019, reglementează dreptul poliţiştilor de penitenciare la atribuirea unei locuinţe de serviciu şi, subsidiar acestui drept şi alternativ, fie dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din salariul lunar net, fie, pentru cei care contractează un credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau încheie un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuinţe, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pe o perioadă ce nu poate depăşi durata de derulare a creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate, respectiv pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă creditului sau contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate.
Critica recurenţilor-reclamanţi referitoare la faptul că, prin sintagma criticată, se restrânge sfera beneficiarilor dreptului la compensaţia lunară a ratelor creditelor, prin excluderea poliţiştilor de penitenciare care au contractat credite pentru achiziţionarea de locuinţe anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, excludere pe care textul legal, respectiv art. 111, nu o prevede, nu poate fi primită de instanţa de control.
Prin Legea nr. 145/2019 s-a introdus, ca element de noutate, o variantă alternativă a dreptului la compensarea chiriei, respectiv compensaţia lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei poliţiştilor de penitenciare, această varietate a dreptului la compensarea lunară a chiriei fiind menită să contribuie la localizarea poliţiştilor de penitenciare faţă de unităţile în care îşi desfăşoară activitatea.
Înalta Curte constată că dreptul la compensarea chiriei, reglementat de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 145/2019, poate fi acordat exclusiv poliţiştilor de penitenciar cărora "nu li s-a acordat locuinţă potrivit prevederilor alin. (1)" (adică locuinţă de serviciu) şi care "nici ei şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere nu au în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea", cele două condiţii fiind cumulative. Acest drept a fost reglementat, în mod similar şi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, prin art. 40 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, respectiv Ordinul ministrului justiţiei nr. 1.443/C/2008 privind condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenită funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.
De asemenea, Înalta Curte constată că dreptul la compensaţia lunară a ratelor creditelor sau contractelor de vânzare cu plata în rate, drept reglementat de art. 111 alin. (9) din lege, are ca situaţie premisă, pe de o parte, îndeplinirea condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie potrivit alin. (2), arătate anterior, iar, pe de altă parte, contractarea unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau încheierea un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate, aceste condiţii fiind tot cumulative.
Din interpretarea coroborată a textelor de lege sus evocate, reiese că acordarea dreptului la compensaţia lunară a ratelor, în condiţiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019, drept care a fost reglementat detaliat pentru prima dată prin acest act normativ, este stabilită de legiuitor ca o facilitate pentru poliţiştii de penitenciar care îndeplinesc condiţia ca nici ei şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere să nu aibă în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea. Această condiţie de acordare a dreptului nou introdus, în mod evident, se raportează la data intrării în vigoare a actului normativ în discuţie, în acord cu principiul neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin (2) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) C. civ., potrivit căruia legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare.
Înalta Curte, în acord cu instanţa fondului, reţine că beneficiarii dreptului reglementat de art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 sunt persoanele care, după data intrării în vigoare a legii, îndeplinesc condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie (una dintre acestea fiind aceea ca nici poliţiştii de penitenciar şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere să nu aibă în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea) şi care solicită acordarea acestei compensaţii în vederea plăţii ratelor aferente contractelor de credit pe care le încheie.
Conform principiului tempus regit actum, condiţiile de fond şi situaţia juridică a potenţialilor beneficiari ai compensaţiei se examinează la un moment ulterior intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019, moment la care poliţiştii de penitenciar nu mai îndeplineau una dintre condiţiile prevăzute de art. 111 alin. (2) din aceeaşi lege, aceea de a nu deţine o locuinţă proprietate personală.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 111 alin. (2), rezultă că deţinerea în proprietate a unei astfel de locuinţe, la data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, de către persoanele arătate, determină atât lipsa beneficiului la compensarea lunară a chiriei, cât şi inexistenţa dreptului la compensaţia lunară a chiriei pentru plata ratei sau a unei fracţiuni din rata aferentă unui credit ipotecar/imobiliar destinat achiziţionării unei locuinţe sau unui contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a locuinţei. Beneficiul dreptului în discuţie nu putea reveni decât poliţiştilor de penitenciare care, în condiţiile stabilite de Legea nr. 145/2019, dobândiseră proprietatea unei locuinţe după data intrării în vigoare a acesteia, soluţia de a extinde acest beneficiu şi asupra celor care achiziţionaseră o locuinţă, în aceeaşi modalitate, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 fiind de natură să încalce principiul neretroactivităţii legii.
În situaţia acestor poliţişti, dreptul la acordarea compensaţiei pentru chirie s-a stins anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, astfel încât, în lipsa voinţei exprese a legiuitorului, nu se poate considera că, în temeiul noii legi, dreptul a fost reactivat.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de control conchide, în raport de toate aspectele menţionate anterior, că sintagma "după data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare", inserată în cuprinsul art. 25 alin. (1) al Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 482/C/2020, nu reprezintă o restrângere a sferei beneficiarilor dreptului stabilită de legiuitorul primar (Parlamentul), ci, dimpotrivă, o clarificare suplimentară a uneia dintre condiţiile de acordare a acestui drept (ca nici poliţiştii de penitenciar şi nici soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinere să nu aibă în proprietate o locuinţă în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea), clarificare considerată necesară de legiuitorul secundar, delegat cu exercitarea atribuţiei de reglementare a condiţiilor concret de exercitare a acestor drepturi (Ministrul Justiţiei), în scopul aplicării unitare a normei, la nivel naţional.
Nici susţinerea recurenţilor în sensul că textul criticat vine în contradicţie şi cu art. 15 şi art. 17 din Ordinul MJ nr. 482/2020 nu poate fi reţinută, în raport cu faptul că art. 15 şi art. 17 din Ordinul MJ nr. 482/2020 detaliază condiţiile de acordare a dreptului reglementat de art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019, ambele norme indicând explicit ca situaţie premisă faptul că poliţistul de penitenciare "îndeplineşte condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie", condiţii reglementate de art. 111 alin. (2) din Legea nr. 145/2019. Condiţia prevăzută de art. 15 alin. (2) din ordin, referitoare la acordarea compensaţiei lunare a chiriei pentru plata ratei la credit de achiziţionarea unei singure locuinţe pe timpul carierei, reprezintă transpunerea art. 111 alin. (11) din Legea nr. 145/2019.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor referitoare la faptul că art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 a fost adoptat în vederea aplicării măsurii de sprijin prevăzute de art. 109 din aceeaşi lege, măsură de sprijin reglementată anterior prin art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, în acord cu instanţa fondului, Înalta Curte constată că, deşi această susţinere este corectă, nu poate atrage aplicarea retroactivă a art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019.
Art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 stabilea expres că "funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare vor fi sprijiniţi în construirea sau cumpărarea, o singură dată în timpul carierei profesionale, a unei locuinţe proprietate personală, în localitatea în care îşi are sediul unitatea la care sunt încadraţi, din fondurile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau alte fonduri guvernamentale, în condiţiile legii", însă acest drept nu a fost reglementat nici în cuprinsul Legii nr. 293/2004, nici prin acte normative de rang inferior.
Prin urmare, cât timp nu a fost reglementată modalitatea de cuantificare a acestui drept, art. 38 alin. (1), invocat de către reclamanţi, a reprezentat doar intenţia legiuitorului de a acorda funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare un drept, intenţie materializată prin instituirea lui, dar nefinalizată, deoarece nu este stabilit cuantumul sau criteriile pe baza cărora poate fi calculat, nefiind creat cadrul funcţional de acordare a dreptului, până la adoptarea Legii nr. 145/2019.
După adoptarea Legii nr. 145/2019, art. 109 alin. (1) a reiterat dreptul reglementat anterior în art. 38 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 şi, în plus, a detaliat, în art. 111 condiţiile generale pentru cuantificarea şi acordarea lui, condiţii dezvoltate apoi, în raport de norma de delegare din art. 111 alin. (13) din Legea nr. 145/2019, prin Ordinul MJ nr. 482/2020.
Prin urmare, invocarea dreptului reglementat de art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 pentru credite imobiliare/contracte încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ nu poate fi susţinută de normele cuprinse în legea anterioară - Legea nr. 293/2004.
Critica referitoare la faptul că sintagma criticată din cuprinsul art. 25 al Ordinul MJ nr. 482/2020 creează o situaţie de discriminare între poliţiştii care au contractat credit pentru locuinţă sub imperiul Legii nr. 293/2004 şi poliţiştii care au contractat creditul în acelaşi scop, sub imperiul Legii nr. 145/2019, toate aceste persoane aflându-se în situaţii identice la data depunerii cererii de acordare a beneficiului, în dezacord cu dispoziţiile art. 2 şi art. 3 din O.G. nr. 137/2000, este, de asemenea, nefondată.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte reţine că, la momentul achiziţionării unei locuinţe cu credit ipotecar/imobiliar sau prin contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate (anterior intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019), situaţia juridică generată de îndeplinirea condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, sub imperiul Legii nr. 293/2004, şi-a epuizat toate efectele, persoanele aflate în această situaţie renunţând practic la acordarea compensaţiei pentru chirie, ca urmare a cumpărării unei locuinţe. În consecinţă, acestor situaţii juridice, finalizate în întregime sub imperiul legii vechi, nu le pot fi aplicate prevederile legii noi, faţă de condiţiile cumulative reglementate de legiuitor pentru exercitarea acestui drept nou. Faptul că plata ratelor este succesivă şi se produce, pentru contractele anterioare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019, nu are nici un efect asupra aspectului încetării îndeplinirii condiţiei de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, sub imperiul Legii nr. 293/2004, această încetare având loc la data dobândirii dreptului de proprietate asupra locuinţei (deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 145/2019), ca moment unic, situat înainte de instituirea dreptului nou, de către legiuitor.
Prin urmare, poliţiştii care au contractat credit pentru locuinţă sub imperiul Legii nr. 293/2004 şi poliţiştii care au contractat creditul în acelaşi scop, sub imperiul Legii nr. 145/2019, se află în situaţii diferite, diferenţa fiind determinată de momentul la care au dobândit calitatea de proprietar asupra unei locuinţe - anterior sau ulterior actului normativ care reglementează acest drept nou -, calitate în funcţie de care se verifică îndeplinirea condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie, condiţie fixată de noua lege pentru acordarea dreptului la compensaţia lunară a ratelor.
După cum s-a reţinut în practica instanţei de contencios constituţional, "situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări" (Deciziile Curţii Constituţionale nr. 886/2015 şi nr. 547/2018).
Prin ordinul contestat, emis pe baza şi în executarea legii, nu se face altceva decât explicitarea, detalierea condiţiilor de exercitare a dreptului şi se limitează strict la cadrul stabilit de Legea nr. 145/2019, fără a o completa. De asemenea, aspectele reglementate prin acest act administrativ nu ţin de naşterea, modificarea, suspendarea sau încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public pentru a se reţine nesocotirea deciziilor instanţei de contencios constituţional.
Faţă de caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, reglementat explicit de art. 147 alin. (4) din Constituţie şi de cele menţionate anterior, Înalta Curte constată că modalitatea de reglementare a acestui drept nou, fără a fi avută în vedere şi situaţia poliţiştilor de penitenciar care au contractat un credit pentru locuinţă sub imperiul Legii nr. 293/2004 şi care achită aceste rate, în continuare, după abrogarea acestui act normativ, fără a putea beneficia de sprijinul acordat de noua lege poliţiştilor de penitenciar care au contractat un credit pentru locuinţă sub imperiul Legii nr. 145/2019, nu poate fi extinsă în favoarea altor beneficiari, de către instanţa de judecată, în lipsa unei norme juridice tranzitorii sau a altei dispoziţii exprese a legiuitorului primar - Parlamentul.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici Hotărârea nr. 884/16.12.2020, invocată de recurenţi, prin care Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat că modificările aduse prin Ordinul MJ nr. 482/2020 au efecte discriminatorii în sistem, prin nespecificarea situaţiei celor care au contractat anterior creditul, creând, astfel, un tratament diferenţiat pentru situaţii comparabile (pct. 36) şi a recomandat Ministerului Justiţiei să demareze procedura de modificare/armonizare a prevederilor legale în sensul celor hotărâte (pct. 39). Acest act administrativ se bucură de prezumţia de legalitate până la momentul la care instanţa de judecată îl analizează, însă, nu se poate impune, cu forţă obligatorie, instanţei de contencios administrativ în prezentul litigiu, deoarece atributul interpretării şi aplicării normelor juridice aparţine, în final, instanţei de judecată, în acord cu rolul constituţional fixat acesteia de dispoziţiile art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţie.
Mai mult decât atât, anularea actului administrativ reprezentat de Hotărârea nr. 884/16.12.2020 face obiectul dosarului nr. x/2021 (în rejudecare), aflat în faza procesuală a recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fără termen de judecată fixat, prima instanţă respingând cerere de anulare a hotărârii CNCD.
Critica recurenţilor referitoare la faptul că modul de redactare a textului art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, prin inserarea sintagmei criticate, contravine şi normelor de tehnică legislativă reglementate de Legea nr. 24/2000, respectiv art. 16 alin. (4), art. 24-26, nu poate fi reţinută.
În acest sens, Înalta Curte constată că art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, prin sintagma criticată respectă art. 16 alin. (4) din Legea nr. 24/2000, nu adaugă la prevederile art. 111 din Legea nr. 145/2019, ci clarifică condiţiile de exercitare a acestui drept nou, în scopul aplicării unitare a normei, la nivel naţional.
Astfel, după cum s-a arătat şi mai sus, prin ordinul contestat, emis pe baza şi în executarea legii, nu se face altceva decât explicitarea, detalierea condiţiilor de exercitare a dreptului şi se limitează strict la cadrul stabilit de Legea nr. 145/2019, fără a o completa.
Totodată, nu se poate reţine nicio încălcare a art. 24-26 din Legea nr. 24/2000 la emiterea Ordinului MJ nr. 482/2020, legiuitorul secundar stabilind conţinutul art. 25 plecând de la reglementarea primară şi acoperind situaţiile vizate de aceasta, în condiţiile în care nu au fost identificate norme tranzitorii reglementate de Parlament, prin Legea nr. 145/2019, cu privire la art. 111.
Nu poate fi validată nici susţinerea că textul criticat, art. 25 din Ordinul MJ nr. 482/2020, instituie dispoziţii tranzitorii contrare celor din art. 198 din Legea nr. 145/2019, care prevede că toţi poliţiştii de penitenciare beneficiază în continuare de drepturile dobândite anterior, precum şi de cele care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, întrucât această dispoziţie tranzitorie cu caracter general reglementează menţinerea drepturilor dobândite anterior de către poliţiştii de penitenciar şi de acordare a acelor drepturi "care vor fi stabilite pentru personalul din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională".
Or, aşa cum s-a reţinut anterior, acordarea dreptului la compensaţia lunară a ratelor, în condiţiile art. 111 alin. (9) din Legea nr. 145/2019 este un drept nou, care a fost reglementat detaliat pentru prima dată prin acest act normativ, astfel că nu intră în sfera de aplicare a art. 198.
În plus, conform celor menţionate anterior, poliţiştii care au contractat un credit pentru locuinţă sau au încheiat un contract de vânzare cumpărarea cu plata preţului în rate, sub imperiul Legii nr. 293/2004, au renunţat practic la acordarea compensaţiei pentru chirie, în forma reglementată de actul normativ respectiv, ca urmare a cumpărării locuinţei, astfel că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, nu pot invoca aplicarea art. 198 din acest act normativ, deoarece, la data intrării în vigoare a legii noi, ei nu mai sunt titularii dreptului la compensarea lunară a chiriei, drept care să poată fi, astfel, continuat.
Faţă de considerentele expuse, urmează a fi înlăturată şi critica privind împrejurarea că, în ambele ipoteze, atât în ceea ce-i priveşte pe cei cu credite anterioare, cât şi pe cei cu credite ulterioare intrării în vigoare a Legii nr. 145/2019, la data depunerii cererii de acordare a compensaţiei, solicitanţii deţin o locuinţă în proprietate, iar executarea obligaţiilor de plată a preţului este succesivă (în rate lunare), situaţie care îi pune pe picior de egalitate, deoarece, toţi pot solicita numai ratele ulterioare cererii de compensare.
Astfel cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, nu pot fi primite nici susţinerile recurenţilor-reclamanţi privind aplicarea în timp a legii civile, în sensul că legea civilă trebuie avută în vedere ca lege aplicabilă părţilor unui contract la data încheierii lui, sub aspectul condiţiilor încheierii, naturii şi întinderii drepturilor şi obligaţiilor părţilor unui contract cu executare succesivă, care se vor supune legii în vigoare la data încheierii contractului, în timp ce executarea obligaţiilor contractuale de către debitor şi efectele neexecutării vor fi supuse reglementării legii noi, care, între timp, a intrat în vigoare, în virtutea principiului aplicării imediate a acesteia, deoarece situaţia juridică izvorâtă sub imperiul legii vechi subzistă şi sub imperiul legii noi.
În cauză, este în discuţie interpretarea art. 111 din Legea nr. 145/2019 şi stabilirea sferei beneficiarilor drepturilor fixate de această normă, iar nu efectele pe care le produce, în timp, contractul cu executare succesivă încheiat de poliţiştii de penitenciar anterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
În sensul celor evocate, Înalta Curte reţine şi faptul că prin Decizia nr. 12 din 19 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, s-a statuat că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, introduse prin art. I din Legea nr. 288/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dreptul la compensaţia lunară pentru chirie, pentru plata ratelor de credit, nu poate fi recunoscut poliţiştilor care au încheiat contracte de credit ipotecar/imobiliar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, considerentele acestei decizii fiind aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză.
Astfel, în considerentele Deciziei nr. 12 din 19 iunie 2023, au fost reţinute următoarele:
62. Determinarea sferei destinatarilor normei are loc prin raportare la condiţiile cerute de normă pentru acordarea dreptului la compensaţie, iar numai cu îndeplinirea acestor condiţii se dobândeşte vocaţia la aplicarea normei.
67. Faţă de modalitatea în care legiuitorul a transpus în cadrul Legii nr. 360/2002 măsura de protecţie socială aflată în discuţie şi de faptul că, din perspectiva sferei beneficiarilor compensaţiei, există o suprapunere perfectă între ipotezele prevăzute de art. 31 alin. (1) şi (11) şi cele prevăzute în alin. (12) şi (14) ale aceluiaşi articol, rezultă că ceea ce diferă este doar opţiunea poliţistului îndreptăţit la acordarea acestei compensaţii de a folosi sumele aferente pentru plata chiriei ori pentru plata ratelor unui credit imobiliar/ipotecar/preţului unei locuinţe.
69. Rezultă că o condiţie sine qua non pentru recunoaşterea beneficiului constând în compensaţia lunară pentru chirie este aceea ca nici poliţistul, nici soţia/soţul acestuia/acesteia să nu deţină o locuinţă proprietate personală în localitatea în care poliţistul a fost numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului. Or, poliţiştii care au dobândit o locuinţă anterior intrării în vigoare a normei supuse interpretării nu mai îndeplinesc această condiţie.
70. Unul dintre principiile generale ale dreptului civil îl reprezintă egalitatea în faţa legii civile, însă egalitatea (şi generalitatea) acţiunii legii civile asupra persoanelor nu trebuie să conducă la concluzia că norma de referinţă este aplicabilă atât poliţiştilor care contractează un credit imobiliar pentru achiziţia unei locuinţe după data intrării în vigoare a legii, cât şi celor care au contractat un astfel de credit anterior, câtă vreme aceştia din urmă nu îndeplinesc condiţia amintită.
71. Tratamentul diferit este justificat de însuşi conţinutul normei, pe baza căruia s-a stabilit sfera destinatarilor, şi de principiile aplicării în timp a legii civile, aşa cum se va arăta în cele ce urmează.
72. Aplicarea în timp a normelor juridice de drept substanţial este guvernată de principul neretroactivităţii legii noi, consacrat la nivel constituţional de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
73. Potrivit art. 6 alin. (1) şi (5) din C. civ., legea civilă nu are putere retroactivă, iar dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare. Deci, art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 se aplică situaţiilor juridice ivite începând cu data intrării sale în vigoare.
74. Pentru a defini situaţia juridică ce atrage aplicarea normei supuse interpretării, raportarea are loc tot la condiţiile pe care textul de lege le impune pentru acordarea dreptului. Deci, situaţia juridică este aceea a poliţistului numit în prima funcţie sau mutat în interesul serviciului într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul sau în localitatea în care îşi are domiciliul, după caz, care nu deţine o locuinţă proprietate personală în acea localitate şi căruia angajatorul nu îi poate asigura un spaţiu de locuit corespunzător sau care a închiriat o locuinţă pentru care beneficiază de compensaţia lunară prevăzută de art. 31 alin. (1) sau (11) din Legea nr. 360/2002 şi care contractează un credit imobiliar pentru achiziţia unei locuinţe.
75. Situaţia juridică a poliţistului care îndeplinea anterior intrării în vigoare a art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 condiţiile menţionate reprezintă facta praeterita, căreia nu i se poate aplica norma nouă.
76. Art. 6 alin. (2) din C. civ. stabileşte că actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.
77. În cazul poliţistului care a dobândit deja o locuinţă proprietate personală prin contractarea unui credit imobiliar anterior datei de 9 decembrie 2018, dreptul de a beneficia de compensaţia lunară pentru chirie s-a stins la data dobândirii de către acesta a dreptului de proprietate asupra respectivei locuinţe.
78. În lipsa unei statuări exprese în cuprinsul Legii nr. 288/2018, în sensul că de compensaţia prevăzută de art. 31 alin. (12) din Legea nr. 360/2002 beneficiază şi poliţiştii care au îndeplinit anterior condiţiile de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie şi ale căror credite ipotecare/imobiliare se află în derulare la data intrării în vigoare a legii, nu se poate considera că vechiul drept la compensaţia lunară pentru chirie a fost reactivat începând cu data intrării în vigoare a normei supuse interpretării.
80. Raţionamentul în sens contrar, care ataşează efectele noii legi unei situaţii juridice trecute, stinse anterior intrării sale în vigoare, contravine principiului neretroactivităţii legii civile.
81. Dreptul la compensaţia pentru chirie nu mai exista la data intrării în vigoare a legii noi, iar în lipsa unei voinţe exprese a legiuitorului, dreptul astfel stins nu ar putea fi reactivat de interpretul legii.
82. În lipsa oricăror distincţii în actul normativ supus interpretării, condiţiile pentru a beneficia de compensaţia prevăzută de lege trebuie îndeplinite la un moment ulterior intrării sale în vigoare, nu la un moment anterior.
84. Potrivit art. 6 alin. (6) din C. civ., dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.
85. Aceste dispoziţii însă nu sunt aplicabile în cazul dreptului instituit de norma supusă interpretării.
86. Un prim argument în acest sens este acela că situaţia juridică nu derivă din raporturile juridice durabile în timp, expres menţionate în art. 6 alin. (6) din C. civ.
87. Al doilea argument este acela că situaţia juridică ce atrage aplicarea normei supuse interpretării nu are o singură componentă, respectiv contractarea unui contract de credit imobiliar, ci, aşa cum s-a arătat în precedent, situaţia juridică este reprezentată de un cumul de condiţii ce trebuie îndeplinite de către cel care solicită acordarea dreptului.
89. Imperativul asigurării unui tratament juridic nediscriminatoriu din perspectiva principiului egalităţii în faţa legii, raportat la împrejurarea că ambele categorii de poliţişti - atât cei care au încheiat contracte de credit imobiliar/ipotecar anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2018, cât şi cei care au încheiat aceste contracte ulterior intrării în vigoare a acestei legi - suportă aceeaşi sarcină financiară constând în achitarea ratelor creditului, nu poate conduce la concluzia că aceştia s-ar afla, din perspectiva scopului reglementării, în situaţii juridice identice pentru ca sprijinul financiar să fie recunoscut în egală măsură ambelor categorii de poliţişti.
92. Din expunerea de motive a proiectului Legii nr. 288/2018 rezultă că iniţiatorii acesteia au avut ca scop instituirea unei modalităţi de recompensare a poliţiştilor (şi militarilor), în vederea loializării faţă de instituţiile în care îşi desfăşoară activitatea, menţionându-se însă expres că iniţiativa legislativă nu implică un efort bugetar pentru instituţiile implicate, respectiv pentru bugetul de stat, deoarece beneficiarii săi au deja dreptul la compensarea chiriei.
103. În raport cu expunerea de motive a Legii nr. 288/2018, în care s-a arătat expres că implementarea soluţiei legislative propuse nu va conduce la o creştere a cheltuielilor bugetare, ci acestea vor rămâne la acelaşi nivel, doar scopul acordării compensaţiei fiind diversificat, sfera beneficiarilor rămânând aceeaşi, rezultă că legiuitorul nu a instituit un drept nou, ci a reglementat doar o opţiune suplimentară pentru poliţişti, în ceea ce priveşte utilizarea sumelor aferente pentru plata totală sau parţială a ratelor unui credit ipotecar/imobiliar ori a ratelor preţului unei locuinţe.
109. În acest context, se cuvine a se aminti că însăşi Curtea Constituţională, făcând trimitere şi la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), a arătat, pe de o parte, că diferitele ajutoare, indemnizaţii şi alte beneficii acordate personalului plătit din fondurile publice nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, astfel încât legiuitorul are deplina legitimare constituţională de a dispune cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora în funcţie de veniturile bugetare şi de a le modifica în diferite perioade de timp (exempli gratia Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 21; Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 19, etc.) şi, pe de altă parte, că situaţia juridică diferită în care se pot afla diferite persoane în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii, fără privilegii şi discriminări (exempli gratia Decizia nr. 135 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 24 mai 2016, paragraful 17; Decizia nr. 616 din 2 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2019, paragraful 54).
În concluzie, Înalta Curte constată că motivele expuse de către recurenta-reclamantă în calea de atac a recursului nu sunt apte să determine reformarea hotărârii de fond, care a confirmat legalitatea şi temeinicia deciziei contestate, întrucât a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi Sindicatul National al Politistilor de Penitenciare - Filiala Codlea şi A. împotriva sentinţei nr. 44/2023 din 4 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.