Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la data de 30.03.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR - FGA solicitând să se constate existenţa unui refuz nejustificat al FGA cu privire la soluţionarea cererii de plată înregistrate la pârât sub nr. x/29.01.2016 şi să se dispună:
- obligarea pârâtului la soluţionarea de îndată a cererii de plată, în conformitate cu dispoziţiile legale;
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Reclamanta A. S.A. (A.) a depus cerere modificatoare la data de 31.08.2021, solicitând instanţei ca, în temeiul art. 19 din legea nr. 554/2004, să oblige FGA la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei prin respingerea cererii de plată înregistrate la FGA sub nr. x din 03.11.2016 constând, în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv 0,2%/zi întârziere conform Normei ASF23/2014 -1294,94 RON, calculate până la 08/9/2021 şi în continuare până la data plăţii efective; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.
De asemenea, şi-a menţinut solicitarea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1797 din 3 decembrie 2021, a respins excepţiile invocate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin întâmpinare, ca neîntemeiate, şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamanta A. S.A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, casarea sentinţei civile atacate şi admiterea acţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă A., susţine că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii FGA şi obligarea acestui la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. prin neplata creanţei de asigurare solicitate, susţinerile primei instanţe în sensul că nu a fi îndeplinite condiţiile unei astfel de acţiuni apărând ca lipsite de bază legală.
Cu privire la existenţa unui act administrativ nelegal, recurenta-reclamantă arată că prin Decizia 14452/03.05.2018, emisă la mai bine de 2 ani de la depunerea cererii de plată, FGA a respins în mod nejustificat cererea de plată a A..
Faţă de decizia de respingere, A. a promovat acţiunea în contencios administrativ, acţiune ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, iar prin decizia civilă nr. 4644 pronunţată de ICCJ la data de 13.10.2021 în dosarul x/2018, Decizia FGA nr. 14452/03.25.2018 a fost anulată ca nelegală. Totodată, FGA a fost obligat să reanalizeze pe fond cererea de plată, iar în urma analizei a recunoscut dreptul A. la despăgubiri şi a efectuat plata către aceasta.
În acest context, este evident că în speţă există un act administrativ nelegal -respectiv Decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 - act care reprezintă soluţionarea cererii de plată a A. dată de către FGA.
Faptul că prin hotărârile judecătoreşti prin care a fost anulată Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 FGA nu a obligat direct la plată, ci la analiza pe fond a dosarului de daună, nu poate conduce la idee că răspunderea FGA nu poate fi angajată, deoarece aceasta ar nesocoti puterea de lucru judecat a hotărârilor prin care a fost declarată nelegală Decizia 14.452/03.05.2018.
Cu privire la existenţa prejudiciului se arată că, deşi FGA avea obligaţia de a proceda imediat la soluţionarea cererii de plată, această soluţionare a avut loc formal la mai bine de 2 ani după depunerea cererii şi a fost în sensul respingerii. Abia după anularea Deciziei FGA nr. 14.452/03.05.2018, FGA a procedat la analizarea pe fond a cererii şi la 28.10.2021 a efectuat plata despăgubirilor, respectiv la mai bine de 5 ani de la data la care trebuie să fie efectiv achitate despăgubirile.
Aşadar, prin soluţia dată cererii de plată a A., FGA a lipsit A. de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţit cu titlu de despăgubiri o perioadă de mai bine de 5 ani.
Mai mult, prin plata despăgubirilor solicitate, efectuată la data de 28.10.2021, FGA confirmă indubitabil dreptul A.. Astfel, contrar celor reţinute de prima instanţă, dreptul A. la plata accesoriilor există şi are un caracter cert.
Totodată, arată că dispoziţiile art. 1535 C. civ. prezumă existenţa prejudiciului în situaţia lipsei de folosinţă a unor sume de bani.
Cu privire la legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, recurenta-reclamantă arată că prejudiciul suferit de A. constă în lipsa de folosinţă a sumei de bani la care era îndreptăţită cu titlu de despăgubiri, care este cauza acestui prejudiciu, ce a determinat această întârziere în plata despăgubirilor este evident - modalitatea în care FGA a soluţionat cererea de plată prin Decizia 14.452/03.05.2018.
Faţă de cererea de plată formulată de A. pentru realizarea dreptului său, FGA a dispus prin Decizia nr. 14.452/03.05.2018 respingerea cererii de plată şi abia după anularea acesteia a procedat la analiza pe fond şi plată. Este evident că dacă FGA ar fi soluţionat de la bun început cererea de plată cu respectarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale şi ar fi procedat la plată, prejudiciul A. nu ar fi existat.
Prin urmare, legătura între Decizia FGA nr. 14.452/03.05.2018 - actul administrativ anulat ca nelegal, şi prejudiciul suferit de A. - lipsa de folosinţă asupra sumei de bani la care era îndreptăţită, există un raport de cauzalitate incontestabil.
În ceea ce priveşte culpa FGA, şi aceasta este una evidentă.
Astfel, FGA, ca structură de garantare creată de lege tocmai cu scopul de a asigura plata creanţelor de asigurare aparţinând unui asigurător falit, avea obligaţia ca în îndeplinirea obligaţiilor sale să acţioneze în deplină concordanţă cu prevederile legale. În realitate însă, Fondul nu a făcut decât să tergiverseze nepermis de mult soluţionarea cererilor de plată, lipsind A. de o sumă semnificativă de bani.
Pentru toate aceste considerente, a precizat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii FONDULUI DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR şi obligarea acestuia la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului generat A. pentru neplata creanţei de asigurare.
4. Apărările formulate în cauză
Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă, ca neîntemeiat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele în continuare arătate.
Prin cererea de plată înregistrată la FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR sub nr. x/29.01.2016, reclamanta a solicitat obligarea FGA la plata sumei de 641,06 RON reprezentând despăgubiri pe care A. era îndreptăţită să le recupereze de la B. S.A..
FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a respins această cerere de plată, emiţând Decizia nr. 14452/03.05.2018, decizie care a fost atacată de reclamantă în cadrul dosarului nr. x/2018 şi care a fost anulată în urma demersului judiciar respectiv, cu obligarea pârâtului la analizarea pe fond a cererilor de plată.
Ulterior analizei cererii de plată de către pârât, acesta a admis solicitarea recurentei - reclamante şi a dispus plata sumei de 641,06 RON către A. însă, pe calea prezentei acţiuni, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul creat.
Astfel, a susţinut reclamanta că este îndreptăţită la acordarea sumelor de bani cu titlu de despăgubire pentru lipsa de folosinţă generată de soluţionarea cu întârziere de FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR a cererilor de plată.
Înalta Curte constată că subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice şi repararea prejudiciilor cauzate de actul administrativ ilegal.
Sub acest aspect se constată că, natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este aceea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal (act propriu-zis sau act asimilat - refuzul administrativ nelegal), iar condiţiile atragerii răspunderii sunt reglementate de C. civ.
Astfel, potrivit art. 1349 C. civ.:
"(1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. (2) Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", iar potrivit art. 1357, "(1) Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare. (2) Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.".
Cu alte cuvinte, pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (1) existenţa unui prejudiciu, (2) existenţa unei fapte ilicite, (3) existenţa unui raport de cauzalitate ca raport cauză-efect între fapta ilicită şi prejudiciu, (4) existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenţia, neglijenţa sau imprudenţa cu care a acţionat.
În cauză, recurenta-reclamantă a indicat drept faptă ilicită emiterea de către pârâtul FGA a deciziei nr. 14452/03.05.2018 de neacordare a despăgubirii solicitate, prejudiciul constând în lipsa de folosinţă asupra sumei de bani cerute cu titlu de creanţă de asigurare prin cererea de plată, apreciind că legătura de cauzalitate este evidentă.
Într-adevăr, prin decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, pârâtul a respins mai multe cereri de plată formulate de A. pentru suma de 7.913.561,09 RON, inclusiv cererea de plată a sumei de 641.06 RON, sub motiv că acestui creditor de asigurare i-ar fi fost aprobate la plată şi plătite din disponibilităţile Fondului de garantare a asiguraţilor suma de 450.000 RON reprezentând limită maximă prev. de Legea nr. 213/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 4902/27.11.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 4644/13.10.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal de respingere a recursului, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată decizia nr. 14452/03.05.2018, a fost obligat pârâtul să emită un act administrativ prin care să analizeze pe fond cererile de plată formulate de reclamantă şi menţionate în borderoul nr. 2 anexat deciziei cu privire la suma de 7.913.561,09 RON, a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată. În motivare, instanţa respectivă a reţinut, între altele, inclusiv că «(…) plafonul de garantare prevăzut de dispoziţiile art. 4 lit. e) şi art. 15 alin. (2) din Legea nr. 2134/2015 … nu poate face abstracţie de definirea creditorului, prin raportare la câte un singur contract de asigurare. (…) plafonul de 450.000 de RON este incident pentru drepturile izvorâte primar dintr-un singur contract de asigurare încheiat cu debitorul falit», respectiv «consecinţa nelegalităţii deciziei nu poate fi obligarea directă a Fondului la plata sumei pretinse sau la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii acesteia. (…) pârâtul nu a analizat fondul celor 435 de drepturi pretinse de parte, rezumându-se la a emite o singură decizie de respingere globală prin prisma reţinerii depăşirii plafonului de garantare. (…) a proceda altfel şi a obliga direct pârâtul la plata sumei pretinse sau la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, Curtea consideră că ar imixtiona în activitatea Fondului, negându-i posibilitatea de a evalua pe fond cererile de plată».
În acest context, Înalta Curte constată că în urma demersului judiciar privind contestaţia formulată împotriva deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, instanţa de judecată a anulat în mod definitiv acest act administrativ, cu obligarea intimatului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la analiza pe fond a cererilor de plată, fără însă a fi confirmată sau infirmată existenţa creanţei litigioase din cauza dedusă judecăţii.
Aşadar, creanţa principală solicitată de A. în calitate de creditor de asigurări nu a fost nici confirmată, nici infirmată de către instanţa judecătorească, motiv pentru care, câtă vreme FGA nu recunoaşte existenţa acesteia prin plată sau o instanţă judecătorească nu o acordă în beneficiul recurentei-reclamante, nu i se poate imputa acesteia omisiunea de a nu fi solicitat despăgubiri sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale concomitent cu acţiunea în anularea deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018.
Altfel spus, nu se poate conchide că recurenta-reclamantă ar fi avut, în mod rezonabil, posibilitatea să cunoască întinderea pagubei pretinse sub forma penalităţilor de întârziere sau a dobânzii legale încă de la data formulării acţiunii în anulare, din moment ce instanţa învestită cu dosarul nr. x/2018 privind decizia FGA nr. 14452/03.05.2018 nu a fost învestită şi cu analiza pe fond a cererilor de plată a creanţelor de asigurări.
De asemenea, Înalta Curte constată că raportul de cauzalitate este neîndoielnic, actul administrativ emis în mod nelegal împiedicând reclamanta să beneficieze de folosinţa creanţei de asigurări în cuantum de 641.06 RON pentru perioada 03.05.2018 (prima analiză a cererii de plată) - 28.10.2021 (reanalizarea cererii de plată urmată de achitarea sumei amintite).
În sfârşit, vinovăţia intimatului-pârât nu poate fi exclusă, emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018 fiind rezultatul unei conduite culpabile a FGA în interpretarea Legii nr. 213/2015, cu atât mai mult cu cât partea pârâtă a ales să promoveze prin actele emise o interpretare a textului legal defavorabilă creditorilor de asigurări, fără însă ca pentru un astfel de rezultat să fi procedat la o analiză atentă, gramaticală, logică şi sistematică a Legii respective, astfel încât să identifice concluzia corectă.
Concluzionând, Înalta Curte constată că odată anulată, prin hotărâre judecătorească definitivă, decizia FGA nr. 14452/03.05.2018, în sarcina părţii pârâte se reţine o faptă ilicită constând în emiterea unui act administrativ unilateral nelegal, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a întârziat folosinţa de către partea reclamantă a sumei cuvenite acesteia cu titlu de creanţă de asigurări.
De esenţa acţiunii de contencios administrativ este nu doar anularea actului administrativ nelegal, ci şi repararea prejudiciului suferit de persoana vătămată.
Aşadar, repararea prejudiciului prin acordarea despăgubirilor ca urmare a anulării unui act administrativ (decizia FGA nr. 14452/03.05.2018) corespunde specificului acţiunii de contencios administrativ pentru perioada 03.05.2018 - 28.10.2021, exercitată în forma subsidiară prevăzută de art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Nu la aceeaşi concluzie se poate ajunge şi în ceea ce priveşte perioada anterioară datei de 03.05.2018, câtă vreme, faţă de disp. art. 19 din Legea nr. 554/2004, lipseşte hotărârea judecătorească definitivă care să cenzureze pretinsul act administrativ asimilat nelegal (nesoluţionare în termen sau refuz nejustificat de soluţionare), imputat de reclamanta A. în sarcina pârâtului FGA ulterior împlinirii unui termen de 30 de zile calculat de la data înregistrării cererii de plată.
În acest context, Înalta Curte subliniază că prin efectul cererii adiţionale de modificare a obiectului acţiunii introductive de instanţă, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004, partea reclamantă a solicitat acordarea despăgubirilor, ceea ce implică premisa legală esenţială a existenţei unei hotărâri judecătoreşti privind cenzurarea unui act administrativ tipic sau asimilat emis de pârât. Or, o astfel de hotărâre judecătorească există doar în sensul anulării deciziei FGA nr. 14452/03.05.2018, deci pentru perioada începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, fără ca partea reclamantă să demonstreze existenţa sa şi cu privire la conduita Fondului de Garantare a Asiguraţilor manifestată între data înregistrării cererii de plată (29.01.2016) şi data emiterii deciziei anulate din 03.05.2018.
În continuare, admiţând existenţa faptei ilicite a FGA prin emiterea deciziei nr. 14452/03.05.2018, Înalta Curte identifică şi prejudiciul suferit a cărui compensare corespunde dobânzii legale aferente sumei de 641 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.
Conform dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar:
"(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%.", art. 1 alin. (3) din actul normativ amintit arătând că "Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.".
În consecinţă, despăgubirea ce se cuvine părţii reclamante va fi la nivelul dobânzii legale penalizatoare aferente sumei de 641 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 (data emiterii deciziei FGA nr. 14452, anulată definitiv de către ICCJ) până la data de 28.10.2021 (data plăţii).
În ceea ce priveşte solicitarea recurentei - reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 738,75 RON, reprezentând onorariu de avocat, taxa judiciară de timbru din recurs şi taxa judiciară de timbru achitată la fond, Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga intimatul - pârât la plata către recurenta - reclamantă a cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru din fond şi din recurs şi onorariu de avocat din recurs astfel cum au fost solicitate de A. S.A..
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de control judiciar are în vedere culpa procesuală în care se află intimatul - pârât, acesta fiind partea procesuală căzută în pretenţii, prin admiterea cererii de recurs formulate de recurenta A. S.A., casarea sentinţei civile atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Faţă de considerentele mai sus expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., precum şi ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte, sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumei de 641,06 RON, stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, de la data de 03.05.2018 până la data de 28.10.2021.
Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 738,75 RON, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru, în fond şi recurs.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1797/2021 din 03 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite, în parte, acţiunea modificată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă sumei de 641 RON, de la data de 3 mai 2018 şi până la data de 28 octombrie 2021 conform art. 3 şi alin. (3) din O.G. nr. 13/2011.
Obligă pârâtul la plata către partea reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 738,75 RON, reprezentând onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru, în fond şi recurs.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.