Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, a solicitat următoarele:
În principal, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 10 alin. (1) teza I şi teza finală din Legea nr. 266/2008 şi art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătăţii, să fie obligată pârâta să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiuni contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, respectiv să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014) şi implicit, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei.
În subsidiar, în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, să fie obligată pârâta să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă, în data de 25.01.2021 (înregistrată în data de 26.01.2021), respectiv să soluţioneze cererea având ca obiect înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară-persoană juridică ca urmare a rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 şi implicit, emiterea unei noi autorizaţii de funcţionare farmacie comunitară, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia pe numele subscrisei, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin cererea de modificare a acţiunii, reclamanta a introdus două noi capete principale de cerere, solicitând în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 10 alin. (1) teza I şi teza finală din Legea nr. 266/2008 şi art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătăţii, anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale, şi pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, sens în care, să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), respectiv să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei; în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale în solidar cu persoanele responsabile de nesoluţionare în termen legal al cererii/de refuzul nejustificat de a soluţiona cererea, respectiv cu pârâta B. - consilier superior, pârâta C. - consilier superior şi pârâta D. - Director, la daune materiale în cuantum de 889.035.33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111.129,41 RON/lună până la data înscrierii menţiunii aferente schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014 şi anume, (re)înscrierea reclamantei pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 (9800/EN7293 din data de 10.09.2014), respectiv emiterea pe numele reclamantei a unei noi autorizaţii de funcţionare, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia.
La data de 19.11.2021, reclamanta a formulat o precizare a cererii adiţionale, în sensul precizării capătului de cerere nr. x din cererea adiţională iniţială, respectiv: în temeiul art. 2 alin. (1) lit. i) şi alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a, 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României, art. 10 alin. (9) teza I şi teza finală din Legea nr. 266/2008 şi art. 7 alin. (1)-(2) din Norma din 2019 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice aprobată prin Ordinul nr. 444/2019 emis de către Ministerul Sănătăţii, a solicitat să fie obligată pârâta să înscrie menţiunea aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei farmaciei comunitare - persoană juridică, ca efect al rezoluţiunii contractului de vânzare-cumpărare fond de comerţ nr. 287/25.07.2014, sens în care, să (re)înscrie reclamanta pe anexa Autorizaţiei de funcţionare farmacie nr. 9800/EN3928 din data de 15.04.2013 - 9800/EN7293 din data de 10.09.2014 (astfel cum a fost modificată), şi pe cale de consecinţă, să emită pe numele reclamantei o nouă autorizaţie de funcţionare farmacie comunitară, cu păstrarea şi menţionarea istoricului acesteia, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei şi anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, respectiv a refuzului nejustificat de a rezolva cererea transmisă în data de 25.01.2021.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 97 din 24 februarie 2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate în cauză de către pârâţii Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, B., C. şi D..
A admis în parte acţiunea formulată, astfel cum a fost modificată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale, B., C. şi D..
A dispus obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului să răspundă cererii transmise în format electronic de către reclamantă, în data de 25.01.2021 (înregistrată în data de 26.01.2021), respectiv să soluţioneze cererea având ca obiect înscrierea menţiunii pe anexa la autorizaţia de funcţionare aferentă schimbării deţinătorului autorizaţiei de funcţionare farmacie comunitară - persoană juridică, în termen de 10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii sub sancţiunea aplicării unor penalităţi în cuantum de 1.000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei de a soluţiona cererea.
A respins în rest acţiunea.
A obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale să plătească reclamantei suma de 3.500 RON cheltuieli de judecată parţiale.
A respins cererea pârâtelor B., C. şi D. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
1.3. Împotriva sentinţei anterior menţionate au declarat recurs părţile, astfel:
Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat recurs principal, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.
Prin cererea de recurs formulată, recurentul-pârât a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei în formularea cererii de chemare în judecată.
Reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs incident şi recurs provocat.
În susţinerea recursului incident, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, suplimentar celor dispuse de prima instanţă, anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale.
În susţinerea recursului provocat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea Ministerul Sănătăţii - Direcţia Politica Medicamentului, a Dispozitivelor şi Tehnicilor Medicale în solidar cu persoanele responsabile de refuzul nejustificat de a soluţiona cererea/de nesoluţionare în termen legal al cererii, respectiv cu pârâtele B. - consilier superior, C. - consilier superior şi D. - Director, la daune materiale în cuantum de 889.035.33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111.129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii.
1.4. Prin decizia civilă nr. 4514 din 12 octombrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii recursului formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii.
A respins recursul provocat formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
A respins recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii şi recursul incident împotriva sentinţei civile nr. 97 din 24 februarie 2022 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
2. Calea extraordinară de atac exercitată în cauză
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2024, la data de 20 februarie 2024, recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., solicitând anularea deciziei menţionate la pct. I.1.4. şi soluţionând cauza, să se dispună obligarea Ministerul Sănătăţii Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale la plata de daune materiale în cuantum de 899.035,33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii; obligarea recurantei-pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul demers judiciar.
Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a invocat faptul că a învestit instanţa de control judiciar cu două cereri de recurs, respectiv o cerere de recurs incident, formulată în contradictoriu cu recurenta-pârâtă - Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale şi cu o cerere de recurs provocat, formulată în contradictoriu cu B., C. şi D..
În acest sens, a precizat în mod expres în cererea de recurs (pag. I paragraful destinat identificării părţilor) faptul că recursul incident a fost formulat în contradictoriu exclusiv cu Ministerul Sănătăţii, iar recursul provocat exclusiv cu B. - consilier superior, C. - consilier superior şi D. - Director, în cadrul Ministerului Sănătăţii.
În acest cadru procesual trasat aprioric, reclamanta a învestit instanţa de control judiciar prin cererea de recurs incident, formulată exclusiv în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale, cu două solicitări, respectiv cu anularea Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021 emis de Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale, precum şi cu obligarea Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale (în mod solidar cu intimatele împotriva cărora a formulat cererea de recurs provocat), la plata de daune materiale în cuantum de 889.035,33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii.
Susţine contestatoarea că, faţă de recursul incident formulat în contradictoriu cu recurentul pârât - Ministerul Sănătăţii, instanţa de control judiciar l-a soluţionat în mod parţial, respectiv doar capătul de cerere aferent anulării Referatului de clasare petiţie nr. 389/05.02.2021, iar capătul de cerere circumscris obligării recurentului-pârât la plata de daune materiale l-a solutionat ca motiv aferent recursului provocat, deşi, faţă de cadrul procesual aprioric trasat, recurenta nu a formulat recurs provocat în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale, de altfel nici nu putea să formuleze, potrivit art. 491 raportat la art. 473 din C. proc. civ., deoarece Ministerul Sănătăţii a fost parte în recursul principal, având calitatea de recurent.
Ca atare, contestatoarea apreciază că reţinerea de către instanţa de recurs a faptului că, în susţinerea recursului provocat, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate, iar în rejudecare, obligarea Ministerul Sănătăţii la plata daunelor materiale solicitate, este o eroare gravă de fapt, care dacă nu ar fi fost făcută, ar fi condus la analiza acestei solicitări în cadrul recursului incident formulat în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii.
Astfel, în condiţiile în care instanţa de control judiciar s-a pronunţat asupra solicitării reclamantei de obligare a Ministerului Sănătăţii la plata de daune materiale, nu în cadrul procesului de analiză şi de soluţionare a cererii de recurs incident, ci în cadrul procesului de analiză şi de soluţionare a recursului provocat formulat în contradictoriu cu B., C. şi D., pe care l-a şi respins ca inadmisibil, apreciază că sunt incidente dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv ne situăm sub sfera juridică a unei greşeli materiale cu caracter procedural, care dacă ar fi fost observată de instanţa de control judiciar nu ar mai fi condus la respingerea solicitării recurentei ca efect al declarării recursului provocat inadmisibilă, ci ar fi antamat analiza solicitării acesteia în cadrul recursului incident, cale de atac declarată, implicit, ca fiind admisibilă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar a examinat şi a soluţionat în baza unei greşeli involuntare solicitarea recurentei referitoare la obligarea Ministerul Sănătăţii - Direcţia politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnicilor medicale, la plata de daune materiale în cuantum de 889.035,33 RON, sumă ce va fi actualizată cu 111129,41 RON/lună până la data rămânerii definitive a hotărârii, în cadrul mecanismului juridic asociat soluţionării recursului provocat, eroarea de ordin procedural săvârşită influenţând într-o manieră determinantă pronunţarea soluţiei, deoarece, deşi solicitarea recurentei nu a trecut de "examinarea prealabilă" aferentă admisibilităţii în raport cu recursul provocat, care a fost declarat inadmisibil, în cadrul recursului incident, "testul" prealabil a fost depăşit odată cu declararea acestuia implicit ca admisibil, caz în care, solicitarea recurentei privind obligarea Ministerului Sănătăţii la plata daunelor interese ar fi fost supusă analizei şi soluţionată în cadrul recursului incident.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea contestaţiei în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca nefondată.
Intimatele B., C. şi D. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca netemeinică.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare
Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit cărora:"(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (…) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; (...)"
Referitor la prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., în doctrină şi jurisprudenţa instanţelor de judecată s-a reţinut că, acest motiv de contestaţie în anulare specială, vizează greşeli de fapt, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretarea a dispoziţiilor legale sau de rezolvare a unui incident procedural. În acest sens, cu titlul exemplificativ se impune a indica că au fost apreciate ca greşeli materiale: respingerea unui recurs ca tardiv în raport de data înregistrării la instanţă, deşi din plicul ataşat rezultă că recursul a fost depus în termen la oficiul poştal, anularea recursului ca netimbrat, deşi la dosar se afla ataşată dovada de achitare a taxei de timbru sau pentru unul din motivele de casare nu era necesară timbrarea, pronunţarea asupra legalităţii unei alte hotărâri, etc. .
Contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.
În speţă, contestatoarea a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, în baza unei greşeli involuntare, s-a pronunţat asupra solicitării reclamantei de obligare a Ministerului Sănătăţii la plata de daune materiale, nu în cadrul procesului de analiză şi de soluţionare a cererii de recurs incident, ci în cadrul procesului de analiză şi de soluţionare a recursului provocat formulat în contradictoriu cu B., C. şi D..
Instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare constată că instanţa de recurs, în raport cu prevederile art. 473 şi art. 491 din C. proc. civ., a soluţionat recursul provocat şi recursul incident formulate de reclamantă, în considerentele deciziei, fiind prezentate argumentele care au fundamentat soluţia de respingere a celor două recursuri.
Astfel, instanţa de recurs a reţinut că "intimatul este în drept să declare recurs provocat atunci când admiterea recursului principal ar fi de natură să provoace consecinţe asupra situaţiei sale juridice în proces, astfel că prin promovarea lui intimatul urmăreşte să evite riscul de a se agrava situaţia în proces în cazul în care s-ar schimba.
(...) nu poate să repună în discuţie soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la capătul de cerere formulat de reclamantă de acordare a daunelor materiale care a fost respins ca neîntemeiat, nefiind aşadar de natură să producă consecinţe asupra situaţiei juridice a reclamantei."
Recursul provocat nu poate fi privit decât în legătură cu partea din hotărâre contestată prin recursul principal, pentru că altminteri nu există vreun interes în declararea lui sau este nevoie să fie formulat un recurs principal.
Astfel cum a reţinut şi instanţa de recurs, dacă contestatoarea A. S.R.L. era nemulţumită de soluţia instanţei de fond cu privire la soluţia de respingerea a capătului de cerere referitor la acordarea daunelor materiale, era în drept să formuleze recurs principal.
În ceea ce priveşte recursul incident, instanţa de recurs l-a respins ca nefondat, apreciind că nu este incident în cauză motivul de casare invocat.
Înalta Curte reţine că, în speţă, contestatoarea, rezumându-se la a reitera aspectele cu privire la fondul cauzei, aspecte pe care le-a invocat şi prin cererea de chemare în judecată şi cererea de recurs, invocă încălcări ale unor dispoziţii legale de către instanţa de recurs, precum şi incorecta reţinere a unor temeiuri de drept, concluzionând că soluţia corectă era aceea de admitere a recursului, şi nu cea de respingere a căii sale de atac.
Or, aceste aspecte nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată şi constituind un veritabil "recurs la recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.
Susţinerea contestatoarei în sensul că "instanţa de control judiciar l-a soluţionat în mod parţial" şi "ca motiv aferent recursului provocat" nu poate fi considerată o eroare materială din partea instanţei, în condiţiile an. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.
Acest motiv de contestaţie în anulare vizează erorile materiale evidente, în legătură cu aspecte formale ale recursului, care au avut drept consecinţă soluţionarea greşită a acestei căi de atac. Deci, este vorba despre acea greşeală pe care o comite instanţa prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale şi care determină soluţia pronunţată.
Astfel, acest motiv de contestaţie în anulare specială vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Trebuie reţinut că, pe calea contestaţiei în anulare, poate fi invocată numai o eroare materială esenţială, adică o eroare care a determinat pronunţarea de către instanţa de recurs a unei soluţii greşite faţă de actele existente la dosar.
În speţă, susţinerile formulate de contestatoare nu vizează niciuna din neregulile procedurale prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., ci sunt, în esenţă, nemulţumiri care privesc modul de soluţionare a litigiului dintre părţi, contestatoarea invocând generic greşeli de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale şi "eroarea materială" a instanţei de a soluţiona recursul incident ca recurs provocat.
Aşadar, nu poate fi vorba de eroare materială la soluţionarea recursului, nefiind întrunită ipoteza textului procedural prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ.
În plus, se reţine că, prin exercitarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare pentru motivul prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., nu poate fi cenzurat modul în care instanţa de recurs, analizând motivul de casare, a înţeles să răspundă acestuia.
De altfel, din modul de redactare, dar şi din conţinutul motivelor contestaţiei în anulare, contestatoarea tinde la anularea unei hotărâri cu consecinţa rediscutării cauzei pentru că, în opinia sa, aceasta nu a fost bine soluţionată, or, o astfel de abordare nu poate fi primită.
În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a conturat ideea potrivit căreia redeschiderea procesului judecat irevocabil poate fi determinată numai de circumstanţe substanţiale şi imperative, care au făcut ca erorile de fapt să devină vizibile doar la finalul unei proceduri judiciare (cauzele Mitrea c. România şi Stanca Popescu c. România), ceea ce nu este cazul în speţă.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare declarată de contestatoarea A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 4514 din 12 octombrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios adminsitrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.