Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Contestaţia judiciară
Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2024, la data de 15 ianuarie 2024, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii:
1) anularea Hotărârii nr. 3070 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători;
2) obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să dispună transferul contestatorului de la Tribunalul Militar Iaşi la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
În motivarea contestaţiei, partea a arătat că înţelege să critice Hotărârea nr. 3070 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, prin care i s-a respins cererea de transfer de la Tribunalul Militar Iaşi la Curtea Militară de Apel Bucureşti, întrucât respingerea cererii s-a fundamentat cu precădere pe avizul emis de către preşedintele Curţii Militare de Apel, fără ca intimatul să reflecteze şi să realizeze o analiză obiectivă asupra aspectelor de ordin personal pe care le-a prezentat, în condiţiile în care prevederile legale au în vedere şi aspecte de ordin personal în procedura de transfer, în raport de care intimatul trebuie să le analizeze.
În sensul celor menţionate, solicită a se avea în vedere faptul că are în întreţinere 2 copii minori, în vârstă de 3 ani şi 6 ani, ambii aflându-se în Constanţa.
De asemenea, are locuinţă-proprietate în municipiul Constanţa, iar prin transferul său în municipiul Bucureşti, ar avea posibilitatea să fie mai aproape de familie.
Susţine contestatorul că, în prezent, îşi desfăşoară activitatea în municipiul Iaşi, iar efectuarea unei navete de aproximativ 450 km este una dificilă, comparativ cu situaţia în care ar desfăşura activitatea în Bucureşti şi pentru care efectuarea unei navete în Constanţa ar fi una mult mai uşoară, distanţa fiind de aproximativ 225 km.
Din punct de vedere al motivelor de ordin profesional, arată faptul că îşi desfăşoară activitatea în materie penală de peste 13 ani şi are o vechime în grad profesional de curte de apel de peste 9 ani, din care 6 ani şi 3 luni a desfăşurat activitatea la Curtea de Apel Constanţa.
De asemenea, are o vechime în magistratură de peste 17 ani, din care o vechime în funcţie de 15 ani şi 6 luni, iar prin solicitarea de transfer la Curtea Militară de Apel Bucureşti, doreşte să îşi desfăşoare activitatea judiciară la o instanţă corespunzătoarea gradului profesional dobândit.
În ceea ce priveşte Tribunalul Militar Iaşi, potrivit datelor reţinute de către intimat prin hotărârea contestată, învederează că încărcătura cauzelor/judecător pe întreg anul 2022 a fost de 85 de dosare, ceea ce relevă desfăşurarea unei activităţi optime şi în situaţia în care instanţa ar funcţiona cu 2 judecători, dintr-o schemă de 4 posturi de judecător.
Faţă de cele expuse, solicită a fi analizate cu precădere aspectele de ordin personal prin prisma criteriilor legale de transfer, şi, în măsura în care vor fi găsite întemeiate aspectele prezentate, să fie obligat intimatul la emiterea unei noi hotărâri prin care să aprobe transferul de la Tribunalul Militar Iaşi la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
2. Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că hotărârea atacată este temeinică şi legală.
3. Alte aspecte procesuale
În raport de dispoziţiile art. 13 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, intimatul a depus la dosar documentaţia care a stat la baza emiterii hotărârii contestate în cauză.
4. Soluţia instanţei
Contestatorul A. a învestit instanţa de contencios administrativ competentă cu cererea de verificare a legalităţii Hotărârii nr. 3070 din 21 noiembrie 2023 prin care secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii i-a respins cererea de transfer de la Tribunalul Militar Iaşi la Curtea Militară de Apel Bucureşti.
În esenţă, sistematizând criticile prezentate de parte, Înalta Curte reţine că actul administrativ unilateral cu caracter individual dedus judecăţii este contestat din perspectiva faptului că respingerea cererii de transfer s-a fundamentat cu precădere pe avizul negativ emis de către preşedintele Curţii Militare de Apel, fără a fi avute în vedere şi analizate, în mod obiectiv, aspectele de ordin personal prezentate de contestator în susţinerea cererii.
Analizând motivele de nelegalitate ale Hotărârii nr. 3070 din 21 noiembrie 2023, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, prezentate în cadrul contestaţiei de faţă, precum şi apărările dezvoltate în cuprinsul întâmpinării depuse de intimat, prin prisma cadrului normativ aplicabil şi a documentaţiei care a stat la baza adoptării acestor hotărâri, Înalta Curte reţine următoarele:
În motivarea cererii de transfer, contestatorul A. a invocat atât motive de ordin personal, cât şi motive profesionale.
În ceea ce priveşte motivele de ordin personal, a precizat că are locuinţa/reşedinţa în municipiul Constanţa şi prin transferul său în Bucureşti i s-ar oferi posibilitatea să fie mai aproape de familie având doi copii minori în întreţinere. Astfel, efectuarea unei navete de aproximativ 450 km este una dificilă, comparativ cu situaţia în care ar desfăşura activitatea în Bucureşti şi pentru care efectuarea unei navete în Constanţa ar fi una mult mai uşoară, distanţa fiind de aproximativ 225 km.
Din punct de vedere al motivelor de ordin profesional, pentru care s-ar impune admiterea cererii sale de transfer la Curtea Militară de Apel Bucureşti, a făcut referire la vechimea în magistratură şi gradele profesionale deţinute, faptul că are o vechime în grad profesional de curte de apel de 10 ani din care 6 ani şi 3 luni şi-a desfăşurat activitatea la Curtea de Apel Constanţa, precum şi oportunitatea de a se dezvolta profesional prin desfăşurarea activităţii judiciare la o instanţă corespunzătoare gradului profesional dobândit.
Potrivit înscrisurilor administrate în proces reiese că, la momentul formulării cererii de transfer, contestatorul avea o vechime de 16 ani şi 1 lună în funcţia de judecător din care 9 ani şi 9 luni vechime în grad profesional de curte de apel, iar la instanţa de la care solicită transferul (Tribunalul Militar Iaşi) a activat o perioadă de 0 ani şi 2 luni, din care aproximativ 1 lună s-a aflat în concediu de odihnă.
Conform evidenţelor Direcţiei de resort, la data formulării cererii de transfer, la Tribunalul Militar laşi, instanţa de la care s-a solicitat transferul, dintre cele 4 posturi de judecător prevăzute în schemă, sunt ocupate 3 posturi, fiind vacant 1 post de judecător. De asemenea, sunt vacante funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte.
În anul 2022, la Tribunalul Militar Iaşi, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 85, comparativ cu media naţională de 514, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 49, comparativ cu media naţională de 388.
Conform evidenţelor aceleiaşi direcţii, la Curtea Militară de Apel Bucureşti, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 8 posturi prevăzute în schemă, sunt ocupate 6 posturi, fiind vacante 2 posturi de judecător, dintre care 1 post aferent unei funcţii de conducere, respectiv cel de preşedinte.
În continuare, la Curtea Militară de Apel Bucureşti, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 47, comparativ cu media naţională de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 28, comparativ cu media naţională de 227.
De asemenea, se reţine că Tribunalul Militar laşi a lăsat soluţionarea cererii de transfer la aprecierea Consiliului Superior al Magistraturii având în vedere timpul efectiv în care domnul judecător a activat în cadrul instanţei care nu permite emiterea unei opinii fundamentate în acest sens, iar Curtea Militară de Apel Bucureşti a transmis un aviz nefavorabil, domnul judecător fiind transferat recent, conform opţiunii sale, de la instanţa civilă la Tribunalul Militar laşi, avându-se în vedere necesitatea bunei funcţionări a celei din urmă instanţe la care funcţionau doar doi judecători dintr-un număr de patru.
Potrivit dispoziţiilor art. 188 alin. (1) - (3) din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
"(1) Transferul judecătorilor şi procurorilor de la o instanţă la altă instanţă sau de la un parchet la alt parchet, inclusiv la şi de la instanţele şi parchetele militare, ori la o instituţie publică se aprobă, la cererea celor în cauză, de secţia corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul motivat al preşedintelui instanţei sau al conducătorului parchetului de unde se transferă şi unde se transferă, însoţite de punctul de vedere al preşedinţilor curţilor de apel sau al procurorilor generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel în circumscripţia cărora se află instanţa sau parchetul de unde se transferă şi unde se transferă. În cazul în care transferul se solicită în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel este necesar punctul de vedere al preşedintelui respectivei curţi de apel sau al procurorului general al parchetului de pe lângă respectiva curte de apel.
(2) Transferul nu se poate face la instanţe sau parchete de nivel superior celor la care judecătorul sau procurorul are dreptul să funcţioneze, potrivit legii. În cazul transferului la instanţe sau parchete superioare unde are dreptul să funcţioneze potrivit gradului profesional avut, judecătorul sau procurorul care se transferă trebuie să fi funcţionat efectiv cel puţin un an la o instanţă ierarhic inferioară sau, după caz, la un parchet ierarhic inferior ori la structurile de parchet specializate.
(3) Posturile vacante de conducere nu se pot ocupa prin transfer".
Totodată, conform art. 192 din Legea nr. 303/2022, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor la alte instanţe şi ale procurorilor la alte parchete se au în vedere următoarele criterii:
a) motivele cuprinse în avizele motivate şi punctele de vedere prevăzute la art. 188 alin. (1);
b) volumul de activitate al instanţei sau al parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele sau la parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora;
c) specializarea judecătorului sau a procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei sau completului corespunzător specializării;
d) vechimea la instanţa sau la parchetul de la care se solicită transferul;
e) vechimea efectivă în funcţia de judecător sau, după caz, de procuror;
f) vechimea în gradul aferent instanţei sau parchetului la care se solicită transferul;
g) disponibilitatea de a activa în secţia sau în completul corespunzător specializării postului vacant;
h) domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului;
i) distanţa dintre domiciliul sau, după caz, reşedinţa şi sediul instanţei sau al parchetului la care funcţionează judecătorul sau procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia;
j) starea de sănătate şi situaţia familială."
În acest cadru normativ, Înalta Curte arată că transferul judecătorului este o vocaţie conferită de norma legală, iar nu un drept al acestuia. Astfel, situaţia obiectivă a instanţelor judecătoreşti trebuie, în principiu, să primeze pentru a se asigura buna desfăşurare a actului de justiţie. În plus, atunci când a optat pentru ocuparea postului de judecător la o anumită instanţă, magistratul şi-a asumat implicit posibilitatea rămânerii la aceasta pe un termen mai îndelungat.
Înalta Curte mai arată că poate interveni anularea actului administrativ unilateral atunci când prin intermediul lui nu se atinge scopul vizat de legiuitor, respectiv acela de organizare a executării legii sau de executare în concret a legii, ci, dimpotrivă, se ajunge la încălcarea sau nerespectarea legii. Altfel spus, sancţiunea nulităţii devine incidentă dacă şi în măsura în care la emiterea actului nu au fost respectate normele având forţă juridică superioară, edictate pentru întocmirea sa valabilă, vizând în principiu condiţii anterioare sau concomitente emiterii actului.
Din definiţia actului administrativ, astfel cum a fost reglementată de legiuitor la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă şi regimul său juridic, respectiv condiţiile sale de validitate (valabilitate) subsumate principiului legalităţii, condiţii care se subordonează în esenţă obligaţiei ca aceste acte să fie emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
Observând definiţia legală menţionată, Înalta Curte arată că actul administrativ trebuie să fie emis (1) în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, cu legile adoptate de Parlament şi cu toate actele normative având forţă juridică superioară lui, (2) de autoritatea competentă şi în limitele competenţei sale, (3) în forma şi cu procedura prevăzută de lege.
Fiind o sumă a tuturor condiţiilor de validitate a actului administrativ, legalitatea acestuia implică şi (4) oportunitatea sa derivând din capacitatea pe care o are organul care emite respectivul act administrativ de a alege, dintre mai multe soluţii posibile şi egale în aceeaşi măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut. Astfel, oportunitatea se află în strânsă dependenţă cu puterea discreţionară a administraţiei publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluţii posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorităţi, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acţiune, în limitele competenţei sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunităţii, se va regăsi în scopul legii, revenind instanţei de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât şi respectarea în conduita autorităţii emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat şi interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească. Dintr-o asemenea perspectivă, oportunitatea apare ca fiind un subsistem al condiţiilor de legalitate lato sensu, încetând acolo unde administraţia publică a acţionat abuziv, contrar interesului public, aşa cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul administrativ atacat.
În urma analizării conţinutului hotărârii atacate, Înalta Curte constată că secţia pentru Judecători a soluţionat cererea de transfer formulată de contestator prin raportare la necesitatea menţinerii echilibrului între interesul public, reprezentat de buna funcţionare a instanţelor implicate în procedura de transfer, şi interesul legitim privat al judecătorului care formulează cererea de transfer.
Susţinerile contestatorului potrivit cărora secţia pentru judecători şi-ar fi întemeiat hotărârea cu precădere pe avizul negativ emis de preşedintele Curţii Militare de Apel Bucureşti fără a fi avute în vedere şi analizate, în mod obiectiv, aspectele de ordin personal prezentate de contestator în susţinerea cererii, sunt apreciate de instanţă ca fiind nefondate.
Astfel, din interpretarea tuturor dispoziţiilor legale privitoare la transferul judecătorilor şi procurorilor, rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi la necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea parchetelor şi a instanţelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanţei implicate în procedură şi interesul privat al solicitantului.
De altfel, art. 192 din Legea nr. 303/2022 nici nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind, aşadar, secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general. Or, tocmai neinstituirea de către legiuitor a unei priorităţi în aplicarea criteriilor legale avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer nu reprezintă altceva decât recunoaşterea atribuţiei legale a Consiliului Superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar, atribuţie a cărei îndeplinire implică din partea subscrisului o analiză de la caz la caz pentru a se putea realiza ocuparea posturilor vacante la instanţele implicate în procedura de transfer.
Analiza ansamblului materialului probator denotă că reclamantul activează în cadrul Tribunalului Militar Iaşi începând cu data 01.09.2023, ca urmare a admiterii de către secţia pentru Judecători la data de 13.07.2023 a cererii de transfer a acestuia de la Curtea de Apel Constanţa.
Ca atare, reţine Înalta Curte că reclamantul şi-a exprimat la acel moment opţiunea pentru transferul la instanţa respectivă, cunoscând că sediul tribunalului se află în municipiul Iasi şi asumându-şi că o perioadă va trebui să funcţioneze în cadrul acestei instanţe.
În aceste condiţii, faţă de data recentă a transferului anterior, apreciază Înalta Curte că, în mod întemeiat, s-a reţinut în considerentele actului administrativ contestat că experienţa domnului judecător în cadrul instanţelor militare nu era suficientă la acel moment pentru ocuparea unei funcţii de judecător în cadrul Curţii Militare de Apel Bucureşti, singura instanţă militară de control judiciar.
Împrejurarea că reclamantul deţine o vechime de 16 ani şi o lună în funcţia de judecător, precum şi o vechime în grad profesional de curte de apel de 9 ani şi 9 luni, nu constituie un argument suficient în sine pentru a conduce la admiterea cererii de transfer la o instanţă militară, atâta vreme cât acesta deţine o vechime redusă de doar două luni la instanţa de la care solicita transferul, respectiv Tribunalul Militar Iaşi.
Mai mult decât atât, după cum rezultă din avizul transmis de conducerea acestei instanţe, din cele două luni, reclamantul a activat efectiv mai puţin de o lună, în restul timpului efectuând concediul de odihnă, împrejurare care nu vine decât să confirme concluzia conducerii Curţii Militare de Apel Bucureşti în sensul experienţei reduse a reclamantului în soluţionarea cauzelor specifice instanţelor militare.
Tot ca urmare a perioadei reduse de doar două luni de activitate la Tribunalul Militar Iaşi, în cuprinsul avizelor emise de Tribunalul Militar Iaşi şi Curtea Militară de Apel Bucureşti s-a şi reţinut, de altfel, că nu se puteau formula la acel moment aprecieri pertinente şi concludente referitoare la conduita sa în cadrul instanţelor militare, ci, s-a concluzionat în sensul că, prin aprobarea într-un timp relativ scurt (2 luni) a unui alt transfer al domnului judecător la altă instanţă militară ar fi fost afectată activitatea de judecată a Tribunalului Militar Iaşi.
Din analiza situaţiei resurselor umane, la data formulării cererii de transfer, de la nivelul Tribunalul Militar Iaşi, instanţa de la care s-a solicitat transferul, reiese că, dintre cele 4 posturi de judecător prevăzute în schemă, erau ocupate 3 posturi, fiind vacant 1 post de judecător. De asemenea, erau vacante funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte.
Totodată, în ceea ce priveşte volumul de muncă, în anul 2022, la Tribunalul Militar Iaşi, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 85, comparativ cu media naţională de 514, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 49, comparativ cu media naţională de 388.
Prin comparaţie, la Curtea Militară de Apel Bucureşti, instanţa la care s-a solicitat transferul, dintre cele 8 posturi prevăzute în schemă, erau ocupate 6 posturi, fiind vacante 2 posturi de judecător, dintre care 1 post aferent unei funcţii de conducere, respectiv cel de preşedinte. La această instanţă, în anul 2022, încărcătura cauzelor/judecător a fost de 47, comparativ cu media naţională de 258, iar încărcătura cauzelor/schemă a fost de 28, comparativ cu media naţională de 227.
Prin urmare, contrar susţinerilor contestatorului, nu se poate aprecia că, în ipoteza unei eventuale admiteri a cererii sale de transfer, instanţa ar funcţiona optim cu doar jumătate din schemă (respectiv cu 2 judecători dintr-o schemă de 4), în condiţiile în care la instanţa la care s-a solicitat transferul, respectiv Curtea Militară de Apel Bucureşti erau deja ocupate 6 posturi dintr-o schemă de 8 posturi, rezultând un procent de ocupare a posturilor de 75%.
Mai mult decât atât, adiţional gradului redus de ocupare a posturilor la Tribunalul Militar laşi, volumul de activitate la această instanţă era dublu faţă de cel de la Curtea Militară de Apel Bucureşti (85 cauze/judecător şi 49 dosare/schemă comparativ cu 47 cauze/judecător şi 28 dosare/schemă).
În ceea ce priveşte motivele de ordin personal, reţine Înalta Curte că analiza cererilor de transfer nu se realizează exclusiv prin prisma intereselor magistraţilor care solicită transferul la o altă instanţă, ci, pornind de la competenţele recunoscute Consiliului Superior al Magistraturii în ceea ce priveşte gestionarea resurselor umane la nivelul sistemului judiciar, trebuie să se aibă în vedere şi interesele instanţelor implicate, respectiv, în ce măsură admiterea cererii constituie un beneficiu efectiv pentru instanţa la care a optat judecătorul şi efectele pe care aceeaşi măsură le are asupra activităţii instanţei de Ia care provine acesta.
După cum s-a arătat şi mai sus, art. 192 din Legea nr. 303/2022 nu stabileşte o ordine de prioritate a criteriilor de transfer, revenind, aşadar, secţiei pentru judecători atribuţia de a analiza incidenţa fiecăruia dintre acestea prin prisma raportului dintre interesul individual şi cel general.
În motivarea cererii de transfer, contestatorul a precizat că are în întreţinere doi copii minori în vârstă de 3, respectiv 6 ani, ambii cu domiciliul în Constanţa, un eventual transfer de la Iaşi în Bucureşti oferindu-i posibilitatea să fie mai aproape de familie.
Însă, precum în mod corect a reţinut secţia pentru judecători, în condiţiile în care locuinţa familiei nu se află în municipiul Bucureşti, ci în municipiul Constanţa, fără o perspectivă de mutare în municipiul Bucureşti, distanţele dintre aceste localităţi, cu o navetă zilnică Constanţa - Bucureşti şi retur, posibilitate expusă chiar în motivarea cererii de transfer, nu ar fi în măsură să contribuie la o îmbunătăţire a situaţiei contestatorului.
Dimpotrivă, efortul depus pentru realizarea navetei zilnice între Bucureşti şi Constanţa poate afecta negativ performanţele profesionale ale contestatorului, cu consecinţe directe asupra indicatorilor de calitate şi eficienţă a activităţii desfăşurate de Curtea Militară de Apel Bucureşti.
Aşadar, contrar celor susţinute de contestator, Înalta Curte constată că secţia pentru judecători a avut în vedere şi motivele personale invocate de acesta, însă a apreciat că nu reprezentau situaţii excepţionale apte să determine inversarea raportului de preeminenţă dintre interesul public şi interesul privat.
De altfel, din analiza motivelor de ordin personal invocate de contestator, se observă că acesta, în acord cu propria manifestare de voinţă, a fost transferat de la Curtea de Apel Constanţa (instanţă al cărui sediu se află în municipiul Constanţa, unde se aflau şi cei doi copii minori ai reclamantului) la Tribunalul Militar Iaşi, aflat la o distanţă considerabilă de domiciliul familiei.
În acest context, trebuie menţionat că soluţionarea unei cereri de transfer nu poate fi raportată exclusiv la situaţia unui magistrat, cu ignorarea criteriilor legale, în sensul că motivele de ordin personal şi familial reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinante în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât prin admiterea cererii de transfer să se asigure, în primul rând, buna funcţionare a unităţilor de parchet implicate în procedura transferului (concluzie valabilă şi în cazul instanţelor).
Din analiza considerentelor hotărârii contestate, Înalta Curte constată că secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat în mod coroborat şi unitar criteriile de transfer prevăzute de lege, respectiv datele privind vechimile relevante, situaţia posturilor, încărcătura pe judecător şi pe schemă existentă la instanţele implicate în procedura transferului, avizele emise de aceste instanţe, în scopul de a asigura buna funcţionare a justiţiei ca serviciu public, reţinând ca fiind determinante motivele care au stat la baza avizului nefavorabil transmis de Curtea Militară de Apel Bucureşti (în calitate de instanţă ierarhic superioară celei de la care se solicita transferul, dar şi de instanţă la care se solicita transferul), precum şi vechimea redusă a reclamantului la Tribunalul Militar laşi.
Astfel, dat fiind rolul însemnat al preşedinţilor de instanţe în gestionarea optimă a resurselor umane din cadrul acestora şi a celor din circumscripţie, reţine Înalta Curte că, în mod corect, a acordat secţia pentru judecători prioritate argumentelor indicate în avizele instanţelor implicate în procedura transferului, motivele expuse în cadrul acestora fiind analizate prin coroborare şi cu alte criterii legale relevante.
Înalta Curte constată că este corectă soluţia de respingere a cererii de transfer formulate de contestator, în condiţiile în care motivele de ordin personal invocate de acesta în susţinerea cererii nu puteau prevala faţă de necesitatea de funcţionare corespunzătoare a instanţelor implicate în respectiva procedură de transfer.
În concluzie, Înalta Curte apreciază, aşadar, că hotărârea analizată a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, în raport de argumentele anterior expuse.
4.3. Temeiul legal al soluţiei pronunţate
În consecinţă, pentru toate considerentele anterior expuse, în baza art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 3070 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 3070 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători, ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.