Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. 1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale la data de 28 august 2023, reclamantul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad, a solicitat anularea parţială a următoarelor acte administrative: Decizia nr. 8/23.04.2015 (punctul nr. 1) şi Procesul Verbal nr. x/23.04.2015 (punctul nr. l) ca fiind nelegal emise.
Pe fond, obiectul prezentei cereri de chemare în judecată îl constituie anularea punctului nr. 1 din Decizia nr. 8/23.04.2015 prin care fosta Comisie ar. 9 constituită prin Ordinul nr. 30/2015 a dispus introducerea oraşului Arad în categoria localităţilor din care au rezultat persoane ucise, reţinute sau rănite.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1114/28.11.2023, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, litigii de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta "Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad", în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Cererea de intervenţie se înaintează aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că obiectul cauzei de faţă îl constituie, aşadar, cererea reclamantului Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin care solicită anularea unor acte administrative emise de reclamant, potrivit art. 1 2 alin. (4) din Hotărârea Guvernului României nr. 99/2015, de modificare a Hotărârii Guvernului României nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004 formulată în condiţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în contradictoriu cu pârâtul Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad.
În considerentele sentinţei, s-au reţinut dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora:
"Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel."
Tribunalul Arad a constatat că legiuitorul a înţeles să deroge, potrivit textului de lege de mai sus, de la norma generală de competenţă doar cu privire la acţiunile formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, astfel că în ipotezele în care acţiunile sunt formulate de către Secretariatul de Stat nu îşi mai găsesc aplicarea prevederile speciale de competenţă, ci cele generale.
Acţiunea de faţă, deşi are ca obiect acte administrative emise în aplicarea Normelor de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului României nr. 1412/2004 modificată, nu îndeplineşte cea de-a doua condiţie stabilită de art. 26 din legea nr. 341/2004, nefiind formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, motiv pentru care, având în vedere dispoziţiile art. 10 C. civ., conform căruia, Legile care derogă de la o dispoziţie generală, care restrâng exerciţiul unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni civile se aplică numai în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.", instanţa constată că norma derogatorie nu poate fi aplicată, competenţa materială fiind determinată de norma generală, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi aparţine Curţii de apel Timişoara.
Atât dispoziţiile Legii nr. 341/2004 cât şi dispoziţiile Hotărârii Guvernului României nr. 1412/2004 modificată(art. 12, art. 20. alin. (1), art. 213 alin. (1), art. 215 alin. (4) reglementează certificatele eliberate de Secretariatul de Stat şi acţiunile formulate de persoanele nemulţumite de modul de soluţionare a cererilor de eliberare/preschimbare a certificatelor şi nu alte acte administrative.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului şi, cum în cauză, pârâtul are domiciliul în Arad, competenţa teritorială revine Curţii de Apel Timişoara.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 209/21.03.2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea prezentului conflict.
Pentru a pronunţa această hotărârea, a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, precum şi faptul că această regulă generală se aplică dacă prin legea specială nu se prevede altfel.
Prin Legea nr. 341/2004, în temeiul căreia reclamantul a formulat acţiunea, respectiv prin art. 26 din această lege, s-a stabilit că, prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor acestei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel.
Curtea de Apel Timişoara a reţinut că acest text legal instituie o derogare de la norma generală de competenţă materială în litigiile legate de aplicarea Legii nr. 341/2004, acestea fiind date în competenţa de soluţionare a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar referirea din textul legal la situaţia în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat este menită să întărească această interpretare, întrucât acesta este autoritate publică centrală, a cărei calitate ar fi atras, în lipsa dispoziţiei derogatorii, competenţa materială a curţii de apel.
Această precizare a textului art. 26 nu înseamnă că derogarea de la norma generală de competenţă vizează doar acţiunile formulate de persoana vătămată prin emiterea/neemiterea certificatului de luptător, ci şi acţiunile formulate de Secretariatul de Stat în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, fiind de neconceput ca, în situaţia în care se schimbă calitatea părţilor, aceeaşi categorie de litigii să fie soluţionate de instanţe de grad diferit, de vreme ce soluţionarea litigiului vizează verificarea respectării aceloraşi dispoziţii legale.
Dispoziţiile Legii nr. 341/2004 în materia competenţei sunt aplicabile în toate litigiile întemeiate pe prevederile acestui act normativ, iar nu doar celor în care Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 are calitatea de pârât, întrucât, dacă ar fi primit un astfel de raţionament, finalitatea instituirii unei astfel de norme derogatorii, de degrevare a instanţelor judecătoreşti şi de asigurare a accesului la justiţie pentru destinatarii acestei legi, nu ar fi mai fi realizată.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Înalta Curte reţine că obiectul acţiunii îl constituie cererea reclamantului Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, prin care solicită anularea unor acte administrative emise de reclamant, respectiv anularea punctului nr. 1 din Decizia nr. 8/23.04.2015 prin care fosta Comisie ar. 9 constituită prin Ordinul nr. 30/2015 a dispus introducerea oraşului Arad în categoria localităţilor din care au rezultat persoane ucise, reţinute sau rănite.
Potrivit art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...)
(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."
Aşadar, ca regulă generală, potrivit criteriului rangului autorităţii emitente, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, se soluţionează în fond, de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.
Potrivit art. 26 din Legea nr. 341/2004:
"Prin derogare de la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile legate de aplicarea dispoziţiilor prezentei legi, în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989, se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar în recurs, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel."
Înalta Curte constată că art. 26 din Legea nr. 341/2004 instituie o derogare de la norma generală privind competenţa materială în litigiile legate de aplicarea Legii nr. 341/2004, acestea fiind date în competenţa de soluţionare a tribunalului, secţia de contencios administrativ şi fiscal, însă doar în ipoteza acţiunilor formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 sau Comisia parlamentară a revoluţionarilor din decembrie 1989.
Fiind vorba despre o normă derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 10 din Legea nr. 554/2004, norma de competenţă prevăzută de art. 26 din Legea nr. 341/2004 se aplică doar ipotezelor strict vizate în conţinutul normei, respectiv doar pentru situaţia acţiunilor formulate în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989.
Interpretând per a contrario textul de lege de la art. 26 din Legea nr. 341/2004, reiese că celelalte acţiuni, cum ar fi situaţiile în care Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din decembrie 1989 are calitatea de reclamant, se soluţionează în fond potrivit normei generale de competenţă, prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Aceasta pentru că Legea nr. 341/2004 are caracter de lege specială faţă de Legea nr. 554/2004, care reprezintă norma generală în materia contenciosului administrativ şi care este incidentă doar în cazul în care legiuitorul nu a reglementat, prin dispoziţii normative derogatorii, o competenţă specială în raport de obiectul cererii.
Potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 563/2014:
"Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, denumit în continuare SSRML, funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care asigură şi coordonează la nivel central aplicarea reglementărilor legale în vigoare referitoare la revoluţionarii din decembrie 1989, la luptătorii în rezistenţa anticomunistă, respectiv la foştii deţinuţi politici, la persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, precum şi la persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste din Valea Jiului-Lupeni - august 1977".
Prin urmare, reţinând prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 563/2014, ce prevăd că Secretariatul de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, denumit în continuare SSRML, funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine curţii de apel, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Referitor la competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte constată că potrivit art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, care în prezenta cauză are domiciliul în Arad, jud. Arad, motiv pentru care competenţa teritorială revine Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În consecinţă, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta "Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad", în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, în contradictoriu cu pârâta "Asociaţia 21 decembrie 1989 Arad", în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.