Şedinţa publică din data de 31 mai 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 01.11.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 197.222.79 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru plata cu întârziere de către pârâtă a despăgubirilor datorate în urma soluţionării unui număr de 70 de cereri de despăgubire formulate în baza Legii nr. 213/2015 (privind Fondul de garantare a asiguraţilor), după cum urmează:
• perioada de calcul al dobânzii: perioada care începe sî curgă ulterior depăşirii termenului legal de 30 zile (în care pârâta era obligată să achite despăgubirea), respectiv de la de 01.01.2017 şi până la data de 01.02.2022 reprezentând o dată anterioară plăţii efective a despăgubirilor de către pârâtă în zilele de 16,17,18 februarie 2022;
• dobânda legală solicitată: în principal, dobânda legală penalizatoare între profesionişti calculată conform art. 3 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 13/2011; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) coroborat cu alin. (3) din acelaşi articol al O.G. nr. 13/2011, în situaţia în care instanţa va considera că pârâta nu este un profesionist care acţionează în exploatarea unei întreprinderi în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând actualizarea creanţei (debitul principal deja achitat) cu indicele de inflaţie în perioada 01.01.2017 şi până la 01.01.2022; în vederea taxării, evaluează suma solicitata la valoarea de 69,858.33 RON, cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 1965/24.02.2023 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, invocată de pârât şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiune în răspundere delictuală, formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru pronunţarea acestei soluţii, instanţa a reţinut că reclamanta urmăreşte obţinerea de despăgubiri pentru acoperirea unui prejudiciu ce ar fi fost creat de către pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, persoană juridică de drept public, prin nesoluţionarea unor cereri de despăgubire în termenul de 30 de zile stabilit de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Omisiunea/refuzul unei autorităţi publice de soluţionare a unei cereri, se impune a fi analizată în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, act normativ cu caracter special, care se completează cu dispoziţiile art. 1357 C. civ. şi următoarele în ceea ce priveşte repararea prejudiciului la care face referire art. 8 din Legea nr. 554/2004 ("persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.").
Considerentul de la pct. 77 din Decizia nr. 22/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, invocată de reclamantă în justificarea competenţei judecătoriei, vine în sprijinul soluţiei de declinare a competenţei materiale, în condiţiile în care, prin sentinţa civilă nr. 538/04.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 655/03.02.2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea deciziei nr. 19940/06.05.2019 prin care pârâtul respinsese cererile de despăgubire depuse de reclamantă, refuzând practic a le soluţiona pe motiv că ar fi fost deja atins plafonul maxim de despăgubire prevăzut de lege pentru un creditor de asigurare, obligând pârâtul la soluţionarea pe fond a respectivelor cereri de despăgubire.
În concluzie, există deja o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată de instanţa de contencios administrativ prin care s-a constatat nelegalitatea refuzului de soluţionare a cererilor de plată formulate de reclamantă, astfel că sunt pe deplin aplicabile disp. art. 18 şi 19 din Lg. 554/2004.
2.2 Prin sentinţa civilă nr. 1310/26.09.2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia de necompetenţă materială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
S-a constatat ivit conflict negativ de competenţă.
A fost trimisă cauza în vederea soluţionării conflictului de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ilicită ce a constat în soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată, temeiul acţiunii fiind răspunderea civilă delictuală, şi nu prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Natura juridică a pretenţiilor solicitate prin cererea înregistrată la Fondul de Garantare este una civilă - drept de creanţă izvorât din contractele de asigurare, în cazul producerii riscului asigurat, iar raportul juridic litigios nu este un raport de persoană vătămată în drepturi - autoritate publică emitentă a actului administrativ vătămător, astfel că sunt aplicabile normele de competenţă generală prevăzute de C. proc. civ., iar nu normele speciale de competenţă din Legea nr. 554/2004.
Chiar dacă în prezenta cauză nu se contestă o decizie emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ci se solicită obligarea Fondului la plata de despăgubiri pentru soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată, având în vedere raportul juridic civil şi temeiul de drept pe care se întemeiază cererea - art. 1357 C. civ., instanţa a apreciat că tot instanţele civile sunt competenţe să soluţioneze şi această cerere, instanţa de contencios nefiind învestită cu cenzurarea vreunui act administrativ tipic sau asimilat sau cu vreo acţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. S.A., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, obligarea pârâtei la plata sumei totale de 197.222.79 RON cu titlu de dobândă legală penalizatoare pentru plata cu întârziere de către pârâtă a despăgubirilor datorate în urma soluţionării unui număr de 70 de cereri de despăgubire formulate în baza Legii nr. 213/2015 (privind Fondul de garantare a asiguraţilor), după cum urmează:
• perioada de calcul al dobânzii: perioada care începe sî curgă ulterior depăşirii termenului legal de 30 zile (în care pârâta era obligată să achite despăgubirea), respectiv de la de 01.01.2017 şi până la data de 01.02.2022 reprezentând o dată anterioară plăţii efective a despăgubirilor de către pârâtă în zilele de 16,17,18 februarie 2022;
• dobânda legală solicitată: în principal, dobânda legală penalizatoare între profesionişti calculată conform art. 3 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 13/2011; în subsidiar, dobânda legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2) coroborat cu alin. (3) din acelaşi articol al O.G. nr. 13/2011, în situaţia în care instanţa va considera că pârâta nu este un profesionist care acţionează în exploatarea unei întreprinderi în sensul art. 3 alin. (3) din C. civ.
Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de bani reprezentând actualizarea creanţei (debitul principal deja achitat) cu indicele de inflaţie în perioada 01.01.2017 şi până la 01.01.2022; în vederea taxării, evaluează suma solicitata la valoarea de 69,858.33 RON, cu cheltuieli de judecată.
Înalta Curte constată că obiectul litigiului constă în solicitarea de obligare a pârâtului la plata unor sume de bani pentru prejudiciul cauzat prin fapta ce a constat în soluţionarea cu întârziere a cererilor de plată formulate de reclamantă.
Aşadar, reclamanta nu se prevalează de existenţa unei hotărâri judecătoreşti de anulare a unor acte administrative, de refuzul nejustificat sau de tăcerea administraţiei stabilită, în prealabil, prin hotărâre judecătorească.
Totodată, acţiunea formulată de reclamantă nu este legată de o cerere principală de anulare a unui act administrativ, de o cerere de constatare a refuzului nejustificat sau de o acţiune menită să înlăture tăcerea administrativă prin obligarea autorităţii să răspundă cererii formulate.
Aşa cum s-a reţinut deja în practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 2108 din 22 octombrie 2020, pronunţată de secţia a II-a civilă într-un regulator de competenţă), acţiunile patrimoniale având ca obiect obligarea unei instituţii publice la plata unei sume de bani sunt de competenţa instanţei civile, atunci când nu se cere, sau nu s-a solicitat anterior, anularea unui act administrativ pretins nelegal, nu se solicită constarea caracterului nejustificat al unui refuz, ori solicitarea de plată nu are legătură cu un contract administrativ.
Prin urmare, faţă de valoarea obiectului cererii, care este mai mică de 200.000 RON, competenţa materială revine judecătoriei, fiind aplicabile prevederile art. 94 pct. 1 lit. k), coroborate cu cele ale art. 123 C. proc. civ., din punct de vedere teritorial competentă fiind instanţa civilă de la sediul pârâtului, respectiv Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în favoarea Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 31 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.