Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. x/2023 reclamanţii A., B., C., D., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să constate starea de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport de alţi specialişti şi funcţionari publici din familia ocupaţională justiţie şi să dispuneţi înlăturarea acestei discriminări;
- obligarea pârâţilor la recunoaşterea vechimii în specialitatea funcţiei şi la stabilirea şi recalcularea salariilor lunare în conformitate cu prevederile art. 22 din Secţiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeaşi anexă şi cu art. 6 lit. b) si lit. c) coroborat cu art. 39 din Legea nr. 153/2017, avându-se în vedere şi vechimea în funcţia de specialist, precum şi la majorarea cu 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii, în conformitate cu Anexa nr. VIII, capitolul I, nota x din Legea nr. 153/2017, prin:
a) recalcularea drepturilor salariale prin încadrarea în grilele de salarizare aferente salarizării procurorului cu grad de judecătorie avându-se în vedere şi vechimea în specialitate, întocmai ca pentru specialiştii IT şi specialiştii din cadrul DNA, prin încadrarea în grila aferentă procurorului cu grad de judecătorie cu vechimea în funcţie corespunzătoare vechimii în specialitate, începând cu data îndeplinirii condiţiilor de vechime în specialitate aferente fiecărei tranşe de vechime şi în continuare;
b) recalcularea drepturilor salariale prin majorarea salariului nostru de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, întocmai ca pentru ceilalţi funcţionari publici din structurile PICCJ, începând cu data sistării acesteia şi pentru viitor, urmând ca salariul astfel recalculat potrivit lit. a) şi b) de mai sus, să se calculeze sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidenţialitate şi sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase care li se acordă şi în prezent;
- obligarea pârâţilor la emiterea unor ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale astfel recalculate şi să se dispună plata despăgubirilor constând în diferenţele salariale rezultate, până la zi, precum şi pentru viitor;
- obligarea pârâţilor la alocarea fondurilor necesare despăgubirilor pentru prejudiciul produs, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre drepturile salariale recalculate şi cele efectiv încasate şi la plata acestor diferenţe, până la zi şi în continuare;
- obligarea pârâţilor la actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să fie achitate reclamanţilor (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor reclamanţilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior;
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 661/2023, Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă, asigurări socilae şi contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale funcţionale invocată din oficiu şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că acţiunea cu care a fost investită instanţa nu este o acţiune prin care se solicită plata unor drepturi de natură salarială. De altfel, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii în calitate de ordonatori de credite şi nu au extins cadru procesual pasiv şi faţă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, instanţe unde aceştia îşi desfăşoară activitatea.
Tribunalul Teleorman a avut în vedere dispoziţiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, precum şi cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 9/2017, din considerentele acestei decizii rezultând că în situaţiile prevăzute de anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaţionale există şi prevederi speciale pentru personalul salarizat în baza acestor anexe, iar în cazul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "justiţie", "legea instituie o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, urmată de o procedură specială în contencios administrativ".
Prin sentinţa civilă nr. 502 din data de 25 martie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de reclamanţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a suspendat judecata cauzei.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, în cauză, reclamanţii au calitatea de specialişti şi nu contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aspect ce rezultă din capetele de cerere formulate, unde se menţionează neechivoc faptul că se solicită constatarea stării de discriminare şi, pe cale de consecinţă, recunoaşterea vechimii în specialitatea funcţiei, stabilirea şi recalcularea salariilor lunare, emiterea de ordine în acest sens şi plata de despăgubiri, fără ca reclamanţii să formuleze plângere împotriva ordinelor de stabilire a drepturilor salariale, astfel că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017.
Împrejurarea că se solicită şi obligarea la emiterea de ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale conform recalculării solicitate nu atrage competenţa specială a Curţii de Apel Bucureşti, din moment ce competenţa acestei instanţe este stabilită în mod excepţional şi nu poate fi extinsă prin analogie şi la alte cauze. De altfel, se observă că art. 7 prevede inclusiv o procedură administrativă obligatorie, prealabilă sesizării Curţii de Apel Bucureşti, iar acţiunea vizată de competenţa exclusivă trebuie să aibă ca obiect hotărârea care soluţionează contestaţia.
Aceste aspecte reies şi din considerentele Deciziei nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat că procedura instituită prin art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 este situaţia specială, în care legea prevede o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ.
3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Analizând prezentul conflict negativ de competenţă, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Teleorman, secţia conflicte de muncă asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal - Completul specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce succedă:
Din perspectiva determinării cadrului analizei deferite soluţionării în prezentul regulator de competenţă, Înalta Curte observă că aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa îl constituie chestiunea competenţei materiale, privite din perspectiva ariei de reglementare a art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017.
Din analiza cererii de chemare în judecată se reţine că reclamanţii, încadraţi în parchete pe posturi de specialişti, au solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea vechimii în specialitate, recalcularea drepturilor salariale prin încadrarea în grilele de salarizare aferente salarizării procurorului cu grad de judecătorie, recalcularea drepturilor salariale prin majorarea salariului de bază cu 15% pentru complexitatea muncii, întocmai ca pentru ceilalţi funcţionari publici din structurile PICCJ, precum şi obligarea pârâţilor la emiterea unor ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale astfel recalculate şi să se dispună plata despăgubirilor constând în diferenţele salariale rezultate, până la zi, precum şi pentru viitor.
În susţinerea acestui petit, reclamanţii au arătat că sunt salarizaţi în baza ordinelor emise de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi că salarizarea se realizează în prezent cu încălcarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv prevederile art. 22 din Secţiunea 6, Capitolul VIII, Anexa V din Legea nr. 153/2017 şi ale Capitolului I lit. B) nr. crt. 4 din aceeaşi anexă şi cu art. 6 lit. b) si lit. c) coroborat cu art. 39 din Legea nr. 153/2017 şi Anexa nr. VIII, capitolul I, nota x din aceeaşi lege.
Pe cale de consecinţă, obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâţilor la emiterea unor ordine prin care să fie stabilite drepturile salariale astfel recalculate, şi să se dispună plata despăgubirilor constând în diferenţele salariale rezultate, până la zi şi pentru viitor.
Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017. Din această perspectivă se constată că, prin intermediul acestor prevederi normative, legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal doar pentru ipotezele particulare ale litigiilor având ca obiect plângerile formulate împotriva actelor administrative de stabilire a drepturilor salariale deja emise sau a hotărârilor date în soluţionarea contestaţiilor salariale. Or astfel de prevederi reprezintă norme speciale în materia competenţei instanţelor de contencios administrativ şi sunt de strictă interpretare, fiind aplicabile doar cazurilor punctuale reglementate de legiuitor, fără a putea fi extinse, prin analogie, la orice litigii având ca obiect drepturile salariale prevăzute de Anexa V a Legii nr. 153/2017.
În cauză, reclamanţii nu formulează critici de nelegalitate a actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu solicită anularea unor astfel de acte şi nu critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci solicită obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale pe care le consideră cuvenite şi neplătite.
Aşadar, litigiul dedus judecăţii nu are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (ordinul de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul nejustificat al pârâţilor de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal), necircumscriindu-se, prin urmare, sferei contenciosului administrativ, astfel cum este definit de legiuitor prin dispoziţiile art. 2 lit. f) şi art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Or, din moment ce nu se contestă un act administrativ tipic sau asimilat pentru a fi incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (24) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social coroborat cu art. 269 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii şi art. 40 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.
Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."
Art. 266 din Codul Muncii prevede că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar conform art. 269 alin. (2) din acelaşi act normativ:
"cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."
În consecinţă, se constată că demersul judiciar iniţiat de reclamanţi se circumscrie materiei conflictelor de muncă, competenţa materială revenind, aşadar, în primă instanţă tribunalului, în temeiul art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii.
Faţă de considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A., D., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în favoarea Tribunalului Teleorman, secţia Conflicte de Muncă Asigurări Sociale şi contencios administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.