Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2024
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Acţiunea disciplinară
Prin acţiunea disciplinară înregistrată pe rolul secţiei pentru procurori în materie disciplinară, Inspecţia Judiciară a sesizat secţia disciplinară ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună aplicarea uneia dintre sancţiunile prevăzute de art. 273 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din acelaşi act normativ.
2. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii
Prin hotărârea nr. 5P din 22 iunie 2023 pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023, s-a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, ca neîntemeiată.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, secţia disciplinară a constatat că un prim aspect reţinut de Inspecţia Judiciară se referă la încălcarea normelor procedurale prevăzute de dispoziţiile art. 56 alin. (1) din C. proc. pen. ce reglementează atribuţiile procurorului, de conducere şi control al activităţii de urmărire penală, precum şi de supraveghere, în sensul ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, respectiv ale art. 286 alin. (1) din C. proc. pen., ce prevăd obligaţia procurorului de a dispune asupra actelor prin ordonanţă, sens în care s-a reţinut că procurorul A. nu s-a pronunţat prin ordonanţă asupra cererii formulate de S.C. B. S.R.L. prin care se solicita introducerea sa în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, cererea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti, la data de 01.02.2022, fiind înaintată la Postul de Poliţie Stolnici.
Cu privire la acest aspect, secţia a constatat că din perspectiva competenţei funcţionale, organele de cercetare penală efectuează acte de urmărire penală sub supravegherea procurorului sau din dispoziţia acestuia. Cauza înregistrată sub nr. x/2021 se afla în supravegherea procurorului şi nu în urmărirea penală proprie, astfel că urmărirea penală s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 299 din C. proc. pen. şi următoarele, iar aspectele reţinute de către Inspecţia Judiciară trebuiau analizate prin prisma dispoziţiilor art. 286 alin. (4) C. proc. pen.
Pe de altă parte, secţia disciplinară a constatat că nu există o încălcare a normelor de procedură penală prevăzute de art. 286 alin. (1) din C. proc. pen. întrucât o legală constituire ca parte responsabilă civilmente se realizează şi prin cererea persoanei interesate, fiind suficientă pentru stabilirea cadrului procesual.
Cu privire la încălcarea de către procurorul A. a normelor procedurale prevăzute de dispoziţiile art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., ce reglementează caracterul nepublic al urmăririi penale, constând în aceea că a acceptat ca la efectuarea expertizei tehnice judiciare să participe un expert parte propus de S.C. B. S.R.L., societate care nu avea calitatea de parte în înţelesul art. 32 din C. proc. pen., şi totodată, a pus la dispoziţia martorului C. copii după raportul de expertiză tehnico-ştiinţifică, instanţa disciplinară a considerat că nu au existat motive pentru a reţine că introducerea în cauză a S.C. B. S.R.L., în calitate de parte responsabilă civilmente şi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 86 din C. proc. pen., precum şi punerea la dispoziţia persoanelor interesate a unor acte dispuse în cadrul urmăririi penale ar fi adus o vătămare drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate.
Totodată, s-a constatat că nu se poate reţine o încălcare a normelor privind caracterul nepublic al urmăririi penale de către procuror.
De asemenea, secţia a apreciat că susţinerile Inspecţiei Judiciare în fundamentarea soluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare faţă de procurorul pârât A., referitoare la faptul că "procurorul ar fi putut recurge la serviciile altor specialişti din cadrul acestor instituţii" şi că "se impunea efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 172 alin. (9) C. proc. pen..", excedează competenţelor funcţionale ale Inspecţiei Judiciare şi pot aduce atingere principiului independenţei procurorului în efectuarea şi supravegherea urmăririi penale, reglementat de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
Referitor la încălcarea de către procurorul pârât a dispoziţiilor art. 180 alin. (1) şi art. 181 alin. (1) C. proc. pen.., constând în aceea că nu a dispus audierea expertului care a efectuat prima expertiză, secţia a reţinut că dispoziţiile procedurale invocate nu atribuie organului de urmărire penală obligaţia ca, înainte de a dispune asupra unei noi expertize sau asupra unui supliment de expertiză, să procedeze la audierea expertului.
Astfel, s-a arătat că dispoziţiile art. 179 alin. (1) C. proc. pen.. prevăd că:
"în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală dacă apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului."
Or, prin Ordonanţa din 28 martie 2023, procurorul A. a dispus respingerea plângerii formulate de persoanele vătămate, prin avocat, împotriva ordonanţei organelor de cercetare penală din data de 22 martie 2023 prin care s-a dispus efectuarea unei noi expertize în cauză, reţinând că "având în vedere că în cuprinsul său există o afirmaţie eronată referitoare la poziţionarea agregatului compresor şi că nu au fost integrate punctele de vedere ale experţilor parte, iar ulterior domnul expert nu a putut fi contactat pentru a-şi preciza poziţia în legătură cu opinia separată a expertului parte D., în virtutea respectării dreptului la apărare de care beneficiază toate părţile din procesul penal şi având în vedere dispoziţiile art. 180 alin. (1) ultima teză C. proc. pen., s-a impus desemnarea unui alt expert care să integreze şi punctele de vedere ale experţilor parte."
Pe cale de consecinţă, instanţa disciplinară a apreciat că nu se poate reţine în sarcina procurorului încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 172 alin. (9), art. 179 alin. (1) şi art. 180 alin. (1) din C. proc. pen.
În ceea ce priveşte respingerea cererii de recuzare a lucrătorului de poliţie care a efectuat urmărirea penală, deşi procurorul A. ar fi luat act de aspectele de nelegalitate a actelor dispuse de organele de cercetare penală în ceea ce priveşte participarea la urmărirea penală a S.C. B. S.R.L., care nu avea calitatea cerută de lege, precum şi de vicierea procedurii la dispunerea efectuării expertizei, secţia a reţinut că aspectele sesizate în acţiunea disciplinară nu se subsumau cazurilor de recuzare prevăzute de art. 65 raportat la art. 64 alin. (1) lit. a)-d) şi f) C. proc. pen., actele de urmărire penală putând face, eventual, obiectul unui control de legalitate în cadrul procedurii de soluţionare a plângerii împotriva actelor organelor de cercetare penală.
În acest context, s-a reţinut şi că, prin ordonanţa procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din data de 27.12.202, s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii reţinându-se că "modul de aplicare a legii şi de interpretare a probelor de către procuror, raţionamentul logico-juridic al acestuia nu pot conduce automat la concluzia că acesta efectuează în mod greşit urmărirea penală."
Prin urmare, secţia a constatat că aplicarea de către procurorul pârât, în vederea realizării obiectului urmăririi penale în cauza ce îi era repartizată pentru efectuarea supravegherii urmăririi penale, a normelor de drept procesual la situaţia de fapt, cât şi interpretarea probelor, nu pot constitui element material al abaterii disciplinare, fiind circumscrise raţionamentului logico-juridic al magistratului care instrumentează o cauză, actele dispuse fiind cenzurate de procurorul ierarhic superior.
Totodată, s-a reţinut că în ceea ce priveşte conduita pârâtei procuror, aşa cum a reieşit din situaţia de fapt, nu poate reprezenta o încălcare a principiului legalităţii instituit de art. 2 din C. proc. pen., probele administrate nedovedind existenţa unei vătămări a intereselor unei părţi, nefiind identificate aspecte de natură a conduce la concluzia că pârâta procuror ar fi adoptat o măsură în afara oricăror dispoziţii procedurale, că ar fi săvârşit o eroare pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare, ori că ar fi realizat o distorsionare voită a dreptului în scopul producerii unei vătămări.
Secţia a apreciat că respectarea principiului independenţei procurorului, reglementat de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2022, republicată, care prevede că "în soluţiile dispuse, procurorul este independent (...)", exclude realizarea unei astfel de verificări de către Inspecţia Judiciară.
Secţia a mai reţinut că analiza legalităţii şi temeiniciei actului de urmărire penală în discuţie, fază a procesului penal, presupune exercitarea unor prerogative jurisdicţionale, care includ în mod necesar capacitatea de a decide pe baza unor norme legale şi în cadrul unei proceduri organizate, asupra unei situaţii de fapt şi de drept care intră în competenţa sa, cu respectarea principiului statutului de drept inerent sistemului Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi protocoalelor sale adiţionale.
Astfel, nu se pot conferi competenţe altor autorităţi în această materie, respectiv Inspecţiei Judiciare (...), aceste aspecte fiind susceptibile de analiză numai în cadrul controlului ierarhic şi jurisdicţional, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2022.
Mai mult, având în vedere faptul că dosarul penal antamează, într-o oarecare măsură, conduita procurorului în general, la momentul incidentului la care se referă plângerile penale, o analiză mai aprofundată, pe calea verificărilor administrative efectuate de Inspecţia Judiciară, a aspectelor sesizate ar fi de natură să creeze o îndoială legitimă cu privire la respectarea principiilor enunţate, prin care este interzisă orice imixtiune în înfăptuirea actului de justiţie.
Pentru toate considerentele expuse, secţia disciplinară a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a, raportat la art. 272 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, motiv pentru care a respins acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva pârâtei A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat împotriva hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Inspecţia Judiciară, invocând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin raportare la Decizia nr. 381/2018 a Curţii Constituţionale a României.
Prin memoriul de recurs, Inspecţia Judiciară a solicitat admiterea căii de atac, în considerarea împrejurării că hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Referitor la respingerea de către pârâta procuror, prin Ordonanţa nr. 521/P/2021 din data de 22.10.2021, a cererii avocatului părţilor civile privind fotocopierea unor înscrisuri aflate în dosarul penal menţionat, deşi nu dispusese anterior restricţionarea consultării dosarului penal sau a fotocopierii înscrisurilor, a arătat că aceasta a eludat prevederile art. 94 alin. (1)-(4) din C. proc. pen., potrivit cărora avocatul părţilor are dreptul la consultarea dosarului, inclusiv fotocopierea tuturor actelor acestuia, precum şi pe cele ale art. 10 alin. (2) din C. proc. pen., privind dreptul la apărare (prin neacordarea înlesnirilor necesare pregătirii apărării, în speţă, a dreptului la fotocopierea unor înscrisuri, aflate în dosarul penal).
Or, nerespectarea celor două norme procesuale sus arătate conduce la o încălcare a principiului legalităţii procesului penal, instituit de art. 2 din C. proc. pen., chiar şi în lipsa unei vătămări a intereselor unei părţi.
Astfel, concluziile secţiei pentru procurori în materie disciplinară sunt contrazise de lezarea evidentă a dreptului la apărare al părţilor civile din dosarul penal, prin restricţionarea nemotivată a posibilităţii acestora de consultare şi copiere a actelor procedurale.
Referitor la fapta pârâtei procuror de a dispune, prin Ordonanţa nr. 521/P/2021 din 13.09.2021, admiterea cererii de fotocopiere a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, formulată de martorul C., în opinia recurentei, secţia pentru procurori în materie disciplinară a aplicat în mod greşit prevederile art. 94 alin. (1) şi alin. (8) din C. proc. pen., care reglementează dreptul de consultare şi fotocopiere a dosarului doar pentru părţi, subiecţi procesuali principali şi avocaţii acestora, nu şi pentru martori, coroborate cu cele ale art. 285 alin. (2) din C. proc. pen., care stabilesc caracterul nepublic al urmăririi penale.
S-a mai arătat că, prin hotărârea recurată s-a stabilit existenţa unei categorii de persoane interesate fără un temei legal şi, mai mult, s-au acordat nişte drepturi în procedura efectuării expertizei în procesul penal fără ca acestea să fie reglementate prin normele procedurale şi în vădită contradicţie cu art. 94 alin. (1) şi alin. (8) din C. proc. pen., care prevăd limitativ, nu exemplificativ, dreptul de consultare şi fotocopiere a dosarului doar pentru părţi, subiecţi procesuali principali şi avocaţii acestora, nu şi pentru martori.
O atare extindere a sferei persoanelor cărora normele procesual-penale le garantează anumite drepturi în procedura efectuării unei expertize judiciare (nerecunoscute însă expres), atrage nelegalitatea hotărârii secţiei pentru procurori în materie disciplinară, fapta pârâtei procuror fiind de natură să încalce principiul legalităţii procesului penal, prin nerespectarea art. 2 din C. proc. pen. care este de strictă interpretare şi aplicare.
Totodată, a subliniat că deşi în hotărârea recurată se susţine că organele de cercetare penală şi pârâta procuror l-ar fi considerat pe martorul C. ca fiind persoană interesată, asupra căreia concluziile raportului de expertiză ar fi produs anumite consecinţe, nu a fost identificată în dosarul penal respectiv niciun act de urmărire penală în care să existe o atare apreciere realizată de către organele de urmărire penală.
Mai mult, o atare neconcordanţă a fost preluată în hotărârea recurată în cuprinsul căreia s-a menţionat că, din actele dosarului penal reiese că, încă de la debutul urmăririi penale ar fi existat indicii că incendiul s-ar fi produs ca urmare a instalării greşite a unei vitrine frigorifice de către angajatul S.C. B. S.R.L., anume martorul C.; or, secţia pentru procurori în materie disciplinară nu reţine concret care ar fi acele indicii şi în care anume act procedural din dosarul penal ar fi fost ele constatate de către organele de urmărire penală.
Referitor la fapta pârâtei procuror, care, în perioada 01- 02.02.2022, a omis să soluţioneze prin ordonanţă cererea formulată de S.C. B. S.R.L. la data de 01.02.2022, având ca obiect intervenţia acesteia în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, consideră că interpretarea dată de secţia pentru procurori în materie disciplinară este în mod evident fără temei legal, din moment ce art. 56 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte imperativ atribuţiile procurorului, de conducere şi control a activităţii de urmărire penală, precum şi de supraveghere a acesteia, iar art. 286 alin. (1) al aceluiaşi act normativ, consacră obligaţia procurorului de a dispune asupra actelor doar prin ordonanţă, dacă legea nu prevede altfel, reglementând inclusiv conţinutul acesteia.
În susţinerea nelegalităţii hotărârii recurate, învederează că pârâta procuror a omis să soluţioneze prin ordonanţă, în sensul admiterii sau respingerii acesteia, cererea formulată de S.C. B. S.R.L. la data de 01.02.2022, având ca obiect intervenţia acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente, deşi chiar magistratul a recunoscut că i-a fost repartizată spre soluţionare de către prim- procurorul unităţii de parchet, doamna E., chiar la data înregistrării.
Or, cu încălcarea flagrantă a art. 286 alin. (1) din C. proc. pen., pârâta procuror s-a rezumat doar la a trimite respectiva cerere organelor de poliţie, fără a se pronunţa prin ordonanţă motivată asupra acesteia, deşi lucrarea îi fusese repartizată de prim-procuror, motiv pentru care avea obligaţia profesională să o soluţioneze cu respectarea dispoziţiilor legale.
A apreciat că argumentul reţinut de secţia pentru procurori în materie disciplinară pe acest aspect, nu prezintă nicio relevanţă şi nici nu are un temei legal, nefiind posibilă înlăturarea incidenţei obligaţiei pentru pârâta procuror de a dispune asupra actelor dosarului doar prin ordonanţă, daca legea nu prevede altfel, deoarece, art. 286 alin. (1) din C. proc. pen. reprezintă o normă imperativă şi nu face nicio distincţie între situaţiile în care dosarul penal se află în supravegherea unui procuror, sau în urmărire penală proprie a acestuia, aplicându-se în acest caz principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
Referitor la fapta pârâtei procuror, care, ulterior datei de 10.09.2021, a omis să procedeze la supravegherea şi controlul legalităţii actelor de urmărire penală din dosarul nr. x/2021, deşi la data de 10.09.2021 a luat cunoştinţă în scris de faptul că, la desfăşurarea expertizei tehnice realizate în dosar au participat, fără a avea vreo calitate procesuală, două persoane juridice - F. S.A. şi B. S.R.L., aceasta din urma desemnându-şi şi un expert parte -, în opinia Inspecţiei Judiciare, şi în acest caz au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 299 alin. (1) din C. proc. pen. şi ale art. 55 alin. (6) din acelaşi act normativ, care stabilesc atribuţia procurorului de a supraveghea activitatea organelor de cercetare penală.
Mai mult, arată că obligaţia pârâtei procuror de supraveghere şi control rezultă şi din art. 55 alin. (3) lit. a) din C. proc. pen., referitor la atribuţia procurorului de a supraveghea urmărirea penală, raportat la art. 56 alin. (1) şi art. 300 alin. (1) ale aceluiaşi act normativ, unde s-a statuat atribuţia procurorului de a conduce şi controla activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare, respectiv, de a supraveghea ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.
În plus, şi la art. 300 alin. (3) teza I din C. proc. pen. legiuitorul a reglementat obligaţia procurorului de a lua măsurile necesare în exercitarea atribuţiei de a conduce activitatea de urmărire penală.
Date fiind normele anterior indicate, consideră că nu există un dubiu asupra obligaţiei pârâtei procuror de a ieşi din pasivitate procesuală şi de a-şi îndeplini atribuţiile de conducere şi control al activităţii de urmărire penală în dosarul penal respectiv, magistratul fiind în mod evident cel ce conduce şi răspunde pentru această fază a procesului penal.
Dat fiind faptul că pârâta procuror nu şi-a îndeplinit această obligaţie, aspect care rezultă din întreg probatoriul aflat la dosarul disciplinar şi ţinând cont că este vorba de o faptă disciplinară omisivă, care nu vizează în niciun mod raţionamentul logico-juridic al pârâtei, ci omisiunea sa de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, aferente calităţii sale de conducător al activităţii de urmărire penală din dosarul penal respectiv, consideră că se impunea admiterea acţiunii disciplinare.
Pe de altă parte, învederează că practica administrativ-jurisdicţională în materie a stabilit că, reprezintă o exercitare a funcţiei de judecător cu gravă neglijenţă: ignorarea unor dispoziţii din C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor din legea specială care reglementează organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, nestudierea corespunzătoare a dosarelor, nerespectarea dispoziţiilor legale privind încuviinţarea probelor, neverificarea şi nepunerea în discuţia părţilor a obiecţiunilor cu privire la concluziile rapoartelor de expertiză, fapte ce au contribuit la prelungirea duratei de soluţionare a dosarelor (Hotărârea nr. 22J din 30.09.2015 a secţiei pentru judecători a CSM).
Faţă de cele expuse, apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi, pe cale de consecinţă, hotărârea secţiei pentru procurori în materie disciplinară este nelegală, fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, solicitând admiterea recursului declarat de către Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii atacate, casarea Hotărârii nr. 5P din 22 iunie 2023, pronunţată de către secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii în dosarul nr. x/2023 şi reţinerea spre rejudecare a acţiunii disciplinare, în limitele stabilite de art. 501 din C. proc. civ. în rejudecare, admiterea acţiunii disciplinare exercitate împotriva doamnei A., prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, cu consecinţa individualizării şi aplicării unei sancţiuni disciplinare prevăzute de lege.
4. Apărările formulate de părţi
Intimata A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea, ca temeinică şi legală, a hotărârii nr. 5P din 22 iunie 2023 pronunţate de secţia pentru procurori în materie disciplinară în dosarul nr. x/2023.
În motivare, a susţinut că aşa cum rezultă din actele existente la dosarul cauzei, coroborate cu practica în materie disciplinară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, hotărârea recurată este legală, se fundamentează pe o apreciere corectă a probelor administrate şi pe o aplicare corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză; că, în realitate, a fost vorba doar de cererea părţii responsabile civilmente prin care a solicitat eliberarea în fotocopie a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, precum şi de cererea de introducere în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente, a S.C. B. S.R.L., iar ordonanţa de respingere a cererii domnului avocat G., de eliberare în fotocopie a unor înscrisuri, a fost verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, urmare a plângerii formulate de acesta conform art. 339 din C. proc. pen., atât de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, doamna E., cât şi de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurori ierarhici care au menţinut ordonanţa emisă.
Mai mult, pentru aceleaşi fapte, Inspecţia Judiciară a dispus clasarea cauzei faţă de doamna prim-procuror E., soluţie ce a fost argumentată diametral opus faţă de rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, respectiv de prezentul recurs.
Aşa cum rezultă din Ordonanţa nr. 2317/C/2021 din 27.12.2021 a PÎCCJ-Cabinet procuror general, volumul I pag. 128, prin care s-a respins cererea de preluare a cauzei, procurorul general a motivat, printre altele, că cererile formulate de persoana vătămată prin avocat ales G. au fost admise/respinse cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, s-a menţionat că la data de 11.10.2021 domnul avocat G. s-a adresat cu solicitare expresă de infirmare a tuturor actelor vizând dispunerea expertizei tehnice judiciare, cerere ce a fost de altfel analizată şi de prim-procurorul de la acea dată al Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti, doamna E., şi respinsă prin Ordonanţa nr. 61/11-2/2021 din 26 octombrie 2021, ca inadmisibilă, cu motivarea că actele au fost întocmite de organul de cercetare penală.
Mai mult, învederează că martora E., în prezent procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, a subliniat cu prilejul audierii la termenul din 7 iunie 2023 că dacă ar fi constatat nelegalităţi ale actelor de urmărire penală efectuate de către doamna procuror A., în dosarul nr. x, ar fi procedat la infirmarea acestora conform atribuţiilor conferite de C. proc. pen.
Conform adresei nr. x/2023 din 06.06.2023 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, dosarul nr. x/2021 a fost preluat de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Costeşti după începerea cercetării disciplinare faţă de doamna procuror A. şi faţă de doamna prim-procuror E. şi înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş sub numărul x/2022, iar până în prezent nu a fost infirmat, din oficiu sau la cererea părţilor, niciun act/ordonanţă emis/ă de doamna procuror A..
Un argument decisiv în susţinerea solicitării de respingere a recursului ca nefondat este faptul că, deşi sesizarea ce a stat la baza prezentei rezoluţii a vizat-o atât pe doamna procuror A., cât şi pe doamna prim-procuror E., fiindu-le imputate aceleaşi fapte, conform menţiunilor de la pag. 6 paragraful 2 din sesizare, deşi s-a dispus începerea cercetării disciplinare cu privire la aceeaşi abatere disciplinară, constând în aceleaşi fapte, pentru ambii procurori, ulterior, cu privire la doamna prim-procuror E., s-a dispus respingerea sesizării.
Astfel, prin Rezoluţia nr. 22-2963/al din 22.02.2023, emisă de acelaşi inspector de caz, şi comunicată doamnei procuror E. la data de 17.03.2023, a fost argumentată soluţia de respingere a sesizării avocatului G., contrar argumentelor avute în vedere la exercitarea acţiunii disciplinare ce constituie obiectul prezentului recurs.
Arată că, în speţă, nu se poate reţine grava sa neglijenţă având în vedere că, respingerea cererii de fotocopiere a unor acte din dosar, formulată de avocatul persoanelor vătămate, nu a afectat grav dreptul la apărare al acestora întrucât se încuviinţase de către procuror cererea apărătorului ales, de consultare a dosarului, acesta având şi posibilitatea de a-şi nota date din cuprinsul actelor din dosar.
De asemenea, deşi Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 publicată în Monitorul Oficial nr. 131 din 23 februarie 2012, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii a statuat că "Verificarea existenţei unei abateri disciplinare presupune examinarea temeinică a circumstanţelor de fapt în care a trebuit să lucreze magistratul, a noutăţii şi dificultăţii problematicilor juridice cu care acesta s-a confruntat, a situaţiei jurisprudenţei şi doctrinei, a motivării, pentru a se ajunge la concluzia existenţei faptei prevăzute de textul legal de referinţă", aşa cum se poate observa, în speţă nu au fost efectuate verificări în acest sens, ci doar a fost ataşată fotocopia dosarului de urmărire penală. Mai mult, motivele de recurs, ca de altfel şi acţiunea disciplinară, nu cuprind o analiză a tuturor elementelor componente ale pretinsei abateri disciplinare, respectiv a legăturii de cauzalitate şi a producerii unui rezultat vătămător.
Inspecţia judiciară a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată ca nefondate arătând, contrar susţinerilor acesteia, că intimata a săvârşit faptele disciplinare imputate.
II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători
Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele şi criticile formulate de recurentă, cu apărările invocate, cu dispoziţiile legale incidente în cauză, precum şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018, care consacră caracterul devolutiv al căii de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
În cauză, Inspecţia Judiciară a sesizat secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM cu o acţiune vizând angajarea răspunderii disciplinare a pârâtei procuror pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, potrivit căruia constituie abatere disciplinară:, s) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă".
În ceea ce priveşte grava neglijenţă, legiuitorul a stabilit prin dispoziţiile art. 272 alin. (2) din aceeaşi lege împrejurarea că "Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual".
În cadrul cenzurii de legalitate şi temeinicie exercitate ca instanţă de control judiciar, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de disciplină a statuat faptul că în sarcina pârâtei procuror nu se poate reţine săvârşirea acestei abateri disciplinare.
Astfel, este de necontestat faptul că, potrivit art. 270 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi şi personalul de specialitate juridică asimilat acestora răspund disciplinar pentru săvârşirea, cu vinovăţie, a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale citate, în jurisprudenţa Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, pentru angajarea răspunderii disciplinare sub aspectul abaterii menţionate, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (i) în exercitarea funcţiei, magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; (ii) încălcarea normelor să se producă din culpă. Culpa este definită unitar de către legiuitor atât în materie civilă - art. 16 alin. (3) C. civ.-, cât şi în materie penală - art. 16 alin. (4) C. pen.-, ca fiind atitudinea autorului faptei care fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deşi trebuia să îl prevadă. Pentru abaterea disciplinară în discuţie, forma de vinovăţie impusă de lege este neglijenţa gravă (culpa lata), în sensul că şi omul cel mai puţin avizat, cu un minim de diligenţă, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale; (iii) încălcarea normelor de drept să genereze consecinţe grave; (iv) încălcarea să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală. Astfel, pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă, ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil şi imparţial - persoană informată şi de bună-credinţă -, nu poate găsi o justificare.
În acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu sunt întrunite elementele abaterii disciplinare analizate, întrucât, pe de o parte, nu se poate reţine în sarcina pârâtei o culpă gravă, definită de art. 16 alin. (3) din C. civ., ca situaţia în care "autorul a acţionat cu o neglijenţă sau imprudenţă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o faţă de propriile interese" iar, pe de altă parte, faptele imputate nu relevă existenţa unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil şi imparţial - persoană informată şi de bună-credinţă -, nu poate găsi o justificare.
Astfel, se constată că, sub un prim aspect, recurenta Inspecţia Judiciară critică hotărârea instanţei disciplinare considerând că se circumscrie abaterii disciplinare prevăzute de art. 271 lit. s) teza a II-a din Legea nr. 303/2022, respingerea de către pârâta procuror, prin Ordonanţa nr. 521/P/2021 din 22.10.2021, a cererii avocatului părţilor civile privind fotocopierea unor înscrisuri din dosarul penal, deşi nu dispusese anterior restricţionarea consultării sau a fotocopierii înscrisurilor conţinute de acesta.
Înalta Curte reţine că, din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordonanţa procurorului din data de 22.10.2021 a fost admisă cererea formulată de părţile vătămate, prin avocat, privind studierea actelor dosarului nr. x/2021 şi de fotocopiere a declaraţiei martorului C., respectiv a fost respinsă solicitarea de fotocopiere a mai multor înscrisuri, de a căror existenţă avocatul a luat cunoştinţă cu ocazia studierii dosarului, întrucât au fost apreciate ca nefiind mijloace de probă (împuternicirea emisă de B. S.R.L. numitului H., procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a concluziilor raportului de expertiză numitului H., Ordonanţa nr. 521/P/2021 din 13.09.2021 prin care s-a dispus admiterea cererii formulate de C. de fotocopiere a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză şi cererea martorului C. prin care acesta a solicitat şi obţinut o copie a raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză).
Ordonanţa procurorului a fost supusă controlului de legalitate şi temeinicie exercitat de procurorul ierarhic superior în cadrul soluţionării plângerii împotriva actelor procurorului, prin Ordonanţa nr. 63/II/2/2021 fiind respinsă plângerea formulată cu motivarea că nu se poate reţine nelegalitatea sau netemeinicia ordonanţei atacate, aprecierea procurorului de caz fiind justificată, întrucât persoanele interesate au avut posibilitatea studierii dosarului, nu le-a fost restricţionat accesul la acesta, nefiind în niciun mod împiedicate să îşi formuleze apărările în raport de actele dosarului.
Ca urmare, criticile din recursul Inspecţiei Judiciare nu demonstrează întrunirea elementelor constitutive ale abaterii constând în exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă şi nu conduc la o altă concluzie decât cea împărtăşită de instanţa disciplinară, întrucât nu reflectă o nesocotire, din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil a normelor procesuale cuprinse în art. 94 alin. (1) - (5) şi art. 10 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, pârâta procuror a justificat în cuprinsul Ordonanţei nr. 521/P/2021 din 13.09.202, confirmată de procurorul ierarhic, respingerea cererii de fotocopiere a unor înscrisuri, aşa încât, în aplicarea şi respectara principiului independenţei procurorului, reglementat de art. 68 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, care prevede că "În efectuarea şi supravegherea urmăririi penale, precum şi în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege", este exclusă realizarea verificării legalităţii soluţiilor procurorului de către Inspecţia Judiciară.
A doua critică formulată de către Inspecţia Judiciară se referă la faptul că în mod greşit şi cu ignorarea dispoziţiilor art. 94 alin. (1) şi (8), precum şi ale art. 285 alin. (2) C. proc. pen., instanţa disciplinară a apreciat că prin admiterea cererii de fotocopiere a raportului de expertiză tehnică, formulată de martorul C., pârâta procuror nu ar fi încălcat normele privind caracterul nepublic al urmăririi penale.
În acord cu instanţa disciplinară, Înalta Curte constată că, încă de la începutul cercetărilor penale, persoanele vătămate au indicat ca posibilă cauză a declanşării incendiului reclamat, modul defectuos de instalare a unei vitrine frigorifice de către angajatul S.C. B. S.R.L., aşa încât nu se poate reţine faptul că punerea la dispoziţia acestuia a unei copii a raportului de expertiză, ale cărui concluzii se puteau răsfrângere direct asupra acestuia, în sensul reţinerii, sau nu, a unei culpe în sarcina sa pentru producerea incidentului în discuţie, ar fi adus o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanelor vătămate, care să poată fi asimilată unei consecinţe grave a încălcării normelor procesuale invocate de către Inspecţia Judiciară. În acest context, se reţine şi faptul că respectivei persoane i s-a respins solicitarea de acces la alte acte ale dosarului de urmărire penală, singurul înscris de care aceasta a avut cunoştinţă fiind raportul de expertiză disputat.
În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa disciplinară împrejurarea că pârâta procuror nu ar fi săvârşit abaterea disciplinară pentru care a fost trimisă în judecată prin omisiunea de a soluţiona prin ordonanţă cererea de intervenţie formulată de S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reţine că, în speţă, cauza înregistrată sub nr. x/2021 se afla în supravegherea procurorului şi nu în urmărirea penală proprie a acestuia, situaţie în care, potrivit dispoziţiilor art. 286 alin. (4) C. proc. pen., "Organele de cercetare penală dispun, prin ordonanţă, asupra actelor şi măsurilor procesuale (...)".
Ca urmare, în acord cu instanţa disciplinară, se reţine că nu a existat o încălcare a normelor de procedură penală prevăzute de art. 286 alin. (1) C. proc. pen. de către pârâta procuror, aşa cum a reţinut Inspecţia Judiciară în cuprinsul rezoluţiei de exercitare a acţiunii disciplinare, întrucât, în acest caz, competenţa aparţinea organului de cercetare penală, căruia i-a şi fost, de altfel, înaintată cererea de intervenţie formulată de S.C. B. S.R.L..
Ultima critică formulată de către recurentă se referă la faptul că, ulterior datei de 10.09.2021, pârâta procuror a omis să procedeze la supravegherea şi controlul legalităţii actelor de urmărire penală din dosarul nr. x/2021, deşi, la data de 10.09.2021, a luat cunoştinţă de faptul că la efectuarea expertizei tehnice au participat, fără a avea vreo calitate procesuală, două persoane juridice (F. S.A. şi S.C. B. SRL).
Recurenta susţine că, prin reţinerea faptului că aplicarea de către pârâta procuror a normelor de drept procesual la situaţia de fapt, cât şi interpretarea probelor, nu puteau constitui elemente materiale ale unei abateri disciplinare, fiind circumscrise raţionamentului logico-juridic al magistratului care instrumentează o cauză, instanţa disciplinară a aplicat greşit dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. pen. şi ale art. 55 alin. (6) din acelaşi act normativ, care stabilesc atribuţia procurorului de a supraveghea activitatea organului de cercetare penală.
Înalta Curte constată că, prin rezoluţia de exercitare a acţiunii disciplinare, inspectorul judiciar a reţinut că pârâta procuror nu a intervenit şi nu a constatat nelegalitatea actelor organului de cercetare penală privind dispunerea şi efectuarea expertizelor şi nu a acţionat pentru informarea lor. Dimpotrivă, pârâta a apreciat că acestea au fost dispuse cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.
Or, este evident, astfel, că ceea ce i se reproşează pârâtei este tocmai modul în care aceasta a aplicat normele de drept procesual la situaţia de fapt şi nu o omisiune de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, aşa cum susţine recurenta.
Altfel spus, în realitate, pârâtei procuror nu i se reproşează faptul că ar fi omis să exercite conducerea şi supraveghea activităţii organelor de cercetare penală, ci faptul că, tocmai în desfăşurarea acestei activităţi, a apreciat în mod a greşit în sensul că actele de urmărire penală au fost efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale, aspect care se circumscrie, într-adevăr, unei verificări a raţionamentului logico-juridic al procurorului şi care excedează atribuţiilor Inspecţiei Judiciare, aşa cum a reţinut şi instanţa disciplinară.
De altfel, aspectele privind nelegalitatea actelor organului de cercetare penală privind dispunerea şi efectuarea expertizelor cu participarea F. S.A. şi S.C. B. S.R.L. au fost supuse analizei pârâtei procuror în cadrul cererii de recuzare a lucrătorului de poliţie I., dar şi procurorului ierarhic superior, în cadrul cererii de infirmare a tuturor actelor vizând dispunerea expertizei judiciare, această din urmă cerere fiind respinsă prin Ordonanţa nr. 61/II/2/2021 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată criticile formulate prin memoriul de recurs ca fiind neîntemeiate, acestea constituindu-se, de altfel, într-o reiterare fidelă a apărărilor şi argumentelor invocate în faza administrativă a cercetării disciplinare, cărora instanţa disciplinară le-a răspuns în mod exhaustiv prin considerentele hotărârii pronunţate, sintetizate anterior.
Pentru toate aceste considerente, instanţa supremă constată că hotărârea instanţei disciplinare este legală şi temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel încât, în temeiul art. 51 din Legea nr. 305/2022, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta Inspecţia Judiciară împotriva hotărârii nr. 5P din 22 iunie 2023 pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2023.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2024.