Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, C., a solicitat anularea Rezoluţiei nr. x/2018 si exercitarea acţiunii disciplinare împotriva sus-numitei şi obligarea la plată, în solidar, la suma de 50.000 RON daune morale.
1.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă 400 din 04 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, C., ca inadmisibilă.
1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate
Împotriva senţinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a promovat recurs reclamantul A., în condiţiile art. 483 C. proc. civ.
Motivele de recurs
În prealabil, Înalta Curte, constată că, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Circumscriindu-se motivelor de nelegalitate a hotărârii atacate, înţelege să critice soluţia instanţei de fond din prisma următoarelor motive:
Recurentul-reclamant a punctat faptul că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, respectiv dispoziţiile legale care reglementează art. 451 (1) din Legea nr. 317/2004. Arată în acest sens, că, pe de o parte, textul menţionează poate, deci nu este obligatoriu, nefiind menţionat nicăieri ca nedepunerea constituie inadmisibilitate, asa cum se prevede obligativitatea plângerii prealabile în art. 7 din L. nr. 554/2004, unde se menţionează ca inainte de a se adresa instanţei ... trebuie sa solicite .
Pe de alta parte, alin. (3) al aceluiaşi art. menţionează ca rezoluţia de clasare poate fi contestata la secţia de cont. ad-tiv a CA Bucureşti în termen de 15 zile de la comunicare.
De asemenea, art. 47 alin. (5) prevede ca rezoluţia de respingere a sesizării prev. la alin. (1) lit. b) si alin. (4) poate fi contestata la secţia de cont. ad-tiv a CA Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Mai arată recurentul că, în plus, potrivit art. 2 (2) din L. nr. 544/2004: se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Faţă de acestea a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
1.4. Apărările formulate în cauză
Legal citaţi, intimaţii-pârâţi B., Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei şi Inspecţia Judiciară au formulat întâmpinare în cauză, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În esenţă a menţionat că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă. În cauza, aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, reclamantul, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ, nu a formulat plângere adresată inspectorului-şef conform prevederilor legale anterior citate şi, implicit, nu a putut contesta rezoluţia prin care a fost respinsă plângerea, astfel cum impune legea în vigoare.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 31 ianuarie 2019 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părţilor.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este nefondat recursul de faţă, astfel că urmează a fi respins, în temeiul art. 496 C. proc. civ., pentru considerentele ce succed:
În prealabil, Înalta Curte constată că cele reclamate de către recurentul-reclamant sunt elemente care ţin de temeinicia respingerii acţiunii de către instanţa de fond, interpretarea probelor, a chestiunilor de fapt, ţinând de aprecierea suverană a instanţelor de fond.
Atributul esenţial al instanţei de recurs îl constituie interpretarea legii, iar, în speţă, nu există critici de nelegalitate în sensul exigenţelor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., care să vizeze încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Considerentele curţii de apel sunt judicioase, reflectând aplicarea adecvată a cadrului normativ la situaţia de fapt care se degajă din înscrisurile administrate.
Înalta Curte constată că nu se impune casarea hotărârii recurate prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, reţinând că, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, instanţa de fond nu a interpretat greşit dispoziţiile incidente în cauză.
Aşa cum reiese din actele şi lucrările dosarului, prin acţiunea introductivă, recurentul-reclamant A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezoluţia de clasare din data de 04 ianuarie 2019 emisă în dosarul nr. x/2018 al Inspecţiei Judiciare, solicitând anularea rezoluţiei şi reexaminarea de către instanţa de contencios administrativ şi fiscal a sesizării iniţiale, cu consecinţa constatării incidenţei abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. h), lit. s), lit. r) şi lît. t) din Legea nr. 303/2004, republicată.
Cu referire la analogia recurentului - reclamant cu privire la incidenţa art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în raport de care acesta a susţinut existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii intimate, prin exces de putere, de a da curs cererii sale de sancţionare disciplinară a magistraţilor reclamaţi.
Este de menţionat că, art. 2 alin. (1) lit. î) din Legea nr. 554/2004, reglementează refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere, ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, asimilând acestui refuz şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Astfel, se observă că actul administrativ contestat de către recurentul - reclamant reprezintă în fapt soluţia adoptată de autoritatea intimată sesizării iniţiale, în prima etapă administrativă, de verificare prealabilă, prevăzută de legea specială, iar faptul că acest răspuns îl nemulţumeşte pe recurentul -reclamant, nu poate echivala cu un refuz de soluţionare a unei cereri.
Cu privire la critica recurentului - reclamant ce vizează presupusa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 451 din Legea nr. 317/2004, republicată, motivat de faptul că rezoluţia de clasare este vizată spre conformitate de către Inspectorul - şef care este abilitat a soluţiona şi plângerea prealabilă, precum şi faţă de critica acestuia în referire la termenul de 15 zile stabilit de Legea nr. 317/2004, republicată, pentru îndeplinirea acestei proceduri, care ar fi contrar dispoziţiilor legii contenciosului administrativ prin care s-a prevăzut un termen de contestare a actelor administrative de 6 luni, şi ca urmare ar fi neconstituţional.
In primul rând, dispoziţiile legale criticate, în raport de prevederile din Constituţia României şi a dispoziţiilor legale în materie, se apreciază că formula legislativă consacrată satisface exigenţele principiilor constituţionale, motivele invocate de către recurentul - reclamant fiind neîntemeiate.
În al doilea rând, este cunoscut faptul că cercetarea disciplinară a magistraţilor se poate realiza doar în condiţiile Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, care reglementează atât competenţele Inspecţiei Judiciare şi atribuţiile inspectorilor judiciari, cât şi procedura cercetării disciplinare.
De asemenea, dispoziţiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şî modificată, prevăd că orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea şi conduita necorespunzătoare a magistraţilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.
Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege prevede în mod expres că exercitarea dreptului de sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac.
De altfel, legiuitorul a dat posibilitatea persoanelor nemulţumite de soluţia dată, să conteste rezoluţia de clasare şi rezoluţia Inspectorului - şef de soluţionare a plângerii prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, care poate pronunţa respingerea contestaţiei sau admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei Inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare, urmând a se trimite dosarul pentru completarea verificărilor, astfel că nu se pot pronunţa hotărâri care să vizeze aspectele de fond sesizate iniţial de petenţi sau care să conducă, în mod direct, la exercitarea acţiunii disciplinare faţă de magistraţii vizaţi.
Or, dispoziţiile art. 451 din Legea nr. 317/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 234/2018, republicată şi intrată în vigoare la data de 11 octombrie 2018, reglementează procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare, statuând în mod expres faptul că: împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciara. (3) Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şî cu precădere."
Totodată, dispoziţiile legale menţionate anterior se completează cu prevederile din C. proc. civ., care la art. 193 alin. (1), stabilesc că:
"Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Ca urmare, s-ar încălcva prevederile art. 21 din Constituţie existenţa oricărui impediment administrativ, care nu are o justificare obiectivă sau raţională şi care ar putea să nege acest drept al persoanei, însă această ipoteză nu este incidenţă în prezenta speţă.
În considerarea motivelor anterior redate, apreciem că dreptul de acces la justiţie nu este unul absolut, motiv pentru care vă rugăm să reţineţi că legiuitorul are, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţia României, legitimarea procesuală de a stabili procedura de judecată, iar partea nemulţumită de soluţia dispusă iniţial, are deschisă o cale de atac reglementată prin dispoziţii legale speciale, astfel că nu se poate reţine încălcarea vreunei dispoziţii constituţionale.
În raport de toate aceste considerente, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, toate motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de cele ce preced în temeiul art. 496 C. proc. civ., instanţa va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamant, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 400 din 04 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.