Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi la data de 20.02.2018 sub nr. x/2018, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B., C., D., E., cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:
1. anularea Rezoluţiei de clasare din 19.05.2017, ce a fost emisă de către Inspecţia Judiciară, în soluţionarea lucrării înregistrată sub nr. x/2017, în cadrul instituţiei;
2. obligarea pârâtei Inspecţia Judiciara, să emită o nouă rezoluţie şi prin care să se dispună reluarea, efectuarea şi finalizarea cercetării disciplinare prealabile si sa efectueze real şi procedural, aceasta cercetare, in lucrarea înregistrată sub nr. x/2017, in privinţa judecătorilor C., D. şi E., dar cu analizarea şi pronunţarea motivată, concretă şi distinctă, asupra situaţiilor disciplinare reclamate şi de incidenţa indicată a art. 99, din Legea nr. 303/2004, cu referire la cazurile prevăzute, de lit. a), c), f), i), t), şi la art. 991 alin. (1), din aceiaşi lege;
3. pronunţarea instanţei şi asupra legalităţii actelor şi operaţiunilor administrative, care au şi stat la baza emiterii Rezoluţiei de clasare din 19.05.2017, în lucrarea nr. 2954/1J/1324/DIJ/2017, de către Inspecţia Judiciară;
4. acordarea cheltuielilor de judecată;
1.2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 19 iunie 2019, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. (1) C. proc. civ., a amâna pronunţarea la data de 03.07.2019 respectiv 10 iulie 2019, pentru când, prin sentinţa nr. 2187 din 10 iulie 2019, a respins excepţiile invocate de reclamant ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi, in consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B. ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respins în rest acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, C., D. şi E., ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Încheierii şi sentinţei civile şi menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A. întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.
În esenţă, s-a susţinut că instanţa a trecut la soluţionarea cererii, distinct formulată, în condiţiile lipsei părţilor şi fără să fi fost formulată, din partea unei părţi, o cerere de judecare a cauzei, în lipsă, situaţie care obliga instanţa, la pronunţarea unei soluţii doar de suspendare a judecării cauzei, ca o respectare a principiului disponillilităţii părţilor, ca şi a prevederilor imperative, ale art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru situaţia lipsei cererii de judecare în lipsă.
Este relevant că, prevederile art. 411 alin. (2) C. proc. civ., trebuiesc interpretate şi aplicate, în sensul că cererea de judecare în lipsă, ce a fost formulată, la judecarea fondului, nu poate fi extinsă ca efecte şi pentru situaţia nouă, imposibil de prevăzut, că se va ajunge şi la o situaţie şi cerere distinctă, cu obiect, completarea dispozitivului soluţiei de la fond.
În astfel de condiţii, instanţa a nesocotit dispoziţiile legale incidente în cauză, refuzului instanţei, de a se pronunţa complet şi legal şi prin dispoz tiv, în mod distinct şi "explicit", asupra cererilor incidental formulate.
De asemenea, instanţa de fond a nesocotit dreptul la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a adevărului obiectiv, dar mai ales, probând situaţia concretă, că în cauză recutrentul nici măcar nu am fost "ascultat", cerinţă impusă de art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adică alt motiv de nulitate absolută.
1.4. Apărările formulate în cauză
Legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea recursului în raport de prevederile Legii nr. 317/2004 incidente la momentul introducerii cererii de chemare in judecată.
În aceste condiţii, a apreciat că recursul este inadmisibil.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
Prin rezoluţia din 28 aprilie 2020 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 23 februarie 2022, cu citarea părţilor.
În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la prevederile legale incidente dar şi faţă de contextul factual al cauzei, Înalta Curte reţine că este fondată excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară, urmând a fi admisă şi respins recursul promovat de reclamant ca inadmisibil.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu examinarea legalităţii Rezoluţiei emise de Inspecţia Judiciară la data de 20 februarie 2018, în dosarul nr. x/2017, prin care s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.
Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:
"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior, rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze este întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea de anulare a unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.
Prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".
Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:
"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."
La adoptarea acestei soluţii s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speţă a regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării [art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată]. Aplicarea art. 5 alin. (3) C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet" (unde există aceeaşi raţiune, soluţia trebuie să fie identică).
De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017, în şedinţa judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că:
"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil." Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 317/2004.
Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 9 octombrie 2017, s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6) - (7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că: (6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare. (7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."
Astfel, având în vedere soluţia de principiu adoptată, de aplicare prin analogie a prevederilor legale sus-enunţate, dar şi dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte constată că sentinţa civilă nr. 2187 din 10 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia formulată de este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menţionat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă şi irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".
Aşa cum reiese din motivele sentinţei recurate, rezultă fără niciun dubiu că instanţa de fond a soluţionat contestaţia împotriva soluţiei de clasare pe fondul ei şi nu prin admiterea unei excepţii peremptorii care să împiedice analizarea fondului.
Mai mult decât atât, chiar instanţa fondului a reţinut că prezenta hotărâre este definitivă, adică nesusceptibilă de a fi supusă vreunei căi de atac.
Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamant este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu recurs.
Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar art. 634 alin. (1) din acelaşi cod statuează că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.
Nu in ultimul rând, este de necontestat faptul că, în aplicarea principiului legalităţii căilor de atac, afirmat de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac promovată nu poate fi decât aceea prevăzută de lege în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, menţiuni care pot fi şi inexacte, în sensul dispoziţiilor art. 457 alin. (2).
III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată, de intimată şi va respinge recursul reclamantului ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară.
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din data de 19 iunie 2019 şi sentinţei civile nr. 2187 din 10 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.