Şedinţa publică din data de 23 februarie 2022
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 februarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018, întocmit de pârâtă în lucrarea nr. 3962/5/II/18.03.2013.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 7 iunie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Împotriva sentinţei civile nr. 92 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
La termenul de judecată din 17 martie 2021, reclamantul A. a formulat două motive noi de recurs, apreciate de ordine publică, încadrate în acelaşi caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2021, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi art. 25 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010.
Prin cererea depusă la data de 29 septembrie 2021, recurentul a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, referindu-se şi la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, introdus prin Legea nr. 54/2019, în interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2018, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Subsecvent cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, recurentul-reclamant a solicitat suspendarea judecării recursului până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere soluţionată în cadrul dosarului principal.
3. Judecata în recurs
Luând act de precizarea reclamantului, În sensul că obiectului excepţiei, priveşte dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare anterior modificării aduse textului prin Legea nr. 87/2017, prin încheierea civilă din 12 octombrie 2021, Înalta Curte, a admis în parte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, astfel cum a fost formulată şi completată de recurentul-reclamant A. şi a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare anterioară modificării aduse textului prin Legea nr. 87/2017 şi a art. 25 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010.
Totodată, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.
Pentru a se pronunaţa astfel, instanţa a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind invocată în cadrul judecării recursului declarat de reclamant împotriva sentinţei nr. 92/07.06.2018 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în litigiul referitor la anularea raportului de evaluare nr. x/15.02.2018.
S- a reţinut că norma citată reprezintă temeiul de drept substanţial al constatării de către Agenţia Naţională de Integritate a stării de incompatibilitate în care s-a găsit reclamantul A. în perioada amintită, prin deţinerea simultană a funcţiei de primar al comunei Belin, judeţul Covasna şi a calităţii de persoană fizică autorizată.
Ca atare, norma a cărei neconstituţionalitate se invocă are legătură cu judecarea recursului, prin care se invocă greşita interpretare şi aplicare de către instanţa de fond a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.
Textul nu a fost declarat neconstituţional anterior, iar excepţia este motivată prin raportare la dispoziţiile constituţionale invocate explicit în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, motivarea reclamantului fiind expusă, în mod rezumativ, în precedent.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a excepţiei, urmând a dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea acesteia.
În ceea ce priveşte priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte constată că, de asemenea, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acesteia, urmând a fi dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei, având in vedere că art. 25 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010 reglementează consecinţe pe care le produce rămânerea definitivă a raportului de evaluare care constată starea de incompatibilitate, stabilind că persoana care ocupa o funcţie eligibilă nu mai poate ocupa o astfel de funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului, precum şi că fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementări aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
A mai reţinut instanţa că, deşi cauza pendinte nu are ca obiect anularea unor măsuri sau sancţiuni, impuse în baza raportului de evaluare rămas definitiv, în acord cu considerentele deciziei nr. 74/16.11.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că răspunderea administrativă atrasă de raportul de evaluare este o chestiune ce ţine de legalitatea acestui act administrativ, conceput ca primă etapă în aplicarea legii potrivit căreia se sancţionează starea de incompatibilitate.
Cu alte cuvinte, consecinţele rămânerii definitive a raportului de evaluare intră în sfera controlului de legalitate al actului şi au relevanţă în cauza dedusă judecăţii.
În acest sens, s-a menţionat şi că raportul de evaluare evocă urmările pe care le atrage starea de incompatibilitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 176/2010.
În concluzie, din perspectiva efectelor pe care le produce raportul de evaluare, în litigiul de faţă care priveşte legalitatea acestui act administrativ, dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a II-a şi (3) din Legea nr. 176/2010 au legătură cu cauza.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, Înalta Curte a reţinut că aceste dispoziţii se referă la prescripţia răspunderii administrative.
Astfel, în considerare că recurentul-reclamant a formulat tardiv motivul de recurs referitor la pretinsa intervenire a prescripţiei răspunderii sale administrative, aspect constatat prin decizia nr. 4641/12.12.2021, pronunţată asupra recursului, decizie prin care acest motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă a fost respins ca tardiv formulat, nefiind cercetat pe fond, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu cauza a normei a cărei neconstituţionalitate se invocă.
S-a mai precizat că, o astfel de legătură nu poate fi stabilită în contextul în care prescripţia răspunderii nu este de ordine publică, iar motivul de recurs nu este analizat pe fond, ca urmare a neinvocării în termenul legal de declarare a recursului.
Pentru aceste motive, Înalta Curte a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.
4. Recursul declarat împotriva încheierii pronunţate de Înalta Curte cu privire la cererea e sesizare a Curţii Constituţionale
Împotriva soluţiei de respingere cererii de sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A., arătând că în cauză sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.
În motivarea cererii, recurentul-reclamant a reiterat faptul că dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduse prin Legea nr. 54/2019 sunt neconstituţionale în măsura în care ar fi interpretate în sensul considerentelor deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 74/2020 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Cât priveşte admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul arată că art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 introduce un caz legal de înlăturare de drept a răspunderii administrative pentru incompatibilitate, în condiţiile curgerii unui termen de 3 ani de la data încetării stării de incompatibilitate.
Neaplicarea sa faptelor săvârşite înainte de intrarea în vigoare a alin. (5) al art. 25 reprezintă o încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituţie.
Dispoziţiile nu au fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, iar neconstituţionalitatea este invocată şi motivată în cadrul unui proces judiciar în desfăşurare.
Prin urmare, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a excepţiei şi se impune sesizarea Curţii Constituţionale.
Mai susţine recurentul că din perspectiva prevederilor art. 29 alin. (1), Înalta Curte de Casaţie si Justiţie urmează sa constate că admisibilitatea excepţiei de neconstitutionalitate are în vedere exclusiv existenta unei legaturi între prevederile legale contestate si solutionarea cauzei, în orice faza a litigiului si oricare ar fi obiectul acestuia, nefiind stipulata condiţia ca aspectele de neconstituionalitate învederate sa conducă la determinarea/influenţarea a însăşi soluţiei ce ar urma a fi pronunţata asupra fondului cauzei.
In fine, suţine recurentul, dincolo de calificarea incidentelor procesuale ca fiind apărări de fond, nu poate fi înlăturata totuşi legătura intrinseca dintre obiectul excepţiei de neconstitutionalitate si posibilul efect de înlăturare a răspunderii subsemnatului, sens in care va solicitam sa cenzuraţi soluţia instanţei de recurs si sa apreciaţi ca exista o conexiune clara intre cele doua aspecte juridice puse in discuţie, care esenţialmente vizează protejarea intereselor procesuale ale recurentului.
Faţă de acestea a solicitat sa constate îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale si, casând încheierea din 12.10.2021, sa dispună sesizarea Curtii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate invocată de recurent.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele care se vor arăta în continuare.
În procesul pendinte reclamantul recurent a solicitat iniţial sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor a art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare anterioară modificării aduse textului prin Legea nr. 87/2017 şi a art. 25 alin. (2) teza a II-a şi alin. (3) din Legea nr. 176/2010.
Ulterior, prin cererea depusă la data de 29 septembrie 2021, recurentul a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, referindu-se şi la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, introdus prin Legea nr. 54/2019, în interpretarea dată acestui text de lege prin Decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Faţă de obiectul acestei excepţii de neconstituţionalitate, Înalta Curte are a observa că, într-adevăr, prin Decizia nr. 4641 din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., privind suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea de către Curtea Constituţională a sesizării referitoare la excepţia de neconstituţionalitate şi a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A. privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Totodată, a respins, ca tardiv formulat, motivul de recurs formulat de reclamantul A., referitor la lipsa interesului actual al Agenţiei Naţionale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 şi a respins în rest, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 92 din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
În considerentele acestei decizii Inalta Curte a statuat că, potrivit art. 2513 C. civ., prescripţia extinctivă trebuie invocată de cel în favoarea căruia curge până, cel mai târziu, la primul termen de judecată în fond. Excepţia prescripţiei extinctive nu este de ordine publică şi neinvocarea ei în termen se sancţionează cu decăderea.
A mai reţinut instanţa că, în cauza de faţă, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat prescripţia răspunderii administrative în faţa instanţei de fond şi nu a invocat-o nici prin motivele de recurs formulate în termenul legal.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, dând prioritate excepţiei de procedură a tardivităţii completării motivelor de recurs, invocată de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 487 C. proc. civ., a respinge ca tardiv formulat motivul de recurs formulat de reclamantul A. referitor la lipsa interesului actual al Agenţiei Naţionale de Integritate în confirmarea definitivă a raportului de evaluare, întemeiat pe dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010.
Din aceste statuări ale Inaltei Curţi rezultă în claritate că, în considerare că recurentul-reclamant a formulat tardiv motivul de recurs referitor la pretinsa intervenire a prescripţiei răspunderii sale administrative, aspect constatat şi prin decizia nr. 4641/12.12.2021, pronunţată asupra recursului, decizie prin care acest motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă a fost respins ca tardiv formulat, nefiind cercetat pe fond, Înalta Curte in mod corect a constatat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate referitoare la legătura cu cauza a normei a cărei neconstituţionalitate se invocă.
Mai mult decât atât, în cauza de faţă, Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant nu a invocat prescripţia răspunderii administrative în faţa instanţei de fond şi nu a invocat-o nici prin motivele de recurs formulate în termenul legal.
Astfel fiind, rezultă că reclamantul recurent nu ar putea invoca în beneficiul său cele stabilite prin această decizie, după cum, pentru identitate de raţiune, nu s-ar putea considera nici că erau întrunite condiţiile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, raportat la nterpretarea realizată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia sus menţionată.
Este util a observa, sub acest aspect, că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţe în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Prin urmare, atunci când, precum în prezentul proces, cerinţa legăturii cu soluţionarea cauzei, imperativ impusă de aceste prevederi legale, nu se găseşte îndeplinită, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate trebuie considerată inadmisibilă, impunându-se respingerea ei.
Rezultă din cele ce preced că instanţa de recurs a hotărât în mod corect că se impune respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale potrivit celor pretinse de reclamant, făcând nefondat prezentul recurs şi obligând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la respingerea lui, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Curtea hotărând cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 12 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 februarie 2022.