Şedinţa publică din data de 16 februarie 2022
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova:
- anularea Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 în ce priveşte măsurile 1, 2, 3 şi 4, emise de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor;
- anularea Dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 şi a Raportului de Inspecţie Economico - Financiară nr. x/08.08.2018, emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Craiova, Biroul de Inspecţie Economico - Financiară Vâlcea - Olt.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 emisă de M.F.P.-Serviciul soluţionare a plângerilor prealabile şi contestaţiilor, în ce priveşte măsurile de la pct. 3 şi 4, precum şi anularea în parte a Dispoziţiei Obligatorii nr. CRR-AIF nr. 1897/08.08.2018 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Biroul Inspecţie economico-financiară Vâlcea, în ce priveşte măsurile de la pct. 3 şi pct. 4.
De asemenea, a menţinut restul dispoziţiilor actelor administrative contestate.
3. Cererile de recurs
Împotriva sentinţei nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recursuri reclamanta A. S.A. şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice.
3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea în integralitate a acţiunii introductive.
În motivarea recursului au fost expuse critici subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
3.2. Prin recursul formulat, pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice a solicitat,admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii formulate de către reclamantă.
În motivarea recursului au fost expuse critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărările formulate
4.1. Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul pârâtei, prin care invocă excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că recursul pârâtei nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
4.2. Recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului reclamantei, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, invocată de recurenta-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurenta-pârâtă a invocat critici ce pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei al cererii de recurs, prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere.
Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs sunt reluate argumente din întâmpinarea depusă la instanţa de fond, nu se poate susţine lipsa criticilor la adresa sentinţei, atâta timp cât argumentele menţionate nu au primit un răspuns în cuprinsul considerentelor acesteia.
În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului organului fiscal, invocată prin întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă.
2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din noul C. proc. civ.
Argumentele de fapt şi de drept relevante
Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova:
- anularea Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 în ce priveşte măsurile 1, 2, 3 şi 4, emise de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor;
- anularea Dispoziţiei obligatorii nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 şi a Raportului de Inspecţie Economico - Financiară nr. x/08.08.2018, emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Craiova, Biroul de Inspecţie Economico - Financiară Vâlcea - Olt.
Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin întâmpinare, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus anularea în parte a Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 emisă de M.F.P.-Serviciul soluţionare a plângerilor prealabile şi contestaţiilor, în ce priveşte măsurile de la pct. 3 şi 4, precum şi anularea în parte a Dispoziţiei Obligatorii nr. CRR-AIF nr. 1897/08.08.2018 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. x/08.08.2018, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Biroul Inspecţie economico-financiară Vâlcea, în ce priveşte măsurile de la pct. 3 şi pct. 4. De asemenea, a menţinut restul dispoziţiilor actelor administrative contestate.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Excepţia inadmisibilităţii invocată de către pârâtă în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la anularea Raportului de Inspecţie Economico - Financiară nr. x/08.08.2018 nu este întemeiată. Este adevărat că obiectul acţiunii în contencios administrativ îl constituie anularea Deciziei nr. 103/P/27.12.2018 cu privire la măsurile 1, 2, 3 şi 4, emisă de Ministerul Finanţelor Publice -Serviciul de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi Contestaţiilor, însă motivarea Deciziei rezultă tocmai din Raportul de control. Raportul de control reprezintă o operaţiune administrativă ce face corp comun cu dispoziţia, care justifică dispoziţia obligatorie analizată prin Decizia de soluţionare a contestaţiei, aptă să producă efecte juridice . Raportul de control este un act premergător aflat în legătură indisolubilă cu actele administrative subsecvente.
Excepţia lipsei de interes a fost apreciată ca nemotivată concludent. Reclamanta a formulat acţiunea în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea 554/2004 şi art. 45 din H.G. nr. 101/2012. Pârâta nu prezintă argumente concludente sub aspectul lipsei interesului în promovarea cererii de chemare în judecată ca o condiţie de admisibilitate . Interesul juridic reprezintă folosul, scopul urmărit de reclamant în demersul său judiciar . Reclamanta a contestat măsurile impuse în procedura prealabilă, iar interesul vizează stabilirea legalităţii actelor de control, prin care i se reproşează abateri de la principiile legalităţii, economicităţii, eficacităţii, eficientei şi regularităţii.
Reclamanta A. S.A. a criticat actele administrative întocmite de pârâtul MFP şi DGRFP -Inspecţia Economico financiară Vâlcea Olt ce au verificat fundamentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru perioada 2016 şi 2017 pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A invocat reclamanta o primă categorie de critici de nelegalitate ce vizează măsurile impuse de prin Dispoziţia Obligatorie la pct .1 şi 2 sub aspect procedural, în sensul că s -au depăşit obiectivele din avizul de inspecţie, fiind efectuate verificări şi în ceea ce priveşte penalităţile de întârziere ce urmau a fi percepute în baza contractelor ce au făcut obiectul verificării .
Curtea de apel a constatat din cuprinsul avizului de inspecţie economico-financiară nr. x/04.04.2018 şi a Ordinului de Serviciu nr. CRR-AIF 1127/07.05.2018, anexe la dosarul cauzei, că inspecţia economico-financiară la societatea A. S.A. a avut următoarele obiective:
"verificarea respectării prevederilor legale, care potrivit legii, intră în sarcina Ministerului Finantelor Publice, cu privire la: - fundamentarea şi execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli; - respectarea disciplinei bugetare, economico-financiare şi contabile; respectarea prevederilor legale cu privire la bunurile din domeniul public şi privat al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi bunurile deţinute sub orice formă; - modul de organizare şi exercitare a formelor obligatorii de control intern/managerial;- verificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat al statului, precum şi verificarea studiilor de prefezabilitate/fezabilitate a căror contravaloare a fost achitată din fonduri publice/fonduri proprii ale entităţii".
Prima instanţă a reţinut că temeiul de drept pentru dispunerea măsurilor nr. 1 şi 2 din Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 este reprezentat de prevederile art. 5 din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile acordurilor contractuale, respectiv subclauzele nr. 2.5 (revendicările beneficiarului), nr. 8.2 (durata de execuţie) şi nr. 8.7 (penalităţi de întârziere).
Observând că societatea A. S.A. are ca obiect principal de activitate operarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, nu se poate susţine că verificarea modului de încasare a penalităţilor de întârziere contractuale nu sunt definite de lege ca şi fonduri publice, în contextul în care inspecţia a constatat încălcarea prevederilor legale şi contractuale, iar pentru dispunerea măsurilor a avut în vedere realizarea de către societatea controlată a unei bune gestiuni financiare în ansamblu. Argumentul potrivit căruia penalităţile de întârziere fac obiectul unor acţiuni judiciare nu susţine excluderea verificărilor cu privire la aceste aspecte, iar afirmaţia conform căreia penalităţile de întârziere au o natură juridică incertă nu reprezintă un argument juridic. În esenţă, prima instanţă a concluzionat că penalităţile contractuale reprezintă un accesoriu al prestaţiilor contractuale şi urmează regimul juridic al contractelor ce au făcut obiectul verificării inspecţiei, nefiind afectată astfel validitatea actelor de control prin depăşirea sferei obiectului activităţii de control, astfel cum se conturează din definiţiile noţiunilor de "fonduri publice "şi respectiv, patrimoniu public, " reglementate prin norma art. 2 lit. . k şi lit. s) din O.G. nr. 119/1999.
O a doua categorie critici subsidiară, a vizat netemeinicia impunerii prin măsurile 1, 2 a recuperării penalităţilor pentru depăşirea duratei de execuţie a lucrărilor contractate în condiţiile în care investiţiile sunt în curs, nefiind predate unităţilor administrative teritoriale . Reclamanta susţine că inspecţia fiscală a interpretat eronat clauzele contractuale, şi anume clauza pct. 7 alin. b referitoare la termenele contractuale .
Criticile nu sunt fondate, de natură a antrena nulitatea actelor de control, întrucât, raportat la prevederile legale şi contractuale, societatea A. S.A. nu a întreprins demersuri suficiente pentru recuperarea penalităţilor de la Hidroconstrucţia S.A. şi de la S.C. B. S.R.L., în calitate de Lider al Asociaţiei constituită împreună cu S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., în conformitate cu subclauzelor contractuale nr. x, nr. 8.2 şi nr. 8.7 din acordurile contractuale sus menţionate, care prevăd calcularea penalităţilor de întârziere în situaţia în care antreprenorul nu respectă durata de execuţie a lucrărilor. În mod real s-a reţinut că nu a fost respectat principiul bunei gestiuni financiare şi în temeiul art. 42 alin. (4) lit. a) din Anexa la H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, măsurile nr. 1 şi 2 din Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF 1897/08.08.2018 fiind legale şi temeinice.
Se reţine sub aspectul stării de fapt, că s-au încheiat Procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/14.10.2016, nr. x/21 .04.2017 şi nr. x/23.03.2017 prin care s-a admis recepţia la terminarea lucrărilor, iar în anexele la procesele-verbale de recepţie la terminarea lucrărilor sus menţionate, se consemnează lista lucrărilor ce necesită remedieri minore sau trebuie finalizate în termen de 84 de zile după data recepţiei la terminarea lucrărilor. Pe de altă parte, conform adreselor nr. x/30.01.2017, nr. y/05.07.2017 şi x/30.05.2018, s-a retinut că societatea F. S.R.L. a comunicat beneficiarului A. S.A. şi antreprenorilor Hidroconstrucţia S.A., respectiv S.C. B. S.R.L., în calitate de Lider al Asociaţiei constituită împreună cu S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., că:
"A. S.A., în calitate de Beneficiar se consideră îndreptăţit şi a solicitat aplicarea de penalităţi de întârziere, în cuantum de 0,1% pe zi din valoarea de contract acceptată (...). Revendicarea beneficiarului a fost făcută, invocând nerespectarea prevederilor sub-clauzei 8.2 (durata de execuţie) şi a sub-clauzei 8.7 (penalităţi de întârziere pentru lucrări) (...). în urma solicitării Beneficiarului, făcută în baza sub-clauzei 2.5 (Revendicările autorităţii contractante) (inginerul a analizat solicitarea Beneficiarului de aplicare a penalităţilor de întârziere şi consideră că este îndreptăţit la aplicarea penalităţilor de întârziere în cuantum de 0, 1% pe zi din valoarea de contract acceptată Inginerul comunică Părţilor Contractante (...) valoarea penalităţilor pe care beneficiarul este îndreptăţit să le aplice Antreprenorului (...).
Prin înscrisurile "Anexe la ofertă - Capitolul 1 - Date referitoare la contract/Secţiunea 2 - Condiţii speciale de contract" existente la dosarul cauzei, se reţine că potrivit sub clauzei 2.5 - "Revendicările autorităţii contractante" de la clauza 2 - "Autoritatea contractantă": suma poate fi recuperată din preţul contractului şi din Certificatele de Plată sau solicitată la plată de către Autoritatea contractantă prin emiterea unei facturi", iar conform clauzei 8 "începerea, întârzierea şi suspendarea lucrărilor': Subclauza 8.7: Situaţii lunare; de întârziere pentru lucrări) - 0, 1% pe zi din valoarea de contract acceptată".
Va respinge contestaţia în ce priveşte măsurile dispuse la pct. 1 şi 2 din Dispoziţia obligatorie nr. CRR-AIF nr. 1897/08.08.2018 şi prin Raportul de inspecţie economico-financiară nr. x/08.08.2018.
În ce priveşte măsurile dispuse la pct. .3 şi 4 din actele de control, curtea de apel a reţinut că în esenţă,se critică sub aspectul legalităţii,întrucât nu s-a respectat termenul de prescripţie conform art. 9 din O.U.G. nr. 94/2016, măsura a vizat o perioadă ce nu a fost supusă verificării, s-a încălcat competenţa controlului atunci când s-a analizat oportunitatea aprovizionării cu materiale şi întrucât nu s-au indicat persoanele responsabile pentru nerespectarea prevederilor legale .
Criticile sunt fondate, de natură a afecta validitatea actelor de control .
Sub aspectul incidenţei prescripţiei dreptului de a stabili obligaţii, Curtea va analiza prevederile exprese ale Avizului de inspecţie economico - financiara nr. x/04.04.2018 si a prevederilor art. 9 din O.U.G. nr. 94/2016, respectiv: alin. (1) Dreptul organului de inspecţie economico-financiară de a stabili obligaţii in sarcina operatorilor economici se prescrie in termen de 5 ani de la încheierea exerciţiului financiar, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. Si alin. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor exerciţiului financiar încheiat.,,
Prin Dispoziţia obligatorie si Raportul de inspecţie economico - financiara, s-au stabilit obligaţii in sarcina A. S.A. de a intreprinde demersuri pentru stabilirea persoanelor responsabile pentru aprovizionarea acestor materiale si recuperarea de la acestea a contravalorii lor in suma totala de 14.714,04 RON, inclusiv tva, precum si daune interese de 1.285,67 RON.
Reclamanta a menţionat că o parte din materiale au fost aprovizionate in perioada anterioara anului 2013, nefiind contestate aceste împrejurări de fapt. În apărarea sa, pârâtul a arătat că a avut în vedere nu perioadele aprovizionării cu materiale, ci anii când au fost afectate costurile societăţii, prin creşterea cheltuielilor ca urmare a constatării nevalorificării materialelor datorită gradului ridicat de uzură fizică şi morală.
Materialele şi mărfurile suspuse litigiului ce fac obiectul proceselor-verbale de casare au fost aprovizionate astfel:
- Pentru produsele prevăzute în Procesul-verbal de casare nr. x/30.08.2016, racordurile si niplurile in valoare de 6665,82 RON au fost achiziţionate in anul 2012 conform factură fiscală nr. x din 29.08.2012, factură fiscală nr. x din 31.08.2012 ataşată şi factura fiscală nr. x din 04.09.2012.
- Pentru produsele prevăzute in Procesul-verbal de casare nr. x din 15.06.2017 produsele casate au fost aprovizionate astfel: şurub M8 conform Fisa de magazie ataşata, produsul a intrat in magazia A. S.A. urmare a fuziunii in data de 01.01.2011; piuliţa M 30 conform Fisa de magazie produsul a intrat in magazia A. S.A. in 01.01.2011; cablu tracţiune a fost achiziţionat in anul 2008 conform factura fiscala nr. x din 21.02.2008 ataşata; cutii AC 3 40A conform Fisa de magazie, produsul a fost achiziţionat inainte de anul 2007; întrerupător G. conform Fisa de magazie, a fost achiziţionat înainte de 2007; plasa gard conform Fisa de magazie, produsul a fost achiziţionat înainte de 2007; rulmenţi au fost achiziţionaţi in anul 2011 conform factură fiscală nr. x din 14.01.2011; semeringurile au fost achiziţionate in anul 2008 conform factură fiscală nr. x din 10.10.2008;
Având în vedere perioadele în care au fost achiziţionate produsele de mai sus, reiese că inspecţia economico - financiară nu a fost derulată în termenul de prescripţie .Nu are fundament legal motivarea Serviciului de Soluţionare a Plângerilor Prealabile şi a Contestaţiilor în care susţine că analiza s-a raportat la înregistrarea în contabilitate a proceselor-verbale de casare din perioada 2016 - 2017 .Nu procedura casării sau operaţiunea în sine a fost nelegală sau a implicat costuri neperformante, cauza neregulilor fiind tocmai lipsa oportunităţii aprovizionării cu materiale şi mărfuri, aspecte ce nu pot fi analizate decât la data achiziţiilor şi nu retroactiv, analiză ce a putut face obiectul unor controale economico financiare anterioare . Materialele rezultate in urma casării au fost valorificate prin H. S.A..
Conform art. 17 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2011, inspecţia economico financiară se efectuează o singură dată pentru fiecare exerciţiu financiar. Prin excepţie, M. Finanţelor poate decide reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei economico - financiare şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare, necunoscute la data efectuării verificărilor, care influenţează rezultatele inspecţiei economico - financiare. Potrivit art. 18 din anexa la H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico - financiare, decizia de reverificare a unei anumite perioade se poate lua dacă la data încheierii inspecţiei economico - financiare şi până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute la data efectuării inspecţiei ecoonomico - financiare, care influenţează rezultatele acesteia. Datele suplimentare pot rezulta din situaţii cum sunt: a) obţinerea pe parcursul acţiunilor de inspecţie economico -financiară efectuate la alţi operatori economici a unor documente sau informaţii suplimentare referitoare la activitatea operatorului economic, într-o perioadă care a fost deja supusă inspecţiei economico - financiare; b) solicitări ale organelor de urmărire penală sau ale altor organe ori instituţii îndreptăţite potrivit legii; c) informaţii obţinute în orice mod, de natură să modifice rezultatele inspecţiei economico - financiare efectuate anterior.
Pârâtul nu aduce argumente care s-ar putea circumscrie ipotezei de excepţie mai sus descrise .
În ce priveşte măsura pct. 4 din Dispoziţia Obligatorie, prima instanţă a reţinut incidenţa prevederilor art. 39 alin. (1) din Anexa ta H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico financiare, potrivit cărora:
"analiza plângerii prealabile se face în raport cu susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea plângerii prealabile se face în limitele sesizării".
Cadrul procesual este stabilit prin plângerea prealabilă, Decizia de soluţionare a contestaţiei fiind actul de învestire a instanţei de judecată .
Astfel, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/29.11.2016 aflat la dosarul plângerii prealabile, se reţine că societatea A. S.A. a fost sancţionată de Politia Oraşului Călimăneşti cu suma de 2.000 RON.
De asemenea, din analiza documentelor anexate la dosarul cauzei, se reţine că prin adresa nr. x/14.12.2016 întocmită de consilierul juridic al societăţii A. S.A., s-a menţionat că:
"conducătorii unităţilor în care funcţionează sisteme de pază, au următoarele obligaţii: lit. k) stabilesc responsabilităţi pentru şefii compartimentelor de muncă, în ceea ce priveşte paza şi siguranţa utilajelor şi instalaţiilor; trebuia să avem sistem de supraveghere video şi/sau serviciu de pază.
Deşi exista sistem de supraveghere, acesta este nefuncţional, iar consilierul juridic al societăţii a informat conducerea societăţii cu privire la persoanele responsabile. Prin Raportul de inspecţie economico financiară nr. x/08.08.2018 rezultă că nu s-au întreprins demersuri pentru contestarea acestei amenzi sau recuperarea contravalorii acesteia de la persoanele vinovate.
Totodată, din analiza procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/01.09.2015 existent la dosarul cauzei, se reţine că societatea A. S.A. a fost sancţionată de Primăria Rm. Vâlcea cu suma de 500 RON.
Pârâţii au precizat că prin sentinţa nr. 204/16.01.2017 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2015, rămasă definitivă prin hotărârea nr. 1344/2017 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, s-a respins plângerea formulată de către societatea A. S.A. împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/01.09.2015 încheiat de Primăria Rm. Vâlcea.
De asemenea, se mai reţine sub aspectul stării de fapt că prin deciziile nr. 6/28.02.2017 şi nr. 28/28.06.2017, Consiliul de Administraţie al societăţii A. S.A. a hotărât trecerea pe costuri a celor două amenzi în sumă de 2.500 RON.
Din probele administrate rezultă că defectarea sistemului de supraveghere a fost cauzata din motive neimputabile, iar remedierea acestui sistem necesita o perioada de timp necesara pentru constatarea defecţiunii, diagnosticarea defecţiunii si identificarea componentelor defecte, întocmirea referatului de aprovizionare, identificarea produselor in SEAP, iniţierea achiziţiei in SEAP, întocmirea comenzii de achiziţie si aprobarea acesteia de către conducerea societăţii, finalizarea achiziţiei in SEAP, livrarea componentelor de către firma furnizoare, schimbarea de către persoane autorizate a componentelor defecte, efectuarea testelor privind funcţionalitatea sistemului după repararea acestuia, punerea in funcţiune a acestora.
Reclamanta a menţionat că perioada cuprinsă de la data constatării defectării sistemului de supraveghere, repararea acestuia şi punerea in funcţiune, este minim 10 zile cauzată de parcurgerea tuturor paşilor enumeraţi mai sus.
Curtea are în vedere şi faptul că achiziţia directă prin intermediul SEAP este realizată conform art. 49 din H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale.
Toate aceste împrejurări de fapt relevă cauze concurente şi obiective care dus la neregula sancţionată contravenţional .Ori pentru antenare unei răspunderi individual eeste necesară evidenţierea cu certitudine a elementelor specific şi condiţiilor angajării răspunderii: vinovăţie, faptă şi legătură de cauzalitate directă .
Referitor la sancţionarea contravenţională a societăţii reclamante potrivit procesului-verbal nr. x din 01.09.2015 emis de Primăria Municipiului Rm. Vâlcea, judecătorul fondului a avut în vedere, potrivit prevederilor art. 17. alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, documentele cu forţă probantă, respectiv:Adresa nr. x din 04.10.2013 emisă de Primăria Municipiului Rm. Vâlcea - Direcţia Administrării Domeniului Public prin Director ing. I., având ca obiect asfaltarea str. x;
- Declaraţia martorului I., care a confirmat că societatea noastră a înţeles să procedeze de acord cu angajaţii D.A.D.P. Rm. Vâlcea, privind aducerea la stare iniţială a trotuarelor şi a străzilor ce au făcut obiectul amenzii contravenţionale;
- Autorizaţie de construire nr. x din 01.06.2012 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Autorizaţie de construire nr. x din 30.12.2014 emisă de Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/16.09.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/24.10.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/16.07.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea:
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/16.09.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/30.08.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/28.10.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/06.06.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/06.06.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/20.07.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;
- Proces-verbal de recepţie calitativă nr. x/16.07.2013 care atestă că terenul a fost adus la starea iniţială, acesta fiind semnat şi de reprezentantul Primăriei Rm. Vâlcea;- Proces Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor nr. x din 03.07.2015.
Din Procesele-verbale de recepţie calitativă rezultă faptul că Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost de acord cu recepţia calitativă a lucrărilor, astfel încât antrenarea răspunderii individuale ale unei sau unor persoane exclusiv dintre angajaţii reclamantei nu este pe deplin justificată .
Perioada în care au fost efectuate lucrările de reparaţii ale trotuarelor şi ale străzilor a fost nefavorabilă turnării asfaltului deoarece societatea J. S.R.L. cu care era încheiat contractul de furnizare asfalt fierbinte nu furnizează asfalt in perioade cu temperaturi scăzute conform normativelor tehnice privind turnarea asfaltului;
Instanţa de fond a avut în vedere şi explicaţiile reclamantei referitoare la faptul că în situaţia în care societatea ar fi asfaltat trotuarele şi străzile cuprinse in P.V. de contravenţie, costurile efectuate pentru aceste lucrări erau cu mult mai mari decât valoarea de 500 RON, astfel că din punct de vedere economic societatea nu a fost prejudiciată în mod efectiv. Or, motivarea impunerii măsurii de recuperare a amenzii constă tocmai în ideea producerii unui prejudiciu societăţii.
Curtea de apel a reţinut şi incidenţa prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico, faptul că nu s-au respectat prevederile Avizului de Inspecţie Economico - Financiară care consemnează în Raportul de Inspecţie Economico -Financiară că perioada verificată este 01.01.2016 - 31.12.2017, însă procesul-verbal provine din 2015 când s -a cunoscut existenţa şi întinderea presupusului prejudiciu.
În consecinţă, judecătorul fondului a constatat că nu se demonstrează încălcarea prevederilor art. 2 şi ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, republicată, cu completările şi modificările ulterioare, nefiind justificate rezonabil măsurile de recuperare a contravalorii sumelor achitate de către operatorul economic şi de imputare a amenzilor şi nici concluziile privind nesocotirea principiilor legalităţii, economicităţii, eficacităţii, eficientei şi regularităţii.
Înalta Curte constată, în privinţa recursului declarat de reclamanta A. S.A., că prin hotărârea atacată instanţa de fond nu a răspuns unor argumente de nelegalitate, invocate în mod explicit de reclamantă prin cererea de chemare în judecată şi, de asemenea, a omis să analizeze aspecte esenţiale ale cauzei, după cum se va detalia în cele ce urmează.
Înalta Curte are în vedere, în privinţa măsurilor nr. 1 şi 2, că judecătorul fondului nu a analizat în mod efectiv susţinerea reclamantei potrivit căreia penalităţile de întârziere nu reprezintă fonduri publice în raport cu definiţia dată acestora prin prevederile art. 2 lit. k) din O.U.G. nr. 119/1999, respectiv "sumele alocate din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice, bugetul fondurilor externe nerambursabile, credite externe contractate sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, împrumuturi interne contractate de autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale". Constatarea instanţei de fond conform căreia "penalităţile contractuale reprezintă un accesoriu al prestaţiilor contractuale" şi referirea la dispoziţiile art. 5 din acelaşi act normativ nu reprezintă, în mod evident, un răspuns dat susţinerilor reclamantei.
De asemenea, instanţa fondului nu a răspuns în niciun fel susţinerilor reclamantei referitoare la prevederile subclauzei 3.5 din contracte care dădeau în competenţa exclusivă a Inginerului soluţionarea problemei existenţei obligaţiei Antreprenorului de plată a unor penalităţi de întârziere şi nici celor referitoare la respectarea de către aceasta a subclauzelor contractuale 8.2 (Durata de execuţie) şi 8.7 (Penalităţi de întârziere).
Totodată, judecătorul fondului nu argumentează în niciun fel considerentele prin care se statuează că "afirmaţia conform căreia penalităţile de întârziere au o natură juridică incertă nu reprezintă un argument juridic" şi nici nu explică de ce a apreciat că reclamanta nu a întreprins "demersuri suficiente" pentru recuperarea penalităţilor de întârziere.
Cât priveşte recursul declarat de DGRFP Craiova, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a aplicat în mod eronat prevederile art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 atunci când a apreciat că, în privinţa măsurii nr. 3, inspecţia economico-financiară nu a fost derulată în termenul de prescripţie prevăzut de textul legal menţionat. Înalta Curte are în vedere că organul de inspecţie fiscală s-a raportat la înregistrarea în contabilitate a proceselor-verbal de casare din perioada 2016-2017 care se încadrează în perioada supusă inspecţiei. Ceea ce prezintă relevanţă în speţă nu este data aprovizionării cu materialele casate, ci situaţia ulterioară - nevalorificarea economică a acestora prin folosirea în procesul de producţie, ori prin vânzare, ceea ce a determinat în mod direct casarea acestora, din cauza uzurii fizice şi morale.
Faţă de aceste împrejurări, se impune analizarea pe fond a legalităţii măsurii nr. 3, cu luarea în considerare a argumentelor expuse de ambele părţi, prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin întâmpinare.
De asemenea, Înalta Curte constată că, în mod eronat, instanţa de fond nu a analizat pe fond nici legalitatea măsurii nr. 4, întemeindu-şi soluţia de anulare a acestei măsuri pe considerente irelevante, contradictorii ori nelegale.
Astfel, faptul că "defectarea sistemului de supraveghere a fost cauzata din motive neimputabile, iar remedierea acestui sistem necesita o perioada de timp" ori existenţa unor "cauze concurente şi obiective care dus la neregula sancţionată contravenţional" constituie împrejurări nerelevante în raport de conţinutul măsurii menţionate, dat fiind că privesc legalitatea şi temeinicia proceselor-verbale de contravenţie, aspect ce nu face însă obiectul măsurii, în condiţiile în care amenzile contravenţionale în cuantum de 2500 RON au fost achitate.
Nu poate fi reţinută nici aserţiunea instanţei de fond potrivit căreia "antrenarea răspunderii individuale ale unei sau unor persoane exclusiv dintre angajaţii reclamantei nu este pe deplin justificată" aceasta având un caracter auto-contradictoriu, atâta timp cât din analiza logică a acesteia rezultă că angajarea răspunderii angajaţilor reclamantei era parţial justificată. De asemenea, aserţiunea potrivit căreia au fost avute în vedere "explicaţiile reclamantei referitoare la faptul că situaţia în care societatea ar fi asfaltat trotuarele şi străzile cuprinse in P.V. de contravenţie, costurile efectuate pentru aceste lucrări erau cu mult mai mari decât valoarea de 500 RON, astfel că din punct de vedere economic societatea nu a fost prejudiciată în mod efectiv" nu poate fi considerată o motivare a soluţiei de anulare a măsurii nr. 4, atâta timp cât nu rezultă dacă aceste explicaţii au fost însuşite de instanţă şi argumentele pentru care a fost acceptat acest punct de vedere.
Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut şi o greşită aplicare a prevederilor art. 11 din O.U.G. nr. 94/2011, în condiţiile în care ceea ce prezintă relevanţă în cauză nu sunt datele încheierii proceselor-verbal de contravenţie, ci datele când conducerea societăţii reclamante a decis trecerea pe cheltuieli a amenzilor aplicate - 28.02.2017 şi 28.06.2017, date care se află în interiorul perioadei verificate (01.01.2016 - 31.12.2017).
În raport cu cele mai sus arătate, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a analizat nici argumente esenţiale invocate în apărare de pârât, prin întâmpinare
Înalta Curte apreciază însă drept neîntemeiată critica prin care se susţine inadmisibilitatea capătului de cerere având ca obiect anularea raportului de inspecţie economico-financiară, în condiţiile în care dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd în mod explicit competenţa instanţei de contencios administrative de a se pronunţa şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii.
În contextul celor expuse, Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Rolul principiului motivării hotărârilor judecătoreşti, consacrat prin acest text legal, este acela de a asigura o bună administrare a justiţiei şi de a face posibil un control judiciar efectiv, motivarea sumară sau confuză echivalând cu nemotivarea.
De asemenea, jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului subliniază rolul pe care motivarea unei hotărâri îl are pentru respectarea art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în sensul că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt analizate de instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor probatorii (hotărârea din 28.04.2005 în cauza Albina contra României).
Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte apreciază că, deşi prima instanţă a admis în parte acţiunea, în fapt aceasta nu a soluţionat fondul cauzei, întrucât nu a analizat argumente esenţiale expuse de părţi . Or, în raport cu principii fundamentale ale procesului civil (dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare), soluţionarea fondului presupune elucidarea tuturor aspectelor esenţiale ale raportului juridic dedus judecăţii, astfel cum acestea au fost relevate prin cererile părţilor. În mod evident, principiul dublului grad de jurisdicţie împiedică instanţa de control judiciar să analizeze direct în recurs argumentele ce nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.
2.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Faţă de considerentele mai sus expuse şi văzând prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 497 noul C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de S.C. A. S.A. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice.
Admite recursurile formulate de S.C. A. S.A. şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu, precum şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei nr. 367/2019 din 14 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 16 februarie 2022.