Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra cererii de recurs, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Hotărârea atacată:
Prin încheierea din 24 mai 2024, Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, în temeiul art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a:
- O.U.G. nr. 40/2019 în întregul său, iar în subsidiar a art. I pct. 5 alin. (1), (4), (5), pct. 16 alin. (1), (2) şi pct. 17 alin. (2), raportat la prevederile art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 73 alin. (3) pct. a din Constituţia României;
- art. 7 alin. (1), (4), (5), art. 49 alin. (1), (2), art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, raportat la prevederile art. 37 şi art. 16 din Constituţia României;
- O.U.G. nr. 21/2024 în întregul său, iar în subsidiar a art. 7, raportat la prevederile art. 115 alin. (6) şi art. 73 alin. (3) pct. a din Constituţia României;
- art. 52 din Legea nr. 115/2015, raportat la art. 37, 21 şi 16 din Constituţia României, art. 14 şi art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului, art. 2 pct. 1 şi art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile.
2. Calea de atac a recursului:
Împotriva încheierii din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, petenţii A. şi B. au formulat recurs.
În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-petenţi au arătat că neîndeplinirea condiţiei urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare cu consecinţa declarării neconstituţionalităţii în întregul său a O.U.G. nr. 40/2019 şi OUG21/2024 încalcă art. 115 alin. (4) din Constituţia României.
Textele criticate se îndepărtează de la valorile principiului statului de drept, legiferând într-un domeniu rezervat legii şi/sau legii organice, afectând regimul unor instituţii fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, pe de o parte, iar, pe de altă parte, încalcă principiul securităţii juridice sub aspectul clarităţii noilor reglementări, al lipsei de corelare cu legislaţia existentă, cu Constituţia României şi normele europeană precum prin încălcarea principiului previzibilităţii şi predictibilităţii legii adoptate cu mai puţin de 1 an înainte de alegeri, situaţie ce încalcă recomandările Comisiei de la Veneţia.
Apreciază că ordonanţele de urgenţă criticate au fost adoptate într-un regim de nejustificată urgenţă, că Guvernului nu îi este permis să preia funcţia de legiferare prin sistemul ordonanţelor, că Guvernul trebuie să respecte prerogativele legislative ale Parlamentului, iar excesul de ordonanţe de urgenţă diminuează roiul forului legislativ. Ordonanţele de urgenţă criticate legiferează într-un domeniu rezervat exclusiv legii. Or, Guvernul nu poate modifica legislaţia în materia drepturilor electorale, afectându-le pentru că orice modificare a acestora se poate face numai prin adoptată de Parlament Se mai arată că ordonanţa de urgenţa modifică acte normative cu forţă juridică superioară.
Ordonanţele de urgenţă au fost adoptate în lipsa unei situaţii extraordinare şi că nu a fost motivată urgenţa adoptării sale. Notele de fundamentare reflectă doar carenţe de guvernare şi scăderea popularităţii partidelor aflate la guvernare, cu consecinţe majore asupra limitării accesului cetăţenilor la funcţiile publice.
Ordonanţele de urgenţă criticate afectează drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor ce vor să candideze atât prin numărul de semnături ce trebuie strânse cât şi prin limitările la cumulul de candidaturi.
Legiuitorul constituent prin folosirea sintagmei situaţie extraordinară a încercat restrângerea domeniului în care Guvernul se poate substitui Parlamentului, adoptând norme primare în considerarea unor raţiuni pe care el însuşi este suveran să Ie determine. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit prin adăugarea sintagmei "a căror reglementare nu poate fi amânată" consacrându-se astfel imperativul urgenţei reglementării.
În continuare, după redarea unor articole şi extrase din diverse acte normative naţionale şi europene, recurenţii-petenţi solicită raportarea excepţiei de neconstituţionalitate la importanţa candidaturilor pentru alegerea administraţiei publice locale şi a dreptului de a alege şi de a fi ales cu reţinerea că este afectat dreptul de a alege dacă este restrâns excesiv dreptul de a fi ales, fapte care au determinat Organizaţia Naţiunilor Unite, Uniunea Europeană, Consiliul Europei şi mai ales Comisia de la Veneţia să adopte tratate şi să elaboreze recomandări, iar Consiliul Europei să adopte Protocolul nr. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care conţine la capitolul P1-3 dreptul de a candida în alegeri.
Invocă prevalenţa normelor europene conform art. 11 coroborat cu 20 din Constituţie dar şi incoerenţa şi lipsa de calitate respectiv claritate şi precizie a soluţiei legislative reglementate în O.U.G. nr. 40/2019 şi O.U.G. nr. 21/2024, preluate nelegal şi neconstituţional.
În finalul cererii de recurs, recurenţii-petenţi formulează ample consideraţii cu privire la eficacitatea dreptului la justiţie, noţiunea de "plină jurisdicţie" şi accesul real la justiţie.
3. Procedura în faţa instanţei de recurs:
Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanţelor judecătoreşti (3 mai 2024), în cauză sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018.
Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condiţiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 a alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 17 septembrie 2024, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare cu prioritate asupra excepţiei nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:
Examinând recursul în raport de excepţia nulităţii pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Calea de atac a recursului a fost declarată împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a umătoarelor acte normative şi dispoziţii legale:
- O.U.G. nr. 40/2019 în întregul său, iar în subsidiar a art. I pct. 5 alin. (1), (4), (5), pct. 16 alin. (1), (2) şi pct. 17 alin. (2), raportat la prevederile art. 115 alin. (6) coroborat cu art. 73 alin. (3) pct. a din Constituţia României;
- art. 7 alin. (1), (4), (5), art. 49 alin. (1), (2), art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, raportat la prevederile art. 37 şi art. 16 din Constituţia României;
- O.U.G. nr. 21/2024 în întregul său, iar în subsidiar a art. 7, raportat la prevederile art. 115 alin. (6) şi art. 73 alin. (3) pct. a din Constituţia României;
- art. 52 din Legea nr. 115/2015, raportat la art. 37, 21 şi 16 din Constituţia României, art. 14 şi art. 3 din Protocolul nr. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor omului, art. 2 pct. 1 şi art. 25 lit. c) din Pactul internaţional cu privire la drepturile politice şi civile.
În cadrul procedurii reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, se atribuie instanţei imediat superioare celei care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale o competenţă specială, limitată exclusiv la examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierii prin care a fost respinsă cererea de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.
În condiţiile în care o persoană nu poate sesiza direct Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate, ci doar prin intermediul instanţei în faţa căreia a fost ridicată, reiese că raţiunea prevederilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 referitoare la recurs a fost aceea de a supune controlului judiciar încheierile prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, indiferent de faza procesuală în care au fost pronunţate, ca o garanţie în plus a liberului acces la justiţie.
Dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de autoritatea de jurisdicţie constituţională.
În evidenţierea caracterului special al acestei proceduri, Curtea Constituţională a statuat că "instanţa de judecată în faţa căreia este invocată excepţia de neconstituţionalitate realizează un control al condiţiilor de admisibilitate a acesteia în exercitarea rolului său de filtru, fără a o putea respinge pe motive ce ţin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care ţin de resortul instanţei de contencios constituţional, ci doar cu privire la motivele care privesc îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ar putea privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte, care nu necesită consideraţii teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepţiei" (Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018 - hotărâre la care recurenta-revizuentă C. a făcut referire în susţinerile verbale).
Aşadar, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres şi limitativ enumerate în art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, care sunt pur obiective şi strict legate de îndeplinirea unor condiţii procedurale.
Prin urmare, prin cererea de recurs pe care o formulează, autorului excepţiei îi va reveni sarcina de a demonstra, printr-o motivare corespunzătoare, că excepţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, fiind nelegală soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pronunţată de instanţă.
Simpla declarare a recursului nu determină controlul instanţei superioare, fără a fi necesară motivarea căii de atac. Dacă ar proceda la examinarea recursului într-o asemenea manieră, instanţa de recurs s-ar substitui practic autorului excepţiei de neconstituţionalitate în formularea unor critici de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi implicit a unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că "Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi".
Pentru a se putea verifica legalitatea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin prisma condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, trebuie ca în cuprinsul cererii de recurs să existe critici concrete care să reflecte care dintre condiţiile de admisibilitate se apreciază a fi îndeplinite şi care este greşeala imputată instanţei inferioare.
Procedura instituită pentru sesizarea Curţii Constituţionale nu cuprinde reguli speciale în ceea ce priveşte motivarea recursului, astfel încât se aplică normele de drept comun existente în C. proc. civ.. Potrivit dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 487 C. proc. civ. recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.
Totodată, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Aspectele evidenţiate în cererea de recurs, astfel cum au fost formulate, nu conţin precizări care să reprezinte o argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În speţă, recurenţii-petenţi A. şi B., în termen legal, au declarat recurs împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, fără a aduce critici concrete care să vizeze considerentele expuse de insanţa care a pronunţat încheierea recurată.
Calea de atac formulată reiterează aspectele prezentate în curpinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale formulate în faţa Curţii de Apel Suceava, neputând fi identificată vreo critică de natură a declanşa un control al instanţei superioare în ceea ce priveşte îndeplinirea/neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992.
Motivarea, în condiţiile legii, a căilor de atac promovate reprezintă obligaţia părţii interesate, care trebuie să manifeste diligenţă în acest sens, instanţa neputându-se substitui autorului în formularea unor critici privind condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, deoarece acest demers ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, astfel cum anterior s-a arătat.
Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor condiţii de acces la anumite căi de atac, absolutizarea unui anumit drept putând avea drept consecinţă fie negarea, fie limitarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora legea le acordă ocrotire în egală măsură.
Prin nemotivarea căii de atac în termenul prevăzut de lege, în cauză intervine sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului.
Având în vedere considerentele expuse, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a criticilor de recurs în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., ceea ce echivalează cu nemotivarea căii de atac, în condiţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenţii-petenţi A. şi B. împotriva încheierii din 24 mai 2024 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2024.