Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a fost înregistrat, la 17 octombrie 2023, sub nr. x/2023 petentul A. a solicitat strămutarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La termenul din 9 noiembrie 2023, petentul a depus la dosar cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi, ulterior, a arătat că a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. şi a prevederilor art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.
I.2. Încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2023.
Prin încheierea din camera de consiliu nr. 2660 din 14 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor art. 226 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., precum şi a prevederilor art. 229 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) şi b) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
A respins cererea formulată de petentul A. privind strămutarea pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2023 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
I.3. Încheierea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013.
Împotriva soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate dispusă prin încheierea nr. 2660 din 14 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a declarat recurs petentul A., ce a fost înregistrat sub nr. dosar nr. x/2013.
În cadrul dosarului nr. x/2023, recurentul A. a formulat cerere prin care a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, pentru soluţionarea căreia, s-a dispus, prin rezoluţia din data de 07 martie 2024 constituirea de dosar asociat.
Prin încheierea din 28 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulată de petentul A., în dosarul nr. x/2023.
I.4. Decizia Civilă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013 ce face obiectul prezentului recurs.
Împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013, a declarat recurs petentul A., solicitând casarea încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992.
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub număr de dosar x/2023
În cuprinsul cererii de recuzare depuse la 11 mai 2024, recurentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României
Prin decizia civilă nr. 1638 din data de 13 iunie 2024 pronunţate în dosarul nr. în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a respins ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia neconstituţionalitate a art. 47 alin. (2) şi a art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.
I.5. Calea de atac formulată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 1638 din data de 13 iunie 2024 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2023 prin care a fost respisă ca inadmisibilă cerera de sesizare a Curţii Constituţionale, petentul A. a formulat recurs.
II. Motivele de recurs
Prin memoriul privind motivele de nelegalitate ce a fost depus prin poştă la data de 30 iunie 2024, în termenul legal, recurentul-petent A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că în mod nelegal instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul a susţinut că, în mod eronat, prima instanţă a stabilit ca nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, deşi cererea îndeplineşte criteriul de admisibilitate prevăzut la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. În mod nelegal instanţa a considerat că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie legală, deoarece prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest sens, recurentul-petent a arătat că instanţa a realizat tocmai ceea ce constituia obiectul criticii de neconstituţionalitate şi anume a constatat inadmisibilitatea cererii de recuzare, în lipsa elementelor de apreciere ce trebuiau solicitate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, fiind încălcate normele de drept ale Uniunii Europene în materia imparţialităţii, trăsătură fundamentală a procesului echitabil.
Recurentul-petent, a susţinut, totodată, faptul că în mod greşit instanţa a considerat că: prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât cererea de recuzare depusă la 11 iunie 2024 nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., ci în baza art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora este inadmisibilă cererea de recuzare îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv, ipoteză în care incompatibilitatea se constată chiar de completul în faţa căruia s-a formulat cererea de recuzare, cu participarea judecătorului recuzat, deoarece aceasta făcea obiectul criticii de neconstituţionalitate.
S-a susţinut, de asemenea, încălcarea dreptului Uniunii Europene, a jurisprudenţei CJUE, a jurisprudenţei CEDO prin eludarea de către instanţa de judecată a obligaţiei de a solicita CJUE elementele de apreciere în materia drepturilor fundamentale, respectiv a imparţialităţii.
Recurentul-petent a arătat faptul că instanţa a ocolit chestiunile de drept/întrebările preliminare către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a eludat obligaţia privind trimiterea încheierii către Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi către Institutul National al Magistraturii, şi a încălcat, în mod intenţionat, criteriile CILFIT de analiza a întrebărilor către CJUE, ceea ce duce la încălcarea de către Statul Roman a art. 6 alin. (1) din CEDO, potrivit cauzei Bio Farm Land împotriva României.
Recurentul-petent a invocat încălcarea principiului imparţialităţii care presupune ca o cerere să fie examinată de o instanţă independentă faţă de instanţa care a pronunţat de soluţia iniţială, instanţa făcând aprecieri în cauza x/2023/a1 asupra propriei sale soluţii din cauza x/2023, în lipsa asigurării prin programele dezvoltate cu fonduri europene a distribuirii aleatorii a cauzelor.
Prin memoriul depus la 30 iulie 2024 recurentul a solicitat sesizarea Curtii de Justitie a Uniunii Europene cu urmatoarea chestiune de drept/intrebare preliminara: "Art. 6 alin. (3) din TUE trebuie interpretat in sensul că decizia instantelor care incalca criteriile CILFIT si care nu solicita CJUE criterii de apreciere asupra impartialiatii trebuie sa ramana fara efect in calea recursului, iar acest comportament jurisdictional al judecătorilor trebuie sa fie adaptat în sensul diminuarii remunerării/plăţii pensiei judecatorului la nivelul salariului mediu pe economie?"
Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.
II.1. Apărările formulate în cauză.
La data de 04 septembrie 2024 recursul a fost comunicat intimatei-pârâte B., ce nu a depus întâmpinare.
II.2. Procedura în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 26 august 2024, sub nr. x/2023/a1**.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 alin. (5) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 29 august 2024, s-a fixat termen de judecată la data de 17 septembrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului declarat în cauză.
II.3. Excepţia de neconstituţionalitate invocată în recurs.
La data de 16 septembrie 2024, prin poşta electronică, recurentul A. a depus concluzii scrise, prin intermediul cărora a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi a art. 135 alin. (2) C. proc. civ.
Prin aceleaşi note, recurentul a invocat necompetenţa funcţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
III. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Cu titlu preliminar, Înalta Curte, referitor la competenţa de soluţionare a recursului, constată că sunt incidente dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, conform cărora "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă, printr-un complet diferit, recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate".
Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi a art. 135 alin. (2) C. proc. civ., prin prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte o va respinge ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte dispoziţiile legale ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale acestea prevăd următoarele:
Prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară: "Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă printr-un complet diferit al acestora recursul formulat împotriva hotărârilor pronunţate de aceste secţii, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate".
Art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor stabilesc că: "Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu sunt supuşi evaluării."
Dispoziţiile art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 dispun: "Motivele imputabile sunt stabilite de instanţa de control judiciar şi vor fi luate în considerare la evaluarea judecătorului numai dacă vizează aspecte de nelegalitate vădite ce decurg din încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi/sau procesual, cu privire la care există practică unitară în materie. Pentru informarea instanţei a cărei hotărâre se atacă, la instanţa de control judiciar se întocmeşte o fişă în care se face menţiune despre caracterul imputabil/neimputabil al modificării/desfiinţării/casării".
Art. 135 alin. (2) C. proc. civ. dispune că: "Nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Hotărârea de declinare a competenţei sau de stabilire a competenţei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru instanţa de trimitere."
Recurentul solicită sesizarea Curţi Constituţionale motivat de faptul că prevederile legale citate supra încalcă prevederile art. 1 alin. (4) şi alin. (5), art. 11 alin. (1), art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3), art. 20 alin. (1), art. 124 alin. (2), art. 146 lit. l) art. 148 alin. (1) (privind transferul unor atribuţii către instituţiile comunitare) din Constituţia României.
Conform dispoziţiilor art. 29 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii constituţionale, republicată, pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie admisibilă şi, în consecinţă, să poată fi sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea ei, este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: (i) excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj; (ii) excepţia de neconstituţionalitate să aibă ca obiect legi sau ordonanţe ori dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; (iii) legea sau ordonanţa ori dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia; (iv) excepţia de neconstituţionalitate să nu aibă ca obiect prevederi ce au fost deja constatate neconstituţionale. Întrucât aceste condiţii trebuie întrunite în mod cumulativ, rezultă că neîndeplinirea uneia conduce, per se, la respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României, ca inadmisibilă.
Înalta Curte constată că, în cauză, excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, învestite cu soluţionarea unui recurs şi are ca obiect prevederile legale care sunt în vigoare şi care nu au fost constatate neconstituţionale până la acest moment, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate cu excepţia celei de-a treia condiţii întrucât prevederile a căror neconstiţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este îndeplinită.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine că referitor la examenul legăturii cu cauza, acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât "a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014).
În acest context, Înalta Curte constată că excepţia respinsă prin încheierea care formează obiectul controlului judiciar a fost la rândul ei ridicată în cadrul unui recurs declarat împotriva unei încheieri de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, maniera abuzivă în care recurentul înţelege să ridice în mod repetat excepţii de neconstituţionalitate şi să formuleze recursuri succesive fiind de altfel evidentă.
În cadrul amintitului recurs, cadrul procesual este limitat în mod strict la examinarea legalităţii încheierii iniţiale, prin care a fost respinsă prima cerere de sesizare a Curţii Constituţionale. O nouă excepţie poate fi ridicată doar dacă priveşte cadrul procesual conturat de calea de atac a recursului, iar nu dacă priveşte litigiul care a ocazionat iniţial formularea primei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale.
Or, prevederile legale indicate de către recurent nu au legătură cu soluţionarea prezentului recurs ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., norme ce reglementează instituţia recuzării, respectiv motivele pentru care se poate formula o astfel de cerere şi modul de soluţionare a acesteia.
Dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţională nu au incidenţă în materia recuzării, fiind în esenţă, norme ce reglementează organizarea judiciară şi statutul judecătorilor. De asemenea art. 135 alin. (2) C. proc. civ. conţine dispoziţii ce dispun faptul că nu se poate crea conflict de competenţă cu Înalta Curte, hotărârea de declinare sau de stabilire a competenţei de către Înalta Curte fiind obligatorie pentru instanţa de trimitere, norme care, de asemenea nu au legătură cu dispoziţiile ce reglementează instituţia recuzării.
Dacă s-ar aprecia ca fiind admisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din perspectiva invocată de parte, acest fapt nu ar avea nicio înrâurire asupra analizei admisibilităţii cererii de recuzare formulate, admisibilitate care se examinează exclusiv în raport de exigenţele art. 47 alin. (3) C. proc. civ. în baza căruia cererea de recuzare a fost respinsă de către instanţa de judecată.
Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional asupra aspectului criticat de petent ca nefiind constituţional şi soluţionarea cauzei (a cererii de recuzare), deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competenţa jurisdicţiei constituţionale, sub forma unei excepţii de neconstituţionalitate, în condiţiile în care prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă nu au legătură cu soluţionarea cauzei şi nu ar avea vreo înrâurire asupra admisibilităţii cererii de recuzare formulate de către recurent.
În final, Înalta Curte aminteşte faptul că, în jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională a stabilit în mod constant că sesizările de neconstituţionalitate adresate Curţii fără a fi motivate trebuie respinse ca inadmisibile, Curtea neputându-se substitui subiectelor îndreptăţite să o sesizeze, întrucât ar exercita un control din oficiu, ceea ce este contrar sistemului nostru constituţional (Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, şi Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011).
Din analiza motivelor de neconstituţionalitate invocate de către recurent se constată că cererea de sesizare a instanţei de contencios constituţional indică în mod formal şi generic încălcarea a mai multor dispoziţii constituţionale fără însă a motiva în concret legătura cu cauza concretă ce se judecă.
Fiind un incident apărut în cursul soluţionării unei cauze, este necesar ca invocarea excepţiei de neconstituţionalitate să fie justificată prin existenţa unui interes şi să aibă relevanţă în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate să indice textele de lege pe care doreşte să le supună controlului şi să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparenţa utilităţii demersului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituţionale. Stabilirea interesului autorului excepţiei se face de către instanţă, pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport cu procesul în care a intervenit şi efectul pe care decizia Curţii Constituţionale l-ar putea produce în soluţionarea procesului principal, respectiv asupra conţinutului hotărârii ce se va pronunţa în cauză. Altfel spus, cerinţa relevanţei reprezintă expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării unui litigiu, iar irelevanţa reprezintă situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.
Prin urmare, pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurent de sesizare a Curţii Constituţionale.
Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Prin recursul formulat recurentul A. critică soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ., în raport cu prevederile art. 148 alin. (2) şi alin. (4) din Constituţia României invocate în cadrul judecării recursului formulat de acelaşi recurent împotriva încheierii din 28 martie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2013 prin care a fost respinsă o altă cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o altă excepţie de neconstituţionalitate.
Prin recursul formulat, recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că cererea sa îndeplineşte criteriul de admisibilitate prevăzut la art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 iar instanţa, în mod nelegal, a considerat că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie legală, deoarece prevederile art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
În susţinerea recursului a arătat că au fost încălcate normele de drept ale Uniunii Europene în materia imparţialităţii dar şi jurisprudenţa CEDO şi a CJUE.
Pentru a răspunde criticilor recurentului, Înalta Curte constată că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a stabilit condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare cu o excepţie de neconstituţionalitate.
Astfel, prin Decizia nr. 410 din 11 iulie 2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1063 din 24 noiembrie 2023, Curtea Constituţională a reţinut că, astfel cum a stabilit prin decizii anterioare, "dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanţa care a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepţii de neconstituţionalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, unica autoritate de jurisdicţie constituţională. Aşadar, această procedură face posibilă doar pronunţarea în situaţiile date asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, instanţa de judecată având rol de filtru al excepţiei de neconstituţionalitate ridicate de părţi. (...) Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate privi exclusiv condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva încheierii se va limita la aceste aspecte. (...) Aşadar, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale poate avea loc exclusiv pentru motivele expres şi limitativ enumerate în Legea nr. 47/1992. Acestea sunt pur obiective, fiind strict legate de îndeplinirea unor condiţii procedurale, astfel încât autorul excepţiei, în cererea de recurs pe care o formulează, va trebui să demonstreze că excepţia de neconstituţionalitate respinsă ca inadmisibilă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992."
Pe cale de consecinţă, selectarea excepţiilor care pot face obiectul controlului constituţional este atributul exclusiv al instanţei de judecată iar recursul împotriva respingerii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie să privească doar condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare.
Din memoriul de recurs depus de către recurent se observă că acesta nu critică motivul de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din prisma condiţiilor de admisibilitate pe care această cerere trebuie să le îndeplinească conform art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi a deciziei Curţii Constituţionale citate supra ci invocă încălcarea, de către instanţa de judecată a dreptului Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţiei a Uniunii Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie de imparţialitate a judecătorilor.
Înalta Curte urmează a evalua legalitatea prezentului recurs din prisma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 ce stabilesc cerinţele de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, aceleaşi cu cele de admisibilitate a cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.
Potrivit normei evocate, se impune efectuarea unei analize a finalităţii demersului petentului vizând rezolvarea excepţiei de neconstituţionalitate prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului în care se află pricina.
Referitor la normele legale cu privire la care, în speţă, s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Înalta Curte constată că în mod corect s-a statuat că acestea nu au legătură cu obiectul cauzei în care au fost ridicate.
Recurentul a invocat neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 alin. (2) C. proc. civ. ce prevăd cu privire la cererea de recuzare că: Este inadmisibilă cererea în care se invocă alte motive decât cele prevăzute la art. 41 şi 42 şi art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.: (1) Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii: 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa, în cadrul judecării unei cereri de recuzare, dispoziţii cu privire la care instanţa de judecată a reţinut că nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.
Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiate pe o prevedere legală neconstituţională.
Premisa sesizării instanţei constituţionale este reprezentată de constatarea, inter alia, că prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale constituţionale.
Faţă de aceste considerente teoretice, se constată că neconstituţionalitatea prevederilor art. 47 alin. (2) şi art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. au fost invocate de către recurent prin intermediul celei de a doua cereri de recuzare a membrilor completului de judecată depusă la data de 11 iunie 2024, cerere ce a fost respinsă ca inadmisibilă în baza art. 47 alin. (3) şi 47 alin. (4) C. proc. civ. la termenul din data de 13 iunie 2024 motivat de faptul că aspectele invocate au fost soluţionate definitiv prin încheierea de şedinţă din data de 04 iunie 2024.
Înalta Curte constată astfel că, cererea de recuzare din data de 11 iunie 2024 nu a fost respinsă, ca inadmisibilă, în baza art. 47 alin. (2) raportat la art. 42 alin. (1) pct. 13 din C. proc. civ. ce fac obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale ci în baza altor prevederi legale respectiv art. 47 alin. (3) şi alin. (4) din C. proc. civ.. În acest context, declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor legale invocate de către recurent nu ar avea nicio înrâurire asupra soluţiei date asupra cererii de recuzare, din moment ce aceasta a fost respinsă în baza altor dispoziţii legale decât a celor faţă de care s-a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ca dispoziţia legală criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, astfel încât, nu se poate constata aplicarea greşită a legii, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În final, se constată şi faptul că excepţia a fost invocată în cadrul unei cereri de recuzare ce a fost respinsă ca inadmisibilă. Sub acest aspect, se reţine că, în jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional în mod constant s-a reţinut că, o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.
În consecinţă, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate invocată, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (decizia Curţii Constituţionale nr. 372/2022, publicată în M. Of. nr. 1179 din 08 decembrie 2022).
Aşadar, sintetizând toate aceste argumente expuse, rezultă că statuările instanţei de judecată în privinţa soluţiei date cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate sunt corecte, nefiind decelată vreo legătură cu cauza a respectivelor excepţii de neconstituţionalitate invocate.
Cum dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată prevăd că neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de admisibilitate atrage respingerea cererii de sesizare, iar în cauză s-a reţinut în mod corect lipsa cerinţei legăturii cu cauza, rezultă că în mod judicios Înalta Curte, făcând aplicarea acestora, a stabilit că nu se impune sesizarea instanţei de contencios constituţional.
A fortiori, în raport de cele ce preced şi de cadrul procesual conturat de exercitarea recursului, nu se identifică în speţă probleme relevante de drept al Uniunii Europene care ar putea fi lămurite în mod util pe calea reglementată de art. 267 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurent împotriva deciziei civile nr. 1638 din 13 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei civile nr. 1638 din 13 iunie 2024, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 23 alin. (3) din Legea nr. 304/2022, art. 88 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 2 alin. (6) din Anexa 1. B din Legea nr. 303/2022 şi a art. 135 alin. (2) C. proc. civ.
Definitivă.
Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.