Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 26.05.2023 sub nr. x/2023, creditoarele A., B., C., D. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor, au solicitat obligarea debitorului Ministerul Finanţelor la plata unei penalităţi de 200 RON/zi de întârziere în favoarea fiecărei creditoare până la executarea obligaţiei de a face stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 143/15.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 670/05.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi îm dosarul nr. x/2008, astfel cum a fost lămurită prin încheierea de şedinţă din data de 18.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008, încheiere care a rămas irevocabilă prin decizia nr. 5/22.03.2022 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008.
În drept, contestatoarele au invocat prevederile art. 906 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4475 din data de 28 septembrie 2023, Judecătoria Suceava, secţia Civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată de către intimat, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
În fundamentarea acestei soluţii, a reţinut cele statuate prin decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la noţiunea de instanţă de executare şi principiul unicităţii instanţei de executare, în sensul că instanţa de judecată care a încuviinţat executarea silită devine instanţă de executare şi este competentă să soluţioneze contestaţiile la executare, precum şi alte incidente apărute în cursul executării silite, fiind astfel consfinţit caracterul unic şi exclusiv al instanţei de executare prevăzute de art. 651 C. proc. civ.
Totodată, Judecătoria Suceava, a reţinut că prin încheierea nr. 1366/CS/2022 din data de 24.02.2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2022, a fost încuviinţată executarea silită a debitorilor Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Apel Iasi, Ministerul Justitiei Tribunalul Iasi, de către E., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 143/25.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iasi în dosarul nr. x/2008 până la realizarea dreptului creditorilor A., B., D., C. rezultat din titlul executoriu.
S-a reţinut astfel că incidenţa dispoziţiilor prevăzute de art. 127 C. proc. civ. trebuia să fie analizată la momentul încuviinţării de executare silită, în temeiul art. 529 C. proc. civ., iar odată stabilită instanţa de executare, aceasta trebuie să rămână aceaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.
Prin urmare, competenţa de soluţionare a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Iaşi, aceasta fiind instanţa cea care a încuviinţat executarea silită.
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Iaşi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 5437 din data de 22 aprilie 2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, a constatat ivit conflictul negativ de necompetenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că potrivit Deciziei nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.
Cu toate acestea, art. 651 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 336/2022, prevede că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. se aplică în mod corespunzător.
Potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.
Din aceste dispoziţii rezultă că legea instituite un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei ierarhic inferioare la care reclamantul îşi desfăşoară activitatea în calitate de judecător, iar în cauză, conform titlurilor executorii, reclamanta-creditoare B. are calitate de judecător în cadrul Curţii de Apel Iaşi.
Prin urmare, dispoziţiile legale prevăzute de art. 127 C. proc. civ. reprezintă o derogare prevăzută de lege de la principiul unicităţii instanţei de executare, în sensul reţinut în considerentele deciziei Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie.
Deşi încheierea de încuviinţare a executării silite a fost pronunţată de Judecătoria Iaşi, astfel că cererea de aplicare a penalităţilor ar fi fost de competenţa Judecătoriei Iaşi, aplicând dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi având în vedere alegerea de instanţă realizată de creditoare la momentul introducerii cererii, Judecătoria Iaşi a reţinut că nu este competentă să judece prezenta cauză, ci Judecătoria Suceava.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Prin demersul judiciar iniţiat, creditoarele A., B., C., D. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor, au solicitat obligarea debitorului Ministerul Finanţelor la plata unei penalităţi de 200 RON/zi de întârziere în favoarea fiecărei creditoare până la executarea obligaţiei de a face stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 143/15.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2008 ce a stat la baza dosarului de executare silită nr. x/2022 al E..
Din cuprinsul înscrisurilor depuse în susţinerea cererii rezultă că, prin încheierea nr. 1366/CS/2022 din data de 24.02.2022, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosar nr. x/2022, a fost încuviinţată executarea silită a debitorilor Ministerul Finantelor Publice, Curtea de Apel Iasi, Ministerul Justitiei Tribunalul Iasi, de către E., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 143/25.11.2008 pronunţată de Curtea de Apel Iasi în dosarul nr. x/2008 până la realizarea dreptului creditorilor A., B., D., C. rezultat din titlul executoriu.
Înalta Curte constată că Judecătoria Suceava şi Judecătoria Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cererii formulate.
Astfel, Judecătoria Suceava a apreciat că instanţa de executare este cea care a încuviinţat executarea silită, raportându-se şi la decizia nr. 20/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, pe când Judecătoria Iaşi a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., pentru a înlătura orice suspiciune de soluţionare părtinitoare a cauzei, din pricina calităţii părţilor (una dintre creditoare are calitatea de judecător).
Competenţa instanţei de executare se determină potrivit regulilor cuprinse în primele două alineate ale art. 651, adaptarea regulii generale actor sequitur forum rei în materia executării silite fiind făcută pornindu-se de la premisa unui cadru execuţional simplu, în care există un singur debitor, al cărui domiciliu sau sediu poate fi determinat prin raportare la momentul începerii procedurii de executare silită.
Din analiza textului art. 651 din C. proc. civ. se poate observa cu uşurinţă că dacă în privinţa competenţei materiale legiuitorul desemnează, cu titlu general, judecătoria ca fiind instanţa de executare [concluzie ce se desprinde din finalul primei teze a alin. (1) al art. 651, unde este menţionat că regula aceasta se aplică "în afara cazurilor în care legea dispune altfel"], din punctul de vedere al criteriului teritorial norma în discuţie identifică judecătoria care devine instanţă de executare prin aplicarea unui set de reguli succesive.
Astfel, ca regulă generală, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.
Se constată că, încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale), este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ.
Cu alte cuvinte, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.
În susţinerea concluziei de mai sus, se evidenţiază decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii în dosarul nr. x/2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1083 din 11 noiembrie 2021, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 C. proc. civ., prin care instanţa supremă a stabilit că:
"(...) încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) C. proc. civ.
Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel (paragraful 70). Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale.
Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare" (paragraful 71).
"Aşadar, principiul unicităţii instanţei de executare presupune că una şi aceeaşi instanţă soluţionează atât cererile de încuviinţare a executării silite, cât şi cererile având ca obiect contestaţie la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanţă fiind calificată de legislator drept instanţă de executare" (paragraful 80)
"În consecinţă, atât timp cât a fost încuviinţată executarea silită de către o anumită instanţă de judecată, aceasta din urmă devine instanţă competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" (paragraful 86).
În condiţiile în care Judecătoria Iaşi, secţia civilă, a încuviinţat executarea silită, această instanţă a devenit competentă să soluţioneze cererea de obligare a debitorului Ministerul Finanţelor la plata unei penalităţi de 200 RON/zi de întârziere în favoarea fiecărei creditoare până la executarea obligaţiei de a face stabilite prin acelaşi titlu executoriu pentru care a fost încuviinţată executarea silită.
Referitor la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., se reţine că acestea puteau fi invocate în justificarea prorogării de competenţă (în favoarea altei instanţe, aflate în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială se află instanţa competentă, potrivit legii) la momentul la care s-a solicitat încuviinţarea executării silite şi când, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., este determinată instanţa competentă să soluţioneze orice incidente apărute în cursul executării silite. Cu alte cuvinte, incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1), alin. (2)1 şi alin. (3) C. proc. civ. (nu şi ale alin. (2), care conturează o veritabilă competenţă facultativă, creditorul putând alege instanţa în a cărei rază domiciliază ori îşi are sediul o persoană dintre cele arătate de lege) poate şi trebuie să fie verificată doar cu ocazia încuviinţării executării silite, etapă în privinţa căreia sunt aplicabile dispoziţiile art. 529 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, reţinând că determinarea instanţei de executare se realizează, în concret, în raport de instanţa care a încuviinţat executarea silită, demers procesual prin care se fixează competenţa teritorială în favoarea acestei instanţe, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi, secţia civilă, este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.