Şedinţa publică din data de 17 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă:
I. Circumstanţele cauzei:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg Jiu, la data de 03.03.2023, sub nr. x/2023, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 08.11.2018, înregistrată în Registrul stării civile a Municipiului Bucureşti, sub nr. x, din culpa exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele purtat anterior căsătoriei, acela de C., stabilirea domiciliului minorului B. la bunica maternă C., şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere pentru minor, în raport de veniturile realizat, de la data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la majoratul minorului.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 373 lit. b), 383, 402 C. civ.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:
2.1. Judecătoria Tg-Jiu, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 1998 din 21.03.2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În fundamentarea acestei soluţii, a reţinut, în baza prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., fapul că potrivit susţinerilor reclamantei, ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Bucureşti, sector 3 şi, de asemenea, din conţinutul procesului-verbal încheiat la data de 13.02.2024 cu ocazia verificării bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, rezultă că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Bucureşti, instanţa competentă este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
Având în vedere că în această materie normele de competenţă de ordine publică, iar competenţa teritorială este exclusivă, instanţa, în temeiul art. 132 C. proc. civ. coroborat cu art. 129 alin. (2) pct. 3 şi art. 915 C. proc. civ. urmează să admis excepţia invocată şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 3 Bucureşti
2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 7640 din 02.07.2024, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a constatat existenţa conflictului negativ de competenţă; a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 3 Bucureşti a reţinut că în privinţa noţiunii de "locuinţă", ceea ce interesează nu este domiciliul legal, dovedit cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate, cât adresa unde soţii au locuit efectiv împreună. Astfel, contrar susţinerilor Judecătoriei Târgu-Jiu, părţile nu au avut locuinţa comună în sector 3, împrejurare care rezultă expres din adresa nr. x/14.09.2023 emisă de Serviciul Autoritate Tutelară Sector 3, iar reclamanta a arătat că a avut locuinţa comună în Bucureşti, însă fără a indica expres sectorul 3 (încheierea din 08.02.2024 - f. x ds. declinat).
Prin raportare la această situaţie de fapt a apreciat că devin incidente pentru determinarea judecătoriei competente teritorial să soluţioneze cauza dispoziţiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., întrucât nu se poate stabili unde au locuit efectiv soţii (faţă de modalitatea acestora de convieţuire şi de împrejurarea că reclamanta a beneficiat de sprijin din partea serviciilor de asistenţă socială la diferite intervale de timp, conform referatului întocmit Serviciul Autoritate Tutelară a Mun. Târgu Jiu şi nici locuinţa în fapt a pârâtului la data introducerii cererii de chemare în judecată, astfel că instanţa competentă este instanţa de la locuinţa reclamantei.
În consecinţă, reţinând caracterul de ordine publică a normelor legale privitoare la competenţa teritorială în cazul cererilor de divorţ, în temeiul art. 130 alin. (2), art. 132 alin. (1) şi (3) rap. la art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu, instanţă în a cărei circumscripţie teritorială locuia reclamanta la data introducerii cererii, constatând totodată şi ivirea unui conflict negativ de competenţă.
II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă, în considerarea argumentelor ce succed:
Judecătoria Sector 3 Bucureşti a fost investită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorţ şi măsuri minori.
Înalta Curte constată că dezînvestirea reciprocă a celor două instanţe aflate în conflict a fost generată de interpretarea diferită a prevederilor art. 915 C. proc. civ. cu privire la ultima locuinţă comună a părţilor.
Normele de procedură care reglementează instanţa competentă în materie de divorţ sunt prevăzute la art. 915 alin. (1) C. proc. civ., care au următorul conţinut:
"Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."
Competenţa prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter imperativ, competenţa fiind determinată potrivit criteriilor enunţate succesiv de lege.
Astfel, Judecătoria Tg-Jiu, secţia Civilă a apreciat că în cauză ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Bucureşti.
Judecătoria Sector 3 Bucureşti a reţinut că în cauză nu s-a putut stabili care este ultima locuinţă comună a părţilor în contextul în care reclamanta a arătat că a avut locuinţa comună în Bucureşti, însă fără a indica expres sectorul 3 şi nici nu s-a putut stabili locuinţa în fapt a pârâtului la data introducerii cererii de chemare în judecată.
Aşa cum rezultă din prevederile art. 915 alin. (1) C. proc. civ., regula generală în materie de divorţ este aceea că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea este cea în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiţii, şi anume: cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.
În speţă, din actele dosarului nu rezultă că ultima locuinţă comună a soţilor a fost în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, din hotărârile judecătoreşti aflate la dosarul cauzei rezultând faptul că ambele părţi au avut domicilii şi reşedinte stabilite în mai multe sectoare ale Municipiului Bucureşti.
De asemenea, la termenul din data de 21 martie 2023 reclamanta, la interpelarea instanţei a declarat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Bucureşti, fără a indica sectorul.
În ceea ce priveşte domiciliul pârâtului, Înalta Curte reţine că, potrivit informaţiilor DEPABD aflate la dosarul Judecătoriei Târgu Jiu, acesta avea, la data introducerii cererii de chemare în judecată, 03 martie 2023, domiciliul activ în Bucureşti, iar prin referatul de anchetă socială efectuat de Compartimentul Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Bucureşti aflat la fila x s-a arătat că pârâtul nu este cunoscut, nu locuieşte şi nu a locuit niciodată la adresa indicată.
Înalta Curte constată că, în contextul în care nu este cunoscută locuinţa comună a soţilor devin incidente în cauză dispoziţiile art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.: Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, deoarece la data introducerii cererii de chemare în judecată pârâtul avea domiciliul activ pe raza sectorului 3 din Bucureşti.
Astfel, în cazul în care competenţa teritorială este determinată de domiciliul pârâtului, în conformitate cu prevederile art. 107 C. proc. civ. momentul în raport de care se determină competenţa teritorială îl constituie data promovării acţiunii, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că pe parcursul litigiului, pârâtul şi-a schimbat domiciliul. O atare soluţie este justificată pe deplin şi de necesitatea realizării unei bune administrări a justiţiei, printr-o judecată a cauzei într-un termen rezonabil, finalitatea fiind aceea de a evita declinările de competenţă impuse de schimbările ulterioare de domiciliu ale pârâtului pe parcursul soluţionării unui proces, motiv pentru care competentă în a soluţiona cererea de desfacere a căsătoriei este Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.
În ceea ce priveşte considerentele reţinute de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti referitoare la imposibilitatea de stabilire a locuinţei în fapt a pârâtului, Înalta Curte reţine că potrivit art. 87 C. civ., domiciliul persoanei este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală, dovada domiciliului făcându-se cu cartea de identitate, în condiţiile art. 91 C. civ.
Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 90 alin. (2) C. civ., conform cărora "În lipsă de reşedinţă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaşte, la locul unde acea persoană se găseşte."
Totodată, Înalta Curte reţine că nu pot fi aplicate dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., care reglementează regulile de stabilire a competenţei teritoriale în cazul pârâtului cu domiciliul sau sediul necunoscut, deoarece la data introducerii acţiunii pârâtul avea domiciliul activ în Bucureşti. Potrivit acestor dispoziţii, "Dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz."
Pe cale de consecinţă, chiar şi în situaţia reţinută de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti potrivit căreia în cauză nu există suficiente probe pentru a stabili care este locuinţa de fapt a pârâtului la momentul sesizării judecătoriei, instanţa competentă să judece cererea de divorţ este judecătoria în circumscripţia căreia se află locul ultimului domiciliu cunoscut al pârâtului, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 90 alin. (2) C. proc. civ.
Trebuie observat de altfel că, printr-o inadvertenţă, Judecătoria sectorului 3 a analizat criteriul locuinţei comune, ca mai apoi să se raporteze direct la criteriul locuinţei reclamantei, omiţând analiza criteriului prioritar al locuinţei pârâtului. În condiţiile în care domiciliul declarat al acestuia se află în sectorul 3, iar părţile s-au căsătorit anterior în sectorul 3, este lipsită de fundament prezumţia că pârâtul nu ar mai locui în raza instanţei în care îşi are domiciliul declarat, o atare împrejurare neputând fi presupusă, în condiţiile în care nu rezultă din probe certe.
Prin urmare, având în vedere faptul că la data introducerii cererii de chemare în judecată pârâtul figura cu domiciliu activ în Bucureşti, competenţa de soluţionare a cererii de divorţ revine Judecătoriei Sector 3 Bucureşti, în conformitate cu dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte subliniază că stabilirea competenţei în aceste coordonate are caracter definitiv, o nouă declinare de competenţă fiind exclusă, indepedent de datele ce ar putea rezulta ulterior, cu atât mai mult cu cât este depăşit termenul de invocare a necompetenţei teritoriale relative. Singura formă de necompetenţă care nu a făcut obiectul discuţiei de faţă şi care ar mai putea fi invocată în condiţii legale este necompetenţa internaţională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2024.