Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea având ca obiect ordonanţă preşedinţială înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov la data de 18.04.2024 sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat ca instanţa să dispună, vremelnic şi executoriu, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen, fără citarea părţilor, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Braşov:
- în principal, stabilirea domiciliului minorei C., la reclamant, respectiv în mun. Braşov, jud. Braşov, cu obligarea corelativă a pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei;
- în subsidiar obligarea pârâtei să revină la domiciliul din Braşov, jud. Braşov, pentru ca reclamantul să poată avea legături personale cu minora C..
- cheltuieli de judecată.
II. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 4516 din 08.05.2024, Judecătoria Braşov a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că din coroborarea prevederilor art. 998 C. proc. civ., art. 400, art. 106, art. 261, art. 107 C. civ. reiese că o cerere având ca obiect stabilirea locuinţei unui minor este o cerere privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie. Aceasta se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită, potrivit art. 114 C. proc. civ.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 3242/2023 pronunţată în procedura ordonanţei preşedinţiale, Judecătoria Braşov a dispus provizoriu stabilirea locuinţei minorei C., la mamă până la soluţionarea cererii de divorţ înregistrate pe rolul Judecătoriei Braşov sub dosar nr. x/2022.
Totodată, a constatat că anterior înregistrării cererii de chemare în judecată (introdusă la 18.04.2024), locuinţa minorei a fost schimbată, aflându-se în Bucureşti, ca urmare a schimbării locului de muncă al pârâtei, iar instanţa de tutelă se determină în funcţie de domiciliul de fapt al copilului.
A arătat instanţa că nu prezintă relevanţă instanţa unde a fost introdusă acţiunea de fond, având în vedere că cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale este o cerere distinctă, cu caracter de sine stătător, iar nu o cerere accesorie care să ţină de un alt litigiu, potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.. În acest sens, se observă că ordonanţa preşedinţială presupune o procedură distinctă, iar condiţiile de analizat pentru emiterea ei sunt separate de cererea de drept comun.
Prevederile art. 998 C. proc. civ. nu stabilesc instanţa competentă raportat la litigiul de drept comun introdus în mod concret, ci se referă la prevederile legale care determină competenţa de soluţionare a litigiului de drept comun, reguli pe care le împrumută. Concluzia este determinată şi de faptul că este admisibilă pronunţarea unei ordonanţe preşedinţiale în lipsa unei cereri adresate pe calea dreptului comun, aspect ce rezultă din interpretarea art. 997 alin. (4) C. proc. civ.
2.2. Învestită prin declinare, prin sentinţa nr. 5789 din data de 27.05.2024, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, a constatat conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii şi a înaintat dosarul pentru soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că norma reglementată de art. 920 C. proc. civ. este o normă specială faţă de prevederile art. 114 din acelaşi cod, iar obiectul cererii de ordonanţă preşedinţială ce formează prezentul dosar, respectiv stabilirea domiciliului minorului, este o cerere a cărei soluţionare poate fi solicitată de către oricare dintre soţi în temeiul art. 920 C. proc. civ.
Părţile sunt în proces de divorţ, dosarul nr. x/2022 aflându-se în curs de soluţionare pe rolul Judecătoriei Braşov, iar instanţa învestită cu soluţionarea acţiunii de divorţ este competentă să soluţioneze şi cererile formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială prin care se solicită luarea unor măsuri provizorii privitoare la situaţia minorului, printre care şi stabilirea locuinţei.
III. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov, pentru considerentele expuse în continuare.
Înalta Curte constată că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect ordonanţă preşedinţială, în raport cu prevederile art. 998 şi art. 915 alin. (1) C. proc. civ.
Judecătoria Braşov a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea în a cărei circumscripţie locuieşte efectiv persoana ocrotită, respectiv minora C. (Bucureşti, Sector 3).
Pe de altă parte, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, învestită prin declinare cu soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, a apreciat că, potrivit art. 920 raportat la art. 915 C. proc. civ., astfel de cereri se soluţionează de instanţa competentă să soluţioneze fondul dreptului, respectiv cererea de divorţ, în cazul de faţă, cerere care se află înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov.
Din actele şi lucrările dosarului reiese că părţile au dedus judecăţii Judecătoriei Braşov cererea înregistrată sub nr. x/2022 privind desfacerea căsătoriei, exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorei, pensie de întreţinere şi program de vizită, iar dosarul se află în curs de soluţionare.
Prin sentinţa civilă nr. 3242/6.04.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Braşov a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. privind emiterea unei ordonanţe preşedinţiale şi a dispus măsuri provizorii, până la soluţionarea cererii înregistrate sub nr. x/2022, sens în care a stabilit locuinţa minorei C. la mamă şi un program de vizitare în favoarea tatălui.
La 17 aprilie 2024, reclamantul A. a formulat cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale ce formează obiectul prezentei pricini, prin care a solicitat, în principal, stabilirea domiciliului minorei C. la tată, cu obligarea corelativă a pârâtei la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, până la rămânerea definitivă a dosarului nr. x/2022, iar în subsidiar, obligarea pârâtei să revină la domiciliul din Braşov pentru ca tatăl să poată avea legături personale cu fiica părţilor.
Potrivit dispoziţiilor art. 998 C. proc. civ., "cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa competentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului".
Date fiind aceste prevederi, în ceea ce priveşte ordonanţa preşedinţială, competenţa de soluţionare este aceeaşi cu cea determinată pentru examinarea cauzei pe fond, determinare care poate fi făcută în abstract de către instanţa învestită în procedura ordonanţei preşedinţiale (în cazul în care nu este promovată şi o cerere pe dreptul comun pe fondul dreptului) sau în concret (în cazul în care este înregistrată pe rolul instanţei cererea pe fondul dreptului), situaţie în care competenţa se stabileşte în funcţie de instanţa învestită cu soluţionarea fondului dreptului.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul".
Din coroborarea prevederilor art. 998 cu art. 915 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior, rezultă că instanţa care poate dispune respectivele măsuri vremelnice, în timpul procesului, este instanţa pe rolul căreia se află acţiunea de divorţ, aceasta fiind cea mai în măsură să aprecieze asupra cererii cu caracter vremelnic, întrucât este instanţa care se pronunţă şi asupra unei cereri accesorii divorţului referitoare la domiciliul minorei.
Ca atare, cererile accesorii deduse judecăţii odată cu cererea de divorţ reprezintă fondul dreptului solicitat a fi tranşat pe cale de ordonanţă preşedinţială, astfel încât stabilirea instanţei competente se va face prin raportare la instanţa învestită deopotrivă cu cererea de divorţ şi cu pretenţia accesorie referitoare la domiciliul minorei.
Prin urmare, dând eficienţă acestor prevederi speciale, care se aplică cu prioritate în raport cu norma generală consacrată prin art. 114 alin. (1) C. proc. civ., în temeiul principiului specialia generalibus derogant, rezultă că, atât timp cât fondul, constând în măsurile referitoare la stabilirea domiciliului fiicei părţilor, se află deja pendinte, ca cerere accesorie divorţului, pe rolul Judecătoriei Braşov, revine acesteia şi competenţa de soluţionare a cererii de ordonanţă preşedinţială având ca obiect luarea, în mod provizoriu, până la rămânerea definitivă a hotărârii de divorţ, a măsurilor privitoare la minoră, precum cea referitoare la stabilirea domiciliului acesteia, la plata unei pensii de întreţinere sau de încuviinţare a legăturii personale a tatălui cu minora, ca instanţă învestită şi cu soluţionarea fondului acestor măsuri.
În consecinţă, dată fiind aplicarea prioritară a dispoziţiilor art. 998 raportate la art. 915 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Braşov.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.