Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 06.01.2023 pe rolul Judecătoriei Drăgăşani sub nr. de dosar x/2023, reclamanta UAT Comuna Suteşti a chemat în judecată pe pârâtul A. S.A., solicitând instanţei să constate intervenită prescripţia dreptului material la acţiune pentru suma de 17.647 euro, sumă aferentă contractelor de leasing încheiate cu pârâta sub numerele x/28.11.2008 şi y/28.11.2008.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
Prin sentinţa civilă nr. 119 din 22 februarie 2024, Judecătoria Drăgăşani a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată prin întâmpinare şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, reţinând, în esenţă, în raport cu prevederile art. 12 şi art. 107 din C. proc. civ., că sediul pârâtului este situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 5094 din 14 iunie 2024, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Drăgăşani, reţinând, în esenţă, incidenţa prevederile art. 125 din C. proc. civ. şi faptul că acţiunea în realizare specifică în cauză este contestaţia la executare, în cadrul căreia debitorul poate invoca prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, faţă de cele statuate în Decizia RIL nr. 20/2021 şi în raport cu prevederile art. 714 şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., a stabilit că instanţa competentă este cea de la sediul debitorului, în speţă, reclamanta, având sediul pe raza jud. Vâlcea, aflatr în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Drăgăşani.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a suspendat judecata si a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Drăgăşani, pentru următoarele considerente:
Reclamanta a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a sumei de 17.647 euro în baza titlurilor executorii, constând în contractele de leasing nr. x/28.11.2008 şi nr. y/28.11.2008.
Raportat la obiectul cauzei, determinarea competenţei de soluţionare a cauzei se realizează după regulile prevăzute pentru acţiunea în realizare specifică, astfel cum prevede art. 125 din C. proc. civ.
Or, acţiunea în realizare prin care reclamanta, care are calitatea de debitor a obligaţiei de plată a ratelor de leasing izvorâtă din cele două contracte de leasing, poate invoca prescripţia dreptului de a obţine executarea silită este contestaţia la executare, dat fiind faptul că cele două contracte constituie titluri executorii, astfel încât pentru valorificarea creanţei decurgând din acestea, creditorul putea solicita, în condiţiile legii, declanşarea executării silite, ipoteză în care, debitorul avea posibilitatea de a formula contestaţie la executare pentru a opune creditorului intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, aceasta constituind un impediment la declanşarea executării silite.
În acest sens, sunt şi cele statuate în Decizia nr. 70 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 125, art. 651 alin. (3) şi (4) din din C. proc. civ., prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 94 pct. 1 lit. k), art. 125, art. 651 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., se consideră că cererea având ca obiect constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită a unui titlu executoriu reprezintă o cerere în pretenţii de drept comun, în sensul art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., supusă criteriului valoric sau o cerere în materie de executare silită, supusă regulilor speciale de procedură în această materie ?", paragrafele nr. 69-71, în care s-au reţinut că:
"69 .Sub acest aspect, este de precizat că mijlocul procesual, prin care se poate valorifica prescripţia dreptului de a obţine executarea silită este, de regulă, contestaţia la executare. Această cerere este de competenţa instanţei de executare, aşa cum rezultă din prevederile art. 714 alin. (1) şi ale art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., potrivit căruia "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
70. Potrivit art. 651 alin. (4) din C. proc. civ. "Dacă prin lege nu se dispune altfel, instanţa de executare se pronunţă prin încheiere executorie, care poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare".
71. Prescripţia dreptului de a obţine executarea silită reprezintă un incident specific procedurii executării silite, în cadrul căreia este şi reglementat, astfel că la stabilirea instanţei competente pentru soluţionarea unei cereri cu acest obiect urmează a se avea în vedere dispoziţiile din această materie."
În consecinţă, în cauză sunt incidente dispoziţiile care reglementează competenţa în materia contestaţiei la executare, fiind incidente considerentele Deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial nr. 1083/11.11.2021, par. 61-65, prin care s-au analizat caracterul normelor atributive de competenţă în materia executării silite, concluzionându-se în sensul că particularităţile procedurii execuţionale conduc la concluzia unei competenţe teritoriale exclusive a instanţei de executare, potrivit criteriilor prevăzute de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.
Conform art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, care este, potrivit art. 651 alin. (1) teza întâi din C. proc. civ., judecătoria de la sediul debitorului. Întrucât reclamanta are calitatea de debitor al obligaţiei de plată în privinţa căreia solicită a se constata intervenirea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, iar sediul acesteia este situat în Suteşti, jud. Vâlcea, care este în circumscripţia Judecătoriei Drăgăşani, această instanţă, în calitate de instanţă de executare, este competentă exclusiv să soluţioneze prezenta cerere.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este Judecătoria Drăgăşani, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 alin. (4) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgăşani.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.