Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1991/2024

Decizia nr. 1991

Şedinţa publică din data de 25 septembrie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată:

1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect "contestaţie la executare" înregistrată la data de 10.02.2023 pe rolul Judecătoriei Ploieşti sub nr. de dosar x/2023, contestatorul A. a solicitat instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimaţii B. şi C. S.A., să dispună repunerea sa în termenul de formulare a contestaţiei la executare, anularea actelor de executare din dosarul execuţional nr. x/2021 al Biroului Executorului Judecătoresc "D." şi întoarcerea executării silite.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa civilă nr. 4171/15.06.2023, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Buftea, reţinând, în esenţă, incidenţa prevederilor art. 650 C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării organului de executare silită, 01.11.2023, precum şi Decizia RIL nr. 20/2021 şi faptul că încuviinţarea executării silite a fost dată de Judecătoria Buftea.

Prin sentinţa civilă nr. 11020/04.12.2023, Judecătoria Buftea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti, reţinând, în esenţă, faptul că se contestă numai actele de întocmite în scopul vânzării silite a imobilului, situat în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Ploieşti şi, în raport cu prev. art. 714 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ., a reţinut competenţa acestei din urmă instanţe.

Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, Judecătoria Buftea a suspendat judecata şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Judecătoria Ploieşti.

Înalta Curte reţine că prezenta cauză civilă prezintă particularitatea că se supune normelor de procedură civilă reglementate de C. proc. civ., în temeiul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. - "Dispoziţiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.", coroborat cu art. 622 alin. (2) C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul începerii executării silite contestate în prezenta cauză, respectiv 01.11.2013 - "În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispoziţiilor prezentei cărţi, dacă prin lege specială nu se prevede altfel.".

În continuare, instanţa are în vedere dispoziţiile art. 650 din C. proc. civ., în versiunea în vigoare la data sesizării organului de executare silită, 16.09.2021, care statuează că "(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", iar potrivit art. 714 alin. (2) paragraful al doilea, "(2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului."

În acest sens, se reţine aplicabilitatea în cauză a deciziei nr. 20/2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii care a statuat că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel..", reţinându-se în paragrafele 70-72 următoarele:

"70. (…) poate observa că încă din momentul încuviinţării executării silite (care reprezintă condiţia esenţială a demarării efective a procedurii execuţionale) este determinată instanţa de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanţa de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menţionată, aceasta va rămâne aceeaşi pe întreaga procedură, fiind unica instanţă competentă material şi teritorial a soluţiona toate cererile şi incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepţia cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

71. Pe cale de consecinţă, ulterior admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, calitatea de instanţă de executare a instanţei care a încuviinţat executarea nu doar că este câştigată, dar şi rămâne aceeaşi pe întreaga durată a procedurii execuţionale. Aceasta înseamnă că în respectiva executare silită nicio altă instanţă nu va putea fi apreciată drept instanţă de executare, motiv pentru care - exceptând derogările anume prevăzute, cum este cazul contestaţiei la titlu, spre exemplu - toate cererile şi incidentele care vor apărea pe parcursul executării silite vor reveni în competenţa aceleiaşi instanţe de executare.

72. Reglementarea unor derogări - precum ipoteza prevăzută de art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., când contestaţia la executare poate fi introdusă şi la judecătoria de la locul situării imobilului, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare - nu face altceva decât să întărească opinia că pe parcursul procedurii execuţionale există o singură instanţă de executare. Astfel, instanţa în a cărei competenţă teritorială se află imobilul nu devine, în acest caz, instanţă de executare, ci doar va fi judecătoria echivalentă instanţei de executare (care rămâne aceeaşi instanţă ce a încuviinţat iniţial executarea silită), care va fi competentă să soluţioneze contestaţia la executare în raport cu locul situării imobilului, în cazul urmăririi silite imobiliare, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generate de bunuri imobile, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare".

În situaţia particulară a speţei, atât instanţa de la locul situării imobilului, cât şi cea din circumscripţia în care se află biroul executorului judecătoresc care face executarea este Judecătoria Ploieşti. În schimb, instanţa care a încuviinţat executarea a fost Judecătoria Buftea.

Aplicând normele incidente în cauză şi decizia în interesul legii, competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Ploieşti, ca instanţă de la locul situării imobilului, întrucât în cauză sunt contestate doar actele de executare întocmite în scopul vânzării silite a imobilului reprezentat de terenul intravilan, situat pe raza localităţii Brazi, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Ploieşti, astfel că aceasta din urmă devine competentă ca instanţă echivalentă instanţei de executare, care va fi competentă să soluţioneze contestaţia la executare în raport cu locul situării imobilului.

Faţă de aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili că instanţa competentă teritorial a soluţiona contestaţia la executare este Judecătoria Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.