Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Deliberând, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4, în data de 21 decembrie 2017, sub nr. x/2017, şi precizată, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să se dispună obligarea pârâtului la plata lipsei de folosinţă privind imobilul situat în Bucureşti, Bd. x, pentru perioada 23.03.2010 şi până la data eliberării efective a imobilului, lipsa de folosinţă pe care a evaluat-o provizoriu la suma de 350 de euro/lunar, respectiv 29.400 euro în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii pentru perioada de referinţă, reprezentând 136.710 RON la un curs de 4,65 RON un euro, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 15178 din 02 noiembrie 2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu referire la perioada 23.03.2010-01.10.2011, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 23.597 euro, contravaloarea în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, reprezentând lipsa de folosinţă privind imobilul situat în Bucureşti, B-dul x, nr. 41, pentru perioada 01.10.2011-09.06.2021; a obligat pârâtul să achite suma de 3299,59 RON, la bugetului local, în contul "Taxe judiciare de timbru şi alte taxe de timbru"; a admis în parte cererea şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâtul B., solicitând anularea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
La data de 20.01.2023, apelantul pârât B. a depus la dosarul cauzei cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.
Prin încheierea din 17.02.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins, ca tardiv formulată, cererea de ajutor public judiciar.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs pârâtul B., solicitând anularea hotărârii şi pe fond, admiterea cererii de ajutor public judiciar, astfel cum a fost formulată, ca fiind legală şi întemeiată.
La termenul de judecată de la 27.10.2023, curtea a pus în discuţie din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului.
2. Decizia pronunţată în recurs
Prin decizia civilă nr. 884R din 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii şi a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B. împotriva încheierii din 17 februarie 2023 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei civile nr. 884R din 27 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs recurentul B., solicitând desfiinţarea deciziei recurate, ca fiind nelegală.
Cererea de recurs a fost comunicată intimatului, care a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Procedura de filtru
Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în data de 16 ianuarie 2024 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin raport, s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, iar partea nu are deschisă calea de atac a recursului, acesta fiind exercitat împotriva unei decizii definitive.
Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor a fost comunicat părţilor în 29 iulie 2024, nefiind formulate puncte de vedere la raport.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând recursul declarat de recurentul B. în raport cu excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege, sunt supuse recursului (...)."
Potrivit art. 634 din C. proc. civ., "(1) Sunt hotărâri definitive: (…) 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii (…)."
Prevederile art. 460 din C. proc. civ. stipulează:
"(1) O cale de atac poate fi exercitată împotriva unei hotărâri numai o singură dată, dacă legea prevede acelaşi termen de exercitare pentru toate motivele existente la data declarării acelei căi de atac (...)."
Din coroborarea textelor legale mai sus evocate, rezultă că hotărârile judecătoreşti pronunţate în recurs sunt definitive şi nu sunt supuse căii de atac a recursului.
În prezenta cauză, prin decizia civilă nr. 884R din 27 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost admisă excepţia inadmisibilităţii, recursul formulat de recurentul pârât B. împotriva încheierii din data de 17.02.2023, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2017 fiind respins, ca inadmisibil.
Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care prezenta cerere de recurs a fost formulată împotriva unei hotărâri definitive, date tot în calea de atac a recursului, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziei civile nr. 884R din 27 octombrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu mjinori şi de familie.
Raportat la soluţia ce urmează a fi pronunţată şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat pe fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate prin cererile de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 884 R din 27 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 octombrie 2024.