Şedinţa publică din data de 27 martie 2024
Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, în data de 10 iunie 2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri pentru daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei acesteia pentru faptele săvârşite timp de 10 ani ca urmare a proceselor deschise ilegal împotriva sa.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1357-1359, art. 1381, art. 1385-1386 C. civ.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa nr. 458/2023 din 28 februarie 2023, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B. şi a obligat reclamanta la plata sumei de 2000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 4883/2023 din 9 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A., împotriva sentinţei nr. 458/2023 din 28 februarie 2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă. A fost obligată apelanta la plata către intimat a sumei de 2500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
4. Cererea de recurs
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în prezenta cauză.
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, anularea hotărârii recurate şi judecarea pe fond a cererii, în condiţii de legalitate, după administrarea probatoriului.
În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenta a arătat că judecătoarea C. este rudă prin alianţă cu pârâtul, dar şi cu reclamanta, magistratul având obligaţia de a se abţine de la soluţionarea cauzei.
În mod greşit, instanţa de apel a ignorat dovada exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către pârât, care a urmărit cu intenţie denigrarea reclamantei.
A mai criticat recurenta cuantumul cheltuielilor de judecată, arătând că suma de 2500 RON este exagerată şi nerezonabilă.
5. Apărările formulate în cauză
În data de 11 ianuarie 2024, intimatul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Printr-o primă critică, recurenta-reclamantă invocă o cauză de incompatibilitate a preşedintelui completului de judecată din apel, susţinând că este rudă atât cu pârâtul, cât şi cu recurenta.
Recurenta invocă, aşadar, o chestiune ce vizează alcătuirea instanţei de judecată şi încălcarea dispoziţiilor de drept procesual civil referitoare la incompatibilitate, criticile astfel formulate urmând a fi analizate prin raportare la cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 şi 5 C. proc. civ., referitoare la situaţia în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, respectiv, la situaţia când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Deşi recurenta nu a precizat în mod expres temeiul de drept al motivului de incompatibilitate invocat, din modul de formulare a acestuia rezultă că au fost avute în vedere dispoziţiile art. 42 alin. (1) punctul 13 C. proc. civ., potrivit cu care judecătorul este incompatibil atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndolieli cu privire la imparţialitatea sa.
Identificarea în concret a cazului de incompatibilitate incident este absolut necesară întrucât, în căile de atac, problema nelegalei compuneri a completului care a pronunţat hotărârea atacată, întemeiată pe existenţa incompatibilităţii, poate fi invocată numai pentru situaţiile prevăzute de art. 41 C. proc. civ., ce reglementează cazurile de incompatibilitate absolută, în privinţa cărora nici părţile şi nici judecătorul aflat în situaţia respectivă nu au un drept de apreciere, nu şi pentru cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.
Aceasta pentru că, normele care reglementează incompatibilitatea absolută sunt norme de ordine publică, nesusceptibile de interpretare sau de aplicare prin analogie, a căror nerespectare se sancţionează cu nulitatea absolută a hotărârii judecătoreşti, în timp ce normele cuprinse în art. 42 C. proc. civ. au caracter dispozitiv, apreciere dedusă din sintagma utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 44 C. proc. civ., în sensul că judecătorul aflat într-o situaţie de incompatibilitate poate fi recuzat, ceea ce înseamnă că recuzarea nu este obligatorie, interesul ocrotit fiind unul privat, al părţii din proces, care va aprecia dacă cere sau nu recuzarea judecătorului aflat într-una dintre situaţiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ., care instituie o prezumţie legală relativă de imparţialitate.
Prin urmare, numai incompatibilitatea reglementată de art. 41 C. proc. civ. poate fi invocată, cu titlu de excepţie absolută, în orice stare a pricinii, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 45 C. proc. civ., potrivit cu care "în cazurile prevăzute la art. 41, judecătorul nu poate participa la judecată, chiar dacă nu s-a abţinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocată în orice stare a pricinii", ceea ce înseamnă că, în toate celelalte cazuri, respectiv cele descrise de art. 42 C. proc. civ., partea interesată are doar posibilitatea de a formula cerere de recuzare, în condiţiile art. 44 C. proc. civ., respectiv, înainte de începerea oricărei dezbateri (alin. (1) sau, atunci când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute (alin. (2).
Cum, în speţă, incompatibilitatea invocată de recurentă vizează legătura de rudenie a unuia dintre membrii completului ce au alcătuit instanţa de apel cu părţile cauzei, în sensul art. 42 alin. (1) punctul 13 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, raportat la dispoziţiile legale mai sus citate, ea nu putea fi invocată decât pe calea cererii de recuzare ce ar fi trebuit să fie formulată de îndată ce reclamanta a cunoscut motivul de incompatibilitate, respectiv după comunicarea încheierii din 19 iunie 2023 privind preschimbarea termenului de judecată, la solicitarea reclamantei, de la data de 11 decembrie 2023 la data de 09 octombrie 2023.
Astfel cum rezultă din procesul-verbal de înmânare aflat la dosarul de apel, încheierea de preschimbare a termenului de judecată a fost comunicată reclamantei în 3 iulie 2024, iar din compunerea completului de judecată care a soluţionat cererea de preschimbare a făcut parte inclusiv doamna judecător C., a cărei incompatibilitate se invocă în recurs.
Cum însă reclamanta nu a înţeles să îşi exercite acest drept procesual în termenul legal şi în faţa instanţei competente să soluţioneze incidentul procedural referitor la incompatibilitatea judecătorului cauzei, invocarea acestei chestiuni direct în calea extraordinară de atac nu mai este posibilă, instanţa de control judiciar neputând să o analizeze.
În consecinţă, reţinând că în cauză nu este incident niciunul dintre cele două cazuri de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 1 şi 5 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura ca nefondate susţinerile subsumate de recurentă primului motiv de recurs.
Printr-o altă critică, recurenta a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, arătând că suma de 2500 RON stabilită în sarcina sa de către instanţa de apel este exagerată şi nerezonabilă.
Înalta Curte apreciază că aceste aspecte reprezintă chestiuni de temeinicie, şi nu de legalitate, astfel că nu se încadrează în motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.
În acelaşi sens, prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul de recurs în interesul legii, s-a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."
În considerente, s-a reţinut că stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, respectiv că presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, în analiza sa, judecătorul trebuind să se raporteze, în permanentă, la circumstanţele cauzei, instanţa de fond dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.
Prin urmare, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice, proporţionalitatea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariul avocaţilor, cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, sens în care nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
Referitor la solicitarea intimatului-pârât B. de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat în cuantum de 2500 RON, potrivit chitanţelor nr. 1/05.01.2024 şi nr. 28/25.03.2024, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în cauză, în temeiul art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., o va obliga pe recurentă la plata sumei solicitate de intimat, pe care o apreciază ca fiind proporţională în raport cu activitatea desfăşurată de avocat şi complexitatea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4883/2023 din 09 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă.
Obligă pe recurentă la plata către intimatul B. a sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.