Şedinţa publică din data de 23 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bunteşti a solicitat suspendarea Deciziei înregistrată la pârâtă cu nr. 10565 şi a Deciziei înregistrată la pârâtă cu nr. 10565/1 ambele din 06.04.2023 şi la reclamantă sub nr. x/12.04.2023şi a Proceselor-Verbale de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii legale, nr. 4255 şi 4256 din 8 februarie 2023 precum şi a Notelor de compensare/deducere a sumelor din plăţile viitoare cu nr. x.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 202/CA/2023 din 27 septembrie 2023, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bunteşti, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bunteşti prin Primar a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Totodată, consideră că hotărârea Tribunalului Bihor a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Prima condiţie cerută de lege, formularea plângerii prealabile împotriva actului vătămător este îndeplinită în speţă, reclamanta făcând dovada că a formulat plângere prealabilă împotriva proceselor-verbale de constatare a neregulilor. Cât priveşte cea de a doua condiţie, potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, cazul bine justificat este definit de legiuitor ca fiind constituit din acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt în măsură să producă instanţei o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat. De menţionat, în ceea ce priveşte condiţia existenţei cazului bine justificat, că din starea de fapt şi de drept mai sus expusă rezultă faptul că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Din perspectiva acestei condiţii, recurenta indică câteva elemente de vădită nelegalitate, respectiv faptul că notele de constatare au fost emise cu încălcarea art. 167 alin. (8) din Noul Codul de procedură fiscală, care prevăd faptul că:
"organul fiscal competent comunica debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării compensării".
Recurenţii mai arată că deşi are suspendate toate formele de executare, pârâta a dispus compensarea sumelor pe care trebuia să le restituie ca urmare a anulării proceselor-verbale de stabilire a creanţelor din dosarul x/2017
Chiar dacă suma din procesele-verbale nu este una mare, fiind de 894,92 RON, trebuie avut în vedere sumele care nu au fost restituite, care sunt consistente şi necesare bugetului local.
În ceea ce priveşte condiţia privind iminenta producerii unei pagube, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. ş), din) Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, paguba iminentă reprezintă prejudiciul materiali viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Executarea unei obligaţii stabilită printr-un act administrativ a cărei legalitate este îndoielnică) poate constitui o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.
Astfel recurenta arată că prin nerestituirea sumelor de bani ar afecta bugetul unităţii administrativ teritoriale care şi aşa este unul mic cu consecinţe directe asupra plăţii drepturilor salariale ale angajaţilor, plăţii furnizorilor care au prestat lucrări şi servicii şi au livrat bunuri a căror valoare trebuie achitată conform prevederilor contractuale.
Prin suspendarea actelor contestate nu doreşte să se sustragă de la responsabilităţile pe care le are dar nici nu poate să se considere vinovată decât abia după pronunţarea instanţei de judecată în mod definitiv şi irevocabil, conform dispoziţiilor contestate.
Astfel, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se dispune suspendarea hotărârii atacate legale aplicabile si solicită suspendarea actelor contestate.
De asemenea, recurenta invocă ca argument al suspendării şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă care prevede, ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat "de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis ".
De altfel, practica judiciară a CJUE este reprezentată de Cauza C 322 din 2008 Salvatore Grimaldi împotriva Fonds des maladies profesionnelles având ca obiect pronunţarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea Recomandării Comisiei pentru statele membre din 23 iulie 1962 privind adoptarea unei liste europene a bolilor profesionale (JO 1962, 80, p. 2188) şi a Recomandării 66/462 a Comisiei din 20 iulie 1966 privind condiţiile de despăgubire a persoanelor care suferă de boii profesionale (JO 1966, 147, p. 2696), în lumina articolului 189 al cincilea paragraf din Tratatul CEE.
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, nr. x/06.02.2023, s-a stabilit că valoarea creanţei bugetare rezultate din calculul dobânzii datorate este de 298,59 RON. Această valoare a fost calculată raportat la debitul stabilit prin procesul-verbal de constatate a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.05.2022, de 381.699,7 RON.
Prin procesul-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, nr. x/08.02.2023, s-a stabilit că valoarea creanţei bugetare rezultate din calculul dobânzii datorate este de 596,33 RON. Această valoare a fost calculată raportat la debitul stabilit prin procesul-verbal de constatate a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.05.2022, de 478.266,11 RON.
Au fost emise Notele de compensare/deducere a sumelor din plăţile viitoare cu nr. x, în baza proceselor-verbale de constatate a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/17.05.2022 şi nr. y/17.05.2022.
Instanţa de fond a respins cererea de suspendare, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.
Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora:
"în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".
Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.
Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.
Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.
Instanţa constată că nu este suficient ca reclamantul să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu serios asupra legalităţii actului, un stadiu incipient al convingerii că, în final, este posibil ca prezumţia de legalitate să fie răsturnată. Indiciile de nelegalitate trebuie să fie evidente, să poată fi identificate cu uşurinţă, la nivelul aparenţelor.
La o examinare sumară a legalităţii deciziei contestate, pe care o permite soluţionarea cererii de suspendare a executării, nu se identifică indicii de nelegalitate vădită, de natură să justifice suspendarea executării deciziilor contestate.
Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conţinutului şi legalităţii actului administrativ contestat.
De asemenea, instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce recurentei-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.
Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.
Soluţia suspendării actului administrativ până la pronunţarea instanţei se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicţională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităţilor administrative prin care se impun particularilor o serie de obligaţii.
Suspendarea pronunţată de instanţă nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiţiei pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicţionale.
Recurenta a criticat hotărârea primei instanţe şi din perspectiva a două acte internaţionale, Recomandarea (89)8 a Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei, din 13.09.1989 şi Recomandarea nr. 16/2003 a aceluiaşi Comitet.
Criticile nu pot fi primite. Cele două recomandări invocate de către recurentă nu au caracter manifest normativ, scopul acestora fiind acela de a sugera statelor membre ale Consiliului Europei un anumit tip de comportament în ceea ce priveşte protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă.
În consecinţă, cele două Recomandări ale Comitetului de Miniştri fiind lipsite de relevanţă juridică nu pot reprezenta un temei al criticilor de nelegalitate fundamentate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins cererea de suspendare reţinând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bunteşti prin Primar împotriva sentinţei nr. 202/CA/2023 din 27 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.