Şedinţa publică din data de 23 februarie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantul A. a chemat in judecata pe pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta, B. si Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa sa dispună:
- obligarea tuturor pârâţilor la soluţionarea efectivă integrală şi punctuală a plângerilor prealabile adresate;
- constatarea încălcării dispoziţiilor privitoare la colectarea şi prelucrarea datelor cu caracter personal (GDPR) precum şi a celorlalte acte normative în vigoare, fapte de care este responsabil paratul B.;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata unor despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 5.000.000 RON;
- obligarea tuturor pârâţilor, în solidar, la plata de daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei a unui cuantum de 5.000.000 RON;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
2.1. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din data de 6.04.2021, a respins cererea de recuzare împotriva completului 2 FOND constituit din domnul preşedinte C., formulată de petentul A., în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2020, ca neîntemeiată.
2.2. Prin sentinţa nr. 258/2022 din 12 octombrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Ministerul Afacerilor Interne, a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta D. prin reprezentant legal preşedinte A., în numele reclamantul A. şi a obligat reclamantul la plata sumei de 1.301,31 RON cheltuieli de judecată către pârâtul IGSU.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestor hotărâri reclamantul A., intervenienta D. prin reprezentant A. şi pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au declarat recurs, iar pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident.
3.1. Reclamantul A. şi intervenienta D. prin reprezentant A. în motivarea recursului, invocă motivele de casare prevăzute de:
- art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii";
- art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.:
"când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti";
- art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii";
- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei";
- art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: " când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material."
În opinia recurenţilor, competenţa exclusivă aparţinea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a CAF şi nicidecum Curţii de Apel Craiova, argumentele reţinute de către regulatorul de competenţă fiind total nelegale şi netemeinice.
Regulatorul de competenţă în mod eronat, cu încălcarea normelor de drept material prin Decizia nr. 319/2022 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei deduse judecăţii în favoarea Curţii de Apel Craiova astfel îngrădit dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la apărare, la contradictorialitate şi oralitate, fiind motive de casare în totalitate având în vedere că recurentul - reclamant şi intervenienta Asociaţie nu au beneficiat de un proces echitabil.
Conform prevederilor art. 9 noul C. proc. civ. - Dreptul de dispoziţie al părţilor (1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, în cazurile anume prevăzute de lege, la cererea altei persoane, organizaţii ori a unei autorităţi sau instituţii publice ori de interes public.
Conform prevederilor art. 14 noul C. proc. civ. - Contradictorialitatea (i) Instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel.
În atare situaţie se observă că instanţa de fond în mod nelegal şi netemeinic, fără a motiva, prin exces de putere, cu depăşirea autorităţii judecătoreşti, a limitelor de investire dar şi cu încălcarea normelor de drept material a refuzat să judece (denegare de dreptate) fiind astfel încălcat şi art. 5, corelat cu art. 397 - Soluţionarea cauzei (1) Instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.
Raportat la disjungerea de la Curtea de Apel Bucureşti, recurenţii consideră că mai întâi trebuia stabilit cadrul procesual pasiv, să se pună în discuţie cererile de intervenţie (chiar şi la Curtea de Apel Craiova), orice dezbatere nu putea avea loc până nu se îndeplinea procedura de legală citare, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.
Se mai arată că a invocat lipsa dovezii calităţii de reprezentant legal şi convenţional a pârâţilor, excepţii respinse în mod nelegal şi netemeinic, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 noul C. proc. civ.
La acel moment Consilierul nu a făcut dovada înregistrării pe tabloul www.x.ro şi nu a prezentat o delegaţie conform anexei nr. 12 din Statutul profesiei de consilier juridic.
Analiza formală a cauzei deduse judecăţii rezultă şi din paginile 25-26 ale hotărârii, căci deşi instanţa reţine că s-au formulat plângeri prealabile carte MAI şi IGSU, că MAI a redirecţionat spre soluţionare IGSU, nu analizează faptul că MAI a refuzat să soluţioneze plângerea prealabilă, căci nu există nici un text de lege care să exonereze pârâta MAI de răspundere în cazul refuzului de soluţionare, chiar dacă a redirecţionat o plângere ce îi era adresată, fiind în ipotezele menţionate ale art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, corelat cu art. 8 şi art. 18 din aceeaşi Lege a contenciosului administrativ, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, şi 8 noul C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente recurenţii solicită să se constate că hotărârea criticată, precum şi încheierea de respingere a cererii de recuzare sunt nelegale şi netemeinice, motiv pentru care solicită admiterea recursului cu trimitere, sau să se reţină cauza în rejudecare şi, pe cale de consecinţă, să se admită cererea formulată.
3.2. Pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. "Când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".
Instanţa de fond, ţinând cont de culpa procesuală în care s-a aflat reclamantul, a admis în parte cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi a obligat reclamantul la plata către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a sumei de 1301,31 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.
În prezenta cauză trebuie avută în vedere atât jurisprudenţa naţională, cât şi jurisprudenţa C.E.D.O., care a conturat nu numai ideea că dispoziţiile art. 453 C. proc. civ. sunt aplicabile în raport de culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul, ci şi cerinţa ca în analiza culpei să se aibă în vedere prejudiciul real creat părţii care a achitat cheltuielile de judecată, precum şi faptul că cheltuielile de judecată urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile solicitate sunt dovedite şi constituie cheltuieli necesare care au fost făcute în mod real în limita unui cuantum rezonabil, aspecte care au fost dovedite în cauză, astfel cum reiese din înscrisurile depuse la dosar, cele privind cheltuielile de cazare ce nu fac obiectul prezentei cereri, cât şi cele privind cheltuielile de transport, depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul
Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că a fost depusă la dosarul cauzei dovada efectuării cheltuielilor de judecată privind cheltuielile de cazare, însă a reţinut în mod eronat faptul că, în ceea ce priveşte cheltuielile de transport solicitate, nu s-a depus dovada efectuării lor, în original.
În cauză sunt incidente dispoziţiile art. 452 C. proc. civ., prin raportare la art. 292 C. proc. civ., care permit părţilor din proces să depună înscrisuri certificate pentru conformitate cu originalul, nefiind obligatoriu ca înscrisurile să fie depuse în original, astfel că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a acestor dispoziţii procedurale.
3.3. Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne solicită admiterea recursul incident, casarea în parte a hotărârii atacate şi, rejudecând cauza, admiterea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, astfel cum a fost formulată.
Pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice impune verificarea, atât a calităţii procesuale active, cât şi a calităţii procesuale pasive, în privinţa pârâtului fiind necesar a se stabili că este titularul obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.
Având în vedere aspectele invocate de reclamant prin plângerea prealabilă şi faptul că acestea excedează competenţelor Ministerului Afacerilor Interne, ţinând cont şi de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, cererea a fost transmisă spre competentă analiză şi soluţionare la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, astfel cum reiese şi din adresa Direcţiei Secretariat General nr. 22349 din 09.11.2020 (înregistrată la nivelul I.G.S.U. cu nr. x din 13.11.2020), depusă la dosarul cauzei.
Potrivit art. 1 din Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1490/2004 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare şi a organigramei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă este o unitate cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul unui litigiu având ca obiect o acţiune formulată în temeiul Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, o autoritate publică poate avea calitate de pârât numai în măsura în care are calitatea de emitent al actului administrativ sau nu a soluţionat în termenul legal ori a refuzat nejustificat să rezolve o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau la un interes legitim.
Astfel, având în vedere faptul că prezenta cauză vizează răspunsul emis de o altă instituţie publică, într-un astfel de litigiu calitate procesuală pasivă nu poate avea decât persoana juridică care a emis actul presupus vătămător.
În susţinerea recursurilor sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Apărările formulate în cauză
Părţile au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că toate recursurile sunt nefondate.
Cu toate că au fost formulate memorii de recurs separate, Înalta Curte le va analiza şi răspunde prin considerente comune.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii")
Înalta Curte reţine că în dosarul nr. x/2020, prin Decizia nr. 319 din 20 ianuarie 2022, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2. 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ. instanţa a pronunţat regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Prin urmare, având în vedere că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în regulatorul de competenţă şi a stabilit, în mod definitiv, competenţa de soluţionare a prezentei cauze, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Craiova, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. ("când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti")
Cu alte cuvinte, când instanţa a săvârşit un "exces de putere".
Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.
Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.
Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.
În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.
Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.
"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.
Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.
Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.
Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:
"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"
Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.
Înalta Curte constată că susţinerile sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.
Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MAI, reţinând că reclamantul invocă vătămarea rezultată din nesoluţionarea de către acest pârât a plângerii formulate, solicitând totodată şi despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, astfel că există sub acest aspect identitate între acest pârât şi subiectul raportului juridic litigios astfel cum acesta este dedus judecăţii.
Recurentul-reclamant a depus o cerere intitulată plângere prealabilă la IGSU, prin care, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, considerându-se vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, pentru nerespectarea dispoziţiilor datelor cu caracter personal, a dreptului la propria imagine şi securităţii acestor date, pentru lezarea demnităţii şi onoarei sale, acte din dosare şi datele personale folosite fără drept, fără a avea acceptul sau, în relaţia cu o terţă persoană pentru a formula reclamaţie la Baroul Bucureşti domnului avocat E., acesta fiind reprezentantul convenţional al mai multor persoane, reclamantul formulând în condiţiile legii cereri de intervenţie accesorie în sprijinul reclamanţilor respectivi. A solicitat plata unor despăgubiri pentru discriminare şi plata unor daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei, în cuantum de 5.000.000 RON .
La data de 31.10.2020, reclamantul a depus o cerere cu conţinut similar la Ministerul Afacerilor Interne, prin care a solicitat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sancţionarea pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind datele cu caracter personal, a dreptului la propria imagine şi securităţii acestor date, a inspectorului general B., ce le-a folosit fără drept, fără a avea acceptul său în relaţia cu o terţă persoană pentru a formula reclamaţie la Baroul Bucureşti domnului avocat E., acesta fiind reprezentantul convenţional al mai multor persoane, reclamantul formulând în condiţiile legii cereri de intervenţie accesorie în sprijinul reclamanţilor respectivi. A solicitat plata unor despăgubiri pentru discriminare şi plata unor daune morale pentru lezarea demnităţii şi onoarei, în cuantum de 5.000.000 RON .
Plângerea prealabilă adresată de către reclamant pârâtului MAI a fost trimisă spre competentă analiză şi soluţionare la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit celor menţionate în adresa nr. x/9.11.2020, având în vedere dispozitiile Legii nr. 554/2004, reţinându-se că actul administrativ menţionat în plângerea prealabilă este emis de această instituţie.
Prin adresa nr. x/23.11.2020, pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având spre soluţionare plângerile prealabile adresate de reclamant, i-a comunicat acestuia modul de soluţionare. Astfel, a arătat că în sesizarea adresată Baroului Bucureşti a menţionat că, în unul dintre dosarele indicate - dosarul civil nr. x/2019, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, au fost depuse înscrisuri care aparţin unei alte persoane şi care nu au legătură cu situaţia reclamantului. Aceste înscrisuri aparţineau reclamantului (inclusiv o copie a cărţii de identitate), deşi acesta nu avea calitate procesuală în acea cauză. Acele înscrisuri au fost depuse la dosarul cauzei odată cu cererea de chemare în judecată, prin reprezentantul convenţional. Ulterior, în acest dosar reclamantul a formulat o cerere de intervenţie accesorie, care a fost respinsă de instanţă prin încheierea de şedinţă din data de 15.09.2020.
Prin răspunsul la plângerile formulate, pârâtul IGSU a mai arătat că sesizarea a fost formulată în legătură cu faptele domnului avocat E., şi nu ale reclamantului, iar demersul pârâtului a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 86 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, şi ale art. 277-287 din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011. De asemenea, s-a arătat că prin sesizarea formulată împotriva domnului avocat E., instituţia a semnalat o serie de nereguli în activitatea profesională a acestuia, printre care şi faptul că există suspiciunea că semnătura avocatului şi ştampila cabinetului de avocat sunt folosite de alte persoane, iar potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, este interzisa exercitarea, fără drept, a oricărei activităţi specifice profesiei de avocat. Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, aprobat prin Hotărârea U.N.B.R. nr. 64/201 1, este interzisă, sub sancţiunile prevăzute de lege, exercitarea oricărei activităţi specifice profesiei de avocat de către o persoană fizică ce nu are calitatea de avocat înscris într-un barou şi în tabloul avocaţilor sau, după caz, de către orice persoană juridică, cu excepţia societăţii profesionale de avocaţi cu răspundere limitată. S-a apreciat că deşi reclamantul a formulat cereri de intervenţie accesorie într-un număr considerabil de dosare în care I.G.S.U. are calitatea de pârât, acestea nu au fost admise în principiu de către instanţele de judecată.
Înalta Curte reţine că prin Adresa nr. x/23.11.2020, pârâtul Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a răspuns la plângerile formulate de petent (inclusiv la cea adresată pârâtului MAI şi trimisă spre competentă soluţionare la IGSU), astfel cum s-a evidenţiat anterior.
Aşadar, nu se poate reţine refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554 din 2004, nefiind vorba de exprimarea explicită, prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, deci cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.
Din actele aflate la dosar, rezultă în mod evident că nu există un refuz nejustificat din partea pârâţilor şi că reclamantul nu a fost vătămat în drepturile sale legitime prevăzute în Legea nr. 554/2004.
Răspunsul transmis reclamantului nu reprezintă un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în accepţiunea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care solicitarea a primit răspuns.
Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod legal că nu se poate reţine refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554 din 2004. nefiind vorba de exprimarea explicită, prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, deci cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane, din moment ce IGSU a răspuns reclamantului la plângerea prealabilă, prin adresa din 23.11.2020.
Aşadar, instanţa de fond a reţinut în mod temeinic şi legal că răspunsul la plângerea prealabilă nu echivalează cu un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept, contrar alegaţiilor recurentului-reclamant.
În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din data de 06.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte constată că recurentul nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la această încheiere, cu toate că recursul este declarat şi împotriva acestei încheieri.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată
Înalta Curte are în vedere faptul că prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond.
În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant A..
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. şi de recurenta - intervenientă D. prin reprezentant A. împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din data de 6.04.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge recursurile principale declarate de recurentul - reclamant A., de recurenta - intervenientă D. prin reprezentant A., de recurentul - pârât Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi recursul incident formulat de recurentul - pârât Ministerul Afacerilor Interne, împotriva sentinţei nr. 258/2022 din 12 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Respinge cererea formulată de recurentul - reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, reprezentând taxele judiciare de timbru.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.