Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 13.08.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român - Parlamentul României - Senat, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secţia penală şi Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a solicitat obligarea Statului Român la plata de daune morale în cuantum de 500.000.000 euro, motivat de faptul că i-a fost adus un prejudiciu prin încălcarea drepturilor fundamentale prevăzute în Constituţia României, Constituţia Europei prevăzute în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene şi CEDO.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 348 din 15 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Tribunalul Bacău şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiate;
(ii) a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român -Parlamentul României -Senat, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Judecătoria Bacău, Tribunalul Bacău, secţia Penală şi Curtea de Apel Bacău, secţia Penală, ca neîntemeiată;
(iii) a stabilit onorariul definitiv al avocatului desemnat să acorde asistenţă juridică gratuită, B., în cuantum de 940 RON;
(iv) a dispus avansarea onorariului avocatului desemnat să acorde asistenţă juridică gratuită, în sumă de 940 RON, din fondurile Ministerului Justiţiei, către Baroul Bucureşti, pentru avocat B..
(v) cheltuielile procesuale avansate de către stat au rămas în sarcina statului.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 348 din 15 decembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor.
3.1. Recursul declarat de reclamantul A.
Invocând motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat casarea sentinţei recurate, pe care o consideră nelegală, întrucât întregul proces civil s-a desfăşurat în lipsa acestuia, atât de la administrarea probelor, cât şi de la dezbaterea fondului, cu încălcarea drepturilor sale procesuale.
Recurentul-reclamant a mai precizat că se află în arest din data de 7 iulie 2015 şi că nu a fost adus în faţa instanţei de judecată, fiind în imposibilitatea de a-şi face apărarea.
3.2. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Prevalându-se de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 18 şi art. 19 din Legea nr. 554/2004, a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acestei părţi.
În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că solicitarea reclamantului de acordare a despăgubirilor trebuia analizată de către instanţa de fond din perspectiva dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, pe care a fost întemeiată acţiunea. În speţă, instanţa de fond s-a transformat în mod greşit în instanţă de drept comun şi a analizat cererea formulată de reclamant prin raportare la dispoziţiile art. 541 din C. proc. pen., încălcând astfel Decizia nr. 1120/20.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018, asupra unui conflict de competenţă. Ieşind din sfera materiei contenciosului administrativ prin recalificarea temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, prima instanţă a nesocotit inclusiv încheierea de şedinţă pronunţată în acelaşi dosar, prin care a stabilit că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza. Aceasta a analizat prezenta cauză prin raportare la instituţia răspunderii civile delictuale, însă s-a raportat la art. 52 din Constituţie, la art. 1, art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (1) şi (3) şi art. 19 alin. (1), respectiv la prevederile legale pe care pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi-a fundamentat două excepţii, ceea ce confirmă că acestea ar fi trebuit admise.
Recurentul-pârât a arătat că obiectul cererii de chemare în judecată formulate de reclamant, în contradictoriu cu acesta, nu se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât este reprezentat exclusiv de acordarea de despăgubiri şi nici dispoziţiilor art. 19 din acelaşi act normativ, nefiind ulterior unui alt litigiu fundamentat pe dispoziţiile art. 8 din legea contenciosului.
În opinia recurentului-pârât, acţiunea este inadmisibilă şi pentru lipsa procedurii prealabile reglementate de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, din cuprinsul acţiunii introductive, nu rezultă că reclamantul s-ar fi adresat anterior sesizării instanţei pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, cu o cerere care să corespundă pretenţiilor deduse judecăţii.
Recurentul-pârât a formulat critici şi cu privire la soluţia pronunţată de către prima instanţă asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, arătând că reclamantul nu a avut niciun raport juridic cu acesta, conform art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, iar Ministerul Finanţelor nu a emis niciun act administrativ a cărui anulare să fie solicitată în prezenta cauză. În susţinerea acestor critici de nelegalitate, recurentul-pârât a mai făcut referire la prevederile art. 3 alin. (1) pct. 81 din H.G. nr. 34/2009, ale art. 52 din Constituţie, ale art. 96 din Legea nr. 303/2004, precum şi la Decizia nr. 3268 din 5 octombrie 2006 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care s-a statuat că în litigiile de contencios administrativ, Statul Român nu are calitate procesuală pasivă.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Reclamantul A. a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, solicitând respingerea acestuia ca neîntemeiat.
4.2. Pârâtul Tribunalul Bacău a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.
4.3. De asemenea, pârâtul Senatul României a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantul A., prin care a invocat excepţia calităţii sale procesuale pasive şi în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 494 C. proc. civ., coroborat cu art. 475 alin. (2) şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului de judecată învestit cu soluţionarea recursurilor s-a fixat termen de judecată la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra cererilor de recurs
II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant A.,
Analizând cu prioritate termenul de declarare a căii de atac, Înalta Curte constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".
Potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:
"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
În speţă, sentinţa civilă nr. 348 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, împotriva căreia se îndreaptă cererea de recurs, a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 30 august 2022, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de recurs.
Termenul de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 15 septembrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 181 coroborate cu art. 184 din C. proc. civ.
Cererea de recurs a fost depusă, prin serviciul poştal, la data de 19 septembrie 2022, astfel cum rezultă din ştampila poştei, aplicată pe plicul aflat la dosarul instanţei de recurs.
Prin adresa emisă la data de 8 ianuarie 2024 şi comunicată la aceeaşi dată, Înalta Curte a solicitat Penitenciarului Focşani, în cadrul căruia este deţinut reclamantul A., să depună la dosarul cauzei o copie a registrului de corespondenţă din care să rezulte data înregistrării recursului declarat de reclamant, pentru a verifica dacă a fost formulat cu respectarea termenului legal, conform art. 183 alin. (2) din C. proc. civ.
Răspunzând solicitării instanţei, Penitenciarul Focşani a învederat în cuprinsul adresei depuse la dosarul cauzei la data de 12 ianuarie 2024 că persoanele private de libertate depun cererile prin care declară căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, în plic închis, în cutiile poştale ale Poştei Române, montate în sectorul de deţinere, acestea nefiind înaintate prin intermediul administraţiei locului de deţinere.
În această împrejurare, Înalta Curte, având în vedere ştampila poştei, aplicată pe plicul în care a fost înaintată cererea de recurs, constată că aceasta a fost depusă în afara termenului de 15 zile prevăzut de lege, întrucât, prin raportare la data comunicării sentinţei recurate, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac era 15 septembrie 2022.
Fiind reglementat de norme de ordine publică, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează, astfel că actul de procedură întocmit cu nerespectarea acestui termen este lovit de nulitate, sancţiunea nulităţii putând fi invocată de către oricare dintre părţi sau de către instanţă, din oficiu.
Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 185 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu şi va anula recursul declarat de reclamantul A., ca tardiv formulat.
II.2. Asupra recursului declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor,
Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recurentului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, în susţinerea recursului, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
În ce priveşte recursul formulat de către pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, Înalta Curte observă că, prin sentinţa recurată, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant, în contradictoriu cu acest pârât, a fost respinsă ca neîntemeiată, în sarcina pârâtului nefiind stabilită nicio obligaţie.
În condiţiile în care recurentul-pârât a criticat o soluţie favorabilă, instanţa de recurs apreciază că acesta nu justifică un real interes pentru promovarea prezentei căi extraordinare de atac, demersul său judiciar fiind lipsit de o finalitate practică.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că activitatea judiciară nu poate fi întreţinută fără justificarea unui interes care să îndeplinească condiţiile legale, motiv pentru care, având în vedere că nu mai este întrunită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes actual, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va admite excepţia lipsei interesului recurentului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de aceasta, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 348 din 15 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.
Respinge recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.