Şedinţa publică din data de 10 aprilie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
1.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a formulat revizuire împotriva deciziei civile nr. 1737/10.06.2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Institutul Naţional de Statistică, Comisia de Disciplină din Cadrul Institutului Naţional de Statistică, B. - Preşedinte al Comisiei de Disciplină din Cadrul Institutului Naţional de Statistică, C. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Naţional de Statistică, D. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Naţional de Statistică şi E. - Preşedintele Institutului Naţional de Statistică, solicitând schimbarea deciziei şi rejudecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 1895 din 22.03.2021 pronunţată în dosarul x/2020 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.
1.2. În cadrul dosarului de revizuire, revizuentul a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la modelul de împuternicire avocaţială care face parte din Statutul profesiei de avocat pentru lipsa elementelor:
"*Semnătura nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. **Semnătura avocatului şi aplicarea ştampilei nu sunt necesare în situaţia în care prezenta împuternicire avocaţială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia", la dispoziţiile art. 453 alin. (1), art. 513 alin. (1) şi art. 509 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin decizia civilă nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:
(i) a admis în parte cererea formulată de către revizuent privind sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 11 şi art. 513 alin. (1) din C. proc. civ.
(ii) a sesizat Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1), art. 509 alin. (1) pct. 11 şi art. 513 alin. (1) din C. proc. civ.
(iii) a respins cererea formulată de revizuent de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care privesc modelul de împuternicire avocaţială ce face parte din Statutul profesiei de avocat pentru lipsa elementelor, ca inadmisibilă;
(iv) a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul-reclamant A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Institutul Naţional de Statistică, Comisia de Disciplină din Cadrul Institutului Naţional de Statistică, B. - Preşedinte al Comisiei de Disciplină din Cadrul Institutului Naţional de Statistică, C. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Naţional de Statistică, D. - membru al Comisiei de disciplină din cadrul Institutului Naţional de Statistică şi E. - Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Revizuentul A. a declarat recurs împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor care privesc modelul de împuternicire avocaţială ce face parte din Statutul profesiei de avocat, precum şi împotriva soluţiei de respingere a cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
3.1. În ceea ce priveşte primul recurs, recurentul-revizuent a arătat, în esenţă, că modelului de împuternicire avocaţială ce face parte din Statutul profesiei de avocat îi lipsesc elemente care să confere minime informaţii despre persoana care participă la proces, despre cel împuternicit şi relaţia contractuală şi de reprezentare dintre părţi şi care să dea minime garanţii de legalitate celui ccare acţionează în numele celui reprezentat.
Statutul profesiei de avocat este şi trebuie să rămână o reglementare internă a profesiei şi nu este opozabilă statului sau cetăţenilor care nu au o relaţie contractuală cu avocaţii, dar îi au ca adversari în instanţă. Un model de împuternicire, cu elemente care să asigure încrederea, opozabilitatea şi credibilitatea înscrisului denumit împuternicire trebuie să fie introduse printr-o lege organică, aşa cu este C. proc. civ. sau o reglementare de acelaşi rang şi forţă. Actualul format de împuternicire poate ascunde grave nereguli şi nu ar trebui să fie considerat valabil în asigurarea reprezentării juridice doar în baza acestuia, neînsoţit măcar de contract semnat de client şi mai ales de obligaţia prezentării sau chiar ataşării în copie a acestuia la dosarul cauzei pentru ca partea adversă, mai ales în situaţia în care partea adversă poate fi obligată să plătească cheltuielile de judecată.
Actualele informaţii prezente în cuprinsul împuternicirii avocaţiale sunt insuficiente pentru a asigura o participare corectă la procesul civil atât a celui reprezentat, cât şi a celui care pretinde că reprezintă pe cineva persoană fizică sau juridică, nepermiţând nici identificarea în mod precis a persoanei reprezentate, a actului de voinţă al reprezentării, prin care îşi asumă că va fi reprezentat şi învesteşte, în mod asumat şi printr-un act de voinţă neechivoc, să fie reprezentat de avocatul indicat în cuprinsul împuternicirii.
În opinia sa, precizări precum "*Semnătura nu este necesară în situaţia în care forma de exercitare a profesiei de avocat atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi data contractului de asistenţă juridică în baza căruia s-a eliberat împuternicirea. **Semnătura avocatului şi aplicarea ştampilei nu sunt necesare în situaţia în care prezenta împuternicire avocaţială este semnată de către client sau reprezentantul acestuia", nu permit un minim control al existenţei în mod real a actului de voinţă al împuternicirii, cum nu atestă existenţa unui contract semnat între părţi, contract care este un factor legal definitoriu şi obligatoriu în relaţia dintre avocat şi clientul său.
În plus, pretinsele cheltuielile de judecată cerute în baza unor chitanţe simple, fără prezentarea unor dovezi de încasare verificabile, credibile şi reale (chitanţă POS, extrase bancare şi ordine de plată etc, respectiv fără a exista în prealabil verificarea existenţei unui contract de asistenţă juridică, reprezintă o situaţie care păgubeşte partea adversă.
Aspectele învederate pun în pericol actul de justiţie, drepturile şi patrimoniul adversarului celui care acţionează printr-un avocat care se prezintă în instanţă şi acţionează în baza unei împuternici avocaţiale în formatul actual şi ridică mari probleme de legalitate, încredere, onestitate.
În egală măsură, recurentul-revizuent apreciază că nu este respectat principiul egalităţii armelor, dacă una dintre părţi se reprezintă singură, iar cealaltă parte este reprezentată de un apărător ales, fără contract, aducându-se astfel atingere dreptului de acces la justiţie (art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului), dreptului la un proces echitabil şi la ocrotirea drepturilor şi libertăţilor, precum şi a patrimoniului individual.
Disciplina procesuală, precum şi nevoia de a asigura un climat de siguranţă şi corectitudine, impune revizuirea modelului de împuternicire avocaţială, constatarea nelegalităţii şi neconstituţionalităţii ca o astfel de reglementare să fie la dispoziţia unor entităţi private, conduse cu scop economic. Formatul de împuternicire avocaţială trebuie să fie stabilit printr-o lege organiză, cu text distinct şi detaliat în cuprinsul C. proc. civ., lege care trebuie votată în parlament.
În concluzie, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la neconstituţionalitatea modelului de împuternicire avocaţială ce face parte din Statutul profesiei de avocat emis de Uniunea barourilor din România.
3.2. Recursul declarat de revizuent împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 din C. proc. civ.
Recurentul-revizuent a apreciat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea autorităţii şi puterii de lucru judecat a Deciziei CCR nr. 737/2020, prin care s-a statuat că Hotărârea nr. 1344 din 31 octombrie 2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină sunt neconstituţionale, completul de judecată refuzând să aplice această decizie, deşi era obligatorie şi de imediată aplicare de la momentul publicării în Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020. Judecătorii completului care a pronunţat decizia atacată au refuzat practic să-şi îndeplinească obligaţiile impuse de funcţie, dar mai ales de lege, motivând refuzul de a judeca speţa cu nerealul motiv că "legea nu prevede, este neclară sau incompletă", situaţie care intră în contradicţie cu art. 5 alin. (2) din C. proc. civ.
Deşi a invocat prin notele scrise depuse la dosar, precum şi în timpul şedinţei de judecată din data de 19 octombrie 2023, autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat a Deciziei CCR nr. 737 din 8 octombrie 2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 1189 din 7 decembrie 2020, cu aplicare directă în prezenta cauză, instanţa nu a ţinut cont de această solicitare expresă şi de faptul că era de fapt o excepţie de ordine publică, refuzând judecarea pricinii. De precizat că nici măcar nu a menţionat aspectele legate de autoritatea de lucru judecat, în dispozitivul hotărârii.
În opinia sa, hotărârea nr. 2294/2023 din 19.10.2023 pronunţată în dosarul nr. x/2023, hotărârea a cărei revizuire se urmărea şi cea înregistrată sub nr. x/2022, pronunţată în recurs în dosarul nr. x/2020 trebuie casate întrucât se bazează pe norme juridice declarate neconstituţionale şi ieşite din circuitul juridic mult anterior pronunţării hotărârilor, încă din anul 2020. Prin refuzul instanţei de a judeca pricina, i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, drept ocrotit art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi alte drepturi civile recunoscute de Constituţia României şi convenţii internaţionale, precum şi prevederile art. 47 şi art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
4. Apărările formulate în cauză
4.1 Intimatul Institutul Naţional de Statistică a formulat întâmpinare faţă de recursul dedus judecăţii, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată şi în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire a invocat excepţia inadmisibilităţii căii extraordinare de atac, în principal, iar în subsidiar, excepţia nulităţii recursului.
4.2. Deşi legal citate, celelalte părţi intimate nu au depus întâmpinare la dosarul cauzei.
II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor deduse judecăţii
II.1. Recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată
Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, pentru nemotivare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părţii care formulează recurs obligaţia de a expune motivele de nelegalitate pe care îşi întemeiază calea extraordinară de atac şi dezvoltarea lor, sub sancţiunea nulităţii stipulate în alin. (3) al aceluiaşi text normativ. De asemenea, prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidenţa aceleiaşi sancţiuni a nulităţii şi pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menţionat), dar şi în situaţia în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).
Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reţine îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligaţiei de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanţă, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres şi limitativ reglementate de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.
Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât şi dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispoziţiilor normative aplicabile, condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli apreciate de parte ca fiind săvârşite de instanţă în legătură cu astfel de dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
Totodată, nu îndeplineşte cerinţa motivării, cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susţinerilor sau apărărilor formulate de parte în faţa instanţei de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentinţa recurată şi fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret şi direct, raţionamentul urmat de instanţa de fond pentru pronunţarea hotărârii atacate.
Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea extraordinară de atac promovată, recurentul A. a expus, în memoriul de recurs, exclusiv critici ce au vizat neconstituţionalitatea textelor de lege în raport de care acesta a invocat, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, excepţia de neconstituţionalitate a modelului de împuternicire avocaţială ce face parte din Statutul profesiei de avocat emis de Uniunea barourilor din România, fără să prezinte şi argumente care să vizeze modul în care instanţa a analizat şi aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Se observă că, prin decizia civilă nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a verificat doar întrunirea condiţiilor aferente sesizării Curţii Constituţionale, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, reţinând că, în speţă, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate l-au vizat dispoziţiile din Statutul profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, acesta fiind un act administrativ cu caracter normativ care nu are natura juridică a unei legi sau a unei ordonanţe a Guvernului. În acest context, constatând că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate poate viza doar o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, instanţa de judecată a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, ca inadmisibilă.
Înalta Curte constată că memoriul de recurs depus de recurentul-revizuent, vizând soluţia din cuprinsul deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate, nu cuprinde, însă, critici care să vizeze argumentele şi raţionamentele primei instanţe privind condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, ce au stat la baza soluţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
Cu alte cuvinte, instanţa de control judiciar reţine că, în prezenta cauză, nu pot fi decelate veritabile critici de nelegalitate referitoare la aspectele dezlegate efectiv de Curtea de Apel Bucureşti din perspectiva cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.
În practica judiciară, s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. şi să aducă argumente care să vizeze, în mod concret şi direct, soluţia recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligaţiei reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
În raport toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul - revizuent A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 487 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că va admite excepţia nulităţii şi va anula acest recurs, ca nemotivat.
II.2. Recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire
Având a se pronunţa cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepţiei inadmisibilităţii recursului declarat de recurent, referitor la cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Înalta Curte constată că obiectul dosarului pendinte este reprezentat de recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1737/10.06.2022 pronuţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020.
Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 11 din Codul procedură de civilă.
Conform art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită. Potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol, dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, iar conform alin. (2) al aceluiaşi text normativ: Hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării.
În lumina prevederilor legal antereferite, Înalta Curte reţine că decizia civilă recurată ce a făcut obiectul revizuirii reprezintă o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de cale de atac. Prin urmare, nici împotriva modalităţii de soluţionare a revizuire ce vizează o hotărâre definitivă, nu este deschisă calea formulării unui recurs, în condiţiile în calea extraordinară de atac a revizuirii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 11 din Codul procedură de civilă.
Se observă că, legiuitorul a reglementat posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a recursului dar în situaţia în care hotărârea atacată s-a dat într-o revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri, or, această ipoteză nu este incidentă în prezenta cauză.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.: Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar potrivit art. 129 din Constituţia României: Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimatul Institutul Naţional de Statistică, prin întâmpinare şi va respinge recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva soluţiei din cuprinsul deciziei nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, referitoare la revizuire, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 2294 din data de 19 octombrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva aceleiaşi decizii, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii de revizuire.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.