Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată la data de 09.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, reclamanta Anagrama S.R.L, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fostul Minister al Fondurilor Europene), anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/08.04.2020 emis de Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate din cadrul Ministerului Fondurilor Europene privind proiectul "Crearea de laboratoare privind cercetarea datelor de mari dimensiuni în vederea dezvoltării unor produse inovative şi a unor aplicaţii în domeniul internetului viitorului", beneficiar Anagrama S.R.L., cod SMIS 2014 + 104867 - document prin care reclamantei i s-a imputat plata sumei de 18.834.554,71 RON reprezentând suma aferentă Contractului de finanţare nr. 87/09.09.20 6 (pct. 4 şi 3.3 din procesul-verbal), a cărui contestare a fost respinsă prin decizia pârâtului nr. x/14.07.2020 despre care a luat la cunoştinţă în cursul lunii ianuarie 2021.
Prin sentinţa nr. 1303 din data de 12 iulie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. Anagrama S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Minister al Fondurilor Europene), ca fiind neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Anagrama S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, menţionând suplimentar următoarele aspecte.
Argumentaţia instanţei de fond se fundamentează pe o ipoteză eronată, respectiv a imposibilităţii societăţii de a realiza Proiectul ca urmare a încheierii la data de 17.11.2017 a Contractului pentru dezvoltarea şi susţinerea produsului software cu A..
Judecătorul fondului îi impută o anumită conduită (lipsită de orice relevanţă) - considerând că ar fi trebuit să solicite acordul celor de A. pentru a permite accesul beneficiarilor din România la aplicatiile sale. Astfel, potrivit rapoartelor B. pe care anexate recursului, rezultă în mod indubitabil cum toate aplicatiile pentru care a obtinut finantare au fost descărcate de beneficiari în perioada 01.01.2018 - 25.11.2022, nr. total de descărcări fiind de aprox. 2500, iar cel al accesărilor de aprox. 143.000.
Un alt aspect criticabil al hotărârii instanţei de fond se referă la modalitatea eronată de interpretare a clauzelor contractuale pct. 20 din cap. V şi pct. 14 din cap. VII ale Contractul din data de 17.11.2017 încheiat de subscrisa cu A..
O altă critică a hotărârii instanţei de fond vizează considerentele sale privind irelevanţa Ordonanţei de clasare din 22.05.2020 emisă de D.N.A în dosarul penal nr. x/2019
3. Apărările formulate
Intimatul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Minister al Fondurilor Europene), a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, apreciind că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de legalitate prevăzute de art. 486 C. proc. civ. şi criticile nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Motivele invocate în recurs sunt aceleaşi motive invocate la fond, pe care instanţa le-a analizat pe larg şi le-a respins motivat.
În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată de intimata-pârâtă prin întâmpinare.
II-1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei Anagrama S.R.L. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.
Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta deşi a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra dispoziţia legală menţionată.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).
Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.
Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a aduce în discuţie argumentele prezentate în faţa instanţei de fond în cuprinsul acţiunii, menţionând diferite aspecte prin care judecătorul fondului a preluat susţinerile Ministerului pârât şi a apreciat eronat asupra diferitelor aspecte deduse judecăţii, fără a expune şi indica cum au fost încălcate normele legale.
Criticile de nelegalitate presupun, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.
Or, judecătorul fondului a reţinut că "Problema litigioasă supusă analizei instanţei o reprezintă întrebarea dacă tranzacţia efectuată de reclamantă prin care a înstrăinat toate drepturile de proprietate asupra aplicaţiei, inclusiv codul sursă, precum şi documentaţia de dezvoltare şi drepturile de vânzare către terţi respectă cerinţele din cadrul cererii de finanţare.", iar "din convenţia părţilor, se constată că reclamanta, s-a obligat să transmită toate drepturile de proprietate intelectuală (inclusiv drepturile de autor) clientului, integral, odată ce aceste elemente de proprietate intelectuală sunt create de către contractant", context în care "sunt neîntemeiate susţinerile reclamantei conform cărora, reclamanta ar deţine încă dreptul de proprietate intelectuală asupra produselor software -aplicaţiile mobile, precum şi că produsele ar fi supuse unei vânzări neexclusive către A. şi, prin urmare, reclamanta ar fi liberă să vândă produsul către orice alte terţe părţi."
Instanţa de fond a observat că "potrivit cererii de finanţare depusă de reclamantă, aplicaţia dezvoltată avea o destinaţie precisă, care nu a fost respectată, beneficiarul neputând face dovada faptului că rezultatele cercetării au fost utilizate în scopul şi destinaţia prevăzută iniţial în cererea de finanţare." a constatat că în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din contractul de finanţare, dreptul de proprietate asupra rezultatelor nu putea fi cesionat, cu atât mai puţin nu putea fi vândut, iar potrivit Anexei 4 la Contractul de finanţare, în perioada de durabilitate a proiectului pot fi efectuate verificări, iar contribuţia din fonduri se atribuie numai proiectelor care, în decurs de 3/5 ani de la încheierea acestora nu au suferit modificări, definite ca fiind acele schimbări substanţiale care să le afecteze natura, obiectivele sau condiţiile de realizare si care ar determina subminarea obiectivelor iniţiale ale acestora.
Curtea de Apel a apreciat că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantei conform cărora prin Ordonanţa din 22.05.2020 emisă de DNA în dosarul penal nr. x/2019 s-a dispus clasarea cauzei, întrucât, dacă o faptă nu îndeplineşte condiţiile legale de a fi calificată drept infracţiune, nu este exclusă posibilitatea încadrării ei ca o nelegalitate, care să genereze un alt tip de răspundere, în caz concret, restituirea asistenţei financiare europene de care a beneficiat reclamanta care nu a fost gestionată în interiorul cadrului legal aplicabil finanţărilor europene nerambursabile. În acest context a constată că pârâtul a aplicat în mod corect principiul proporţionalităţii, având în vedere că destinatarii finali şi direcţi ai utilizării banilor proveniţi din fondurile Uniunii Europene, dar şi din fondurile bugetului de stat, nu au beneficiat de aplicaţiile software ce au constituit obiectul cererii de finanţare.
Prin cererea de recurs, societatea-reclamantă nu a combătut în niciun fel cele reţinute de instanţă, nu a arătat cum s-a încălcat norma de drept incidentă cauzei, doar a enumerat în câteva puncte ce anume consideră că nu trebuia să facă judecătorul fondului, astfel: judecătorul fondului a copiat susţinerile părţii reclamate, (...) argumentaţia instanţei de fond se fundamentează pe o ipoteză eronată, respectiv a imposibilităţii societăţii de a realiza Proiectul ca urmare a încheierii la data de 17.11.2017 a Contractului pentru dezvoltarea şi susţinerea produsului software cu A., (...) îi impută o anumită conduită (lipsită de orice relevanţă) - considerând că ar fi trebuit să solicite acordul celor de A. pentru a permite accesul beneficiarilor din România la aplicatiile sale. Astfel, potrivit rapoartelor B. pe care anexate recursului, rezultă în mod indubitabil cum toate aplicatiile pentru care a obtinut finantare au fost descărcate de beneficiari în perioada 01.01.2018 - 25.11.2022, nr. total de descărcări fiind de aprox. 2500, iar cel al accesărilor de aprox. 143.000.(...) Un alt aspect criticabil al hotărârii instanţei de fond se referă la modalitatea eronată de interpretare a clauzelor contractuale pct. 20 din cap. V şi pct. 14 din cap. VII ale Contractul din data de 17.11.2017 încheiat cu A..
Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, şi nu de a reanaliza situaţia de fapt şi a reaprecia probele.
O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ. şi nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta Anagrama S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1303 din data de 12 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.