Ședințe de judecată: Iunie | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3042/2024

Decizia nr. 3042

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 5 decembrie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, în principal, obligarea acestora la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului OLAPARIB (denumire comercială LYNPARZA) pentru indicaţia terapeutică carcinom seros ovarian care nu prezintă răspuns după finalizarea chimioterapiei pe bază de platină, iar în subsidiar obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse in rezumatul caracteristicilor produsului, publicat in transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 26 pronunţată la 23 februarie 2023, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs solicitând casarea hotărârii recurate şi să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând, cu prioritate, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 34 din C. civ., capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei fizice de a avea drepturi şi obligaţii civile, iar conform art. 35 din acelaşi act normativ, capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai de către o persoană care deţine capacitate procesuală de folosinţă, sub sancţiunea nulităţii actului de procedură, dispoziţii aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât şi în cazul căilor de atac.

Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie absolută şi peremptorie, care poate fi invocată de către orice parte şi de instanţa de judecată, din oficiu, în orice stadiu al soluţionării pricinii.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, Înalta Curte constată că, potrivit înscrisurilor depuse la dosarul instanţei de recurs, reclamanta A. a decedat la data de 29 septembrie 2023, conform actului de deces nr. 3967/2023 . Prin urmare, la data judecării recursului, reclamanta era lipsită de capacitate procesuală de folosinţă, respectiv de aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii, intrând sub incidenţa dispoziţiilor art. 40 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte va avea în vedere şi caracterul intuitu personae al cererii de chemare în judecată, pretenţia solicitată prin acţiune putând fi executată doar faţă de reclamantă, nefiind o obligaţie transmisibilă succesorilor reclamantei decedate.

Având în vedere că una dintre condiţiile de exercitare ale acţiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 26 din 23 februarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 26 din 23 februarie 2023 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.