Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 15.05.2023, reclamanta S.C. A. prin administrator B., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală nr. 1 Suceava şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (cadru procesual clarificat prin încheierea din data de 18.10.2023), a solicitat anularea Deciziei nr. 2583/08.12.2022 a Direcţiei Generale de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. A_FSV 4554-2022/16.05.2022 emise de inspectorii antifraudă fiscală din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, pentru suma de 4.925.826 RON, reprezentând accize şi acordarea cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 15 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea civilă având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal formulată de reclamanta S.C. A. Darabani în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Antifraudă Fiscală Nr. 1 Suceava şi Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin reprezentant D.G.R.F.P. IAŞI.
S-a anulat Decizia de impunere înregistrată sub nr. A_FSV-4554-2022/16.05.2022 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava şi Decizia nr. 2583/08.12.2022 privind soluţionarea contestaţiei emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 RON.
3. Căile de atac exercitate în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recursuri pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.
3.1. Recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, menţinând actele administrativ - fiscale atacate.
A arătat că hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse la art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, Regulamentul (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, art. 342 şi art. 343 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ANEXA 1 la Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1510/2016 din 9 mai 2016 pentru aprobarea Procedurii de autorizare a operatorilor economici care doresc să comercializeze tutun brut şi/sau tutun parţial prelucrat, art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.
S-a arătat că în perioada 26.04.2022 - 03.05.2022 tutunul brut a fost deplasat şi depozitat pe teritoriul României fără respectarea prevederilor legale în vigoare, fiind încălcate prevederile art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015, fără a fi însoţit de documente comerciale în care să fie înscris numărul autorizaţiei operatorului economic.
Judecătorul fondului şi-a însuşit situaţia de fapt privind trasabilitatea mărfurilor aşa cum a fost prezentată de către reclamantă, respectiv că "...întârzierea în plasarea tutunului în depozit s-a datorat unor cauze obiective: perioada unor sărbători legale, imposibilitatea închirierii unui utilaj pentru descărcarea, neînţelegeri cu şoferul transportator care avea altă cursă de efectuat", în lipsa unui minim de probatoriu administrat în condiţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.
Deşi bunurile importate nu sunt supuse accizării, s-a procedat la calculul accizei ca măsură de sancţionare pentru deplasarea neconformă a acestora, organele de control apreciind corect asuprea încălcării prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi asupra incidenţei prevederilor Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, întrucât după efectuarea formalităţilor vamale în prezenţa reprezentantului societăţii, dreptul asupra bunurilor a fost transferat societăţii A..
În ceea ce priveşte aspectele prezentate de reclamantă în cuprinsul cererii de judecată, acestea reprezintă simple afirmaţii care nu corespund realităţii, nefiind susţinute sau coroborate cu alte date, informaţii sau înscrisuri care să le confere valoare probatorie în cadrul controlului judecătoresc.
Coroborat cu răspunsurile primite de la instituţiile solicitate, s-a concluzionat că în intervalul 26.04.2022-03.05.2022 cantitatea de tutun brut de aproximativ 10 tone a fost deplasată şi depozitată pe teritoriul naţional fără respectarea cerinţelor aferente transportului de tutun brut în România, prevăzute la art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015, situaţie care atrage ca sancţiune exigibilitatea accizelor, suma de plată fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.
Referitor la calculul nivelului accizei datorate şi metodologia aplicată, s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 342 şi ale art. 343 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, completate cu Hotărârea nr. 928/2021 din 1 septembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
3.2. Recurentul - pârât Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a formulat recurs în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
A solicitat să se constate că motivele reţinute în hotărârea de fond pronunţată de Curtea de Apel Suceava sunt contradictorii şi străine de natura pricinii, în sensul că instanţa în considerentele hotărârii reţine că reclamantului i se reproşează faptul că nu a oferit informaţii certe, clare privind trasabilitatea mărfii importate, pentru ca ulterior să reţină că nu s-au putut oferi informaţii.
De asemenea, deşi s-a reţinut prin considerente efectuarea formalităţilor vamale, instanţa a arătat că responsabilitatea pentru marfă aparţine transportatorului.
S-a arătat în susţinerea motivului de casare privind nemotivarea sentinţei, că instanţa nu a arătat considerentele în fapt şi în drept care au susţinut concluzia potrivit căreia responsabilitatea privind marfa revine transportatorului.
Totodată, instanţa nu a motivat în considerentele hotărârii pe ce bază şi-a format convingerea şi a reţinut că şoferul a luat unele hotărâri "cu de la sine putere", nu a precizat ce probe a avut în vedere, lipsind orice argumentare în acest sens. Lipsa acestei motivări face să fie evident faptul că instanţa de fond a preluat şi reţinut doar apărările reclamantei.
Nu s-a motivat şi argumentat punctual ce temei de drept o absolvă pe reclamantă de responsabilitate, respectiv în baza căror prevederi legale a apreciat instanţa de fond că răspunderea reclamantei se transferă transportatorului, atâta timp cât legiuitorul defineşte în mod clar că titularul/importatorul este pe deplin responsabil şi nu transportatorul (Regulamentul UE nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii).
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 453 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, care prevăd obligaţia prezentării documentelor comerciale.
În mod nelegal curtea a apel a reţinut susţinerile reclamantei referitoare la realizarea importului în a doua zi de Paşte, la faptul că şoferul nu întelegea limba română etc., împrejurări care nu sunt prevăzute de legislaţia în vigoare ca exoneratorii.
A susţinut recurenta - pârâtă şi încălcarea dispoziţiilor art. 435 alin. (10) din Codul fiscal, referitoare la exigibilitatea accizelor, atunci când nu se respectă una dintre prevederile alin. (9) ale aceluiaşi articol, calculul nivelului accizei datorate fiind efectuat de către organele de control în conformitate cu prevederile art. 342 şi art. 343 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, completate cu Hotărârea nr. 928/2021 din 1 septembrie 2021 pentru modificarea şi completarea Titlului VII din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările şi completările ulterioare.
S-a mai arătat că instanţa de fond avea obligaţia să-şi manifeste rolul său activ, uzând de toate probele legale (declaraţii martori, etc), care să confirme că organele de antifraudă fiscală în mod corect au reţinut că intimata reclamantă nu a prezentat contractul/nota de comandă care să fie baza colaborării dintre C. şi A., astfel că în mod nelegal a fost admisă acţiunea.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată s-a solicitat respingerea acestui capăt de cerere ca o consecinţă a respingerii acţiunii.
Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, prin soluţia ce se va pronunţa în recurs, să se dispună respingerea acţiunii reclamantei şi menţinerea în tot a deciziilor atacate.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata - reclamantă S.C. A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Referitor la susţinerile recurentelor - pârâte cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a arătat că organele fiscale nu au reuşit să facă dovada incidenţei acestora, nu au putut proba că marfa a fost deplasată şi depozitată pe teritoriul României.
În speţă nu a fost precizat nici un element privind descrierea faptei, data, ora, locul, etc, iar toate acestea au fost înlocuite în mod abuziv cu textul prevăzut de lege, pentru a se putea face încadrarea faptei la articolul respectiv, pentru care societatea a fost sancţionată în consecinţă cu o suma uriaşă, un milion de euro.
Cât timp marfa a fost găsită intactă cantitativ si calitativ, neputându-se demonstra/proba practic, ca marfa importată ar fi fost transportată şi depozitată pe teritoriul României, nesuferind nici o transformare în perioada 26.04.2022 -03.05.2022, s-a considerat ca societatea nu a încălcat cu nimic legislaţia specifică în vigoare. Totodată, pentru aceeaşi perioadă organul fiscal nu a dovedit că reclamanta s-a aflat în posesia bunurilor importate pentru a putea dispune depozitarea sau deplasarea bunurilor în mod nelegal.
În ceea ce priveşte calculul accizei, s-a arătat că lipseşte ipoteza de bază întrucât produsul importat nu se încadrează în niciuna dintre literele din alin. (9) al art. 435 din Codul fiscal.
Totodată, s-a criticat modalitatea în care recurentele au coroborat şi interpretat răspunsurile de la instituţiile solicitate, respectiv Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetul Marmaţiei şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Suceava, care au confirmat că ansamblul rutier ucrainean a ieşit din ţară încărcat cu ajutoare umanitare în 27.04.2022 si a intrat în ţară gol la data de 02.05.2022. Aceasta coroborare demonstrează mai degrabă că marfa importată nu a fost transportată si depozitată pe teritoriul României, iar situaţia este confirmată şi de declaraţia şoferului ucrainean.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate în limitele şi pentru următoarele considerente:
5.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. A_FSV 4554-2022/16.05.2022 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava, cu privire la operaţiunea de import de tutun din data de 26.04.2022, s-au constatat următoarele:
- reclamanta deţine autorizaţie de operator economic comerciant de tutun brut şi/sau tutun parţial prelucrat nr. x din 28.02.2022 pentru adresa din mun. Iaşi, Şoseaua x, Clădirea C6, jud. Iaşi, valabilă începând cu data de 01.03.2022, emisă de Biroul Vamal de interior Botoşani;
- a fost prezentat contractul NO. x/07.04.2022 (în limba engleză) încheiat cu furnizorul D. cu sediul în Indonezia, având o valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect vânzarea de tutun industrial, în care se face menţiunea că, plata contravalorii bunurilor se va efectua de către furnizor, după primirea bunurilor;
- existenţa facturii nr. x/18.04.2022 în valoare de 20.520 euro, având înscris la denumirea bunurilor:
"tabaco"(tutun) în cantitate de 57 "pcs"(cutii).
Aceasta este însoţită de un certificat/document privind originea şi calitatea bunurilor (certificat of origin);
- existenţa CMR având înscris la transportator: C. code x, locul încărcării: Vinnitsa, Ucraina, având trecut la beneficiar societatea A.. CMR-ul a fost prezentat în copie şi nu conţine date de confirmare a recepţiei bunurilor;
- documentul electronic de import nr. x emis la data de 26.04.2022 ca urmare a efectuării formalităţilor vamale, potrivit căruia societatea verificată a importat tutun brut, parţial sau total desprins de pe tulpină, de tip oriental uscat la soare, în cantitate de - 57 cutii, reprezentând - 10.260 kg, în valoare de 20.500 euro.
- chitanţa nr. x/26.04.2022 emisă de Biroul Vamal Iaşi prin care s-a achitat suma de 32 810 RON, reprezentând taxe vamale de import.
Potrivit notei explicative, camionul cu numărul de înmatriculare x, în care se afla marfa, nu a putut fi descărcat la punctul de lucru, întrucât nu au avut la dispoziţie mijloace logistice, iar la momentul controlului din data de 28.04.2022, s-a declarat faptul că nu se cunoaşte locul unde se află camionul cu marfă şi că şoferul nu răspunde la telefon. De asemenea, s-a precizat că bunurile achiziţionate nu au fost achitate, urmând ca plata să se efectueze după vânzarea mărfii.
A fost indicată, ca persoană responsabilă cu intermedierea bunurilor (care a luat legătura cu furnizorul şi urmează a lua legătura cu potenţiali clienţi), domnul E., persoană care nu a putut furniza mai multe informaţii.
În vederea determinării situaţiei fizice a bunurilor a fost întocmită invitaţia cu nr. x/02.05.2022 la sediul DRAF 1 Suceava, prezentându-se în data de 03.05.2022 B.. Acesta nu a pus la dispoziţie documente justificative în acest sens, dar a precizat că TIR-ul care a transportat marfa se află la Biroul Vamal Iaşi din mun. Iaşi, bld. x, jud. Iaşi, situaţie în care organul fiscal s-a deplasat împreună cu acesta în locaţia indicată.
Astfel, în data de 03.05.2022 a fost identificat mijlocul de transport TIR cu numărul de înmatriculare x, în interiorul căruia se aflau un număr de 57 colete conţinând tutun (poziţionate pe paleţi).
A concluzionat pârâta că în perioada 26.04.2022 - 03.05.2022 tutunul brut, parţial sau total desprins de pe tulpină, de tip oriental uscat la soare, în cantitate de - 57 cutii, reprezentând - 10.260 kg, în valoare de 20.500 euro, valoare estimată în RON 101.486 RON, a fost deplasat şi depozitat pe teritoriul României fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
În drept s-a constatat încălcarea prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal potrivit cărora:
"Orice deplasare de tutun brut sau de tutun parţial prelucrat pe teritoriul României, realizată de operatorii economici prevăzuţi la lit. a), trebuie să fie însoţită de un document comercial în care se înscrie numărul autorizaţiei operatorului economic".
În conformitate cu prevederile art. 435 alin. (10) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, faţă de nerespectarea prevederilor alin. (9), a intervenit, ca sancţiune, exigibilitatea accizelor, suma de piaţă fiind determinată pe baza accizei datorate pentru alte tutunuri de fumat.
5.2. Analiza motivelor de recurs.
5.2.1. Hotărârea recurate va fi verificată din perspectiva incidenţei prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
În literatura de specialitate s-a precizat că, deşi la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare şi anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificate şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.
Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că, în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.
Este de principiu că, în conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se va arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, de ce a aplicat o anumită normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.
Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi, de altfel, singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar.
Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).
Verificând sentinţa atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, instanţa de control judiciar constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
Astfel cum s-a arătat la punctul 5.1 din prezentele considerente, prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale principale stabilite ca urmare a verificării documentare nr. A_FSV 4554-2022/16.05.2022 s-a constatat încălcarea prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
A reţinut organul fiscal că deplasarea de tutun brut sau de tutun parţial prelucrat pe teritoriul României, a fost realizată fără a fi însoţită de un document comercial în care se înscrie numărul autorizaţiei operatorului economic întrucât:
- în data de 26.04.2022 s-au efectuat formalităţile vamale conform documentului electronic de import nr. x emis la data de 26.04.2022, potrivit căruia societatea verificată a importat tutun brut, parţial sau total desprins de pe tulpină, de tip oriental uscat la soare, în cantitate de - 57 cutii, reprezentând - 10.260 kg, în valoare de 20.500 euro;
- în data de 28.04 2022, bunurile nu se aflau în depozitul autorizat al societăţii A. şi nici nu au putut fi oferite informaţii sau documente cu privire la situaţia fizică a acestora (depozitare/deplasare);
- în data de 27.04.2022 ansamblul rutier format din camion marca x, cu numărul de înmatriculare de x a părăsit teritoriul României prin Vama Siret, cu bunuri de altă natură (ajutoare umanitare);
- în data de 03.05.2022 a fost prezentat mijlocul de transport TIR cu numărul de înmatriculare x, în interiorul căruia se aflau un număr de 57 colete conţinând tutun (poziţionate pe paleţi), la Biroul Vamal Iaşi din mun. laşi, bld. x, jud. Iaşi.
Asupra acestei abateri, instanţa fondului, deşi a reţinut corect cadrul legal incident cu privire la condiţiile privind importul şi transportul tutunului brut, a apreciat ca fiind eronată încadrarea realizată de organul fiscal întrucât reclamantul a oferit explicaţii clare, certe, privind trasabilitatea tutunului, neexistând indicii că ar fi vrut să se sustragă accizelor, ori că ar fi urmărit valorificarea lui în orice fel care ar fi determinat incidenţa normelor privind accizarea.
În continuare, judecătorul fondului a arătat că întârzierea în plasarea tutunului în depozit s-a datorat unor cauze obiective (perioada unor sărbători legale, imposibilitatea închirierii unui utilaj pentru descărcare, neînţelegeri cu şoferul transportator care avea altă cursă de efectuat), astfel că nu se poate reţine reaua - credinţă a reclamantei.
Deşi prima instanţă a reţinut împrejurarea că au fost efectuate toate formalităţile vamale şi că reclamanta nu a oferit explicaţii organelor de control cu privire la locul în care se afla transportul, Înalta Curte constată că nu este explicat raţionamentul juridic şi temeiul legal în baza căruia s-a reţinut existenţa unor ipoteze exoneratoare de la obligaţia respectării prevederilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aspecte care trebuie să explice şi să justifice dispozitivul şi care să permită realizarea controlului judiciar.
Deşi instanţa a pronunţat o soluţie care antamează fondul cauzei, este notabil că argumentele organelor fiscale privind transportul cantităţii de tutun pe teritoriul României, fără a fi însoţit de un document comercial, nu au format obiectul analizei, considerentele nefiind fundamentate pe stabilirea unei stări de fapt pe deplin lămurite, sau pe maniera în care textele legale se aplică în cauză.
Nu s-a stabilit cu certitudine, prin indicarea materialului probator administrat, motivul pentru care a fost înlăturată critica privind încălcarea dispoziţiilor legale imputate reclamantei, fiind valorificate exclusiv susţinerile formale din cererea de chemare în judecată.
Totodată, raţionamentul logic al soluţiei s-a întemeiat pe o prezumţie simplă, respectiv că pe toată perioada imputată responsabilitatea asupra mărfii a revenit transportatorului, fără a se indica temeiul de drept în virtutea căruia operează acest transfer, cât timp în actul contestat s-a arătat că potrivit prevederilor Regulamentului (UE) nr. 952/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a Codului vamal al Uniunii, după efectuarea formalităţilor vamale în prezenţa reprezentantului societăţii, dreptul asupra bunurilor s-a transferat acesteia.
Concluzionând în sensul că instanţa a pronunţat o hotărâre judecătorească care cuprinde motive contradictorii, eliptice, prin care nu au fost lămurite motivele pentru care s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 435 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal, Înalta Curte constată că nu este lămurită cauza sub aspectele relevate şi nu se poate verifica aplicarea corectă a legii în speţă.
5.2.2. În aceste condiţii se constată că nu se poate exercita un control de legalitate asupra motivelor subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte modalitatea în care prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 435 alin. (9) lit. c) din Codul fiscal şi, pe cale de consecinţă, ale art. 453 alin. (10) privind aplicarea sancţiunii exigibilităţii accizelor, neputând priva părţile de un grad de jurisdicţie prin rezolvarea lor direct în recurs, motiv pentru care Înalta Curte, coroborând art. 488 alin. (1) pct. 6 cu dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe, care va proceda la rejudecarea cauzei în fond.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Ministerul Finanţelor, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 143 din 15 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.