Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
I.1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Administraţia Fondului pentru Mediu, a solicitat anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/31.05.2021, prin anularea obligaţiei fiscale suplimentare stabilite de organele fiscale în sarcina societăţii, reprezentând Contribuţia de 4 RON/kg datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice, conform art. 9 alin. (1) lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005, în sumă totală de 3.018.770 RON, Anexa 1, precum şi desfiinţarea parţială a concluziilor Raportului de inspecţie fiscală nr. 82/31.05.202, cu cheltuieli de judecată.
I.2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 147 pronunţată la 01 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală de Administrare Fiscală din Cadrul Fondului pentru Mediu şi Administraţia Fondului pentru Mediu.
I.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., prin Cabinet de avocat B. prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivul că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, recurenta a formulat critici care, în esenţă, se referă la următoarele aspecte:
- încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor care garantează dreptul la apărare deoarece a fost nelegal respinsă cererea de administrare a probei expertizei financiar-contabile; pentru acelaşi considerent au fost încălcate şi dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. referitoare la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului;
- instanţa de fond nu a motivat înlăturarea apărării întemeiate pe art. 126 din Codul de procedură fiscală;
- prima instanţă a încălcat norma de drept material cuprinsă în art. 9 alin. (1). lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005.
Recurenta nu a încadrat în drept aceste critici în motivele de nelegalitate. În temeiul art. 22 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a încadrat aceste critici în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit părţii introductive a prezentei decizii.
I.4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării arată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.
Pe fondul recursului, intimata-pârâtă precizează că, în speţă, controlul fiscal s-a desfăşurat pe o perioadă de 180 de zile potrivit art. 126 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Termenul de 180 de zile a fost respectat şi a fost legal, contribuabilul S.C. A. S.R.L. având puncte de lucru/sedii secundare, conform informaţiilor ONRC.
Referitor la contribuţia prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, intimata-pârâtă arată că societatea achiziţionează produse din categoria echipamentelor electrice şi electronice fiind astfel contribuabil la Fondul de mediu ce datorează contribuţia prevăzută la art. 9. alin. (1) lit. w) din O.U.G. nr. 196/2005.
Întrucât societatea nu a declarat cantitatea de echipamente electrice şi electronice introduse pe piaţa naţională, pentru perioada 01.01.2017 - 31.12.2019, au fost verificate prin sondaj documentele financiar contabile puse la dispoziţie reprezentanţilor AFM şi au fost stabilite, prin Decizia de impunere nr. x/31.05.2021, obligaţii fiscale suplimentare pozitive de plată la Fondul pentru mediu, obligaţii corect determinate, cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.
Referitor la critica privind încălcarea dreptului la apărare prin neîncuviinţarea probei cu expertiza financiar-contabilă, intimata-pârâtă arată că, potrivit art. 254 alin. (6) C. proc. civ., părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care părţile nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.
Consideră că administrarea probei cu expertiză nu ar aduce vreo lămurire cu privire la faptele care trebuie dovedite de recurenta-reclamantă şi că un eventual raport de expertiză nu ar fi de natură să infirme conţinutul actelor administrative a căror anulare se solicită.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate şi cu apărările intimatei, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
II.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.:
Potrivit acestui text legal, casarea hotărârii instanţei de fond se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Recurenta pretinde că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile care garantează dreptul la apărare şi rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului deoarece a respins cererea de administrare a probei expertizei financiar-contabile.
Într-adevăr, în faţa instanţei de fond, reclamanta recurentă a solicitat prin cerere de chemare în judecată administrarea probei cu expertiză judiciară (par. 17). La primul termen de judecată, în şedinţa publică din data de 01.02.2023, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în preambulul sentinţei atacate, că "în cauză au fost solicitate probele cu înscrisuri şi expertiză, pentru expertiză nu au fost anexate obiectivele acestei expertize şi nici măcar nu s-a indicat ce fel de expertiză se solicită, motiv pentru respinge proba cu expertiză şi admite proba cu înscrisurile aflate la dosar şi reţine cauza în pronunţare."
Instanţa de control constată că administrarea probei expertizei era necesară pentru stabilirea situaţiei de fapt reale şi pentru respectarea dreptului la apărare a reclamantei care a contestat exactitatea faptelor imputate.
Astfel, din raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza deciziei de impunere contestate rezultă că impunerea suplimentară s-a datorat diferenţelor constatate între cantităţile de ambalaje introduse pe piaţa naţională declarate de societate şi cantităţile constate de inspectori. Or, prin cererea de chemare în judecată a fost contestat acest aspect, invocându-se expres inconsistenţa datelor reţinute de inspectori.
În aceste condiţii, dispoziţiile legale ce garantează dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ., în special alin. (3) şi aflarea adevărului (art. 22 C. proc. civ.) au fost încălcate.
Este adevărat că reclamanta nu a precizat obiectivele expertizei şi că sarcina probei îi revine potrivit art. 249 C. proc. civ.. În astfel de situaţii, instanţa, chiar în procedura regularizării cererii de chemare în judecată, avea obligaţia să înştiinţeze partea de omisiunea observată şi să îi ceară precizarea acestora (a obiectivelor expertizei) deoarece, potrivit art. 22 alin. (2) teza I C. proc. civ., judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
După cum s-a arătat, Curtea de Apel Bucureşti a preferat să soluţioneze cauza la primul termen de judecată exclusiv în baza înscrisurilor de la dosar, fără să stăruie în aflarea adevărului, în subsidiar aducând atingere şi dreptului la apărare.
În consecinţă, acest motiv de nelegalitate este întemeiat şi de natură să conducă la casarea sentinţei şi la trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În aceste condiţii, analiza celorlalte două motive de nelegalitate este inutilă.
II.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
În rejudecare, instanţa de fond va respecta dreptul la apărarea al reclamantei şi îşi va îndeplini obligaţia de a stărui în aflarea adevărului prin înştiinţarea reclamantei că are obligaţia de a indica obiectivele expertizei şi de a avansa cheltuielile necesare administrării probei (obligaţii ce rezultă din sarcina probei) şi, după caz, va administra această probă. De asemenea, va lua în considerare toate criticile şi apărările avansate de părţi şi va dispune administrarea oricăror altor probe ce vor fi apreciate ca fiind concludente în soluţionarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., casează sentinţa civilă nr. 147 pronunţată la 01 februarie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.