Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş , secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/21.04.2022, reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea deciziei nr. 10074/27.01.2022 emisă de către Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor - Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, să constate că Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare este îndreptăţită la retrocedarea imobilului compus din casă cu gradină şi curte în suprafaţă de 827 mp situat în oraşul Sânnicolau Mare nr. 1065, imobil intabulat în CF nr. x Sânnicolau Mare, nr. top: x şi, în consecinţă, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, prin care să dispună retrocedarea terenului către Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
După declinarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 511 din data de 23.11.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta Episcopia Ortodoxă Sârbă, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare, a anulat decizia nr. 10074 din 27.01.2022 emisă de Comisia Specială de Retrocedare din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată. A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii introductive formulată de Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara pentru Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, ca neîntemeiată.
O primă critică formulată de recurenta-pârâtă vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11), art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Arată recurenta-pârâtă că, deşi cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006 a fost respinsă pentru că solicitanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului, instanţa de fond a reţinut că proprietarul tabular din cartea funciară nr. x a localităţii Sânnicolau Mare, identificat cu nr. top. x - "Comunitatea şcolară" din Sânnicolau Mare este aceeaşi persoană cu solicitanta imobilului din cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, fapt ce rezultă din traducerile existente la dosarul de instanţă şi la dosarul administrativ, coroborate cu hotărârile judecătoreşti depuse de Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare.
Susţine că raţionamentul instanţei de fond, nu poate fi reţinut întrucât, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, dovada dreptului de proprietate se face prin înscrisuri oficiale, neechivoce, înscrisuri care nu au fost depuse de către solicitantă la dosarul administrativ.
O altă critică este aceea că instanţa de fond a reţinut în mod greşit motivul respingerii cererii de retrocedare, potrivit căruia "Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/25.01.2006, întrucât proprietarul actual al terenului şi al apartamentului nr. x este Statul Român, iar proprietarul apartamentului nr. x este o persoană fizică din anul 2015.
O astfel de susţinere este nu numai greşită, dar şi străină de motivul arătat în decizia contestată, şi anume, că nu reiese legătura dintre proprietarul tabular al imobilului - " Comunitatea Şcolară " din Sânnicolau Mare şi Parohia Ortodoxă Sânnicolau Mare."
Arată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, Comisia specială de retrocedare a făcut referire şi la situaţia juridică actuală a imobilului solicitat, întrucât aceasta a făcut demersuri în acest sens la Primăria oraşului Sânnicolau Mare, informaţiile fiind necesare în vederea restituirii în natură sau propunerea acordării de măsuri compensatorii, în cazul în care solicitanta ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.
O a treia critică se referă la interpretarea dată de instanţa de fond traducerii cărţii funciare, pe care a considerat-o inexactă.
Referitor la cheltuielile de judecată acordate reclamantei consideră că, dat fiind admiterea în parte a acţiunii, instanţa de fond trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (2) teza a II-a din C. proc. civ., şi să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată doar în proporţia în care a fost admisă acţiunea.
Solicită ca instanţa de control judiciar să constatate că exonerarea sau reducerea sumei solicitată de către reclamantă apare ca o necesitate imperativă, şi ca o protecţie a bugetului de stat.
Invocând dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 492/08.06.2006, publicată în Monitorul Oficial 583/05.07.2006, apreciază că instanţele pot să reducă onorariul avocaţial fiind necesară o echivalenţă între munca prestată şi onorariu.
4. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
În motivare, invocând prevederile art. 13 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 (aprobate prin H.G. nr. 1164/2002), arată că a făcut dovada dreptului de proprietate cu traducerea din limba germana a foii A a cărţii funciare nr. x Sânnicolau Mare, traducere însoţită de încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului de către un notar public.
Toate menţiunile de pe Foaia A a CF nr. x Sânicolau Mare conduc către aceeaşi concluzie şi anume că imobilul solicitat a fi retrocedat aparţinea confesiunii ortodoxe sârbe, fiind locuinţa învăţătorească sârbeasca iar comunitatea şcolara la care se face referire era comunitatea şcolară ortodoxă sârbă.
Apreciază că dovezile depuse, atât la dosarul administrativ cât şi la dosarul instanţei, se încadrează în cele definite de art. 13 lit. c) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 94/2000 conform cărora "Prin sintagma acte doveditoare prevăzuta la art. 1 alin. (9) teza finala din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 94/200. republicata, se înţelege: ... c) orice acte care întemeiază prezumţia existentei dreptului de proprietate al solicitantului asupra imobilului la data preluării abuzive (extras de carte funciara, istoric de rol fiscal, procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada de referinţă care atestă direct sau indirect faptul ca bunul respectiv aparţinea solicitantului, pentru mediul rural extras de pe registrul agricol, începuturi de dovada scrisa, declaraţii de martori autentificate)".
Susţine că încă o dovadă a strânsei legături dintre proprietarul tabular al imobilului şi intimata reclamantă, la data preluării acestuia de către Statul Român, rezultă din împrejurarea că imobilul în litigiu s-a aflat anterior în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sârbe Sânnicolau Mare, fapt reţinut şi în dosarul nr. x/2006 a Tribunalului Timiş.
Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reluat apărările făcute în cuprinsul recursului.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte reţine că Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara a formulat, în numele Parohiei Ortodoxe Sârbe Sânnicolau Mare, în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, cererea de retrocedare înregistrată sub nr. x/25.01.2006 referitor la imobilului identificat cu nr. top. x-1207 (1226-1227) înscris în cartea funciară nr. x Sânnicolau Mare.
Prin decizia nr. 10074/27.01.2022, Comisia de retrocedare a respins cererea reclamantei sub motivul că, din înscrisurile depuse în data de 22.12.2020, la solicitarea pârâtei, respectiv extrasul de carte funciară nr. x, având nr. iniţial 641, nr. top. x-1207 (1226-1227), nu reiese legătura dintre proprietarul tabular al imobilului - "Comunitatea Şcolară" din Sânnicolau Mare - şi Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare.
Împotriva decizia nr. 10074/27.01.2022, reclamanta a formulat acţiune în anulare solicitând şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să dispună retrocedarea terenului către Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, precum şi la plata cheltuielilor de judecată, cerere ce a fost admisă în parte de către instanţa de fond.
În motivarea soluţiei date, Curtea de Apel Timişoara, după o amănunţită analiză a probelor din dosar, respectiv a traducerilor cărţii funciare, a reţinut, în esenţă, că pârâta a soluţionat cererea de retrocedare prin interpretarea trunchiată a menţiunilor din cartea funciară nr. x Sânnicolau Mare, fără a observa înscrierile care evidenţiază entitatea căreia i-a aparţinut imobilul ce a făcut obiectul cererii de retrocedare, şi anume comunitatea greco-neunită (ortodoxă) sârbă.
Potrivit traducerii autorizate, în foaia A a CF nr. x Sânnicolau Mare este menţionată "SCOALA COMUNITĂŢII GR(ECO). N(E).-U(UNITE). [-ortodoxe]" - ca traducere a menţiunii "Gr:n:u: Schulgemeinde"- iar imobilul ce face obiectul cărţii funciare fiind, potrivit traducerii, "Locuinţa sârbească învăţătorească, casa nr. 1065 cu curte şi grădină, în suprafaţă de 827 m.p.".
Imobilul a intrat în proprietatea reclamantei la 17 februarie 1897 cu numărul x iar trecerea imobilului în proprietatea Statului Român a fost făcută la cererea ministrului învăţământului public, în baza decretului nr. 176/03.08.1948, şi în folosinţa Ministerului Învăţământului Public.
De asemenea, constată că în hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2006, respectiv sentinţa civilă nr. 749/14.06.2006 şi decizia civilă nr. 41/R/2007, s-a reţinut că imobilul înscris în CF vechi nr. x s-a aflat anterior în proprietatea Parohiei Ortodoxe Sârbe Sânnicolau Mare.
Referitor la prima critică privind interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11), art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte reţine că recurenta-pârâtă susţine de fapt că traducerea cărţii funciare nr. x Sânnicolau Mare nu îndeplineşte cerinţele de înscris doveditor în sensul prevăzut de dispoziţiile legale amintite, apreciind că fundamentarea soluţiei instanţei de fond pe traducerea din limba germană a cărţii funciare s-a făcut cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (11), art. 4 alin. (2) şi (3) şi art. 6 din O.U.G. nr. 94/2000.
Prealabil, Înalta Curte reaminteşte că, raportat la dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", atributul stabilirii situaţiei de fapt şi al aprecierii probelor administrate în cauză, aparţine în mod exclusiv instanţelor de fond, nefiind permis ca instanţa de recurs să substituie prerogativele atribuite de lege acestor instanţe. În consecinţă, analiza acestei critici va fi făcută în raport situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi al aprecierii probelor administrate în cauză, ce nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.
Înalta Curte notează că, potrivit art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru stabilirea dreptului de proprietate, solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.
Prevederile pct. 13 din normele de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 stipulează în mod expres că actele doveditoare solicitate includ "orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (act de vânzare-cumpărare, tranzacţie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.)".
În cauză, la dosarul administrativ deschis ca urmare a cererii de retrocedare nr. x/25.01.2006 referitor la imobilului identificat cu nr. top. x-1207 (1226-1227) înscris în cartea funciară nr. x Sânnicolau Mare, au fost depuse două traduceri ale cărţii funciare nr. x Sânnicolau Mare.
Despre prima traducere, instanţa de fond a reţinut că este neconcludentă prin aceea că, deşi poartă menţiunea că este o traducere din limba maghiară (aspect de altfel reţinut şi de către pârât prin întâmpinare), aceasta poartă semnătura unui traducător de limbă germană iar încheierea de legalizare din ianuarie 2006 este viciată prin conţinutul său lacunar în privinţa aspectelor esenţiale, cum ar fi limba din care se face traducerea, numărul şi obiectul cărţii funciare.
Cea de-a doua traducere a cărţii funciare este o traducere a foii A, din limba germană, însoţită de încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului de către un notar public şi care cuprinde menţiunea "gr: n: u: comunitate şcolară" (GR[ECO].N(E).-U(UNITA) şi denumirea imobilului de "locuinţa învăţătorilor sârbi". Aceste traduceri au fost depuse la dosarul administrativ de către A. S.R.L., persoană care a intervenit în demersul reclamantei pentru retrocedarea imobilului şi care avea un interes în sensul respingerii cererii de retrocedare.
Înalta Curte constată că un înscris reprezentând traducerea cărţii funciare îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 94/2000 pentru a fi considerat act care atestă dreptul de proprietate al intimatei-reclamante asupra imobilului, la data preluării abuzive, extrasul de carte funciară fiind una dintre probele prevăzute expres de pct. 13 din normele de aplicare a acesteia.
De asemenea, traducerea legalizată din limba germană, pe care instanţa de fond şi-a sprijinit soluţia dată, îndeplineşte cerinţele de înscrisuri oficiale şi neechivoce, prevăzute de art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, aceasta cuprinzând toate elementele necesare de identificare a imobilului şi al proprietarului tabular, la data preluării acestuia de către stat.
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în cauză, în acord cu prevederile art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, prima instanţă a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în baza cărora intimata-reclamantă a formulat cererea de retrocedare pentru imobilele identificate în cartea funciară nr. x cu nr. top. x-1207 (1226-1227) Sânnicolau Mare, aceasta apreciind corect nelegalitatea Deciziei nr. 10074/27.01.2022 emisă de recurenta-pârâtă, în raport de condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 94/20002 din O.U.G. nr. 94/2000.
În ce priveşte criticile referitoare la greşita reţinere a motivului respingerii cererii de retrocedare şi la interpretarea inexactă, dată de instanţa de fond, traducerii cărţii funciare, Înalta Curte apreciază că sunt apărări ce tind la o reinterpretare a probelor şi la repunerea în discuţie a fondul cauzei, fapt nepermis în calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.
Referitor la critica privind cheltuielile de judecată acordate reclamantei Parohia Ortodoxă Sârbă Sânnicolau Mare, Înalta Curte reţine că, în ce priveşte stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată, potrivit art. 451 alin. (2) se (3) C. proc. civ., instanţa de judecată poate să reducă motivat partea din cheltuieli ce reprezintă onorariul avocaţilor şi a experţilor judiciari sau a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ.
De asemenea, potrivit art. 451 alin. (4) C. proc. civ., cheltuielile de judecată reprezentând plata taxei judiciare de timbru, nu pot fi micşorate de instanţele de judecată.
Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu face precizări cu privire la care dintre categoriile de cheltuieli de judecată formulează critici de recurs.
Potrivit Deciziei nr. 3/2020, data în recursul în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că:
"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."
Astfel, în considerarea dispoziţiilor obligatorii anterior expuse, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind disproporţionalitatea cuantumului cheltuielilor de judecată nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motiv pentru care dispune respingerea acestora.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 511 pronunţate la 23 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei civile nr. 511 pronunţate la 23 noiembrie 2022 de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.