Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 17.06.2022, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9710 din şedinţa din data de 31. 08. 2021 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.
2. Soluţia instanţei de fond
După declinarea cauzei, prin sentinţa. 33 din data de 15 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins, ca tardiv formulată, acţiunea formulată de către reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe iar, în subsidiar, admiterea cererii de chemare în judecată cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond nu a apreciat în mod corect apărarea reclamantei referitoare la excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată de către pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.
Arată că Decizia nr. 9710 din data de 31.08.2021 emisă de pârâtă a fost comunicată reclamantei, de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în data de 13.05.2022.
Susţine recurenta-reclamantă că acest fapt rezultă şi din adresa nr. x/13.10.2021, comunicata Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor de către intimata-pârâtă, în care se precizează faptul ca în data de 13.10.2021 nu a fost identificata nici o cerere de retrocedare depusa în temeiul Ordonanţei de urgenţă nr. 94 din 29 iunie 2000, republicată, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care să fie în curs de soluţionare la data emiterii adresei.
Prin aceeaşi adresă, se precizează şi că "nu au fost identificate dosare având ca titular Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, care să conţină decizii ale Comisiei, fapt ce ar fi impus transmiterea acestora către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, comisie competentă să valideze/invalideze în tot sau in parte deciziile de natura celor sus menţionate".
Apreciază recurenta-reclamantă că în raport de această adresă este evident că nu puteau exista aceste comunicări/decizii în anul 2021 aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond.
Termenul de 30 de zile de la comunicare, în care decizia Comisei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ, curge de la data de 13.05.2022 şi nu de la data de 15.10.2021, aşa cum greşit s-a considerat instanţa de fond. Astfel, acţiunea formulată de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor care a fost expediată în data de 14.06.2022 şi înregistrată la Tribunalul Suceava la data de 17.06.2022, a fost depusă în termenul legal.
Indicând Decizia nr. 176 din 2005 a Curţii Constituţionale şi cauza Bellet contra Franţei nr. 23805/94 din 04.12.1995, consideră că, în situaţia în care nu ar fi luată în considerare data reală a comunicării Deciziei de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, s-ar nega accesul liber la justiţie, garantat de Constituţie şi de jurisprudenţa CEDO.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru invocarea formală a temeiurilor legale. În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
În motivare, arată că recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale şi că alegaţiile prezentate nu au corespondent în ipoteza motivelor de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., neprecizând care sunt normele de drept material încălcate de către instanţa de fond, neprecizând care sunt regulile de procedură care au fost încălcate şi care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei şi nici care sunt motivele contradictorii ale hotărârii judecătoreşti recurate.
În ce priveşte soluţia instanţei de fond, dată asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii, intimata-pârâtă susţine că instanţa de fond, în mod corect, a reţinut faptul că cererea de chemare în judecată a fost depusă cu încălcarea termenului imperativ de 30 de zile, prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.
Referitor la criticile privind aprecierea aspectelor doveditoare cuprinse în adresa menţionată în recurs, intimata-pârâtă precizează că aceasta a fost dată ca răspuns la adresele nr. x/16.09.2021 şi nr. y/21.09.2021 prin care, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a solicitat detalii concrete în ceea ce priveşte numărul dosarelor nesoluţionate depuse la Autoritatea Naţională pentru Restituirea proprietăţii privind Fondul Bisericesc ortodox al Bucovinei.
Arată că acestea au fost transmise prin poşta electronică la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, în data de 16.09.2021 şi în data de 21.09.2021, ulterior soluţionării tuturor cererilor de retrocedare.
La momentul formulării răspunsului de către Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare, respectiv data de 13.10.2021, pe rol nu se mai afla în curs de soluţionare niciun dosar.
Precizează intimata-pârâtă că cererea de retrocedare nr. x/31.01.2006 a fost soluţionată în şedinţa din data de 31.08.2021, fiind comunicată Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în data de 15.10.2021, conform borderoului de prezentare a trimiterilor cu confirmare de primire, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.
Prin întâmpinare, a fost formulată şi o cerere privind exonerarea sau reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta-reclamantă, apreciind că este o necesitate imperativă pentru protecţia a bugetului de stat.
Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a precizat că, prin recursul formulat, a invocat aplicarea greşită a regulilor de procedură cu privire la analizarea excepţiei tardivităţii acţiunii.
II. Soluţia instanţei de recurs
Prealabil, este de precizat că excepţia nulităţii recursului a fost soluţionată în şedinţa publică din data de 20.06.2024, fiind respinsă, pentru motivele arătate în preambulul prezentei decizii.
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
La data de 17.06.2022, reclamanta Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava a formulat cererea înregistrată sub nr. x/2022 în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care a contestat Decizia nr. 9710 din şedinţa din data de 31.08. 2021 emisă de pârâtă, solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii de retrocedare nr. x/31.01.2006.
Prin sentinţa. 33 din data de 15 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins acţiunea, ca tardiv formulată, reţinând că, în cauză, s-a făcut, de către pârâtă dovada, comunicării deciziei contestate, la data de 15.10.2021, dată de la care începe să curgă termenul de 30 zile prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac.
Reţine instanţa de fond că, în condiţiile în care reclamanta nu a invocat nici o apărare şi nu a dovedit o altă situaţie de fapt sau de drept, relativ la comunicarea deciziei, termenul legal de contestare s-a împlinit la data de 15.11.2021, motiv pentru care, acţiunea depusă la data de 17.06.2022, a fost formulată cu mult peste termenul prevăzut de lege.
Împrejurarea că reclamanta ar fi cerut, ulterior acestei comunicări, o copie după decizia criticată, nu poate pune în discuţie termenul imperativ şi sancţiunea prevăzut de lege.
În ce priveşte critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii formulării cererii în anulare a actului administrativ, Înalta Curte apreciază, în raport de motivele invocate, că aceasta se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi că este nefondată pentru considerentele ce vor urma.
Recurenta-reclamantă critică modul în care au fost aplicate dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, privind data de la care începe să curgă termenul de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ, respectiv momentul la care a fost considerat că s-a produs comunicarea Deciziei nr. 9710 din 31. 08. 2021 emisă de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
Aceasta apreciază că, potrivit actelor din dosar, respectiv adresa nr. x/13.10.2021, reiese că actul administrativ nu a fost comunicat la data de 15.10.2021, ci la data de 13.05.2022, termenul începând să curgă de la această ultimă dată.
Înalta Curte constată că deşi recurenta invocă nelegalitatea hotărârii de fond sub aspectul interpretării momentului comunicării deciziei contestate şi al aplicării eronate a dispoziţiilor art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000 de către instanţa de fond, dezvoltă această critică prin solicitarea de verificare a înscrisurilor depuse la dosar, aspecte ce, de regulă, vizează temeinicia hotărârii recurate.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, "Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004", sunt norme speciale de procedură prin care sunt reglementate condiţiile şi termenul de contestare a deciziilor Comisiei speciale de retrocedare.
Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora comunicarea actului administrativ contestat s-a făcut în data de 13.05.2022 şi nu în data de 15.10.2021, se doreşte a fi probate de aceasta cu adresa nr. x/13.10.2021. Prin această adresă intimata-pârâtă a făcut o serie de afirmaţii referitoare al inexistenţa nici unei cereri de retrocedare depusa în temeiul Ordonanţei de urgenţă nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care să fie în curs de soluţionare, la data emiterii adresei. De asemenea, prin aceeaşi adresă, intimata a precizat că nu există niciun dosar având ca titular Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care să conţină decizii ale Comisiei.
Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, constată că Decizia nr. 9710 din data de 31. 08. 2021 emisă de pârâtă i-a fost comunicată în data de 15.10.2021, prin corespondenţă internă cu AR, fapt dovedit de intimata-pârâtă cu formularul de confirmare de primire cu x, pentru care a semnat de primire un reprezentant al recurentei-reclamant.
Cum confirmarea de primire cu x face dovada comunicării Deciziei nr. 9710 din 31. 08. 2021, până la declararea ei ca fiind falsă, data de 13.05.2022, când a fost comunicată copia acestei decizii, nu poate fi considerată data de la care începe să curgă termenul prevăzut de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.
Referitor la motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi au fost invocate ca temei de drept, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să poate fi circumscrise acestora.
Analizând cuprinsul cererii de recurs, se reţine că recurenta nu a arătat care sunt motivele de contradictorialitate sau nemotivare ale sentinţei recurate (art. 488 pct. 6) şi nu a indicat dispoziţii de drept material care să fi fost interpretate sau aplicate greşit de instanţa de fond.
Simpla indicare a temeiului juridic al motivului de casare, fără a arăta, în concret, argumentele care justifică reformarea hotărârii atacate cu recurs, nu poate conduce la încadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Prin urmare, se constată că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acestea fiind invocate în mod formal de recurentă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava împotriva sentinţei nr. 33 pronunţate la data de 15 martie 2023 de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor Suceava împotriva sentinţei nr. 33 pronunţate la 15 martie 2023 de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.