Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.08.2022 reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de respingere a plângerii (lucrarea nr. C22-1037, emisă la data de 15 iulie 2022) şi împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 933/25.05.2022.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2317 din data de 12.12.2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Judeţ Argeş în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, cu sediul în Bucureşti, ca neîntemeiată şi a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata de cheltuieli de judecată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., în baza art. 451 alin. (6) din Legea 317/2004 (cu aplicarea art. 27 C. proc. civ.) şi a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea recursului, a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a următoarelor norme de drept material: art. 124 din Constituţia României, art. 99 lit. t) şi 991 din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, întrucât în baza acestora a analizat legalitatea rezoluţiilor contestate.
În esenţă, recurentul-reclamant susţine că instanţa de fond a plecat de la premise eronate care au dus la aplicarea greşită a normelor de drept material.
Susţine că instanţa de fond a reţinut greşit că ar fi fost pusă în discuţie soluţia procesuală, deoarece, în sesizarea şi în plângerea adresate Inspecţiei Judiciare, precum şi în contestaţie, a arătat că doamnele judecătoare B. şi C. au săvârşit abaterea disciplinară prin încălcarea cu bună ştiinţă, în mod grav a unor reguli de drept.
Deşi a sesizat săvârşirea unei abateri disciplinare, Curtea a reţinut eronat că i s-a cerut Inspecţiei Judiciare să înfăptuiască un control judiciar.
Apreciază recurentul-reclamant că instanţa de fond a făcut aplicarea greşită a art. 99 lit. t) şi 991 din Legea nr. 303/2004 atunci când a reţinut că abaterea disciplinară se săvârşeşte când magistraţii au o conduită intenţionată sau când aceasta produce consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile părţilor. ignorând consecinţele faptului că cele două judecătoare au stabilit că un proces-verbal contravenţional este valid, deşi conform legii este nul.
În privinţa art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, precizează că instanţa de fond a reţinut greşit că modalitatea de interpretare a acestor articole de către cele două judecătoare nu reprezintă o încălcare gravă deoarece, pe de-o parte cele două articole sunt clare şi nu necesită interpretare (un proces-verbal contravenţional, care nu prevede data săvârşirii faptei, este nul) iar, pe de altă parte, faptul că cele două judecătoare au stabilit, contrar legii, pretinsa validitate a procesului-verbal este un lucru flagrant şi, pentru a constata abaterea disciplinară, nu este necesar un control detaliat.
4. Apărările intimatei
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală, motivând, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod corect exercitarea controlului de către Inspecţia Judiciară în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor şi, implicit, cel al instanţei de contencios administrativ asupra actelor autorităţii administrative menţionate nu pot pune în discuţie soluţia procesuală, aceasta putând face doar obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.
De asemenea, a arătat că nu trebuie confundate atribuţiile ce incumbă Inspecţiei Judiciare în materie disciplinară în referire la magistraţi, cu desfăşurarea controlului judiciar asupra actelor emise în cursul procesului civil sau penal întrucât Inspecţia Judiciară nu are, potrivit normelor juridice în vigoare, vreo atribuţie de exercitare a unui control referitor la modul de purtare a unui proces civil sau penal, ci competenţa limitată este exercitată sub aspectul abaterilor disciplinare expres şi limitativ indicate la art. 99 din Legea nr. 303/2004, nerevenindu-i, în principiu, să aprecieze asupra legalităţii procedurii desfăşurate de judecător, ori a soluţiei dispuse de acesta.
Referitor la pe interpretarea art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 s-a subliniat că adoptarea unei soluţii care nu este conformă intereselor reclamantului nu poate fi apreciată ca o conduită necorespunzătoare a judecătorilor care au soluţionat cauza, în lipsa oricăror alte indicii care să arate că hotărârea ar fi fost dată cu intenţia de a încălca legea şi de a decide, din motive străine de cauză, în favoarea sau în defavoarea uneia dintre părţi.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Înalta Curte reţine că recurentul-reclamant a sesizat Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători cu privire modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de judecătorii care au făcut parte din compunerea completului constituit la nivelul Tribunalului Argeş, învestit să judece apelurile declarate în dosarul nr. x/2021, având ca obiect plângere contravenţională.
Prin Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 993/25.05.2022 sesizarea a fost clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, nefiind identificate indicii privind săvârşirea vreunei abateri disciplinare de către cei doi judecătorii iar prin Rezoluţia Inspectorului Şef nr. C22-1037/15.07.2022 plângerea formulată de reclamant împotriva rezoluţiei de clasare a fost respinsă.
Împotriva Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C22-1037/15.07.2022, reclamantul a formulat contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-VIII-a contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la recursul recurentului-reclamant întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că este invocată încălcarea şi aplicarea greşită a art. 124 din Constituţia României, art. 99 lit. t) şi 991 din Legea nr. 303/2004, art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Recurentul-reclamant reclamă săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) în forma de vinovăţie a relei-credinţe.
Conform art. 46 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, în cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele şi urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârşite, precum şi orice date concludente din care să se poată aprecia asupra existenţei sau inexistenţei vinovăţiei şi, desigur, asupra formei de vinovăţie prevăzută de una din cele două teze ale art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.
În analiza abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu este examinat raţionamentul logico-juridic al magistratului privind interpretarea şi aplicarea normelor de drept, întrucât acesta nu poate forma obiectul unei verificări disciplinare, raţionamentul logico-juridic putând fi cenzurat numai în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Conform art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ceea ce se sancţionează este conduita judecătorului astfel că săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) prima teză raportat la art. 991 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 nu poate fi privită din perspectiva modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, în cazul în care asemenea neregularităţi intervin în procesul interpretării şi aplicării legii, întrucât acestea apar în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În speţă, instanţa de fond a reţinut că, potrivit considerentelor hotărârii instanţei de apel, dată în dosarul nr. x, magistraţii şi-au întemeiat soluţia pe interpretarea art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001 apreciind că aceste dispoziţii nu impun cu necesitate ca data săvârşirii faptei să fie expres indicată chiar în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie, ci este permis şi ca data săvârşirii faptei să fie menţionată în acte premergătoare procesului-verbal contravenţional, acte care fundamentează întocmirea actului administrativ reprezentat de procesului-verbal de contravenţie şi, în consecinţă, fac corp comun cu acesta.
Astfel, ceea ce a reclamat recurentul-reclamant ca fiind rea-credinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu este tocmai raţionamentul logico-juridic al magistraţilor privind interpretarea şi aplicarea normelor de drept aplicabile plângerii contravenţionale formulate de reclamant. Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond acesta poate face obiectul unui control judiciar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, Inspecţia Judiciară neavând competenţe în acest sens.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2317 pronunţate la 12 decembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2317 pronunţate la 12 decembrie 2022 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.