Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.11.2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov şi B. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună suspendarea actului nr. 611406/29.10.2020, privind Planificarea în serviciul de permanenţă pentru luna noiembrie 2020 din cadrul Detaşamentului de Pompieri Chimiştilor; cu obligarea la cheltuieli de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 6253/24.11.2020 pronunţată dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile şi a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti-Ilfov şi B..
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5,pct 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În cadrul recursului, recurentul-reclamant a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.
4. Soluţia instanţei de recurs
Prin decizia nr. 125 din 20 ianuarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a decis respingerea cererii recurentului-reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) şi art. 14 din Legea rnr. 554/2004, ca fiind inadmisibilă şi respingerea recursului declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 6253/24.11.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dealul Spirii Bucureşti-Ilfov şi B., ca nefondat.
5. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva deciziei nr. 125 din 20 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs, recurentul-reclamant A. în ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, cu menţiunea depunerii motivelor de recurs după comunicarea deciziei.
6. Apărările formulate în recurs
Deşi a fost legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
7. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 4 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când s-a dispus suspendarea judecării cauzei pentru lipsa părţilor.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia perimării recursului îndreptat împotriva deciziei nr. 125 din 20 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:
Asupra excepţiei perimării, Înalta Curte reţine că potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.: (1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.: (1) Judecătorul va suspenda judecata: … 2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă.
Înalta Curte constatând că niciuna dintre părţile din prezenta cauză nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi, deşi legal citate pentru termenul de judecată din data de 4 mai 2023, părţile nu s-au prezentat la strigarea cauzei, a dispus suspendarea judecăţii, în condiţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.
Încheierea de şedinţă din data de 4 mai 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 4 noiembrie 2023.
Înalta Curte reţine şi faptul, înăuntrul termenului de perimare, părţile nu au formulat nicio cerere de reluare a judecării cauzei, potrivit art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreun caz în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 din C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a dus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării recursului ce face obiectul prezentei cauze, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 420 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia perimării şi va constata perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva împotriva deciziei nr. 125 din 20 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia perimării, invocată din oficiu.
Constată perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 125 din 20 ianuarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.