Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 23 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare înregistrat sub nr. x/07.11.2022, emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care a solicitat anularea acestuia ca netemeinic.
Prin sentinţa civilă nr. 78 din 15 februarie 2023, Tribunalul Olt a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 03 martie 2023, sub nr. x/2023.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 143 din 24 aprilie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca nefondată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 143 din 24 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.
Recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, atâta timp cât instanţa a analizat doar din punct de vedere al temeiului legal încălcat fără a analiza cauza dedusă judecăţii din punct de vedere al temeiniciei, raportat la situaţia de fapt.
Aşa cum a arătat şi în fondul cauzei, reprezentanţii societăţii B. S.R.L. au încheiat cele două contracte de prestări servicii cu DGASPC, respectiv Contractul de prestări servicii nr. x/09.01.2020 şi nr. y/21.01.2021, aflând de existenţa acestora în momentul comunicării adresei nr. x/29.03.2022, emisă de ANI.
După consultarea reprezentanţilor societăţii B. S.R.L., respectiv a soţiei sale C., aceasta i-a spus că nu i s-a părut important să îi comunice că a încheiat cele două contracte, cu DGASPC Olt, întrucât aceste contracte nu aveau ca obiect prestări servicii în interiorul imobilului deţinut de DGASPC, ci obiectul acestora a fost efectuarea curăţeniei scării blocului, a coteleor indivize, din părţile comune, ale apartamentului deţinut de DGASPC Olt, prestări de serviciu pe care oricum societatea le presta pe scara blocului în baza contractelor pe care le aveam cu restul locatarilor, contracte încheiate anterior.
De altfel, aşa cum rezultă şi din adresa nr. x/11.04.2022, imobilul deţinut de DGASPC Olt în Slatina, str. x funcţionează "D.", complex ce furnizează servicii sociale pentru copii, iar sediul instituţiei se află în Slatina, str. x.
Aşa cum a analizat şi instanţa de fond, strict din punct de vedere legal, contractele încheiate, pot intra sub incidenţa Legii nr. 176/2010, privind integritatea funcţiilor sau demnităţilor publice, însă instanţa trebuie să analizeze atât circumstanţele de drept dar şi circumstanţele de fapt care au dus la încheierea contractelor, inclusiv faptul că aceste contracte au ca obiect doar părţile comune (aflate în indiviziune) ale imobilului şi nu interiorul acestuia, şi nu în ultimul rând de faptul că în urma celor două contracte încheiate cu DGASPC Olt, respectiv Contractul de prestări servicii nr. x/09.01.2020 şi nr. y/21.01.2021, societatea a încasat o sumă infimă, respectiv 180 RON/contract, sumă pe care reprezentanţii societăţii au înţeles să o restituie.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond, ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, reţinând următoarele considerente:
În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.
Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.
De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.
Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de fond şi-a motivat soluţia în mod structurat, raportat la toate cererile formulate de reclamant şi faţă de motivele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de acesta, arătând totodată, care sunt şi considerentele pentru care a respins contestaţia formulată împotriva raportului de evaluare contestat în cauză.
Nu în ultimul rând, motivarea hotărârii recurate nu cuprinde motive străine de natura cauzei şi, în orice caz, pentru a fi incident acest motiv de casare era necesar ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, ceea ce, în mod evident, nu este cazul.
Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
În fapt, prin raportul de evaluare contestat în cauză, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamantul A., consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Olt, a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor prin nerespectarea prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, întrucât societatea comercială B. S.R.L., în cadrul căreia deţine calitatea de asociat şi administrator, soţia sa având şi ea calitatea de asociat, a încheiat cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean Olt, contractele de prestări servicii nr. x/09.01.2020 şi y/21.01.2021.
Prin sentinţa recurată, acţiunea privind anularea raportului de evaluare a fost respinsă, reclamantul reiterând aspecte prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Criticile formulate în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurentul-reclamant a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 90 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, sunt nefondate.
Potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei:
"(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local."
Din interpretarea logico-juridică a dispoziţiilor legale anterior enunţate rezultă faptul că acest caz de incompatibilitate are în conţinutul constitutiv două condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru atragerea stării de incompatibilitate, respectiv deţinerea de către un consilier judeţean, a uneia dintre funcţiile/calităţile enumerate în mod expres, în cauza dedusă judecăţii de asociat/administrator, în cadrul unor entităţi economice din domeniul privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale, precum şi încheierea de contracte între respectivele entităţi economice şi una dintre instituţiile/regiile autonome/societăţile prevăzute, în condiţiile legii.
Or, aşa cum a reţinut în mod temeinic şi legal şi instanţa de fond, după cum rezultă din probatoriul administrat, în speţă, se regăsesc elementele prevăzute de lege, fiind întrunite toate condiţiile reţinerii unei situaţii de incompatibilitate, respectiv, recurentul-reclamant A. exercită funcţia de consilier judeţean, în acelaşi timp, deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat, împreună cu soţia sa, la societatea B. S.R.L., iar între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt, instituţie publică aflată în subordinea Consiliului Judeţean Olt şi societatea B. S.R.L. au fost încheiate două contracte de prestări servicii.
Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în mod corect instanţa de fond a respins ca irelevante susţinerile acestuia privind cuantumul redus al sumelor obţinute în urma serviciilor de curăţenie prestate în baza celor două contracte, cele referitoare la faptul că suma încasată ar fi fost restituită precum şi cele referitoare la faptul că nu ar fi ştiut de încheierea contractelor, având în vedere faptul că legiuitorul nu condiţionează generarea stării de incompatibilitate de astfel de elemente, scopul urmărit de legiuitor prin incompatibilitatea reglementată de art. 90 din Legea nr. 161/2003 fiind acela de a preveni apariţia unui potenţial conflict de interese şi de a împiedica utilizarea funcţiei publice în scopul obţinerii de foloase patrimoniale.
În acest sens, Înalta Curte reamintete că, examinând problema incompatibilităţilor privind aleşii locali, Curtea Constituţională a României a statuat într-o jurisprudenţă consolidată, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice.
Curtea Constituţională a constatat că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 774 din 15 decembrie 2016, Decizia nr. 225 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 1.484 din 10 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 16 decembrie 2011, şi Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 19 noiembrie 2013).
Totodată, Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă, că incompatibilitatea consilierilor locali şi judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective a fost instituită de legiuitor ţinând cont de necesitatea prevenirii conflictelor de interese ale aleşilor locali.
Aşadar, prevederile legale care reglementează acest caz de incompatibilitate dau expresie principiilor care stau la baza acestei preveniri, şi anume: imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public, astfel cum rezultă din prevederile art. 71 din Legea nr. 161/2003.
Nu în ultimul rând, extinderea aplicării situaţiilor de incompatibilitate ale alesului local în cazul în care funcţiile sau calităţile prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale acestuia exprimă, de asemenea, preocuparea legiuitorului de a înlătura orice suspiciuni de parţialitate în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, servind astfel la promovarea încrederii pe care aleşii locali trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică (Decizia nr. 305 din 13 iunie 2013).
În concluzie, hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 143 din 24 aprilie 2023 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.