Şedinţa publică din data de 20 iunie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19 decembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: repararea prejudiciului cauzat reclamantelor prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din data de 17 decembrie 2021, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuţiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie, respectiv; obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamante a unor sume egale cu sumele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanţilor, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei (art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004); obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din O.G. nr. 13/2011); obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamanţilor a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004); obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamanţilor de purtarea prezentului proces.
La data de 23 decembrie 2023, numita C. a depus la dosarul cauzei o cerere de intervenţie în interes propriu prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa de Sănătate OPSNAJ, obligarea acestora, în solidar, la restituirea sumelor încasate abuziv, începând cu luna ianuarie 2022- la zi, sume poprite cu titlu de contribuţii lunare la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Totodată, a solicitat ca restituirea sumelor, în virtutea principiului reparării integrale a prejudiciului, sa fie efectuată actualizat, respectiv indexarea lor cu indicele de inflaţie, adăugarea dobânzilor legale, plus penalităţi de întârziere. De asemenea, a solicitat obligarea Casei de pensii la sistarea reţinerii acestei sume.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 801/2023 din 05 mai 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea de chemare în judecată privind pe reclamantele A. şi B. şi pe pârâtul Guvernul României, în contradictoriu terţul C. şi cu pârâţii din cererea de intervenţie Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti şi Casa de Sănătate OPSNAJ şi a obligat pârâtul la actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor recunoscute reclamantelor prin O.U.G. nr. 4/2023, precum şi la plata către reclamante a dobânzii legale aferente drepturilor recunoscute prin O.U.G. nr. 4/2023, de la data scadenţei până la data plăţii efective, respingând, în rest, cererea ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 801/2023 din 05 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii, în principal, ca inadmisibil şi, în subsidiar, ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la actualizarea cu indicele de inflaţie a drepturilor recunoscute reclamantelor prin O.U.G. nr. 4/2023, precum şi la plata către reclamante a dobânzii legale aferente drepturilor recunoscute prin acelaşi act normativ, de la data scadenţei până la data plăţii efective.
Recurentul-pârât a învederat că la data pronunţării soluţiei obiectul pretenţiilor deduse judecăţii fusese realizat, astfel că cererea intimatelor-reclamante trebuia respinsă în integralitate.
Altfel spus, de la intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2023, restituirea sumelor prevăzute de art. 1 din acest act normativ se poate realiza numai prin procedura specială şi în limitele stabilite expres de această lese.
Raportat la pretenţiile deduse judecăţii, prima instanţă avea obligaţia, iar nu facultatea, de a face aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2023, întrucât legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul căruia asiguraţii, inclusiv intimatele-reclamante din prezenta cauză, au dreptul de a primi sumele reţinute din veniturile din pensii, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022, inclusiv.
Din acest punct de vedere, soluţia contestată prin prezenta cerere nu se conformează atribuţiilor constituţionale ale instanţei prevăzute de art. 124 alin. (1) din Constituţie, de a înfăptui justiţia "în numele legii".
Din moment ce competenţa restituirii sumelor reţinute (obligaţia principală) este dată prin lege exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României nu are atribuţii şi nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.
De altfel, repararea integrală a prejudiciului presupune un calcul care se raportează la debitul restant, fără ca dobânda să se calculeze asupra debitului care ar cuprinde actualizarea cu rata inflaţiei, iar aceste calcule nu pot fi făcute decât de entitatea care plăteşte intimatelor-reclamante drepturile de pensie.
Din această perspectivă, recurentul-pârât a considerat că instanţa de fond nu putea să valideze pretenţiile intimatelor-reclamante şi să oblige Guvernul României la plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, întrucât acestea reprezintă, în fapt, o obligaţie la imposibil, iar nulla obligatio ad impossibilia nemo tenetur/ad impossibilium nulla obligatio.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-reclamante au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, precum şi acordarea cheltuielilor de judecată.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reţinută în cauză şi necontestată de recurent.
Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantele au susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele lor legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01 februarie 2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.
În acest sens, reclamantele au formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.
Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.
Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.
În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că acţiunea reclamantelor este întemeiată doar în parte, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede şi actualizarea sumelor restituite cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzii legale aferente, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.
Prin cererea de recurs recurentul-pârât a reiterat apărările prezentate în faţa primei instanţe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.
Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare dreptul să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, astfel că, contrar susţinerilor recurentului-pârât, demersul reclamantelor este unul admisibil.
Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.
În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantelor sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată în cauză este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantele.
Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamante, au fost efectuate de Casa Naţională de Pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.
Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.
Înalta Curte mai reţine că pretenţiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale şi a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflaţie. Astfel fiind, obligaţia de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflaţiei şi, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosinţa sumei solicitate (dobânda legală), aparţinând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituţional, a obligaţiei de plată a unei contribuţii.
În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.
Nu în ultimul rând, contrar criticilor recurentului-pârât Guvernul României, Înalta Curte apreciază că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii sale patrimoniale, potrivit art. 9 alin. (5) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 1349 C. civ., respectiv fapta ilicită (emiterea O.U.G. nr. 130/2021 cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituţie, conform celor constatate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 650/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022), prejudiciul material (reţinerile efectuate din pensia reclamanţilor, în intervalul 01 ianuarie 2022-27 decembrie 2022, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 10% din partea din pensie ce depăşeşte suma lunara de 4.000 RON), legătura de cauzalitate (reţinerile au fost efectuate după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 130/2021).
Prin urmare, în mod corect prima instanţă l-a obligat pe pârât la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzilor legale aferente sumelor recunoscute prin O.U.G. nr. 4/2023, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 1357 şi art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală în privinţa pierderii suferite de către reclamante, dar şi a lipsei de folosinţă asupra sumei reţinute din contravaloarea activului personal net acumulat.
O astfel de modalitate de reparaţie impune acordarea atât a actualizării sumei reţinute cu indicele de inflaţie, cât şi acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data efectuării reţinerii şi până la data plăţii efective a debitului principal, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 4/2023.
În consecinţă, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.
În temeiul art. 453 C. proc. civ., care prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte urmează să oblige recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs în cuantum de 3.000 RON, reprezentând onorariu de avocat, conform dovezilor de la dosar .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 801/2023 din 05 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul-pârât la plata către intimaţii-reclamanţi la plata sumei de 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 20 iunie 2024.