Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.11.2021 sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:
- obligarea Ministerului Economiei să soluţioneze favorabil cererea de plată a A. privind ajutorul de stat acordat în baza Acordului de Finanţare nr. 5176/23.09.2019 încheiat între Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi A., inclusiv prin efectuarea oricăror operaţiuni administrative necesare în acest scop;
- obligarea Ministerului Economiei la plata sumei de 7.081.545 RON, reprezentând valoarea ajutorului de stat acordat în baza Acordului de finanţare nr. x/23.09.2019, precum şi a dobânzii legale calculate începând cu data de 13.09.2021, dată la care Ministerul Economiei a refuzat nejustificat să plătească valoarea ajutorului de stat cuvenit A., până la data plăţii efective;
- obligarea Ministerului Economiei la plata la suportarea cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1246 din 4 iulie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia prescripţiei.
A fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, ca prescrisă.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei, respingerea excepţiei prescripţiei şi, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, a arătat că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea art. 11 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 554/2004 şi art. 11 din H.G. nr. 421/2008, prevederi pe care recurenta le-a calificat ca intrând în categoria normelor de procedură şi în considerarea cărora a apreciat că ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.
În opinia părţii recurente, reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 concluzia instanţei potrivit căreia termenul pentru formularea cererii de chemare în judecată ar fi curs de la prima cerere de plată formulată de reclamantă, întrucât această concluzie ar adăuga la lege, câtă vreme norma nu ar institui o prohibiţie care să vizeze demersul de reiterare a cererii.
Făcând trimitere la jurisprudenţa instanţelor de judecată, recurenta a mai argumentat că, în privinţa termenului de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004, curgerea acestuia trebuie analizată raportat la ultima cerere a reclamantei, cea din data de 17.08.2022, întrucât, indiferent de conţinutul acesteia, ea constituie din punct de vedere procedural un fundament valid pentru sesizarea instanţei de judecată, câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost formulată cu respectarea termenului de 6 luni calculat în raport de aceasta.
În continuare, apreciind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a argumentat în sensul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 2532 şi 2537 pct. 1 din C. civ., câtă vreme conduita pârâtului ar atesta că niciun termen de prescripţie nu a început să curgă atât timp cât implementarea schemei a fost blocată în ultimii 3 ani. Chiar şi în ipoteza în care s-ar aprecia că termenul a început totuşi să curgă, recurenta a arătat că ignorarea cauzei de întrerupere, respectiv de suspendare a termenului de prescripţie invocate ar reprezenta o încălcare a normelor de drept material.
În raport de situaţia de fapt, recurenta a arătat că nu poate fi vorba în niciun caz vorba despre o pasivitate din partea sa, ci, dimpotrivă, despre o stăruinţă constantă a societăţii în soluţionarea cererii, iar asigurările constate ale pârâtului adresate direct A. şi indirect tuturor beneficiarilor nu pot fi ignorate. Această corespondenţă analizată coroborat ar reprezenta, în opinia recurentei, o negociere în vederea soluţionării amiabile a diferendului şi ar avea cel puţin efect suspensiv de prescripţie, iar ignorarea cauzelor care împiedică cursul prescripţiei extinctive ar intra în sfera încălcării dispoziţiilor art. 2532 şi 2537 pct. 1 C. civ.
Totodată, recurenta a formulat şi argumente în ceea ce priveşte fondul cauzei, solicitând obligarea Ministerului Antreprenorialului şi Turismului la plata sumei reprezentând valoarea ajutorului de stat acordat în baza Acordului de finanţare şi, în subsidiar, obligarea la soluţionarea cererii de plată a ajutorului de stat.
4. Apărările intimatului
4.1 Intimatul-pârât Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a formulat întâmpinare, solicitând să se ia act de transmiterea convenţională a calităţii procesuale, în temeiul art. 38 din Codul de prodedură civilă.
4.2 Intimaţii-pârâţi Ministerul Culturii şi Oficiul de Film şi Investiţii Culturale au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat obligarea Ministerului Economiei să soluţioneze favorabil cererea sa de plată privind ajutorul de stat acordat în baza Acordului de Finanţare nr. 5176/23.09.2019 încheiat între Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi A., inclusiv prin efectuarea oricăror operaţiuni administrative necesare în acest scop, obligarea Ministerului Economiei la plata sumei de 7.081.545 RON, reprezentând valoarea ajutorului de stat acordat în baza acordului de finanţare menţionat, precum şi a dobânzii legale calculate începând cu data de 13.09.2021.
Instanţa de fond a soluţionat cauza prin valorificarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, respingând cererea ca prescrisă, iar această hotărâre a fost atacată de recurenta - reclamantă prin invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
Având în vedere că susţinerile recurentei vizează modul în care instanţa de fond a interpretat şi aplicat prevederile art. 11 alin. (1) lit. b) şi c) Legea nr. 554/2004 şi art. 11 din H.G. nr. 421/2008, fiind vizate astfel norme de drept substanţial, Înalta Curte reţine că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral … poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. …".
Totodată, potrivit art. 11 alin. (1) din acelaşi act normativ "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la: a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă; b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii; c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii; d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".
Raportat la cadrul normativ menţionat, Înalta Curte observă faptul că obiectul cererii de chemare în judecată implică o solicitare de obligare a părţii pârâte, pe de o parte, la plata unor sume de bani (7.081.545 RON plus dobândă legală penalizatoare), iar, pe de altă parte, la soluţionarea cererii de plată privind ajutorul de stat acordat în baza acordului de finanţare nr. x/23.09.2019.
Cât priveşte prima dintre solicitările părţii reclamante, instanţa de recurs reţine că este vorba despre o acţiune în pretenţii, anume plata unei sume de bani, fără a se circumscrie actului administrativ tipic sau asimilat în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Totodată, din modul de formulare a obiectului şi cauzei juridice a cererii de chemare în judecată nu reiese că pretenţiile băneşti amintite ar reprezenta despăgubiri solicitate în condiţiile art. 1 alin. (1) rap. la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel încât să reprezinte un capăt de cerere accesoriu al cărui mod de judecare să depindă de soluţia dată celui ce deduce analizei actul administrativ litigios.
Or, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 are ca premisă esenţială de aplicare existenţa unui act administrativ tipic sau asimilat, spre a fi incidentă prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune.
În consecinţă, în mod eronat a fost admisă respectiva excepţie cu privire la acest capăt al cererii de chemare în judecată.
Cât priveşte celălalt capăt al cererii de chemare în judecată, Înalta Curte observă că finalitatea urmărită este de a fi obligată partea pârâtă la soluţionarea cererii de plată formulate de reclamantă în procedura administrativă în legătură cu acordarea finanţării publice deja stabilite prin acordul nr. 5176/2019.
Dintr-o primă perspectivă, Înalta Curte reţine că, deşi reclamanta a evocat existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii de soluţionare a cererii sale de plată, în cauză obiectul amintit al cererii de chemare în judecată se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora reprezintă nesoluţionare în termenul legal a unei cereri faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, se asimilează actelor administrative unilaterale şi faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
În continuare, Înalta Curte reţine că, fiind în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ, care vizează prin acest capăt de cerere un act administrativ asimilat, în speţă vor fi incidente termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004, inclusiv cu privire la prescripţia dreptului la acţiune.
Conform art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni curge de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.
Totodată, în cazul actului administrativ asimilat, solicitantul nu este obligat să recurgă la procedura plângerii prealabile faţă de dispoziţiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, astfel că momentul soluţionării unei eventuale proceduri administrative prealabile nu este relevant pentru calculul termenului de prescripţie.
În cauza de faţă, este necontestat că recurenta - reclamantă a înregistrat la data de 19 februarie 2020 cerere de plată în legătură cu ajutorul de stat pretins la nivelul sumei de 7.081.545 RON. Ulterior, la data de 17 august 2021, partea reclamantă a înregistrat la autoritatea publică pârâtă o nouă cerere prin care a solicitat emiterea hotărârii Comisiei de Film din România de certificare a cuantumului cheltuielilor eligibile, aprobarea cererii de plată ce a fost transmisă la 19 februarie 2020 şi efectuarea plăţii ajutorului de stat.
Cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 22 noiembrie 2021, cu respectarea termenului de prescripţie a acţiunii de 6 luni, prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.
Raportat la acest din urmă temei legal, Înalta Curte reţine că termenul de prescripţie de 6 luni începe să curgă de data expirării termenului legal de soluţionare a cererii, cu menţiunea că art. 2 alin. (1) lit. h) din aceeaşi lege nu prevede în mod absolut termenul de 30 de zile pentru soluţionarea oricărei cereri adresate autorităţii publice, stabilind că legea specială poate prevedea orice alt termen.
Or, Hotărârea Guvernului nr. 421/2018 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice prevedea la momentul formulării primei cereri de plată, la art. 11 alin. (3), că "Furnizorul schemei de ajutor de stat are obligaţia să aprobe cererea de plată în cel mult 10 zile de la data la care raportul de audit este complet. În măsura în care concluziile raportului de audit sunt incomplete, furnizorul schemei de ajutor de stat va solicita completarea acestuia. Solicitantul are dreptul să depună completări în termen de maximum 30 de zile de la data primirii solicitării din partea furnizorului schemei de ajutor de stat.".
Aşadar, norma juridică prevede pe de o parte un termen de cel mult 10 zile pentru soluţionarea cererii de plată sub condiţia ca raportul de audit să fie complet, iar pe de altă parte un termen de soluţionare mai îndelungat (termenul de verificare efectuată de autoritatea publică asupra documentaţiei + 30 de zile pentru completarea de petent a raportului de audit + 10 zile termenul ulterior de aprobare de către autoritatea publică).
Deşi partea intimată - pârâtă a invocat în apărare excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune, totuşi nu a demonstrat că ar fi efectuat vreo verificare asupra raportului de audit ca parte a documentaţiei ce însoţea cererea de plată în litigiu. Or, pentru ca termenul de prescripţie extinctivă să înceapă să curgă potrivit art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 este necesar să se fi împlinit termenul de soluţionare a cererii părţii reclamante, în condiţiile art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 421/2008.
Pe de o parte, pentru a fi fost relevant termenul de 10 zile pentru soluţionarea cererii de plată era necesar ca intimata - pârâtă să demonstreze că a constatat în urma analizei efectuate asupra documentaţiei ce însoţea cererea de plată că raportul de audit era complet.
Pe de altă parte, în măsura în care constatarea autorităţii publice în urma analizei efectuate ar fi fost că acel raport de audit nu era complet, era necesar să existe o informare în acest sens adresată părţii reclamante de către partea pârâtă, pentru a începe să curgă alte termene în legătură cu soluţionarea procedurii administrative, informare care însă nu reiese a se fi emis.
În aceste condiţii, pe fondul unei pasivităţi a autorităţii publice intimate - pârâte în raport de conduita ce îi este impusă prin reglementarea art. 11 din H.G. nr. 421/2008, nu poate fi admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, titularul excepţiei nedemonstrând că termenul de prescripţie ar fi început să curgă cu mai mult de 6 luni anterior învestirii instanţei de judecată, printr-o împlinire a termenului de soluţionare a cererii de plată, indiferent că în discuţie este cea depusă la 19 februarie 2020 sau cea din 17 august 2021.
Astfel, prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune constituie o sancţiune îndreptată împotriva părţii reclamante şi, reprezentând o apărare invocată de pârât, acestuia din urmă îi revine să demonstreze îndeplinirea cerinţelor specifice potrivit art. 249 din C. proc. civ.
Cu toate acestea, prin întâmpinările depuse în faţa primei instanţe şi în recurs, intimata - pârâtă se raportează în mod eronat în calcul la termenul de 30 zile instituit de Legea nr. 554/2004 ca regulă generală şi nu prezintă nicio demonstraţie raportat la termenul instituit de art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 421/2008.
Prima instanţă nu a învederat în considerentele sentinţei recurate elemente obiective care să arate că autoritatea publică a realizat vreo analiză a raportului de audit ce a însoţit cererea de plată litigioasă pentru a constata că este complet, şi astfel spre a conchide că termenul pentru soluţionarea cererii de plată s-a împlinit cu mai mult de 6 luni anterior învestirii curţii de apel, astfel încât la data exercitării acţiunii în faţa instanţei de contencios administrativ să fi fost îndeplinit termenul de prescripţie extinctivă.
În consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că în mod eronat instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei şi a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1246 din 4 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1246 din 4 iulie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.