Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3783/2024

Decizia nr. 3783

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 23.06.2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, a solicitat să se constate că a depus în termen contestaţia formulată împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x.09.2019 şi să se dispună anularea Deciziei nr. 92/15.10.2019, comunicată în data de 22.10.2019, emisă de Comisia de Analiză a Soluţionării Contestaţiilor împotriva Deciziilor de Angajare a Răspunderii Solidare din cadrul D.G.R.F.P. Cluj-Napoca.

Prin sentinţa civilă nr. 2592 din data de 27.11.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj.

S-a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, în favoarea Curţii de Apel Cluj - SCAF.

În urma admiterii excepţiei necompetenţei materiale şi a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III - a contencios administrativ şi fiscal sub numărul x/2020.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 270 din 4 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând cu prioritate excepţia perimării recursului, Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din 14 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., pentru lipsa nejustificată a părţilor.

La data de 12.06.2024, în baza referatului grefei, s-a acordat termen la 12.09.2024, pentru a se discuta eventuala incidenţă în cauză a perimării.

Asupra excepţiei perimării, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de 6 luni.

Cum în cauză nu au fost îndeplinite acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda perimarea, potrivit prevederilor art. 417 - 418 din C. proc. civ., instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. şi va constata perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2021 şi a sentinţei nr. 270 din 4 noiembrie 2021, ambele ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 16 septembrie 2021 şi a sentinţei nr. 270 din 4 noiembrie 2021, ambele ale Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.

Pronunţată astăzi, 12 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.