Şedinţa publică din data de 13 septembrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 26.06.2023 pe rolul Tribunalului Bucuresti, secţia a II- a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2023, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., prin Sindicatul Naţional Pro Lex, în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ALBA şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, au solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor la plata sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25% din salariu, obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri/băneşti reprezentând diferenţa între sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică acordat şi cel a care era îndreptăţiţi, respectiv de 25% din salariul de bază lunar, pentru o perioadă cuprinsă între data aferentă celor 3 am anteriori datei introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a sporului în procentul de 25%, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie calculată până la achitarea efectivă; obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale de la data scadentei la data plaţii efective; cu cheltuieli de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 164 de la data de 30 ianuarie 2024, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici, formulată de reclamanţii mai sus indicaţi, prin Sindicatul Naţional Pro Lex, în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ALBA şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE în favoarea Tribunalului Alba, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie, în esenţă, tribunalul a reţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 129, art. 130 alin. (2), art. 132 din C. proc. civ. şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 că revine Tribunalului Alba competenţa de soluţionare a cauzei, având în vedere locul situării domiciliilor reclamanţilor, respectiv în judeţul Alba, neavând relevanţă sediul Sindicatului deoarece persoanele fizice sunt cele care au calitatea de reclamanţi în această cauză şi nu sindicatul, care este doar reprezentantul acestora.
2.2. Hotărârea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal
Prin încheierea pronunţată în şedinţa publică de la data de 28 mai 2024, Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat soluţionarea cererii formulate de reclamanţi prin Sindicatul Naţional Pro Lex, în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN ALBA şi MINISTERUL AFACERILOR INTERNE, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.
A constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Tribunalul Bucureşti, a suspendat soluţionarea cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie a avut în vedere faptul că cererea de chemare în judecată are ca obiect drepturi de natură salarială ale funcţionarilor publici cu statut special, membri ai Sindicatului reclamant, în contradictoriu cu autoritatea publică la care funcţionarii îşi desfăşoară activitatea.
A apreciat că raportul între autoritate şi funcţionar este un raport de drept administrativ, care are un regim juridic aparte reglementat de O.U.G. nr. 57/2019 şi care, fiind similar unui raport de muncă, implică recurgerea, complementară, la aplicarea normele de dreptul muncii.
A învederat cele reţinute prin Decizia pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii purtând nr. 1/2013, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Tribunalul Bucureşti a apreciat că principiile reţinute de către Înalta Curte în motivarea Deciziei de recurs în interesul legii nr. 1/2013 (consacrarea legitimităţii procesuale active a sindicatelor şi facilitarea desfăşurării activităţii acestora) sunt aplicabile şi în această cauză, în care diferenţa este că membrii de sindicat au calitatea de funcţionari publici şi nu angajaţi în baza unui contract individual de muncă.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
Faţă de obiectul şi motivele cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată că reclamanţii sunt persoane fizice care au calitatea de funcţionari publici, iar litigiul îşi are izvorul în raportul de serviciu al acestora, fiind vorba de drepturi salariale, ceea ce atrage incidenţa normei de competenţă prevăzute de art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019, care prevede:
"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."
Totodată, Înalta Curte reţine şi că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional Pro Lex în numele membrilor de sindicat, în calitate de reprezentant al acestora.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, având în vedere că O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ nu conţine norme în acest sens, urmează a fi aplicate dispoziţiile referitoare la competenţa teritorială prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca drept comun în materie.
Astfel, în privinţa competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
Prin urmare, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, iar în speţă domiciliul reclamanţilor din cererea de chemare în judecată este în judeţul Alba, potrivit menţiunilor din tabelul ataşat cererii.
Fiind vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, stabilită în raport cu domiciliul persoanei fizice, şi nu în raport cu sediul sindicatului, reclamanţii trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul acestora, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.
Dată fiind modificarea legislativă intervenită în privinţa art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, introdusă prin Legea nr. 212/2018, respectiv instituirea unei competenţe teritoriale exclusive în materia contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că Decizia RIL nr. 1/2013 nu mai este aplicabilă, aceasta fiind pronunţată în interpretarea şi aplicarea unitară a unor texte de lege ce au fost ulterior modificate de către legiuitor.
În acest sens, reţinând că prezenta cauză are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, iar dispoziţiile speciale ale art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ stabilesc competenţa materială în favoarea secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalelor, având în vedere că domiciliul reclamanţilor se află pe raza judeţului Alba, în raport cu dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. prin Sindicatul Naţional Pro Lex şi pe pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba şi Ministerul Afacerilor Interne în favoarea Tribunalului Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunţată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.