Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 20.06.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, definitivă de la pronunţare.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 1900 din 24 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate în cauză şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 1900 din 24 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului arată că sentinţa recurată este nelegală, în condiţiile în care instanţa de fond a reţinut că debitorul pârât Guvernul României ar fi executat prin adoptarea H.G. nr. 746/08.06.2022 obligaţia stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu.
Consideră că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariaţii B. şi momentele la care urma să se efectueze vânzarea, întrucât nu este de competenţa executivului să modifice prin hotărâri de guvern acte normative cu putere de lege, respectiv ordonanţe, deoarece s-ar încălca principiul rangului actelor normative, reglementat de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Pe de altă parte, prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a negat categoric Guvernului, cu autoritate de lucru judecat, pretenţia acestuia că poate decide când şi în ce măsura se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni, respectiv a interzis acestuia prin titlul executoriu atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaţilor B., stabilită prin lege, cât şi să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.
Mai arată că titlul executoriu nu a prevăzut în mod expres un termen special de executare, aşa încât Guvernul era obligat ca în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să demareze procedura de vânzare a pachetului de acţiuni către salariaţii B..
Ca urmare, Guvernul trebuia să adopte procedurile şi condiţiile care să permită salariaţilor B. să cumpere pachetul de acţiuni atribuit lor prin lege, lucru pe care Guvernul nu 1-a făcut, respectiv să organizeze executarea şi să execute în concret dispoziţiile din lege privind vânzarea pachetului de acţiuni.
Consideră că Guvernul a adoptat prin H.G. nr. 746/08.06.2022 ce îi era interzis prin titlul executoriu şi că prin întâmpinarea Guvernului depusă în dosarul nr. x/2022, acesta a recunoscut că H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă îndeplinirea obligaţiei care îi fusese impusă prin titlul executoriu.
Mai arată că emiterea H.G. nr. 746/2022 nu reprezintă executarea deciziei ce constituie titlul executoriu şi că prin Hotărârea de Guvern în discuţie s-a stabilit doar momentul când vânzarea acţiunilor se va finaliza, respectiv 31.12.2023 - art. 1 alin. (2), însă momentul când începe vânzarea acţiunilor nu a fost stabilit. În) acest sens, invocă art. 2 al H.G. nr. 746/2022.
Arată că O.U.G. nr. 49/1997, în forma modificată prin O.G. nr. 55/2003, prevede că salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului "B." S.A. au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare.
Susţine că, astfel, procentul de 8% din capitalul social care se vinde salariaţilor aparţinea societăţii B. S.A. şi era stabilit la data privatizării societăţii, însă procentul stabilit prin H.G. nr. 746/2022, diminuat la doar 1%, aparţine societăţii B. S.A. şi se referă la momentul vânzării acţiunilor către salariaţi.
Consideră că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât instanţa de fond nu a luat în discuţie apărarea sa conform căreia Guvernul a recunoscut în întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2022, având acelaşi obiect ca în speţă, ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, că nu a îndeplinit obligaţia stabilită în titlul executoriu şi că în acest sens ar avea nevoie de concursul Ministerului Energiei.
Menţionează că procedurile şi condiţiile în care se va realiza vânzarea acţiunilor către salariaţi nu au fost adoptate, iar cu privire la termenele privind vânzarea şi cota de capital care se înstrăinează către salariaţi, s-a interzis Guvernului, prin titlul executoriu, sa le stabilească.
În aceste condiţii, susţine că prezumţia de legalitate a hotărârii de Guvern nu poate fi reţinută şi instanţa de executare era obligată să constate că nu existau procedurile şi condiţiile vânzării, respectiv să constate că Guvernul nu a executat obligaţia stabilită în sarcina sa.
De asemenea, consideră că instanţa de fond a fost inconsecventă, în condiţiile în care a reţinut că "finalitatea urmărită de creditori fiind aceea de reglementare a modului de dobândire, în patrimoniul propriu, a acţiunilor Societăţii Naţionale a Petrolului B. S.A.", pentru ca ulterior să reţină că "dispoziţiile art. 9 ale Anexei la O. U. G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O. G. nr. 55/2003, se referă la obligaţia Guvernului de a stabili cota procentuală şi momentele până la care se va realiza achiziţia acţiunilor, iar nu de a reglementa Normele metodologice privind achiziţia".
Critică faptul că instanţa de fond a reţinut că aparenţa în drept care rezultă din prevederile enunţate este aceea că legea recunoaşte autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022, câtă vreme în speţa nu are relevanţă ce prevede O.U.G. nr. 49/1997, modificată prin O.G. nr. 55/2003, ci ceea ce prevede Decizia I.C.C.J. nr. 2370/08.05.2019, definitivă, care interzice Guvernului atât să modifice cota procentuală a pachetului de acţiuni, stabilită în lege, care se înstrăinează salariaţilor B., cât şi să stabilească momentele la care se va realiza vânzarea.
4. Apărările formulate în recurs
Intimaţii-pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Prim Ministrul României au formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, iar pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 februarie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 31 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, dată la care cauza a fost suspendată până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2023, aflat la acel moment pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.
Instanţa de fond a respins excepţiile invocate în cauză - excepţia necompetenţei materiale, excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului, excepţia inadmisibilităţii din toate perspectivele invocate, excepţia prescripţiei, excepţia lipsei de obiect, excepţia lipsei de interes a reclamantului - şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Prim-ministrul României şi Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.
Împotriva hotărârii instanţei de fond a declarat recurs recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), invocat de către recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că acesta a invocat faptul că hotărârea recurată este nemotivată, întrucât instanţa de fond nu a luat în discuţie apărarea sa, conform căreia Guvernul a recunoscut în întâmpinarea depusă în dosarul nr. x/2022, având acelaşi obiect, ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, că nu a îndeplinit obligaţia stabilită în titlul executoriu.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, respectiv instanţa de fond a arătat considerentele pentru care a respins acţiunea reclamantului, indicând argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere analizarea de către instanţa de fond a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.
Or, din această perspectivă, hotărârea instanţei de fond respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.
Totodată, are în vedere Înalta Curte cele statuate în parag. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:
"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută nici o eventuală motivare contradictorie, dat fiind faptul că recurentul-reclamant a susţinut prin cererea de recurs faptul că instanţa de fond a fost inconsecventă, în condiţiile în care a reţinut că "finalitatea urmărită de creditori fiind aceea de reglementare a modului de dobândire, în patrimoniul propriu, a acţiunilor Societăţii Naţionale a Petrolului B. S.A.", pentru ca ulterior să reţină că "dispoziţiile art. 9 ale Anexei la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată prin O. G. nr. 55/2003, se referă la obligaţia Guvernului de a stabili cota procentuală şi momentele până la care se va realiza achiziţia acţiunilor, iar nu de a reglementa Normele metodologice privind achiziţia".
În concret, cele două aspecte reţinute de către instanţa de fond nu sunt contradictorii şi nu se exclud, acestea vizând aspecte diferite.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este fondat.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.
Instanţa de recurs constată că circumstanţele prezentului litigiu au debutat cu Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2015, prin care a fost obligat pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunţării deciziei şi până la executarea obligaţiei.
Contrar celor susţinute de către recurentul-reclamant, în executarea acestei hotărâri judecătoreşti, recurentul-pârât a adoptat H.G. nr. 746/2022 din 8 iunie 2022 pentru aprobarea cotei procentuale ce urmează a fi achiziţionată de salariaţii Societăţii "B." - S.A. şi momentul la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia.
Astfel, din analiza dispozitivului şi considerentelor Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019, Înalta Curte reţine că hotărârea la a cărei emitere a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească pe de o parte cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, iar pe de alta, momentele la care se va realiza respectiva operaţiune.
În acest sens, prin respectiva decizie s-a dispus:
"Obligă pârâtul Guvernul României să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 9 din anexa 1a O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni ale B. S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancţiunea unor penalităţi de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunţării prezentei decizii şi până la executarea obligaţiei."
Potrivit prevederilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Societatea comercială va ţine evidenţa acţiunilor şi acţionarilor în Registrul acţionarilor, deschis şi operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului «Petrom» - S.A. Bucureşti au dreptul să achiziţioneze acţiuni ale societăţii până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ cu care se vor vinde acţiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi momentele la care se va realiza achiziţionarea acţiunilor de către aceştia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".
Prin urmare, din coroborarea aspectelor mai sus relevate, se constată că prin titlul executoriu în discuţie, instanţa supremă nu a stabilit în sarcina Guvernului obligaţia de a emite o hotărâre în vederea vânzării unui procent de 8% din acţiunile B. S.A. către salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului "B." S.A., astfel cum a susţinut în mod nefondat recurentul-reclamant. Din contră, a făcut referire explicită la dispoziţiile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, obligând Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a acestora.
În consecinţă, sunt nefondate susţinerile recurentului-reclamant în sensul că nu trebuia ca puterea executivă să stabilească cota din capitalul social al S.N.P. B. S.A. care se înstrăinează către salariaţii B. şi momentele la care urma să se efectueze vânzarea şi, mai mult, că prin Decizia nr. 2370/08.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi negat categoric Guvernului să decidă când şi în ce măsură se va efectua vânzarea pachetului de acţiuni, respectiv i-ar fi interzis atât să modifice cota de capital social care se vinde salariaţilor B., cât şi să stabilească momentele când se va realiza vânzarea.
Înalta Curte observă astfel că norma juridică de grad superior a recunoscut autorităţii publice posibilitatea de a stabili o cotă ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, până la limita de 8%. Această împrejurare rezultă neechivoc din cuprinsul celor două teze relevante ale prevederilor legale anterior citate. Mai întâi, din interpretarea gramaticală a tezei a II-a, în condiţiile în care în textul legal nu s-a utilizat o prepoziţie simplă ("de") care să arate măsura (cantitatea) exactă a acţiunilor asupra cărora poartă dreptul de achiziţionare, ci una compusă ("până la"), care introduce un complement circumstanţial de mod referitor la limita până la care se îndeplineşte acţiunea. Apoi, din interpretarea sistematică a celor două texte, cea de-a doua teză specifică expres că Guvernul, prin hotărâre, va stabili cota ce urma a fi achiziţionată de salariaţi. Astfel, această din urmă teză îşi găseşte raţiunea doar dacă precedenta are în vedere un drept afectat de modalităţi, iar nu unul pur şi simplu.
Prin urmare, în acord cu cele reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte constată că prevederile art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 au recunoscut autorităţii publice prerogativa de a stabili o cotă procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi, fără a se depăşi limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul art. 1 al H.G. nr. 746/2022, prin care s-a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acţiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "B." S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societăţii înregistrat la data vânzării.
Aceeaşi marjă de apreciere exercitată în limitele art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 a fost respectată şi în privinţa termenului de vânzare, în cuprinsul art. 1 alin. (2) al H.G. nr. 746/2002 fiind prevăzut că vânzarea acţiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.
De asemenea, prin articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut că în termen de 180 de zile de la data expirării interdicţiei de înstrăinare a acţiunilor deţinute de statul român, prevăzute la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. În acelaşi sens, potrivit prevederilor art. 1 al Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020 (în vigoare de la 05.10.2020):
"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar, indiferent de cota de capital social deţinută".
Aşadar, la momentul emiterii H.G. nr. 746/2022 recurentul-pârât nu putea ignora adoptarea unei modificări legislative, printr-o normă cu forţă juridică superioară, care l-a împiedicat, pentru o durată de timp, să procedeze la înstrăinarea acţiunilor B. S.A. Acesta a fost astfel motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicţiei de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020, iar nu o intenţie de tergiversare a punerii în executare a Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019. De asemenea, cum această interdicţie a expirat la data de 05.10.2022, rezultă că termenul de 180 de zile care a început să curgă de la acest din urmă moment, stabilit pentru ca ministrul energiei să aprobe, prin ordin, procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1) a fost pe deplin corelat cu data de 31 decembrie 2023, limită a finalizării întregii proceduri.
În fine, se observă că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 doar s-a dat efect obligaţiei Guvernului României de a emite o hotărâre pentru punerea în aplicare a art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, dispoziţii care vizau două aspecte esenţiale: cota procentuală ce urmează a fi achiziţionată de salariaţi şi termenul de finalizare a procedurii de vânzare. Cât despre restul aspectelor presupuse de procedura de vânzare în ansamblul său (procedura concretă, condiţiile şi eventualele termene presupuse de derularea procedurii), acestea nu au fost vizate expres de art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997 şi nici de titlul executoriu. Din contră, potrivit art. IV din O.G. nr. 55/2003 "Se autorizează Ministerul Economiei şi Comerţului, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea directă a pachetului de acţiuni, prevăzut de lege, către salariaţii Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti, pentru exercitarea opţiunii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, precum şi pentru derularea procesului de privatizare a Societăţii Naţionale a Petrolului "B." - S.A. Bucureşti". Se observă astfel că reglementarea tuturor acestor aspecte a fost delegată legislativ instituţiei publice care administrează acţiunile rămase în proprietatea Statului la B. S.A., în prezent, Ministerului Energiei.
Pe cale de consecinţă, faptul că prin H.G. nr. 746/2002 s-a aprobat ca procedurile, termenele şi condiţiile pentru vânzarea acţiunilor vânzarea acţiunilor să fie aprobate de către Ministerul Energiei nu a contravenit Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2370 din 8 mai 2019 şi a venit să pună în aplicare art. IV din O.G. nr. 55/2003.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1900 din 24 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1900 din 24 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.