Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 4240/2024

Decizia nr. 4240

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 19.04.2022 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale:

a) în principal, obligarea pârâţilor la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) pentru indicaţia Glioblastom;

b) în subsidiar, obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat in transparenţă decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1609 din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active, a lipsei calităţii procesuale pasive, a inadmisibilităţii, a prematurităţii acţiunii, invocate de către pârâţi prin întâmpinare, ca neîntemeiate;

A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale;

A obligat pârâta Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale să iniţieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii sau neincluderii medicamentului Bevacizumab (denumire comercială Avastin) în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii pe bază de prescripţie medicală pentru indicaţia glioblastom;

A respins în rest cererea, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1609 din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a excepţiei lipsei de interes, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare, prin care solicită admiterea recursului recurentei-pârâte Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acţiunii reclamantei.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 3 aprilie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 1 noiembrie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia perimării recursului îndreptat împotriva sentinţei nr. 1609 din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

La termenul de judecată din data de 1 noiembrie 2023, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că intimata-reclamantă A. a decedat, iar la dosarul cauzei nu a fost formulată o cerere de introducere în cauză a moştenitorilor.

Asupra excepţiei perimării, Înalta Curte reţine că potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.:

"(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: 1. prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora".

Încheierea de şedinţă din data de 1 noiembrie 2023 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 1 mai 2024.

Înalta Curte reţine şi faptul că în cauză nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, o cerere de introducere în cauză a moştenitorilor, nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu subzistă vreun caz în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 din C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte constată intervenită sancţiunea perimării cererii de recurs, potrivit dispoziţiilor art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 420 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia perimării şi va constata perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei nr. 1609 din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia perimării.

Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinţei nr. 1609 din 5 octombrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs în 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.