Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 februarie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale ("MAPN") şi Ministrul Apărării Naţionale, a solicitat:
(i) anularea Ordinului Ministrului Apărării nr. 1434/09.12.2019, precum şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, cu consecinţa reintegrării pe funcţia deţinută anterior de şef Direcţie Tehnică şi Programe de Înzestrare la Departamentul pentru Armamente;
(ii) obligarea MAPN la plata drepturilor salariale care i s-ar fi cuvenit în condiţiile în care nu s-ar fi procedat la eliberarea din funcţie şi numirea în altă funcţie;
(iii) obligarea pârâţilor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată în legătură cu prezentul demers judiciar.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 613 din 13 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
1.3. Prin sentinţa civilă nr. 21 din 14 octombrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Craiova şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
1.4. Prin sentinţa civilă nr. 6740 din 9 decembrie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Craiova, secţia litigii de muncă.
1.5. Prin încheierea din 13 aprilie 2021, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocate din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe.
1.6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020*.
Prin sentinţa civilă nr. 1073/27.05.2021, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
1.7. Prin sentinţa civilă nr. 6992 din 20 octombrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea conflictului de competenţă ivit.
1.8. Prin decizia nr. 555 din 8 martie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
1.9. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 iunie 2022, sub nr. x/2020*.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 312 din 17 februarie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale şi Ministrul Apărării Naţionale;
(ii) a anulat Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. MP1434/9.12.2019 şi propunerea ce stă la baza emiterii acestuia;
(iii) a dispus reintegrarea pe funcţia deţinută anterior, de şef Direcţie Tehnică şi Programe de înzestrare la Departamentul pentru Armamente în cadrul MAPN;
(iv) a obligat pârâtul MAPN la plata diferenţelor de drepturi salariale care i s-ar fi cuvenit reclamantului în condiţiile în care nu era emis actul anulat;
(v) a obligat pârâtul MAPN să-i plătească reclamantului suma de 9.095,26 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 312 din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020**.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul solicitând casarea hotărârii recurate, iar în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 75, art. 751 alin. (1) şi art. 101 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 80/1995).
Dezvoltând acest motiv de nelegalitate se arată că Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP-1434 din 09.12.2019 este emis în temeiul prevederilor art. 75 alin. (1), art. 751 alin. (1), art. 78 alin. (1) şi art. 101 din Legea nr. 80/1995, în data de 09.12.2019 reclamantul fiind eliberat din funcţia de şef Direcţie tehnică şi programe de înzestrare la Departamentul pentru armamente şi numit în funcţia de director general la Direcţia generală a rezervelor de stat din Ministerul Afacerilor Interne - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, pe statul "Anexa M." la Direcţia generală management resurse umane, pentru structurile de specialitate ale autorităţilor publice si detaşat în afara Ministerului Apărării Naţionale.
Susţine că, potrivit prevederilor indicate dar şi ale art. 7, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, art. 4 alin. (1) şi art. 5 alin. (3) din Ghidul carierei militare, aprobat prin H.G. nr. 106/2011, cu modificările şi completările ulterioare, contrar celor reţinute de Curtea de Apei Bucureşti, situaţiile care se circumscriu dispoziţiilor art. 751 din Legea nr. 80/1995 sunt la aprecierea exclusivă a ministrului apărării naţionale, neexistând o altă persoană fizică/juridică care să se poată substitui drepturilor şi obligaţiilor ce revin exclusiv acestuia.
Prin această reglementare se conferă posibilitatea conducătorului instituţiei ca, în incidenţa unor situaţii care impun adoptarea de măsuri urgente, să dispună în sensul numirii cadrelor militare în funcţii similare celor deţinute sau superioare acestora iar eliberarea din funcţia deţinută şi numirea într-o funcţie similară celei deţinute s-a realizat pentru a acoperi nevoile instituţiei militare, ce primează interesului privat al persoanei fizice.
Având în vedere că dispoziţiile legale incidente prevăd posibilitatea numirii în funcţie a personalului militar şi civil, în cadrul sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, numai în interesul serviciului, în mod nelegal a stabilit prima instanţă că Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP-1434 din 09.12.2019 este nelegal.
Apreciază că instanţa de control judiciar nu poate reţine considerentele hotărârii recurate, potrivit cărora "din practica constantă a instanţei supreme rezultă faptul că puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită, într-un stat de drept, ca o putere absolută şi fără limite, căci exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie ori de lege, constituie exces de putere: în contextul în care Constituţia României prevede în art. 31 alin. (2) obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţeanului asupra treburilor publice, dar şi asupra problemelor de interes personal, prin urmare, " orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile şi libertăţile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenţei de a emite acel act, ci şi din perspectiva posibilităţii persoanei şi a societăţii de a aprecia asupra legalităţii măsurii respectiv asupra respectării graniţelor dintre puterea discreţionară şi arbitrariu, fiindcă a accepta teza potrivit căreia autoritatea nu trebuie să motiveze deciziile echivalează cu golirea de conţinui a esenţei democraţiei şi a statului de drept bazat pe principiul legalităţii. Cu alte cuvinte, în condiţiile în care autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra problemelor de interes personal ale acestora şi în condiţiile în care deciziile acestor autorităţi sunt supuse controlului judecătoresc pe calea contenciosului administrativ nu se poate susţine că este permisă absenta motivării explicite a actului administrativ atacat."
În acest sens, analizând definiţia excesului de putere, astfel cum este consacrat în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosul administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea nr. 554/2004), având în vedere că reclamantul a fost numit într-o funcţie cu grad mai mare decât cel deţinut, astfel cum stabilesc dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 80/1995, fiind justificată şi urgenţă măsurii, dat fiind că prin Adresa nr. x/02.12.2019, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale a transmis Direcţiei generale management resurse umane fişa postului pentru funcţia de director general la Direcţia Generală Rezervă de Stat din Ministerul Afacerilor Interne, în vederea demarării încadrării acesteia şi a iniţiat procedurile necesare obţinerii avizului ministrului afacerilor interne pentru încadrarea funcţiei respective şi că ordinul a fost emis de o persoană care, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 80/1995, are competenţa de a dispune această măsură, Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP 1434/09.12.2019 nu a fost emis cu exces de putere.
Recurentul critică şi faptul că prima instanţă a reţinut că actul administrativ anulat nu este motivat.
In context, reiterează faptul că, din analizarea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. MP 1434/09.12.2019, reiese atât baza legală, cât şi motivele (oportunitatea măsurii), ce au stat la baza emiterii actului administrativ.
Nu pot fi reţinute nici considerentele potrivit cărora "este întemeiată susţinerea reclamantului în sensul că la data emiterii ordinului de eliberare din funcţie nu exista o cercetare administrativă ori disciplinară."
În ceea ce priveşte măsurile dispuse de reprezentanţii Curţii de Conturi a României prin Decizia nr. 8/2019, printre care efectuarea unei cercetări administrative/disciplinare, precizează că pentru implementarea acestora, la nivelul Departamentului pentru armamente (în prezent Direcţia generală pentru armamente) s-a realizat un Plan de implementare a măsurilor din Decizia nr. 8/2019, convenit cu reprezentanţii Curţii de Conturi.
Urmare acestei măsuri, s-a decis şi deblocarea fondurilor aferente programului de înzestrare respectiv. Astfel, la nivelul Departamentului pentru armamente au fost efectuate toate activităţile cuprinse în Planul de implementare a măsurilor, astfel cum au fost acestea agreate cu reprezentanţii Curţii de Conturi, inclusiv numirea unei comisii de analiză a situaţiei expuse în Decizia nr. 8, în scopul clarificării căilor de urmat.
Prin prisma acestor considerente, apreciază că Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP 1434/09.12.2019 respectă atât elementele de fond cât şi pe cele de formă, ce se cer a fi îndeplinite pentru existenţa unui ordin valid.
În altă ordine de idei, recurentul consideră că nu poate fi executată măsura dispusă de instanţă, a reintegrării reclamantului pe funcţia deţinută anterior, deoarece începând cu data de 15.05.2020 Departamentul pentru Armamente nu mai există în organigrama Ministerului Apărării Naţionale, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006. În noua structură nu se mai regăseşte Direcţia tehnică şi programe de înzestrare Ia Departamentul pentru armamente, în care a fost încadrat reclamantul, ci există Direcţia management programe de înzestrare, iar funcţia de şef de Direcţie a fost ocupată prin selecţie, în temeiul ari. 75' din Legea nr. 80/1995.
Apreciază că, în ipoteza numirii reclamantului în funcţia amintită anterior, drepturile şi interesele legitime ale persoanei care a încadrat funcţia, prin procedura de selecţie, vor fi prejudiciate.
Totodată, apreciază că în mod nelegal a fost obligată instituţia militară la plata diferenţelor salariale ce i s-ar fi cuvenit reclamantului în condiţiile în care nu era emis Ordinul ministrului apărării naţionale nr. MP 1434/09.12.2019.
În acest context, arată că Ministerul Apărării Naţionale nu are cunoştinţă de veniturile pe care reclamantul le-a încasat de la Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi, mai mult, din analiza elementelor salariale aferente lunii noiembrie 2019, rezultă că solda de funcţie a avut o componentă brută importantă valoric în cuantum de 3198 RON, majorare în procent de 50% calculată la solda de funcţie, acordată în temeiul art. 15 din Anexa nr. VI- Familia ocupaţională defuncţii bugetare "Apărare, ordine publică şi securitate naţională " la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017).
Această majorare nu se acordă obligatoriu şi nu are caracter de regularitate, fiind acordată temporar, în funcţie de lucrările executate de salariat într-o perioadă determinată.
Recurentul critică, în final, dispoziţia de obligare la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că instituţia militară nu se găseşte în culpă procesuală faţă de reclamat, motiv pentru care nu îi sunt incidente prevederile art. 453 din C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În esenţă, intimatul a susţinut legalitatea hotărârii atacate, având in vedere că actul administrativ nu este motivat.
Consideră că nu pot fi îmbrăţişate criticile recurentului, care converg spre teza existenţei unei puteri absolute şi discreţionare a Ministrului Apărării Naţionale de a dispune încetarea unor raporturi de serviciu, ceea ce este de neconceput şi contrazis chiar de către prevederile legale care pretins au întemeiat măsura eliberării sale din funcţie.
Susţine existenţa unui exces de putere şi încălcarea gravă a dreptului său la apărare.
Sintetizând apărările susţinute, solicită instanţei de control judiciar să constate că justificările expuse de către recurenta au un rol pur formal, în încercarea de a crea o aparenţă de legalitate a măsurii arbitrare de a-l elibera din MAPN, fără a exista o cauză reală şi serioasă care stea la baza măsurii de eliberare din funcţia deţinută, ceea ce rezultă din următoarele: (i) ordinul nu i-a fost comunicat niciodată, ci i-a fost citit iar (iii) din cele citite, a rezultat că nu există nicio motivare, doar referirea la un raport care nu i-a fost comunicat; (iv) motivul necomunicării raportului a fost că nu ar fi avut acces la informaţii, întrucât ordinul era calificat ca secret de serviciu (deşi avea acces la informaţii cu un grad de secret mult mai ridicat); (v) din răspunsul la plângerea prealabilă, a luat la cunoştinţă de raport, care menţiona de o eventuala interferenţa a sa în cadrul lucrărilor unei comisii disciplinare din cadrul MAPN, cu privire la atribuire a unui contract, în condiţiile în care (vi) a avut în cadrul MAPN avansări la excepţional, iar (vii) în cadrul procedurii de atribuire au participat aproximativ 50 de persoane, inclusiv cu grad mai ridicat, respectiv de general si, oricum, (vi) în cursul litigiului, recurentul a recunoscut că nu a existat nicio cercetare disciplinară cu privire la atribuirea contractului, nici în momentul emiterii actului atacat, nici după aceea, deci motivul invocat în raport este unul fals, fără vreo susţinere faptică.
Suplimentar, arată că funcţia pe care a fost numit nu corespunde decât gradului, nefiind o funcţie similară, respectiv de "colonel", fără a corespunde pregătirii sale profesionale de ofiţer inginer, doctor in inginerie mecanică şi inginer diplomat Tancuri-auto, funcţia pe care a fost mutat fiind de director general in cadrul Rezervelor de Stat, practic de gestionar a bunurilor aflate în depozitele statului.
De asemenea, afirmaţia că a fost numit într-o funcţie cu grad mai mare decât cel deţinut este incorectă deoarece a fost mutat de pe funcţie de colonel pe altă funcţie de colonel, ceea ce subliniază reaua-credinţă a recurentului.
Referitor la pretinsa imposibilitate de reintegrare, consideră că se invocă o falsă problemă, deoarece Departamentul pentru armamente a devenit Direcţia Generala pentru armamente iar ca urmare a schimbării denumirii, Direcţia tehnică şi programe de înzestrare unde era încadrat a devenit Direcţia de management program înzestrare. Consideră că Ministerul Apărării a schimbat doar denumirea unei direcţii şi a unui serviciu, în cadrul cărora există chiar funcţia deţinută de intimat, din moment ce se invocă prejudicierea persoanei care pretins ocupă acea funcţie.
În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia MAPN nu cunoaşte care sunt veniturile sale, susţine că aceasta este formulată cu o vădita rea-credinţă, din moment ce declaraţiile sale de avere sunt postate pe site-ul recurentului şi, în plus, lunar, structura financiară din ANRSPS transmite salarizarea personalului militar către Direcţia Financiar Contabilă a MApN care, pe baza acestui salariu, calculează diferenţele care se cuvin personalului militar detaşat în afara MApN şi sunt plătite lunar de MApN;
Din declaraţiile de avere publicate pe site-ul instituţiei MApN se observa că diferenţa între venitul net din ultimul an în care a lucrat la Departamentul pentru armamente şi primul an în care a lucrat la ANRSPS este de: 15.972 RON.
De asemenea, constatând culpa procesuală a recurentului, în temeiul art. 452 si urm. C. proc. civ., solicită obligarea acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecata suportate în legătura cu prezentul demers judiciar.
În drept, au fost invocate prevederile art. 205 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile legale la care a făcut referire
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:
A. Primordial, se vor reţine câteva circumstanţe relevante ale litigiului:
Colonel inginer A. a deţinut funcţia de şef Direcţie tehnică şi programe de înzestrare la Departamentul pentru armamente din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Printr-un raport întocmit de locţiitorul şefului Departamentului pentru armamente, din data de 29.11.2019, s-a propus eliberarea domnului A. din funcţia deţinută şi numirea acestuia în funcţia de director general la Direcţia generală rezerva de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne - Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi probleme Speciale, pe statul Anexa M la Direcţia generală de management resurse umane pentru structurile de specialitate ale autorităţilor publice.
În argumentarea raportului s-a reţinut că:
"1. În urma controlului situaţiei patrimoniului şi a legalităţii achiziţiilor, efectuat în perioada 9.01. - 31.05.2019 la Departamentul pentru armamente, Curtea de Conturi a României, prin Decizia nr. 8/2019, a dispus efectuarea unei cercetări administrative/disciplinare a persoanelor care au negociat/dispus/aprobat atribuirea acordului-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate pentru trupe 8X8 şi derivate pe platforma PIRANHA 5 şi a suportului logistic iniţial către B., fără respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 852/2017, a celor prevăzute în documentaţia de atribuire şi fără respectarea tuturor specificaţiilor tehnice de achiziţie şi a altor prevederi legale incidente. A. era director de program la Departamentul pentru armamente şi membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul respectivei proceduri de achiziţie.
2. Evitarea riscului de a se produce interferenţe în activitatea comisiei care va efectua cercetarea administrativă/disciplinară, ţinând cont de faptul că, în prezent, ofiţerul în cauză este şef de direcţie tehnică şi programe de înzestrare în cadrul departamentului."
Anterior, la solicitarea Ministerului Apărării Naţionale din 28.11.2019, Preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a iniţiat procedurile necesare în scopul încadrării pe funcţia publică de conducere de director general la Direcţia Generală Rezerve de Stat prin detaşarea ofiţerului din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.P.-1434 din 09.12.2019, în temeiul prevederilor art. 75 alin. (1), art. 751 alin. (1), art. 78 alin. (1) şi art. 101 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, în data de 09.12.2019 domnul A. a fost eliberat din funcţia deţinută şi numit în funcţia propusă prin raport.
Reclamantul A. a dedus judecăţii instanţei de contencios administrativ nelegalitatea ordinului de încetare din funcţia deţinută în cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi de numire într-o altă funcţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, solicitând reîncadrarea în funcţia deţinută şi repararea prejudiciului material.
Prima instanţă a admis în tot acţiunea iar pârâtul, emitent al actului administrativ anulat, a formulat recurs invocând greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile de nelegalitate putând fi grupate capetelor de cerere din acţiunea reclamantului.
B. În privinţa criticilor care privesc soluţia dată capătului principal de cerere, de anulare a Ordinului MP 1343/09.12.2019 se reţin următoarele:
Normele de drept material din legislaţia primară, a căror interpretare şi aplicare greşită se invocă au următorul cuprins:
Art. 74 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare:
"(1) Încadrarea ofiţerilor, maiştrilor militari şi subofiţerilor în funcţii se face ţinând seama de nevoile forţelor armate, de competenţa şi conduita morală ale acestora.
(2) La numirea în funcţii se va respecta principiul potrivit căruia ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii să nu fie subordonaţi altora cu grade mai mici. Excepţie de la acest principiu pot face cadrele militare care nu au studii superioare de specialitate şi care se subordonează celor care au o astfel de pregătire, precum şi cadrele militare aparţinând Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii şi Serviciului de Informaţii Externe."
Art. 75 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare:
"(1) Cadrele militare se numesc în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grade egale sau mai mari faţă de cele pe care le au. Competenţele de numire se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naţionale."
Art. 751 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare:
"(1) Selecţionarea cadrelor militare din Ministerul Apărării Naţionale pentru numirea în funcţii prevăzute în statele de organizare cu grad superior celui pe care îl au se face de către comisiile de selecţie constituite în acest scop, potrivit Ghidului carierei militare, iar în situaţii care impun adoptarea de măsuri urgente, cadrele militare pot fi numite în funcţii similare celor deţinute sau superioare acestora prin ordin al ministrului apărării naţionale."
Art. 78 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare:
"(1) Numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie în unităţile militare, cu excepţia funcţiilor publice în care numirea se face potrivit legii, precum şi detaşarea cadrelor militare în condiţiile art. 77 se fac, în timp de pace şi în timp de război, conform competenţelor stabilite prin ordin al ministrului apărării naţionale."
Art. 101 Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare:
"(1) Ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate pot fi detaşaţi pentru a executa misiuni în afara Ministerului Apărării Naţionale. Detaşarea şi încetarea detaşării se fac prin ordin al ministrului apărării naţionale sau al comandanţilor stabiliţi de acesta.
(2) Pe timpul detaşării, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii au îndatoririle şi drepturile ce le revin din calitatea de cadru militar în activitate, precum şi obligaţia de a participa la pregătirea militară în cadrul unităţii stabilite de Ministerul Apărării Naţionale.
(3) În situaţia când interesele Ministerului Apărării Naţionale o impun, se poate dispune încetarea detaşării cadrelor militare prin ordinul ministrului apărării naţionale sau al comandanţilor stabiliţi de acesta."
Normele din legislaţia secundară, reprezentată de Hotărârea guvernului nr. 106/2011 pentru aprobarea Ghidului carierei militare, invocate de recurent, prevăd că:
Art. 4. "(1) Încadrarea/Numirea/Promovarea cadrelor militare în activitate se face în funcţii prevăzute în statele de organizare ale structurilor Ministerului Apărării Naţionale, ţinându-se seama de armele sau serviciile şi specialităţile militare în care sunt confirmate, de nevoile instituţiei militare, opţiunile individuale, competenţa profesională şi conduita morală a acestora."
Art. 3 alin. (3) "În situaţii care impun adoptarea de măsuri urgente, cadrele militare pot fi numite în funcţii similare celor deţinute sau superioare acestora prin ordin al ministrului apărării naţionale." .
În acord cu hotărârea primei instanţe şi în dezacord cu susţinerile recurentului, Înalta Curte constată că, aceste norme nu conferă puterea discreţionară de a încadra, numi, promova, elibera din funcţie ori detaşa cadrele militare. Competenţa acordată în acest domeniu este circumscrisă unor condiţii legale şi îndeplinirea lor conferă legalitate actelor administrative emise.
Într-adevăr, instanţei de contencios administrativ îi revine atribuţia de a verifica legalitatea actului administrativ atacat, legalitate reieşită din însăşi raţiunea existenţei administraţiei publice, şi anume organizarea executării şi executarea în concret a legii. Pentru a fi legal/valabil: actul trebuie să fie emis de autoritatea competentă, în limitele competenţei sale; actul trebuie să fie emis cu respectarea procedurii şi formei prevăzute de lege şi de celelalte acte normative în vigoare; conţinutul actului trebuie să fie conform dispoziţiilor legale în vigoare; actul trebuie să corespundă scopului urmărit de legiuitor.
În ceea ce priveşte oportunitatea, înţeleasă ca fiind capacitatea de apreciere a administraţiei în luarea măsurilor pentru realizarea obiectivului stabilit de lege, mijloacele utilizate, momentele sau etapele acţiunii, respectiv de a aprecia "cum este mai bine" să se înfăptuiască legea, instanţa de contencios nu poate exercita o cenzură, deoarece judecătorul s-ar substitui autorităţii, ceea ce ar constitui o încălcare a principiului separaţiei puterilor în stat.
Însă, de la această regulă, excesul de putere, definit de art. 2 lit. n) Legea contenciosului administrativ ca fiind "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;", constituie o excepţie prevăzută de lege care dă dreptul judecătorului de a cenzura oportunitatea în raport de legalitatea actului administrativ.
În acest sens, instanţa poate verifica dacă elementele de oportunitate ale actului administrativ nu depăşesc limitele impuse de lege capacităţii de apreciere a administraţiei sau dacă nu se abat de la scopul urmărit de lege.
În speţă, dreptul autorităţii de a emite ordinul atacat este condiţionat de criterii/situaţii urgente, aceasta având obligaţia de a-şi motiva decizia din perspectiva îndeplinirii tuturor condiţiilor legale.
În legătură cu nevoia şi interesul instituţiei militare, ca şi criteriu legal ce conferă dreptul de a emite un act de eliberare din funcţia militară şi de numire într-o altă funcţie din cadrul altui minister, Înalta Curte subliniază că acesta trebuie clar exprimat în conţinutul actului, chiar dacă interesul public primează interesului privat, altfel emiterea ordinului devine o măsură discreţionară care nu îşi găseşte fundamentul în lege.
Instanţa de recurs constată că nu se identifică nici nevoile/interesul instituţiei militare şi nici situaţia care impunea urgenţă în emiterea ordinului atacat, fără o cercetare prealabilă şi fără constatarea săvârşirii cu vinovăţie a unor abateri de la legalitatea funcţiei ocupate de ofiţer printr-un act definitiv.
Pe de o parte, normele art. 4 din ghidul carierei militare enumeră mai multe criterii de îndeplinit pentru încadrarea/numirea/promovarea cadrelor militare, printre care, alături de "nevoile militare" şi "opţiunile individuale ale cadrelor militare". Pentru a da prevalenţă nevoilor instituţiei militare, în detrimentul acestui criteriu, sunt necesare elemente obiective care să justifice măsura luată, întrucât aceasta poate aduce atingere drepturilor persoanei în cauză.
Mai mult, întrucât este afectat dreptul ofiţerului de a ocupa funcţia deţinută, este esenţial de verificat dacă prin ordinul emis se garantează realizarea obiectivului urmărit şi nu depăşeşte ceea ce este necesar. Or, scopul urmărit, aşa cum rezultă din raport, este acela de evitare a riscului de a se produce interferenţe în activitatea comisiei care va efectua o cercetare administrativă/disciplinară pentru o faptă reţinută de Curtea de Conturi a persoanelor care au negociat/dispus/aprobat atribuirea acordului-cadru de furnizare a 227 de transportoare blindate pentru trupe 8X8 şi derivate pe platforma PIRANHA 5 şi a suportului logistic iniţial către B., fără respectarea tuturor cerinţelor prevăzute de H.G. nr. 852/2017, a celor prevăzute în documentaţia de atribuire şi fără respectarea tuturor specificaţiilor tehnice de achiziţie şi a altor prevederi legale incidente.
Chiar dacă A. era director de program la Departamentul pentru armamente şi membru în comisia de evaluare a ofertelor în cadrul respectivei proceduri de achiziţie, comisia de cercetare administrativă/disciplinară a faptei enunţate putea şi trebuia să-şi desfăşoare activitatea fără a fi condiţionată de eliberarea din funcţie a persoanelor cercetate. Este evident că anterior înfiinţării comisiei de cercetare şi fără nicio implicare a reclamantului în activitatea acestei comisii, fără reţinerea în mod definitiv a unei sancţiunii pentru o presupusă faptă disciplinară ori de altă natură, scopul urmărit prin emiterea ordinului putea fi atins prin măsuri care nu aduc atingere drepturilor persoanelor cercetate.
În condiţiile în care autoritatea a decis să nu efectueze nicio cercetare disciplinară ori administrativă în raport de măsurile dispuse de Curtea de Conturi, ordinul atacat nu are nicio bază legală.
Pe de altă parte, urgenţa măsurii nu este justificată de emitent deşi această condiţie este expres prevăzută de art. 751 alin. (1) din Legea nr. 80/1995 şi art. 5 alin. (3) din Ghidul carierei militare.
Înalta Curte constată că urgenţa este reglementată în legătură cu situaţiile de numire în funcţie şi că, în lipsa unei definiri exprese în lege sau în ghid, prin situaţiile de urgenţă se înţeleg acele situaţii când neîncadrarea unor funcţii ar putea afecta starea de operaţionalizare şi/sau funcţionarea eficientă a structurilor militare. Aşadar, urgenţa nu poate justifica încetarea numirii în funcţie, în lipsa unei prevederi exprese în acest sens şi, chiar dacă s-ar putea accepta o astfel de ipoteză, nicio altă împrejurare nu dovedeşte necesitatea emiterii de urgenţă a ordinului.
Dreptul de apreciere al autorităţii emitente este distinct de îndeplinirea condiţiei existenţei unei situaţii excepţionale care impune urgenţă.
Aceste considerente înlătură ca nefondate criticile din recurs cu privire la interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material în privinţa soluţiei de anulare a ordinului atacat.
C. Criticile de nelegalitate privind modul de soluţionare a capătului de cerere accesoriu (reîncadrarea reclamantului în funcţia deţinută) sunt nefondate, dispoziţia instanţei de fond asigurând repunerea părţilor în situaţia anterioară ca efect al anulării actului nelegal, măsura fiind dispusă în temeiul art. 18 Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ pentru înlăturarea vătămării produse reclamantului în dreptul de a ocupa funcţia deţinută anterior emiterii actului.
Faptul reorganizării instituţiei pârâte este indiferent faţă de principiul repunerii în situaţia anterioară a persoanei vătămate printr-un act nul. Nu poate fi acceptat argumentul desfiinţării funcţiei, urmare reorganizării, având în vedere că un astfel de argument ar conduce în concret la menţinerea în spaţiul juridic a efectelor unui act nelegal.
Imposibilitatea ocupării funcţiei echivalente cu cea desfiinţată, datorită vătămării drepturilor persoanei care a fost numită prin concurs, priveşte executarea hotărârii şi nu poate fi reţinută ca impediment pentru înlăturarea principiului repunerii în situaţia anterioară, având în vedere că reintegrarea în funcţie a intimatului reclamant nu presupune în mod obligatoriu destituirea altei persoane.
D. Critica privind despăgubirile materiale acordate de prima instanţă este fondată pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 18 alin. (3) Legea nr. 554/2004, "În cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru."
În cauză reclamantul a solicitat acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul material constând în diferenţa între drepturile salariale obţinute şi cele care i s-ar fi cuvenit în condiţiile în care nu s-ar fi emis ordinul atacat iar prima instanţă a admis această cerere.
Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe este contradictorie în privinţa susţinerilor pârâtului. Pe de o parte, se reţine că pârâtul neagă existenţa unor diferenţe de drepturi salariale iar, pe de altă parte, dă eficienţă unor susţineri din întâmpinare că "presupusa diminuare ar putea fi cauzată numai de acordarea unor sporuri".
În condiţiile în care susţinerile părţilor au fost contradictorii cu privire la existenţa unor diferenţe de drepturi salariale între cele două funcţii vizate de ordinul atacat instanţa era obligată să tranşeze definitiv şi în mod clar această controversă. Or, considerentele cu privire la această cerere nu sunt lămuritoare.
Având în vedere că hotărârea nu respectă exigenţele art. 425 C. proc. civ., fiind contradictorie în modul de soluţionare a acestei cereri, Înalta Curte constată incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul căruia, va casa în parte hotărârea şi va trimite spre legală soluţionare acest capăt de cerere, având în vedere că se pune în discuţie analiza stării de fapt prin administrarea/completarea probatoriului.
Astfel, în rejudecare, prima instanţă va lămuri poziţia procesuală exprimată de părţi şi va stabilit în concret dacă cererea în despăgubiri materiale este întemeiată, administrând probe concludente în acest sens.
Totodată, va fi casată şi dispoziţia privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, această cerere urmând a fi soluţionată în rejudecare, în mod unitar, în funcţie de soluţia ce se va pronunţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Apărării Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 312 din 17 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020.
Casează în parte sentinţa recurată, în limita soluţiilor pronunţate asupra capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi salariale şi asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.
Trimite cauza spre rejudecare în limita casării, aceleiaşi instanţe.
Menţine dispoziţiile sentinţei recurate în privinţa soluţiilor date asupra capetelor de cerere în anulare ordin şi reintegrare pe funcţia deţinută anterior.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.