Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul cererii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.02.2024, sub nr. x/2024, reclamanta A., a chemat în judecată pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: obligarea pârâtelor, în solidar, la plata unei despăgubiri de 8.013.103 RON pentru prejudiciul suferit prin emiterea unor acte administrative fiscale nelegale de către pârâte, sumă care să fie actualizată de executorul judecătoresc la data executării silite; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzilor legale prevăzute la art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, începând cu data introducerii prezentei cereri şi până la plata efectivă a despăgubirilor; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă
2.1. Hotărârea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 493 din 29 mai 2024, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de pârâte prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că:
Reclamanta a solicitat acordarea unor despăgubiri în cuantum de 8.013.103 RON pentru prejudiciul suferit prin emiterea Raportului de inspecţie fiscală nr. x şi a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/15.05.2015 care a stabilit în sarcina societăţii administrate de reclamantă B. S.R.L. obligaţii în cuantum de 5.331.156 RON.
Reclamanta a solicitat repararea prejudiciului, ca urmare a pronunţării sentinţei penale nr. 590/PI/07.12.2022 de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2019 definitive prin decizia penală nr. 139/A/27.02.2023, prin care s-a admis în parte acţiunea civilă, respectiv cu privire la suma de 336.665 RON, exercitată în legătură cu actele fiscale anterior menţionate.
Atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin precizările orale de la termenul din 29.05.2024, reclamanta a indicat ca temei al acţiunii sale prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
Aceste dispoziţii prevăd în mod expres competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea acţiunii în despăgubire, urmând astfel regimul juridic al acţiunii principale îndreptate împotriva actului administrativ nelegal, astfel că instanţa de contencios administrativ competentă pentru cererea de despăgubire este cea competentă şi să judece acţiunea principală, respectiv în funcţie de normele prevăzute la art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind vechiul Codul de procedură fiscală raportat la art. 10 din Legea nr. 554/2004 aplicabile în prezenta cauză.
În consecinţă, instanţa competentă în soluţionarea pretenţiei principale vizând anularea actului este şi instanţa competentă să judece pretenţia accesorie constând în despăgubiri, chiar atunci când aceasta nu a fost dedusă judecăţii în acelaşi timp cu cea principală, ceea ce constituie o aplicare a regulii accesorialităţii prevăzute de art. 123 C. proc. civ.
Chiar dacă actele administrative nu au fost cenzurate de instanţa de contencios administrativ, raportat la faptul că obligaţiile fiscale au fost anulate prin decizii emise de organul fiscal subsecvent pronunţării definitive a instanţei penale, raportat la temeiul de drept pe care reclamanta şi-a fundamentat acţiunea care a invocat constatarea caracterului nelegal al obligaţiilor fiscale prin aceste acte subsecvente şi prin hotărârea instanţei penale, competenţa soluţionării prezentei cauze se determină prin raportare la prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În cauză acţiunea principală vizând anularea actelor administrative fiscale din care decurge prejudiciul invocat de reclamantă ar fi fost de competenţa Curţii de Apel Timişoara în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv a criteriului valoric, întrucât actele administrativ fiscale în cauză stabilesc impozite şi taxe peste valoarea prag de 3.000.000 RON, nefiind incident criteriul rangului autorităţii care nu operează în cazul litigiilor care au ca obiect taxe, impozite şi accesorii ale acestora.
Raportat la caracterul absolut al normelor de competenţă mai sus redate, pe care părţile nu îl pot înlătura, Tribunalul Timiş a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei sale materiale, drept pentru care a admis-o şi, prin urmare, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ. cu referire la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere obiectul cauzei, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 6.06.2024, sub acelaşi număr de dosar.
2.2. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal
Prin sentinţa civilă nr. 473 din 2 iulie 2024, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că:
Instanţa nu a fost învestită cu o solicitare de evaluare a legalităţii Deciziei de impunere nr. x/15.05.2015 şi a măsurilor de sechestru a măsurilor instituite în baza acestei decizii.
Astfel, acţiunea nu are ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale, nefiind incident criteriul valoric reglementat de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care impune competenţa curţii de apel în cazul în care se contestă actele "care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON", în speţă nefiind incidentă o astfel de ipoteză.
În ceea ce priveşte criteriul rangului emitentului actului administrativ contestat, Curtea de Apel a constatat că reclamanta nu a solicitat anularea unor acte emise de o autoritate centrală, respectiv de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Deşi reclamanta a chemat în judecată şi această pârâtă - autoritate centrală, reclamanta nu a solicitat anularea unor acte sau măsuri dispuse de A.N.A.F., făcând referire exclusivă la actele emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. Prin urmare, în speţă sunt contestate exclusiv acte şi măsuri dispuse de autorităţi judeţene şi regionale, ceea ce atrage competenţa de primă instanţă a tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ.
În privinţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 - care reglementează termenul de prescripţie în cazul solicitării de despăgubiri "când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în acelaşi timp şi despăgubiri", reglementare pe care reclamanta şi-a întemeiat acţiunea - Curtea de Apel a reţinut că, într-adevăr, potrivit art. 19 alin. (2), competenţa de soluţionare a acţiunii în repararea pagubei revine instanţei de contencios administrativ competentă să soluţioneze acţiunea în anularea actului prejudiciabil.
Însă, în speţă, reclamanta este un terţ faţă de Decizia de impunere nr. x/15.05.2015, care a fost emisă pentru un alt contribuabil, respectiv pentru societatea B. S.R.L., a cărei asociat unic este reclamanta. Deşi B. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x/15.05.2015, reclamanta nu a formulat prezenta acţiune în despăgubiri în numele societăţii B. S.R.L., ci în nume propriu, pentru prejudiciul pricinuit reclamantei în calitate de asociat unic al societăţii intrate în faliment, prin încetarea activităţii acesteia şi prin imposibilitatea recuperării creanţei pe care reclamanta o are faţă de societatea B. S.R.L. Prin urmare, în cauză, reclamanta invocă un prejudiciu personal, în calitate de asociat unic şi creditor al societăţii B. S.R.L., iar nu un prejudiciu pricinuit acestei societăţi.
În aceste condiţii, întrucât reclamanta nu a formulat acţiune în anularea Deciziei de impunere nr. x/15.05.2015 şi nici nu a introdus o contestaţie administrativ-fiscală care să fi fost admisă de organul de soluţionare a contestaţiei, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu pot determina calificarea prezentei acţiuni ca una accesorie unei acţiuni - inexistente - în anularea deciziei de impunere care ar fi determinat prejudiciul a cărei reparare o pretinde reclamanta în prezenta cauză.
De altfel, prejudiciul pretins de reclamantă nu este consecinţa singulară a emiterii Deciziei de impunere nr. x/15.05.2015, dar şi a instituirii unor măsuri de sechestru care au împiedicat continuarea activităţii societăţii B. S.R.L., respectiv a unor măsuri şi acte emise tot de autorităţi judeţene, respectiv de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, iar nu a unor acte emise de autorităţi centrale.
În concluzie, instanţa a reţinut că revine Tribunalului Timiş - ca instanţă de contencios administrativ - competenţa de soluţionare în primă instanţă a prezentei cauze.
3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
3.1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Prin cererea formulată, reclamanta A. - în calitate de asociat unic al B. S.R.L. şi de creditor al acestei societăţi - a solicitat obligarea pârâtelor în solidar la plata unor despăgubiri produse acesteia (în cuantum de 8.013.103 RON), ca urmare a actelor administrative fiscale nelegale emise de acestea care au provocat falimentul societăţii şi pierderile suferite, respectiv imposibilitatea recuperării creditelor acordate societăţii B. S.R.L. (2.848.027 RON) şi pierderea valorii părţilor sociale (5.165.076 RON).
Aşadar, reclamanta solicită în cauză un prejudiciu personal, în calitate de asociat unic şi creditor al societăţii B. S.R.L., iar nu un prejudiciu produs societăţii.
Deşi reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe art. 19 din Legea nr. 554/2004, aşa cum bine a observat şi Curtea de Apel Timişoara, nu se poate reţine caracterul accesoriu al prezentei acţiuni în despăgubire, în condiţiile în care nu s-a dovedit introducerea de către reclamantă a unei acţiuni în anularea actului administrativ vătămător (decizia de impunere nr. x/15.05.2015 - care, de altfel, este emisă pentru un alt contribuabil, nu pentru reclamantă).
Din actele dosarului rezultă că prejudiciul pretins de reclamantă nu este consecinţa doar a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/15.05.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, ci şi a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 10 din 14.04.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finaţelor Publice Timiş, în baza căreia a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor imobile şi mobile ale societăţii B. S.R.L. (conform procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr. x/16.04.2015 şi procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/16.04.2015).
În acest context, Înalta Curte constată că, în speţă, sunt contestate acte şi măsuri dispuse de autorităţi judeţene şi regionale (Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara).
Prin urmare, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu rangul autorităţii publice emitente, competenţa materială de soluţionare în primă instanţă a cauzei revine Tribunalului Timiş.
Înalta Curte constată că, deşi reclamanta a chemat în judecată şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - autoritate centrală, obiectul acţiunii de faţă aşa cum a fost formulat de reclamantă nu se referă la nicio măsură dispusă de aceasta, făcând referire exclusivă la actele emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.
3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 17 octombrie 2024.