Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 09 noiembrie 2017, sub nr. unic de dosar x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x din 30.01.2017 şi implicit împotriva raportului de inspecţie fiscală x/30.01.2017, şi împotriva Deciziei nr. 23 din 13 iulie 2017, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună:
- anularea Deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală;
- anularea Deciziei nr. 23 din 13 iulie 2017.
Prin sentinţa civilă nr. 1501/28.03.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Giurgiu în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la suma totală a obligaţiilor de plată stabilite în sarcina reclamantei prin actele fiscale contestate.
Prin sentinţa civilă nr. 405/24.10.2018, Tribunalul Giurgiu, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Prin decizia nr. 4624/18.12.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cauzei a fost stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 05 aprilie 2019, sub nr. x/2017*.
2. Hotărârea recurată în cauză
Prin sentinţa civilă nr. 24 din 02 februarie 2022, Curtea de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a dispus anularea Deciziei nr. 231/13.07.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a Deciziei de impunere nr. x din 30 ianuarie 2017 şi respectiv a Raportului de Inspecţie Fiscală F-GR 5 din 30 ianuarie 2017, emise de pârâta DGRFP Ploieşti, AJFP Giurgiu, obligând pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 7.671 RON reprezentând cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză şi a respins ca fiind tardiv formulate obiecţiunile la raportul de expertiză.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 24 din 02 februarie 2022 şi a încheierii din data de 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu, pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor declarând de asemenea recurs împotriva aceleiaşi sentinţe.
3.1 Pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată şi nefondată.
Printr-un prim set de critici, recurenta-pârâtă a criticat, în temeiul art. 248 alin. (5) C. proc. civ., soluţia dispusă de instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din 22 decembrie 2021, încheiere ce nu i-a fost comunicată, prin care s-au respins ca tardiv formulate obiecţiunile la raportul de expertiză, fără a fi indicat temeiul juridic al acestei soluţii.
În fapt, i-a fost comunicat raportul de expertiză întocmit de expert B. prin citaţia emisă la 14 octombrie 2021, înregistrată la AJFP Giurgiu sub nr. x/19.10.2021, cu termen de judecată la 24 noiembrie 2021, în cuprinsul acesteia nefiind indicat un termen expres de depunere a obiecţiunilor.
Având în vedere faptul că raportul de expertiză a fost depus la temenul de judecată din 13 octombrie 2021, comunicat prin citaţia emisă la 14 octombrie 2021, înregistrată la AJFP Giurgiu sub nr. x/19.10.2021, apreciază faptul că obiecţiunile nr. GRGDEX 9902/29.10.2021 transmise prin poştă şi confirmate de primire în 02 noiembrie 2021, au fost formulate până la următorul termen de judecată stabilit pentru data de 24 noiembrie 2021, fiind respectat un termen de 15 zile de comunicare către reclamantă pentru a putea fi puse în discuţie la termenul de judecată.
Recurenta-pârâtă a susţinut că obiecţiunile au fost depuse în temenul legal de formulare a acestora, sunt pertinente şi utile cauzei, impunându-se completarea raportului, având în vedere faptul că expertul nu a răspus deloc la unele obiective.
Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a susţinut că sentinţa atacată nu cuprinde nicio motivare, nu conţine niciun raţionament logico-juridic întemeiat pe considerente de drept, practic nefiind soluţionat fondul cauzei.
Totodată, a criticat sentinţa civilă pentru nelegalitate, întrucât la pronunţarea acesteia instanţa de judecată a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile legale incidente în cauză şi şi-a însuşit în totalitate concluziile raportului de expertiză contabilă.
De asemenea, cu privire la cuantumul sumei contestate şi hotărârea de anulare a pct. 2 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 231/13.07.2017, sentinţa cuprinde motive contradictorii privind temeinicia acestora, iar instanţa de fond a schimbat înţelesul actului juridic dedus judecăţii.
Recurenta-pârâtă a precizat faptul că sentinţa recurată conţine parţial cuprinsul raportului de expertiză contabilă, dar nu sunt analizate concret probele şi indicate motivele pentru care a fost admisă acţiunea pentru impozitul pe profit de 694.114 RON şi impozitul pe dividende, însă pentru impozitul pe profit de 74.081 RON nu conţine nici măcar aceste aspecte, fiind doar indicat faptul că "lipseşte motivarea în fapt şi în drept", aspect nereal, totul fiind detaliat la paginile 16 - 19 din raportul de inspecţie fiscală nr. FGR 5/30.01.2017, paginile 1 - 3 din Decizia de impunere nr. x/30.01.2017 şi paginile 15 - 18 din Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 231/13.07.2017.
Practic instanţa de fond a admis o contestaţie nemotivată pentru suma de 74.081 RON, argumentând faptul că nu există "o motivare în fapt şi în drept" în actele fiscale, arătând astfel că nu a procedat la lecturarea simplă a actelor fiscale ce fac obiectul judecăţii.
Mai mult, recurenta-pârâtă a învederat şi că este eronată soluţia instanţei de a dispune anularea în tot a sumelor stabilte cu titlu de impozit pe profit motivat de faptul că "societatea agricolă nu are caracter comercial", iar după ce la pagina 12 din hotărâre se menţionează impozitul pe profit, concluzia de la pagina 13 se referă la impozitul pe dividende, practic hotărârea nefiind motivată cu privire la impozitul pe profit, nereieşind din aceste paragrafe dacă în accepţiunea instanţei reclamanta datorează impozit pe profit, dacă nu datorează strict suma contestată sau este o entitate nonprofit.
Dacă instanţa de fond lectura paginile 1 - 18 din raportul de inspecţie fiscală nr. FGR 5/30.01.2017, ar fi constatat faptul că reclamanta este înregistrată din 01 ianuarie 2003 ca plătitoare de impozit pe profit, că înregistrează venituri atât din activitatea de cultivare a cerealelor, cât şi din prestări servicii, că are personal angajat, că declară în anii anteriori impozit pe profit, că a fost verificată prin acte anterioare necontestate cu privire la impozitul pe profit şi TVA, fiind analizate inclusiv rambursări de TVA etc.
În acest context, recurenta-pârâtă a mai susţinut şi că instanţa de fond induce ideea că organul fiscal a calculat un impozit nedatorat de reclamantă, deşi aceasta este înregistrată ca plătitoare de profit şi că practic a fost schimbat total actul dedus judecăţii pentru că instanţa trebuia să analizeze dacă organul fiscal a apreciat corect reîncadrarea unor cheltuieli din evidenţa contabilă ca nedeductibile la calculul impozitului pe profit şi stabilirea de impozit pe profit suplimentar pentru perioada verificată.
Nu în cele din urmă, recurenta-pârâtă reia pe larg apărările invocate prin întâmpinarea formulată în faţa instanţei de fond, precum şi obiecţiunile la raportul de expertiză.
3.2 Pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa respingerii acţiunii în totalitate.
Recurenta-pârâtă a învederat, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză.
Astfel, în ceea ce priveşte impozitul pe profit în sumă de 768.195 RON, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că distribuirea de produse agricole către proprietarii terenurilor aduse în societate nu poate fi calificată, asimilată noţiunii de dividend, având în vedere natura juridică a societăţii.
În ceea ce priveşte suma de 74.081 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar, instanţa de fond a reţinut în mod greşit lipsa unei motivări în fapt şi drept şi nu face nicio analiză a acesteia, nu arată motivele pentru care apreciază că actele administrativ-fiscale sunt nelegale sub acest aspect.
Aşadar, în opinia recurentei-pârâte instanţa de fond este cea care nu dezvoltă o motivare în fapt şi în drept asupra acestei sume, în vreme ce prin decizia de soluţionare se arată temeiurile de fapt şi de drept pentru care contestaţia a fost respinsă ca nemotivată sub acest aspect.
În acest context, a subliniat faptul că pentru suma menţionată societatea nu a înţeles să-şi motiveze în niciun fel contestaţia, nu a depus niciun document în susţinerea propriei cauze, nu a prezentat situaţia de fapt şi nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa.
Astfel, având în vedere situaţia de fapt descrisă, raportată la dispoziţiile legale aplicabile, în temeiul art. 279 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, coroborat cu pct. 11.1 lit. b) din Ordinul Preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3741/2015, a fost respinsă ca nemotivată contestaţia formulată de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 pentru impozitul pe profit în suma de 74.081 RON.
Şi cu privire la impozitul pe veniturile provenite din arendarea bunurilor agricole a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de fond nu a dezvoltat un raţionament logico-juridic propriu şi nu a motivat soluţia, limitandu-se la a-şi însuşi în întregime concluziile nefondate şi ambigue ale raportului de expertiză, în sensul că faţă de sumele deja achitate de societate în mod corect, nu se poate stabili dacă există vreo diferenţă de plată privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate.
Or, nici măcar expertul - ale cărui concluzii şi le însuşeşte instanţa de fond în întregime şi fără nicio analiză proprie - nu precizează în mod expres că societatea nu datorează vreo diferenţă de plată, ci doar că nu se poate stabili dacă exista vreo diferenţă - ambiguitate peste care instanţa a trecut cu uşurinţă.
Printr-un alt set de critici, recurenta-pârâtă a arătat şi că instanţa de fond nu a dezvoltat un raţionament propriu bazat pe prevederile legale aplicabile şi probele administrate, şi şi-a argumentat hotărârea pronunţată prin aplicarea greşită a normelor materiale incidente şi prin însuşirea în întregime a concluziilor raportului de expertiză, fără a ţine cont de apărările şi obiectiunile formulate de aceasta în acest sens şi fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlaturate.
În aceste condiţii, recurenta-pârâtă a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a pronunţat soluţia de admitere a acţiunii bazată exclusiv pe concluziile prezentate în raportul de expertiză întocmit în cauză, fără să aibă în vedere şi celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către aceasta şi nici obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.
Astfel, în opinia recurentei-pârâte, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 7 pct. 12 şi art. 67 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, ale prevederilor Ordinului ministrului finanţelor nr. 3055/29.10.2009 şi ale Ordinului ministrului finanţelor 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, precum şi ale art. 19 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi alin. (4) lit. e) şi lit. g) din Legea nr. 571/2003.
Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat hotărârea instanţei de fond şi cu privire la obligarea pârâtelor la plata către reclamanta a sumei de 7.671 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 451 - 453 C. proc. civ.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în perioada 28 decembrie 2016 - 20 ianuarie 2017, reclamanta A., societate agricolă înfiinţată potrivit Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, având ca obiect de activitate cultivarea în comun a pământului, a fost supusă unei inspecţii fiscale.
Urmare a inspecţiei fiscale, la data de 30 ianuarie 2017 a fost încheiat raportul de inspecţie fiscală, fiind emisă totodată şi decizia de impunere nr. x, privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice.
Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare a fost emisă urmare reţinerii organului de control fiscal a faptului că prin contractul de asociere nu s-a prevăzut repartizarea de produse agricole la membrii asociaţi, cheltuielile înregistrate în contul 612 cu retribuirea membrilor asociaţi nefiind deductibile.
Prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.01.2017 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. FGR 6/30.01.2017, organele de inspecţie fiscală au verificat societatea pentru perioada 01 ianuarie 2011 - 31 decembrie 2015 şi au stabilit o suma totală stabilită suplimentar este de 1.482.529 RON, astfel:
- impozit profit suplimentar - 768.195 RON;
- impozit pe dividende - 714.334 RON;
- impozit pe veniturile din arendarea bunurilor agricole - minus 450.330 RON - CASS -drepturi arendă - minus 84.629 RON.
Împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală a formulat contestaţie reclamanta, conform art. 270 Codul de procedură fiscală, iar prin Decizia nr. 231 din 13 iulie 2017, Serviciul soluţionare contestaţii din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a respins contestaţia ca neîntemeiată pentru suma de 1.408.488 RON, din care 694.114 RON impozit pe profit şi 714.334 RON impozit pe dividende, şi ca nemotivată pentru suma de 74.081 RON, reprezentând impozit pe profit.
Învestită cu o contestaţie împotriva actelor administrativ fiscale anterior menţionate, instanţa de fond a dispus anularea Deciziei nr. 231/13.07.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere emisă de pârâta Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a Deciziei de impunere nr. x din 30 ianuarie 2017 şi respectiv a Raportului de Inspecţie Fiscală F-GR 5 din 30 ianuarie 2017, emise de pârâta DGRFP Ploieşti, AJFP Giurgiu, după ce, în prealabil, prin încheierea din 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză şi a respins ca fiind tardiv formulate obiecţiunile la raportul de expertiză.
II.1 Recursul formulat împotriva încheierii din data de 22 decembrie 2021
Instanţa de control judiciar constată că, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2021, instanţa de fond a apreciat că se impune amânarea judecăţii cauzei faţă de necesitatea comunicării raportului de expertiză părţilor pârâte, iar în acest sens s-a acordat un nou termen de judecată pentru data de 24 noiembrie 2021.
În consecinţă, în condiţiile în care raportul de expertiză nu a fost comunicat organului fiscal decât ca urmare a dispoziţiei din încheierea din data de 13 octombrie 2021, fiind stabilit şi un termen de judecată în acest sens pentru data de 24 noiembrie 2021, în mod greşit s-a raportat instanţa de fond atunci când a făcut aplicarea prevederilor art. 337 C. proc. civ. la termenul din data de 13 octombrie 2021, în loc de termenul stabilit pentru data de 24 noiembrie 2021.
Având în vedere că obiecţiunile la raportul de expertiză formulate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu au fost înregistrate la dosarul cauzei la data de 02 noiembrie 2021, respectiv anterior termenului de judecată din data de 24 noiembrie 2021, în cauză se impunea a fi respinsă excepţia tardivităţii formulării obiecţiunilor la raportul de expertiză şi pusă în discuţia contradictorie a părţilor oportunitatea înaintării acestora către expert.
Nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părţilor şi se sancţionează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiţii. Nulităţile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilităţii şi principiul oralităţii dezbaterilor) sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.
Prin urmare, se apreciază că, în cauza de faţă, încheierea pronunţată de instanţa de fond nu respectă exigenţele procedurale impuse de textele de lege anterior menţionate, astfel încât, în vederea respectării principiilor ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiile contradictorialităţii şi a dreptului la apărare, se impune admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu împotriva încheierii din data de 22 decembrie 2021, casarea încheierii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, care urmează a aprecia oportunitatea înaintării obiecţiunilor la raportul de expertiză către expert.
II.2 Recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 24 din 02 februarie 2022
Având în vedere similitudinea criticilor subsumate motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. formulate de ambele pârâte, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor din perspectiva acestui caz de casare, constatându-le ca fiind întemeiate.
Examinând hotărârea recurată din perspectiva acestui motiv de casare, Înalta Curte constată că, în speţă, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare a concluziilor expertului desemnat, preluate selectiv din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, instanţa omiţând să răspundă în mod efectiv susţinerilor din cererea de chemare în judecată şi apărărilor formulate pe cale de întâmpinare.
Procedând de o asemenea manieră, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.
Prin urmare, Înalta Curte constată că în considerentele sentinţei recurate nu se regăsesc argumente care să dezlege problemele de drept cu care a fost învestită instanţa de fond şi, implicit, care să susţină soluţia pronunţată.
Cu alte cuvinte, hotărârea recurată nu cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanţa la soluţia pronunţată şi care să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.
Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:
"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.
Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.
Or, preluarea în considerentele hotărârii recurate doar a concluziilor expertului desemnat din raportul de expertiză întocmit în cauză, fără prezentarea raţionamentului propriu, respectiv a considerentelor logice şi juridice ce au fundamentat soluţia din dispozitivul hotărârii ori nedezlegarea tuturor problemelor de drept necesare pentru o justă soluţionare a cauzei, cum ar fi natura juridică a actului de cedare a folosinţei bunurilor agricole şi chestiunea privind regimul fiscal aplicabil societăţilor agricole, nu pot fi considerate că răspund cerinţei privind motivarea soluţiilor pronunţate de către instanţele judecătoreşti, în condiţiile în care aceasta nu poate răspunde exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi ale art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, motiv pentru se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Instanţa de control judiciar reţine că raportul de expertiză fiscal-contabilă efectuat în temeiul art. 336 din C. proc. civ. conţine numai o opinie de specialitate a expertului asupra aspectelor fiscal contabile ale cauzei, opinie pe care instanţa trebuia să o examineze în raport cu toate elementele probatorii şi cu toate circumstanţele cauzei pentru a le da încadrarea juridică, în caz contrar neputându-se vorbi despre o cercetare judecătorească efectivă a fondului raportului juridic litigios.
Totodată, din analiza considerentelor sentinţei recurate nu rezultă o motivare cu privire la impozitul pe profit, nereieşind dacă în accepţiunea instanţei de fond reclamanta datorează impozit pe profit, dacă nu datorează strict suma contestată sau este o entitate nonprofit.
Constată instanţa de control judiciar că o asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.
În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor din cererile de recurs care se circumscriu motivului de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.
Totodată, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va aprecia şi cu privire la oportunitatea înaintării către expert a obiecţiunilor formulate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu la raportul de expertiză, va proceda la stabilirea naturii juridice a actului de cedare a folosinţei bunurilor agricole şi va răspunde criticilor subsumate chestiunii privind regimul fiscal aplicabil societăţilor agricole, astfel încât să fie respectat dreptul la un proces echitabil al părţilor, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă acestora.
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 24 din 02 februarie 2022 şi a încheierii din data de 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, precum şi a recursului declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva aceleiaşi sentinţe, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 24 din 02 februarie 2022 şi a încheierii din data de 22 decembrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti Veche, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor împotriva aceleiaşi sentinţe.
Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.