Şedinţa publică din data de 17 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal data de 16 iulie 2021, sub nr. x/2021, reclamanţii A., B., C., D., E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea emiterii de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a procurorului general al acestei instituţii, pentru fiecare dintre reclamanţi, a unui nou ordin de salarizare, începând din data de 01 iulie 2015, cu respectarea următoarelor hotărâri judecătoreşti: sentinţa civilă nr. 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020, dată în dosarul civil nr. x/2018, a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curţii de Apel Oradea, sentinţa civilă nr. 462/2020 din data de 05 martie 2020 a Tribunalului Cluj, dată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/A/2020 a Curţii de Apel Cluj, sentinţa civilă nr. 447/LM/2020 din 17 iulie 2020 a Tribunalului Bihor dată în dosarul x/2019
Astfel, reclamanţii au solicitat:
- stabilirea salariului de bază/încadrare şi a sporurilor salariale să se facă prin raportare la salariile procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., în funcţie de poziţia ocupată de fiecare reclamant în parte, respectiv de execuţie sau conducere, începând din data de 01 iulie 2015 şi pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept şi cu depăşirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea 153/20174 (paginile 17-19 a sentinţei civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curţii de Apel Oradea prin care s-a stabilit acest drept cu autoritate de lucru judecat);
- stabilirea salariului de bază/încadrare şi a sporurilor salariale să se facă prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 484,18 RON începând din data de 01 decembrie 2015 şi pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept (sentinţa civilă nr. 462/2020 din data de 05 martie 2020 a Tribunalului Cluj dată în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia civilă nr. 1220/A/2020 a Curţii de Apel Cluj);
- stabilirea salariului de bază/încadrare şi a sporurilor salariale să se facă prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 605,225 RON începând din data de 08 august 2016 şi pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept şi cu depăşirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/20174 (paginile 17-19 a sentinţei civile nr. 447/LM/2020 din 17 iulie 2020 a Tribunalului Bihor data în dosarul x/2019, începând din data de 01 ianuarie 2018 se va aplica prevederea prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017);
- obligarea ordonatorilor secundari şi terţiari de credite la recalcularea tuturor drepturilor salariale plătite reclamanţilor prin raportare la noul ordin de salarizare, precum şi a dobânzii legale penalizatoare şi a ratei inflaţiei;
- obligarea tuturor pârâţilor ca pentru viitor, obligaţiile salariale astfel stabilite, să fie achitate lunar, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul Muncii.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 166/CA/2023 - PI din 27 iunie 2023, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinări de către pârâţi şi a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 166/CA/2023 - PI din 27 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii D., C., A., E. şi B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Recurenţii-reclamanţi au învederat, în esenţă, că instanţa de fond a omis să se pronunţe cu privire la capătul de cerere referitor la obligarea emiterii de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a procurorului general al acestei instituţii pentru fiecare dintre aceştia a unui nou ordin de salarizare începând din data de 01 iulie 2015, prin raportare la salariile procurorilor din cadrul D.N.A/D.I.I.C.O.T.. în funcţie de poziţia ocupată de fiecare reclamant în parte, respectiv de execuţie sau conducere, începând din data de 01 iulie 2015 şi pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept şi cu depăşirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, urmând a fi avute în vedere în acest sens paginile 17-19 ale sentinţei civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a stabilit acest drept cu autoritate de lucru judecat.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că au solicitat respectarea sentinţei civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curţii de Apel Oradea, iar în acest sens, au solicitat pârâţilor punerea în executate a deciziei judecătoreşti mai sus amintite, prin emiterea ordinelor de salarizare, cu plata lunară a sumelor cuvenite.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să le emită ordine de salarizare cu respectarea dispoziţiilor anterior menţionate, aşa cum rezultă din Adresa nr. x/1959; 1961; 1963; 1965; 1967/2021, anexată cererii de chemare în judecată.
Faptul că Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a omis a emite ordine de salarizare pentru sumele stabilite prin hotărâre judecătorească, reprezintă o împrejurare care îi lipseşte de dreptul de a beneficia lunar de indemnizaţia stabilită prin hotărârile judecătoreşti anterior menţionate.
În lipsa unor ordine noi de salarizare ordonatorii secundari şi terţiari de credite se văd în imposibilitatea de a executa pentru viitor hotărârile judecătoreşti anterior menţionate.
Totodată, recurenţii-reclamanţi au mai solicitat obligarea tuturor pârâţilor ca, pentru viitor, obligaţiile salariale astfel stabilite să le fie achitate lunar, în conformitate cu prevederile art. 166 din Codul Muncii.
În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare, au invocat considerentele Deciziei nr. 2/17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2015.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate.
Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând legalitatea sentinţei recurate în raport de criticile formulate, apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Preliminar, Înalta Curte constată că, din modul în care au fost formulate, criticile recurenţilor-reclamanţi se subsumează şi cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi urmează a le analiza cu prioritate sub acest aspect.
Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") sunt întemeiate.
Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.
Totodată, este important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, chiar dacă nu răspunde separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, obligativitatea motivării hotărârii constituind de altfel o condiţie a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituţie şi respectiv art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de instanţa ce are obligaţia legală de a proceda la o analiză a susţinerilor, argumentelor şi mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinenţa.
Analizând sentinţa recurată, inclusiv prin aplicarea celor statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte reţine că prima instanţă, deşi a respins în tot cererea de chemare în judecată, a omis să se pronunţe asupra capătului de cerere referitor la obligarea emiterii de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv a procurorului general al acestei instituţii pentru fiecare dintre aceştia a unui nou ordin de salarizare începând din data de 01 iulie 2015, prin raportare la salariile procurorilor din cadrul D.N.A/D.I.I.C.O.T., în funcţie de poziţia ocupată de fiecare reclamant în parte, respectiv de execuţie sau conducere, începând din data de 01 iulie 2015 şi pe viitor, fără posibilitatea plafonării acestui drept şi cu depăşirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, urmând a fi avute în vedere în acest sens paginile 17-19 ale sentinţei civile 418/LM/2020 din data de 15 iulie 2020 dată în dosarul civil nr. x/2018 a Tribunalului Bihor, definitivă prin decizia civilă nr. 842/2021 a Curţii de Apel Oradea, prin care s-a stabilit acest drept cu autoritate de lucru judecat.
Aşadar, deşi instanţa de fond a fost învestită cu o cerere în punerea în executare a hotărârii din dreptul muncii, prin emiterea unui ordin, urmând a verifica dacă sunt întrunite conditiile pentru emiterea lui, aceasta nu s-a pronunţat şi, implicit, nu a motivat soluţia de respingere a acţiunii şi cu privire la acest aspect.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, care nu respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi ale art. 425 din C. proc. civ. şi care urmează a fi casată cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 22 şi ale art. 425 din C. proc. civ., situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al părţilor, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, va reţine ca fiind întemeiat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, cu ocazia rejudecării, va avea în vedere şi celelalte critici formulate prin cererea de recurs, urmând să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, şi, totodată, să administreze mijloacele de probă care se impun în vederea justei soluţionări a cauzei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 544/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul promovat, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D., C., A., E. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 166/CA/2023 - PI din 27 iunie 2023 a Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 17 octombrie 2024.