Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 09.02.2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 9847/29.10.2021 emise de Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 63/2022 din 11 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, anularea deciziei emise de intimată şi, în principal, restituirea în natură a întregului imobil (teren şi construcţie), iar, în subsidiar, acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul (teren şi construcţie).
În motivarea recursului, a arătat că sentinţa recurată este nelegală, faţă de nesocotirea de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.
Totodată, prima instanţă a ignorat dispoziţiilor art. 41 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora cererea de retrocedare se va face distinct pentru fiecare imobil solicitat şi va cuprinde cel puţin următoarele elemente: datele de identificare a imobilului solicitat la retrocedare (construcţia şi terenul aferent).
A apreciat recurenta că soluţia de respingere a contestaţiei de către instanţa de fond a avut la bază, în principal, calificarea (interpretarea) eronată dată de intimată obiectului cererii de retrocedare. Aceasta a apreciat, în mod restrictiv, nelegal şi netemeinic, faptul că cererea are ca obiect numai imobilul construcţie, având destinaţia de locuinţă, în prezent demolată, nu şi terenul aferent construcţiei, astfel cum în mod real a solicitat recurenta.
Astfel, în cererea de retrocedare s-a solicitat "restituirea imobilului - Casă - situat în localitatea Galaţi, str. x fost 71 fost 33, jud. Galaţi, fostă proprietate comunitară evreiască preluată în mod abuziv de Stat".
Contrar celor reţinute de instanţa de fond, legea specială de reparaţie pe care s-a fundamentat cererea de retrocedare are în vedere imobile compuse din construcţii şi teren aferente, autorităţile competente fiind obligate să analizeze şi să dispună, în cadrul procedurii de restituire derulate în faţa lor, măsuri atât pentru construcţii, cât şi pentru teren, printr-o singură decizie.
Recurenta nu avea niciun motiv să-şi limiteze cererea la construcţia având destinaţie de casă, fără a solicita şi restituirea terenului, interpretarea restrânsă a obiectului cererii fiind în mod limpede lipsită de sens.
A susţinut recurenta că interpretarea restrânsă propusă de intimată şi însuşită de instanţă nu poate fi primită, fiind contrară regulii de logică juridică potrivit căreia actul juridic trebuie interpretat în înţelesul în care poate produce efecte, nu în sensul a-l lăsa fără niciun efect.
Din înscrisurile puse la dispoziţia Comisiei Speciale de Retrocedare rezultă că recurenta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra întregului imobil solicitat, atât construcţia, cât şi terenul aferent.
A apreciat recurenta că în mod nelegal a reţinut prima instanţă că reclamanta nu a indicat elementele de identificare referitoare la teren, în condiţiile în care singurul element în raport de care putea fi dedus obiectul cererii de retrocedare era tocmai adresa acestuia.
Prin pronunţarea soluţiei de respingere a contestaţiei s-a ignorat cu totul scopul eminamente reparator al O.U.G. nr. 94/2000.
A mai susţinut recurenta că nici împrejurarea că în cuprinsul cererii de retrocedare a specificat destinaţia imobilului nu poate fi interpretată în sensul în care cererea de retrocedare a avut în vedere doar construcţia, nu şi terenul.
Intimata nu a solicitat nicio precizare cu privire la obiectul cererii, ci a preferat o abordare limitată, formală şi fără sens, în dezacord cu rolul acesteia.
A susţinut recurenta că, prin soluţia de respingere pronunţată, prima instanţă sugerează că recurenta ar fi renunţat la dreptul de a obţine despăgubiri şi pentru teren, deşi acest drept este recunoscut, în mod expres, de lege în favoarea recurentei.
Potrivit art. 13 din C. civ., renunţarea la drept trebuie să fie întotdeauna expresă şi nu se prezumă.
Recurenta a menţionat că, în mod greşit, prima instanţă a reţinut, pe de o parte, că imobilele demolate sunt excluse de la aplicarea O.U.G. nr. 94/2000 şi, pe de altă parte, cererea recurentei nu poate fi analizată în raport de dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea stabilirii de despăgubiri, ca măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul construcţiilor demolate. Legiuitorul a dorit să scoată de sub sfera de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, între altele, categoria construcţiilor demolate ulterior preluării abuzive, însă nu a dorit să suprime de plano dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri, întrucât într-o astfel de ipoteză ar fi făcut-o expres.
Dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri pentru construcţiile demolate ulterior preluării abuzive există, însă măsurile reparatorii prin echivalent urmează a fi acordate potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor.
Astfel, este necesar să se identifice actul normativ special pentru a determina care sunt măsurile reparatorii şi în ce condiţii se acordă acestea pentru construcţii preluate abuziv şi ulterior demolate, legea specială fiind Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, cadrul legal pentru acordarea despăgubirilor pentru construcţiile demolate există, prevederile Legii nr. 10/2001 fiind aplicabile şi în cadrul procedurii derulate în temeiul altor legi speciale de reparaţie, în speţă O.U.G. nr. 94/2000.
În opinia recurentei, aceste dispoziţii legale exprese stabilesc îndreptăţirea Comisiei să aplice legea specială şi în cadrul procedurilor derulate în faţa sa.
Prin urmare, a apreciat recurenta că soluţia primei instanţe în sensul că construcţiile demolate nu intră sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 este vădit nelegală.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invoca, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Recurenta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 9847/29.10.2021 prin care i-a fost respinsă cererea nr. x/26.02.2003 cu privire la retrocedarea în natură a imobilului, casă, situat în municipiul Galaţi, str. x, fost nr. 71, fost nr. 33, judeţul Galaţi, întrucât respectiva construcţie a fost demolată şi nu este posibilă nici propunerea privind acordarea de măsuri compensatorii având în vedere că, potrivit art. 1 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 3 din Normele metodologice, construcţiile demolate nu fac obiectul O.U.G. nr. 94/2000.
Prima instanţă a confirmat legalitatea deciziei emise de Comisia Specială de Retrocedare, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Înalta Curte găseşte neîntemeiate criticile recurentei cu privire la interpretarea eronată de către prima instanţă a obiectului cererii de retrocedare formulate.
Prin cererea de retrocedare aflată la dosarul de fond, A. a solicitat restituirea imobilului - casă - situat în municipiul Galaţi, str. x, fost nr. 71, fost nr. 33, judeţul Galaţi, fostă proprietate comunitară evreiască preluată abuziv de Statul Român.
Deci, obiectul cererii a fost cât se poate de clar, imobil-casă, şi nu terenul aferent construcţiei.
Înalta Curte apreciază că termenul "casă" în niciun caz nu poate fi asociat imobilelor-terenuri, ci imobilelor-construcţii.
De asemenea, în cuprinsul cererii de retrocedare nu s-a făcut referire la faptul că se solicită imobilul compus din clădire şi teren, după cum a înţeles partea să indice prin cererea de chemare în judecată, în cuprinsul căreia a precizat că solicită obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare la restituirea în natură a imobilului (construcţie şi teren) sau acordarea despăgubirilor pentru imobil (teren şi construcţie).
Totodată, deşi chiar recurenta susţine prin intermediul memoriului de recurs că în cuprinsul cererii de retrocedare trebuie să se regăsească cel puţin datele de identificare a imobilului, aceasta nu a menţionat, în cererea formulată, nici măcar suprafaţa terenului.
Prin urmare, în mod temeinic şi legal cererea de retrocedare a fost soluţionată în raport cu obiectul acesteia, recurenta-reclamantă solicitând în mod evident restituirea imobilului casă. Acordarea beneficiului legii şi pentru terenul aferent construcţiei ar duce la o extindere tardivă a obiectului cererii de retrocedare.
Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000, "Sunt imobile, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, construcţiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităţilor, cu oricare dintre destinaţiile avute la data preluării în mod abuziv, precum şi terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităţilor, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi. (…)"
Relevante, în ceea ce priveşte construcţiile demolate, sunt şi dispoziţiile punctului pct. 3 din Normele metodologice aferente art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005, care prevăd în mod expres:
"3. Nu intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum şi construcţiile demolate."
Aşadar, acestea sunt dispoziţiile normative care au condus în mod corect la respingerea cererii recurentei de acordare a despăgubirilor pentru imobilul construcţie care a fost demolat.
Recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că O.U.G. nr. 94/2000 nu exclude posibilitatea stabilirii de despăgubiri ca măsuri reparatorii pentru construcţiile demolate şi că dreptul persoanei îndreptăţite la despăgubiri există, măsurile reparatorii prin echivalent urmând a fi acordate nu în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, ci potrivit legii speciale care va reglementa tipul şi procedura de acordare a despăgubirilor, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000.
Astfel, în opinia sa, legea specială la care fac trimitere dispoziţiile invocate este Legea nr. 10/2001.
Înalta Curte constată eronată interpretarea recurentei-reclamante, având în vedere că art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 prevede cu claritate că sfera de aplicare a acesteia priveşte construcţiile existente în natură, fiind excluse construcţiile demolate, aspect întărit şi de pct. 3 din normele metodologice, corespunzătoare articolului menţionat.
Referitor la caracterul Legii nr. 10/2001 de lege specială, Înalta Curte reţine că art. 8 alin. (3) din lege prevede următoarele:
"(2) Regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase preluate de stat este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată*)."
Deci, nu se poate reţine că Legea nr. 10/2001 ar fi legea specială, de vreme ce aceasta precizează expres situaţia particulară a imobilelor care au aparţinut minorităţilor naţionale din România, al căror regim juridic este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000, act normativ care constituie, astfel, lege specială în materie.
De altfel, Înalta Curte reţine că această problemă, a caracterului Legii nr. 10/2001 de lege generală în materia actelor normative cu caracter reparator, a fost lămurită şi prin Decizia nr. 618 din 11 octombrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (9) şi art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, precum şi art. 1202 din C. civ. din 1864 şi art. 328 alin. (2) din C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 72/2016.
Similar situaţiei de faţă, instanţa de contencios constituţional a constatat că "(...) Prevederile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 precizează în mod expres că regimul juridic al imobilelor care au aparţinut cultelor religioase, preluate de stat este reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, instituind astfel caracterul de "lex generali" al Legii nr. 10/2001, faţă de acest act normativ cu caracter special.".
Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 63/2022 din 11 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 63/2022 din 11 aprilie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.