Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2023 reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, anularea Deciziei nr. 2/P din 10.01.2023, a Dispoziţiei obligatorii x/29.09.2022. A mai solicitat reclamanta şi suspendarea executării aceloraşi acte administrative până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 84/2023 din 19 aprilie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de suspendare a executării actelor contestate formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor.
A fost suspendată executarea Deciziei nr. 2/P din 10.01.2023 emise de Ministerul Finanţelor - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi a Dispoziţiei obligatorii nr. x/29.09.2022 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Ministerul Finanţelor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, după rejudecare, respingerea cererii de suspendare.
În motivarea recursului, recurenţii au arătat că nelegalitatea sentinţei rezultă din faptul că motivarea instanţei de fond este contradictorie, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.
Astfel, deşi s-a reţinut, în mod formal, că instanţa este limitată la a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, totuşi, în fapt, curtea de apel a intrat în cercetarea fondului, făcând aprecieri cu privire la legalitatea actului.
Au susţinut recurenţii că nelegalitatea sentinţei rezultă din faptul că instanţa de fond a motivat soluţia de respingere prin aprecieri care vizează fondul raportului juridic fiscal şi care urmează a fi supus analizei de legalitate al instanţei de contencios administrativ în cadrul acţiunii principale în anularea actului administrativ.
Recurenţii au apreciat că analizarea de către instanţa de fond a modului în care organul fiscal a interpretat şi aplicat prevederile legale referitoare la termenul de păstrare a cupoanelor-talon, precum şi concluzionarea asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 28 din H.G. nr. 2403/2004, reprezintă aspecte de fond pe care prima instanţă nu trebuia să le ia în discuţie şi a căror analiză echivalează cu o recunoaştere a solicitărilor reclamantei şi cu o antepronunţare asupra fondului.
Au mai susţinut recurenţii că în prezenta cauză nu se administrează nicio probă din care să rezulte existenţa cumulativă a condiţiilor legale referitoare la existenţa cazului bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente şi care să ajute instanţa să se pronunţe asupra cererii de suspendare fără a analiza, pe fond, conţinutul actului, ci doar în raport de motivele de fapt şi de drept invocate în sprijinul cererii.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, au arătat recurenţii că în mod nelegal a reţinut instanţa de fond că este îndeplinită în cauză prin prisma argumentului reclamantei referitor la termenul de păstrare al cupoanelor-talon. Or, acest argument vizează doar Măsura nr. 1 din dispoziţia obligatorie, în timp ce măsura nr. 2 a fost determinată de constatarea altor neregularităţi în cadrul procedurii de decontare.
Instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit prevederile legale referitoare la termenul de păstrare al cupoanelor-talon, reţinând, în mod nelegal, că, în speţă, ar fi incidente dispoziţiile art. 28 din H.G. nr. 2403/2004.
Au apreciat recurenţii că, în mod nelegal, instanţa de fond a preluat susţinerile reclamantei fără a analiza punctul de vedere al organului fiscal şi fără a motiva considerentul pentru care au fost reţinute dispoziţiile art. 28 din H.G. nr. 2403/2004 şi respinse cele ale OMEF nr. 3512/2008, respectiv ale OMFP nr. 2634/2015.
Au menţionat recurenţii că prima instanţă nu a ţinut cont de relevanţa pe care o reprezintă în speţă dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2011, art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, pct. 50, pct. 51 şi pct. 56 din Anexa nr. 1 la OMEF nr. 3512/2008, art. 6 pct. 36, 38, 42 secţiunea C din Anexa nr. 1 la OMF nr. 2634/2015. Din analiza dispoziţiilor legale invocate, rezultă că reclamanta avea obligaţia de a păstra cupoanele-talon şi de a le prezenta organului de inspecţie economico-financiară ca documente justificative care să ateste realitatea serviciilor de transport prestate.
Referitor la a doua condiţie, respectiv a iminenţei producerii unei pagube, au apreciat recurenţii că simpla motivare a instanţei în sensul că prin începerea executării silite s-ar perturba grav activitatea reclamantei nu este suficientă, prin ea însăşi, să îndrituiască instanţa la admiterea cererii de suspendare.
Totodată, în ceea ce priveşte cuantumul mare al sumei de plată, o astfel de împrejurare nu este de natură a demonstra că, implicit, există şi o pagubă iminentă care să justifice suspendarea executării actului.
În concluzie, recurenţii au solicitat admiterea recursului.
4. Apărările intimatei
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au invocat faptul că nelegalitatea sentinţei rezultă din faptul că motivarea instanţei de fond este contradictorie.
Astfel, au susţinut recurenţii că, deşi s-a reţinut, în mod formal, că instanţa este limitată la a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, totuşi, în fapt, curtea de apel a intrat în cercetarea fondului, făcând aprecieri cu privire la legalitatea actului.
Examinând considerentele sentinţei, raportat la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor", Înalta Curte constată că hotărârea recurată este motivată, motivarea fiind adecvată obiectului cu care a fost învestită instanţa de judecată, conţinând doar o analiză sumară a actului, în aparenţă, fără prejudecarea fondului, în baza unui probatoriu minimal.
Instanţa de fond a reţinut situaţia de fapt şi a expus concret argumentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat temeinicia cererii de suspendare a executării actelor, hotărârea nu cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critica recurenţilor vizează aspectele reţinute de către prima instanţă în motivarea cererii de suspendare a executării, care, în opinia recurenţilor, necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii şi nu sunt suficiente pentru a demonstra îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente, fiind aspecte ce ţin de legalitatea în sine a actului administrativ.
Potrivit art. 15 alin. (1) din Legea 554/2004, "suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."
Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
Înalta Curte apreciază că în mod corect prima instanţă a reţinut că, în speţă, având în vedere circumstanţele de fapt ale cauzei, sunt îndeplinite atât condiţia cazului bine justificat, cât şi condiţia referitoare la paguba iminentă.
În ceea ce priveşte condiţia cazului bine justificat, identificarea elementelor de nelegalitate a actului administrativ ce pot fi subsumate acestei condiţii trebuie să se facă în urma unei analize sumare a legalităţii actului administrativ, soluţionarea unei cereri de suspendare a executării nepermiţând examinarea legalităţii actului, pentru că aceasta ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei.
În speţă, se constată că în argumentarea condiţiei cazului bine justificat prima instanţă a reţinut, după lecturarea şi interpretarea logico-gramaticală a art. 28 din H.G. nr. 2403/2004, că, dincolo de concluzia evidentă că atare cupoane talon sunt documente justificative în privinţa modalităţii în care operatorul de transport face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 147/2000, vizând reducerea de 50% din tarif de care beneficiază pensionarii la transportul în comun, chestiunea de drept invocată de reclamantă, ce priveşte termenul de păstrare a acestor cupoane, ca termen special (de 1 an), derogatoriu de la dreptul comun în materia documentelor contabile justificative (de 10 ani), ridică o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor contestate. A apreciat instanţa de fond că prevederea legală pare a nu putea fi înlăturată prin distincţiile operate de pârâţi între noţiunea de "păstrare" şi cea de "arhivare".
Având în vedere aspectele relevate, Înalta Curte apreciază că există elemente care conturează îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, sens în care are în vedere şi jurisprudenţa europeană în materie, respectiv cauza T-184/01 R, B.. şi Comisia CE, prin care s-a reţinut că cerinţa cazului bine justificat este îndeplinită atunci când se relevă existenţa "cel puţin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate.", iar în cauza de faţă instanţa constată existenţa unei astfel de dispute.
Înalta Curte apreciază, contrar celor invocate de către recurenţii-pârâţi, că aspectele reţinute de către prima instanţă se circumscriu cerinţei de verificare doar la nivel aparent a legalităţii actului administrativ atacat, prin această analiză nefiind antamat fondul cauzei, respectiv legalitatea sumelor stabilite în sarcina intimatei-reclamante, ci au fost verificate doar aspecte formale, fără a se face o analiză de fond a raportului juridic fiscal, respectiv fără a se intra pe fondul verificării aspectelor de legalitate a actelor administrative.
Cât priveşte criticile recurenţilor-pârâţi referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, astfel cum aceasta este definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată, de asemenea, că şi această condiţie este îndeplinită, raportat la efectul imediat al actelor administrative contestate, precum şi la cuantumul sumelor stabilite prin acestea.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a avut în vedere faptul că, raportat la valoarea debitului total stabilit în sarcina reclamantei A. S.R.L., de 15.298.892 RON, punerea în executare a dispoziţiilor obligatorii atacate, anterior exercitării controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrativ, ar perturba grav activitatea reclamantei, generând un prejudiciu de ordin material greu de înlăturat.
În condiţiile în care debitul stabilit de organul de inspecţie economico-financiară este unul foarte mare, iar reclamanta este deţinătoarea unor licenţe de transport rutier de persoane prin curse regulate, în regim interjudeţean, a reţinut judecătorul fondului că posibila blocare a conturilor bancare prin poprire ar afecta, de bună seamă, îndeplinirea obligaţiilor ce îi incumbă reclamantei în îndeplinirea, prin delegare de gestiune, a serviciului public de transport persoane.
Condiţia pagubei iminente presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat, dar cu toate acestea, iminenţa prejudiciului nu trebuie dovedită cu certitudine absolută, ci este suficient, mai ales atunci când realizarea prejudiciului depinde de intervenţia unui ansamblu de factori, ca acesta să poată fi prevăzut cu un grad de probabilitate suficient de mare, cum este cazul şi în situaţia dedusă prezentei judecăţi.
Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt întemeiate aprecierile instanţei de fond, în sensul îndeplinirii şi a acestei condiţii, fiind de necontestat că, în condiţiile în care punerea în executare a unui act administrativ prin care a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante o măsură care, prin însăşi natura ei, conduce la diminuarea patrimoniului societăţii şi perturbarea întregii activităţi a acesteia, nu pot fi omise repercusiunile de natură economică şi financiară cauzate în acest mod.
Astfel fiind, criticile invocate de către pârâte nu sunt în măsură să conducă la reformarea hotărârii de primă instanţă, soluţia pronunţată de aceasta fiind legală.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 84/2023 din 19 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 84/2023 din 19 aprilie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.