Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei CNA nr. 420/11.11.2021 prin care a fost sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 657 din 28 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de fond.
În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că materialul prezentat de recurentă nu a reprezentat redarea exclusivă a anchetei jurnalistice realizate de jurnaliştii germani, conţinând consideraţii proprii ale recurentei expuse prin vocea din off şi vocea prezentatorului.
A susţinut recurenta că intervenţia sa a constat în racorduri editoriale, fraze care nu se regăsesc mot-a-mot în textul original, dar care respectă conţinutul acestuia şi sensul conţinutului, reprezentând un element de bază, o normă filologică, având unicul scop de a face inteligibil materialul originar în limba în care este tradus.
De asemenea, intervenţia racordurilor se datorează unei alte acţiuni editoriale, respectiv materialul difuzat de B. a fost un material amplu, dar recurenta a difuzat un extras al acestuia cu o durată redusă, astfel încât să fie încadrat în timpul alocat unei ştiri.
Totodată, instanţa de fond a interpretat în mod eronat şi restrictiv materialul prezentat de recurentă, considerând că a generalizat ca o practică ilegală vânătoarea de urşi din România, însă materialul preluat şi difuzat de recurentă se referă doar la vânătoarea ilegală, fără a concluziona sau specifica faptul că în România vânătoarea de urşi este ilegală în integralitatea sa.
A menţionat recurenta că ancheta jurnalistică în discuţie a prezentat informaţii despre un fenomen general, vânătoarea ilegală de urşi, fenomen întâlnit şi în ţara noastră, fără ca această anchetă să generalizeze aspectele prezentate şi/sau să fie extinsă întregii tagme a vânătorilor.
A mai arătat recurenta că susţinerea instanţei de fond în sensul că în materialul difuzat s-au făcut acuzaţii cu privire la faptul că în România ar fi o practică generală vânătoarea de urşi cu încălcarea regulilor din domeniu este eronată, întrucât materialul prezintă oportunităţi specifice de posibilă vânătoare ilegală existente în România, prezentând la modul general existenţa posibilităţii de a vâna ilegal urşi, însă fără a generaliza, menţionându-se în repetate rânduri că este vorba doar de un anumit tip de vânătoare de urşi, şi anume cea realizată pentru distracţie şi fără respectarea normelor legale.
Concluzia instanţei de fond legată de faptul că recurenta ar fi trebuit să prezinte punctul de vedere al autorităţilor este eronată, întrucât, conform uzanţelor din televiziune şi presa naţională, în general, recurenta a preluat ca atare un extras dintr-un material difuzat în presa internaţională, fără a face propria interpretare a acestuia sau a aduce comentarii suplimentare.
A mai arătat recurenta că instanţa de fond, prin teza referitoare la particularitatea cazurilor exemplificate, a interpretat în mod eronat motivul pentru care s-a făcut referire la acestea, respectiv recurenta a avut intenţia de a arăta că sancţionarea recurentei s-a bazat pe aspecte din sesizarea făcută de petent care conţine elemente eronate şi chiar de natură a induce în eroare Consiliul.
Totodată, raţiunea instanţei de fond conform căreia între cazurile prezentate şi materialul difuzat ar fi trebuit să existe o legătură este eronată şi nu reprezintă intenţia editorială a recurentei, întrucât ştirea - extras al unei anchete jurnalistice ample desfăşurate de jurnaliştii B. - este o ştire care se referă la un fenomen general, vânătoarea ilegală, dar fără a generaliza.
A solicitat recurenta să se ţină cont de contextul integral al materialului, de uzanţele activităţii televiziunilor de ştiri atunci când sunt preluate materiale din presa externă şi de libertatea editorială a recurentei de a-şi alege forma pe care o îmbracă o ştire înainte de a intra pe post.
Deşi este o preluare din presa internaţională, fără intervenţia recurentei pe conţinut şi, mai ales, fără a aduce acuzaţii, ci pur şi simplu prezentând un fenomen general, dar nu generalizator, informaţia prezentată în ştirea difuzată a fost corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului.
4. Apărările intimatului
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei CNA nr. 420/11.11.2021 prin care a fost sancţionată cu somaţie publică de intrare în legalitate pentru încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată. Reclamanta a contestat sentinţa de fond şi a formulat critici din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa a interpretat şi a aplicat greşit cadrul normativ incident în speţă raportat la situaţia de fapt stabilită.
Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
Înalta Curte reţine că în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că materialul nu a reprezentat redarea exclusivă a anchetei jurnalistice realizate de jurnaliştii germani, conţinând consideraţii proprii ale recurentei expuse prin vocea din off şi vocea prezentatorului. A menţionat recurenta că intervenţia sa a constat în racorduri editoriale, fraze care nu se regăsesc mot-a-mot în textul original, dar care respectă conţinutul acestuia şi sensul conţinutului, reprezentând un element de bază, o normă filologică, având unicul scop de a face inteligibil materialul originar în limba în care este tradus. De asemenea, a arătat recurenta că intervenţia racordurilor se datorează unei alte acţiuni editoriale, respectiv materialul difuzat de B. a fost un material amplu, dar recurenta a difuzat un extras al acestuia cu o durată redusă, astfel încât să fie încadrat în timpul alocat unei ştiri.
Înalta Curte observă că, potrivit înscrisurilor ataşate la dosarul cauzei, materialul prezentat de recurentă pe postul său de televiziune nu reprezintă exclusiv redarea unei anchete jurnalistice realizate de jurnaliştii germani, ci conţine inclusiv consideraţii proprii ale acesteia în legătură cu cele prezentate, expuse prin vocea prezentatorului şi prin vocea din off.
Totodată, Înalta Curte apreciază, în acord cu judecătorul fondului, că şi în ipoteza în care ar fi vorba despre o simplă redifuzare a unei emisiuni, recurentei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 504/2002, potrivit cărora:
"(2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.
(3) Răspunderea pentru conţinutul serviciilor de programe difuzate, inclusiv al comunicărilor comerciale audiovizuale, revine, în condiţiile legii, furnizorului de servicii media audiovizuale."
Aşadar, recurenta, în calitate de furnizor de servicii media audiovizuale, nu poate invoca în susţinerea exonerării de răspundere faptul că materialul transmis aparţine unei alte entităţi, potrivit textelor menţionate răspunderea pentru materialul retransmis revenind în integralitate acesteia.
A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a interpretat în mod eronat şi restrictiv materialul prezentat, considerând că a generalizat ca o practică ilegală vânătoarea de urşi din România, însă materialul preluat şi difuzat se referă doar la vânătoarea ilegală, fără a concluziona sau specifica faptul că în România vânătoarea de urşi este ilegală în integralitatea sa. A menţionat recurenta că ancheta jurnalistică în discuţie a prezentat informaţii despre un fenomen general, vânătoarea ilegală de urşi, fenomen întâlnit şi în ţara noastră, fără ca această anchetă să generalizeze aspectele prezentate şi/sau să fie extinsă întregii tagme a vânătorilor.
Înalta Curte reţine că instanţa de fond a apreciat în mod corect că din modul de prezentare a materialului rezultă faptul că cele relatate sunt aplicabile pe întreg teritoriul României, unde "urşii sunt vânaţi pentru distracţie de cine plăteşte bine până la 30.000 Euro".
Art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 reglementează cu caracter general principiul obiectivităţii şi principiul bunei credinţe în comunicarea publică, principii ce presupun printre altele: informarea corectă a publicului de către persoanele private care utilizează mijloace de informare în masă; efectuarea comunicării în mod imparţial, fără părtinire şi prin prezentarea integrală a datelor relevante pentru situaţia expusă; separarea, într-o manieră perceptibilă pentru receptori, a bazei factuale şi a judecăţilor de valoare, pentru a se evita denaturarea percepţiei publice a informaţiei comunicate; claritate în prezentarea informaţiei, pentru a se evita inducerea voită în eroare a receptorului.
Aceste principii sunt detaliate în art. 64 şi art. 66 ale Deciziei CNA nr. 220/2011, potrivit cărora:
"Art. 64 - (1)În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;
b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. (...)
Art. 66 - În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie asigurate imparţialitatea şi echilibrul şi să fie favorizată libera formare a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică."
Recurenta a mai susţinut că este eronată concluzia instanţei de fond legată de faptul că recurenta ar fi trebuit să prezinte punctul de vedere al autorităţilor, întrucât, conform uzanţelor din televiziune şi presa naţională, în general, recurenta a preluat ca atare un extras dintr-un material difuzat în presa internaţională, fără a face propria interpretare a acestuia sau a aduce comentarii suplimentare. A solicitat recurenta să se ţină cont de contextul integral al materialului, de uzanţele activităţii televiziunilor de ştiri atunci când sunt preluate materiale din presa externă şi de libertatea editorială a recurentei de a-şi alege forma pe care o îmbracă o ştire înainte de a intra pe post.
Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că, în condiţiile în care din modul de prezentare a informaţiilor se desprinde ideea potrivit căreia anumite practici de împuşcare a exemplarelor de urs pentru distracţie sunt incidente la nivel naţional, în scopul respectării principiilor menţionate anterior era necesară obţinerea inclusiv a punctului de vedere al reprezentanţilor autorităţilor publice/instituţiilor publice implicate în supravegherea activităţii de vânătoare.
Un astfel de punct de vedere nu a fost solicitat şi, pe cale de consecinţă, nici nu a fost prezentat, rezultatul constând în prezentarea unui material informativ întemeiat exclusiv pe opiniile exprimate de una dintre părţile implicate - reprezentantul Organizaţiei Agent Green - din declaraţiile căruia se desprinde ideea potrivit căreia în România vânarea urşilor cu încălcarea legii reprezintă o practică generalizată.
Astfel, materialul în raport de care s-a aplicat sancţiunea nu prezintă informaţii referitoare la situaţii punctuale de braconaj, ci expune aspecte în legătură cu presupuse practici curente din România, aflate la îndemâna persoanelor cu posibilităţi financiare importante, în baza cărora acestea pot în mod ilegal vâna exemplare de urs.
Totodată, în condiţiile în care materialul prezentat face referire la faptul că "documentele sunt falsificate", fiind vorba aşadar despre fapte, iar nu despre judecăţi de valoare, în scopul respectării principiului informării obiective şi cu bună credinţă a publicului, recurenta avea obligaţia de a obţine şi prezenta inclusiv punctul de vedere al autorităţilor, nu doar pe cel al persoanelor care formulează o astfel de acuzaţie.
Prin faptul că nu a procedat în acest mod, este corectă concluzia instanţei de fond în sensul că au fost încălcate dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, fapta fiind corect individualizată şi sancţionată de intimat prin actul administrativ atacat.
Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 657 din 28 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 657 din 28 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 februarie 2024.