Ședințe de judecată: Martie | | 2026
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 916/2024

Decizia nr. 916

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2024

Asupra căii de atac de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 10.06.2022, petentul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Judecătoria Huedin reexaminarea încheierii civile nr. 133/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 de Curtea de Apel Cluj şi revenirea asupra măsurii anulării cererii sale de chemare în judecată pentru faptul că nu a făcut dovada achitării taxă judiciare de timbre.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea civilă nr. 221 din 12 septembrie 2022 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a anulat cererea de reexaminare formulată de petentul A., cu privire la sancţiunea amenzii judiciare aplicate prin încheierea civilă nr. 133/2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Încheierea anterior menţionată a fost atacată de către A., acesta solicitând admiterea căii de atac şi rejudecarea pe fond a acţiunii formulate.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra căii de atac

Examinând excepţia nulităţii căii de atac pentru netimbrare, invocată din oficiu în şedinţa publică din data de 15.02.2024, asupra căreia trebuie să se pronunţe cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 "Se taxează cu 20 RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătoreşti: … c) hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată, nesemnată sau pentru lipsa calităţii de reprezentant", iar dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia reclamantului A. de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât prin rezoluţia din 13.10.2022 s-a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON.

De asemenea, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, partea obligată poate formula cerere de reexaminare, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate, demers procesual ce a fost respins potrivit încheierii din data de 10.11.2022, pronunţate în dosarul nr. x/2022.2.1, comunicată petentului la data de 2.12.2022 .

Întrucât titularul căii de atac A. nu a respectat cerinţa impusă de dispoziţiile art. 25 din O.U.G. nr. 80/2013, deşi subzista în continuare obligaţia de achita taxa judiciară de timbru comunicată în cadrul procedurii de regularizare a căii de atac formulate, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la fila x, pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept anterior indicate, Înalta Curte va aplica sancţiunea anulării căii de atac.

Dincolo de acest aspect, se constată că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate numeroase dosare (peste 500 de dosare), având ca obiect cereri formulate de A..

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Faţă de exercitarea repetată a unor căi de atac vădit nefondate şi fără îndeplinirea obligaţiei de a achita taxele judiciare aferente, se conturează reaua-credinţă a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 488 şi următoarele C. proc. civ., aspect în raport de care Înalta Curte apreciază că în speţă sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din acelaşi cod, în temeiul cărora va aplica numitului A., o amendă judiciară în cuantum de 100 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează calea de atac formulată de A. împotriva încheierii civile nr. 221 din 12 septembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.

Definitivă.

În temeiul dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. aplică numitului A. amendă judiciară în cuantum de 100 RON.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 15 februarie 2024.