Şedinţa publică din data de 20 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a solicitat anularea concursului organizat pentru ocuparea unor posturi în anul 2022.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 192 din 11 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei plângerii prealabile invocată de pârât şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL DE MONITORIZARE A IMPLEMENTĂRII CONVENŢIEI ONU PRIVIND DREPTURILE PERSOANELOR CU DIZABILITĂŢI, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., neîncadrat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.
În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că în dosarul nr. x/2022, prin sentinţa civilă nr. 38/01.03.2022, deşi instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtul Consiliul de monitorizare, pe primul loc în dispozitiv a respins excepţia lipsei procedurii prealabile Întrucât hotărârea a rămas definitivă, ea a intrat în puterea lucrului judecat.
Excepţia autorităţii de lucru judecat este una de ordine publică, peremptorie şi absolută, şi poate fi invocată, potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ. de instanţă şi de oricare dintre părţi, în orice stadiu al procesului. Este contrară ordinii publice readucerea în faţa justiţiei şi repunerea în dezbatere judiciară a aceleiaşi cereri, după ce a primit o soluţionare definitivă.
Potrivit dispoziţiilor legale, autoritatea lucrului judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.
Potrivit art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot, sau în parte, fondul procesului, sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident, are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.
A arătat recurenta că a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 38/01.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2022 doar cu privire la inadmisibiliatea cererii, iar recursul a fost respins ca nefondat doar sub acest aspect, excepţiile privind nulitatea şi tardivitatea, ridicate de pârâtă fiind respinse. În consecinţă, hotărârea instanţei de fond a rămas definitivă, inclusiv în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei procedurii prealabile. Din punct de vedere al excepţiei lipsei procedurii prealabile (lipsa plângerii prealabile), sentinţa nr. 38/01.03.2022 îi era favoabilă, în sensul în care s-a stabilit că plângerea prealabilă nu era necesară şi astfel a avut la dispoziţie posibilitatea de a se adresa instanţei pe altă cale decât ordonanţa preşedinţială.
Implicit, faţă de respectiva hotărâre, pârâta nu a formulat recurs, achiesând la motivarea instanţei, anume că nu era necesară plângerea prealabilă. Mai mult decât atât, nici în întâmpinarea la recurs nu s-a referit la acest capăt de cerere (excepţia lipsei procedurii prealabile).
Rezultă că două completuri ale aceleiaşi instanţe, în speţă Curtea de Apel Ploieşti, analizând în virtutea aceloraşi dispoziţii legale şi a aceloraşi probe, ajung la soluţii contradictorii, situaţie inacceptabilă, deoarece din punct de vedere legal, practica judiciară trebuie să fie unitară.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Aspecte procesuale
La termenul de judecată din 20 februarie 2024, Înalta Curte a procedat din oficiu la încadrarea motivelor de recurs în pct. 5 şi 7 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Recursul promovat de recurentă vizează motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere:
"5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", respectiv "7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat".
Motivele de casare circumscrise încălcării normelor de procedură sunt nefondate. Astfel, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (2) din C. proc. civ., ordinea de soluţionare a excepţiilor invocate de către pârât este excepţia lipsei plângerii prealabile, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei de obiect şi, după analiza excepţiei lipsei plângerii prealabile, a constatat că aceasta este întemeiată raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, respingând acţiunea ca inadmisibilă.
Recurenta - reclamantă a susţinut că în dosarul nr. x/2022, având aceleaşi părţi şi acelaşi obiect, prin sentinţa civilă nr. 38/01.03.2022, Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia lipsei plângerii prealabile şi, chiar dacă recursul a fost respins ca nefondat, acest aspect a intrat în puterea lucrului judecat, nefiind recurat de către autoritatea pârâtă.
Aceste critici subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., sunt nefondate.
Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca hotărârea recurată să fi încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură o altă hotărâre judecătorească, pronunţată anterior primei.
Prin autoritate de lucru judecat se înţelege identitatea de părţi, obiect şi cauză între litigiul de faţă şi litigiul în raport de care se invocă aceasta, cerinţă ce nu este îndeplinită, în mod evident, în cauza de faţă.
Potrivit art. 431 C. proc. civ.,
"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.
(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.".
Deci, potrivit acestui articol, autoritatea de lucru judecat prezintă două aspecte, un aspect pozitiv şi unul negativ.
Aspectul negativ, consacrat de alin. (1), este incident dacă, într-un al doilea proces, între aceleaşi părţi, se încearcă valorificarea aceleiaşi pretenţii, invocându-se acelaşi temei juridic, extinzând astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârii iniţiale asupra sorţii unui viitor litigiu, în sensul de a institui o interdicţie a unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă, între aceleaşi părţi.
Aspectul pozitiv reiese din alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., de acesta beneficiind oricare dintre părţile litigante, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.
Deci, aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat sau prezumţia legală de lucru judecat este incident atunci când nu sunt întrunite condiţiile excepţiei autorităţii de lucru judecat (tripla identitate de elemente: părţi, obiect, cauză), dar, potrivit hotărârii judecătoreşti definitive anterioare, există o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.
Astfel, puterea, prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.
Instanţa de recurs nu poate primi susţinerile recurentei-reclamante referitoare la pretinsa încălcare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 38/01.03.2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2022, dosar în care reclamanta a învestit instanţa cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ., solicitând pe cale de ordonanţă preşedinţială obligarea pârâtei la suspendarea concursului organizat pentru ocuparea unor posturi în anul 2022.
Or, în procesul de faţă, reclamanta a solicitat, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, anularea acestui concurs, aşa încât, în mod evident, obiectul celor două cereri este diferit.
Nici susţinerea privind puterea de lucru judecat nu este fondată.
Conform prev. art. 430 alin. (2) C. proc. civ., "autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."
Ori, nu se poate reţine puterea de lucru judecat pe aspectul legat de soluţia şi considerentele ce vizează excepţia lipsei procedurii prealabile din dosarul x/2022 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, având în vedere că instanţa de fond a reţinut că nu este necesar a fi parcursă procedura prealabilă, dat fiind specificul procedurii ordonanţei preşedinţiale, care presupune urgenţă în soluţionarea acesteia.
Astfel, instanţa a reţinut că cererea de ordonanţă preşedinţială, prevăzută de dispoziţiile art. 997 şi urm. C. proc. civ. este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
În prezenta cauză, ce are ca obiect anularea concursului, reclamanta avea obligaţia ca înainte de a promova cererea de chemare în judecată să respecte procedura prealabilă obligatorie, reglementată de art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, potrivit căruia "înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia."
Dispoziţiile legale menţionate se completează cu prevederile din C. proc. civ. care la art. 193 alin. (1) stabilesc în mod expres că:
"Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, daca legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va ataşa la cererea de chemare în judecată."
Astfel, în contencios administrativ, procedura prealabilă are caracter obligatoriu, natura juridică a acestei proceduri fiind aceea de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, consacrată în doctrină şi jurisprudenţă şi dedusă din prevederile art. 193 alin. (2) C. proc. civ., normă generală a cărei ipoteză vizează tocmai situaţiile în care, prin lege specială, se prevede că sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Faţă de caracterul imperativ al normei speciale citate, doctrina administrativă şi practica judiciară actuală subliniază în mod constant caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, neîndeplinirea acestei condiţii de exercitare a dreptului la acţiune fiind sancţionată prin respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, potrivit art. 193 alin. (1) din C. proc. civ.
În cauză, instanţa de fond corect a reţinut că actul pretins vătămător, ce a generat învestirea instanţei de către reclamantă, este anunţul concursului nr. 133/20.01.2022, ce constituie actul iniţial al concursului organizat de consiliu, în derularea căruia au fost emise şi alte acte/documente.
Cum în procesul de faţă recurenta-reclamantă nu a uzat de procedura instituită de prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, în sensul de a solicita pârâtului, înainte de sesizarea instanţei, revocarea în tot sau în parte a anunţului nr. x/20.01.2022 şi a actelor subsecvente, nefăcând dovada promovării plângerii prealabile, în mod judicios a respins acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, hotărârea pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 192 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 20 februarie 2024.