Ședințe de judecată: Mai | | 2025
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

 

Minuta deciziei nr. 137                                                Dosar nr. 298/1/2025

 

Ședința din 7 aprilie 2025

 

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 926/86/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă, în interpretarea şi aplicarea art. 28 alin. (3) şi alin. (4) din capitolul II al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, poate fi acordată majorarea salarială poliţiştilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în lipsa normelor secundare sau înainte de emiterea acestora, având în vedere tratamentele diferenţiate faţă de poliţiştii din cadrul Ministerului Justiţiei care beneficiază de aceleaşi drepturi încă din 2018?”   

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 aprilie 2025.